În peisajul evanghelic românesc a apărut de câteva luni o struțocămilă asupra căreia alte activități presante nu mi-au îngăduit să mă opresc: Biblia Cornilescu 1921 în „ediție revizuită autorizată”.

Fiindcă multe și grave sunt dezinformările din această ediție, atât în pagina de titlu, cât și în cuvântul justificativ de la final, voi face în postarea de mai jos toate clarificările pe care le socotesc necesare. Vă previn că tonul postării este foarte apăsat. Îi rog cititorii slabi de înger să nu parcurgă acest text, fiindcă voi fi foarte sever cu inițiatorul proiectului. Dacă, dimpotrivă, socotiți că restaurarea adevărului istoric nu se negociază, vă invit să citiți această punere la punct.

Titlu

(1) Nu vorbim de revizuirea ediției 1921, ci de revizuirea edițiilor 1924-1928. Ediția 1921 a ieșit din uz odată cu apariția versiunii 1924. A pretinde că ne mai putem întoarce la această versiune, când însuși autorul a înlocuit-o cu ceva mai bun, reprezintă o perfidie al cărei singur scop este ocultarea edițiilor publicate de Societatea Biblică Britanică.

(2) Cu atât mai puțin se poate vorbi de o „traducere nouă”. Revizuirea făcută de iluștrii anonimi care au lucrat la această ediție este minimalistă. Prin urmare, care „traducere” și care „nouă”?Dezinformare

(3) Societatea Evanghelică Română nu a tipărit Evangheliile după Ioan și Luca. Acestea au fost tipărite sub egida Societății Biblice Britanice. Vezi mai jos fotografiile cu coperțile celor două cărți.

(4) Edițiile tipărite de SER au beneficiat nu doar de sprijinul prințesei Callimachi, ci și de ajutorul misionarilor străini (Berney, Broadbent, Adeney, Wiles), precum și de hârtie intermediată de Societatea Biblică Britanică. Volumul de scrisori pe care l-am editat anul trecut este suficient pentru a dinamita formularea „exclusiv cu sprijinul moral și material al Prințesei Ralu Callimachi”. În cazul în care dl. Cuculea a avut acces la volumul de corespondență Cornilescu, atunci când a scris această „postfață”, suntem în fața unei dezinfomări de maxim cinism. În cazul în care nu a avut, vorbim de o ignoranță vinovată, dar tratabilă.

(5) Versiunea Cornilescu 1931, nu voi obosi să afirm, nu este o „nouă traducere independentă”, ci o revizuire, dependentă de Biblia 1911. Această Biblia NU a fost revizuită de Nitzulescu în 1911, decât dacă admitem capacitatea oamenilor de a lucra și în viața de după moarte, Nitzulescu fiind „oale și ulcele” încă din 1904! De ce oare avocații nu se țin de treburi avocățești, ca să-i lase pe istorici să se ocupe de chestiunile istorice?

02

(6) Paragraful de mai sus poate intra lejer la categoria „science-fiction”, „fantasy” sau „umor absurd”. În virtutea cărui act a ajuns Biblia Cornilescu în domeniul public? Și cum a ajuns Iulian Cornilescu să aibă copyrightul pentru „forma grafică, mărimea și tipul literelor etc.”?

Nu este un machiarverlâc grosier să preiei „forma grafică” a ediției britanice din 1924, păstrată neschimbată în toate edițiile, până astăzi, și să pretinzi în același timp că ție ți-a lăsat Iulian Cornilescu moștenire „forma grafică” a Bibliei? Iulian Cornilescu nu putea lăsa moștenire ceea ce nu deținea!

03

(7) Tocmai acum, când avem în sfârșit corespondența lui Cornilescu publicată, să spui că „în ultimii ani se duce o campanie de minimalizare a lucrării lui Cornilescu” este o ultragiere a bunului simț!

Ne putem întreba totuși: care sunt aceste persoane sau organizații „în beneficiul” cărora se „duce campania”?

La fel de bine ne putem întreba: în beneficiul cărei organizații a târât dl. Cuculea Biblia Cornilescu în tribunal, făcând de rușine spațiul evanghelic căruia (declarativ, cel puțin) îi aparține?

Cum poți vorbi de un format editorial stabilit de Dumitru Cornilescu în ediția 1922, când știi că D. Cornilescu a lucrat îndeaproape cu Robert Kilgour pentru a stabili formatul ediției 1924, cea care anulează toate tipăriturile anterioare și care pune o piatră de hotar decisivă în activitatea de traducător a lui Cornilescu?

Faptul că versiunea 1924 și celelalte nu au purtat numele „Dumitru Cornilescu” își are explicația în paginile volumului de scrisori apărut în 2014. A fost vorba de o decizie strategică, acceptată fără preget de traducător. A pretinde că versiunea 1924 este o „revizuire neautorizată” fiindcă „nu a purtat niciodată numele lui Dumitru Cornilescu” jignește inteligența specialistului și insultă grav memoria traducătorului.

Domnul Cuculea, pretinzând că onorează memoria traducătorului, nu se sfiește să calce pe cadavrul lui. Îi critică pe cei „care provoacă confuzie în rândul cititorilor”, dar face taman acest lucru, cu asupră de măsură, prin ediția recent publicată.

04Acest ultim paragraf este magistral. Când un autor simte nevoia să se învăluiască în cuvinte mari, s-ar putea să fie ceva putred în tot demersul. Precum se știe, patriotismul (marca Victor Ponta) este refugiul predilect al canaliilor. Și Papa Urban al II-lea, în celebrul său appel à la croisade, se înfășura în „voia suverană a lui Dumnezeu” (Deus vult, avea să clameze auditoriul inflamat de discursul pontifului).

Să nu vorbim de „reparații morale” când trecem sub tăcere eforturile făcute de Societatea Biblică Britanică pentru publicarea versiunii Cornilescu. Ce „reparație morală” reprezintă preluarea unui text la care nu ai contribuit cu nimic? Ce normalitate emană gestul de a târî în tribunal o organizație care ți-a dat Scriptura, în diverse traduceri, încă din 1817, anul tipăririi unui NT destinat românilor din Basarabia? Ce „autoritate spirituală” poate pretinde cineva care încalcă în mod flagrant imperativele apostolului Pavel cu privire la litigiile apărute între credincioși?

05

Pe ultima pagină scrie că „drepturile acestei ediții au fost cedate (de către cine?) Editurii Societatea Biblică Română”.

Dacă dl. Cuculea tot a înființat o organizație numită Societatea Evanghelică Română, de ce nu a tipărit această Biblie prin intermediul ei? Ce nevoie mai era să apară acum o Societate Biblică Română? Scopul nu poate fi decât sporirea confuziei. În biologie procedeul poartă un nume: mimetism. Dacă vrei să folosești avantajul real al unui „concurent”, îi împrumuți „aspectul”. Șarpele-coral (una dintre cele mai veninoase târâtoare) are o „sosie” neveninoasă care i-a „împrumutat” coloratura și care astfel reușește să-i descurajeze în mod eficient pe potențialii prădători. Procedeul se întâlnește la tot soiul de specii, din toate regnurile. Se întâlnește, iată, și la exemplare din regnul uman.

Cu toată retorica sforăitoare a postfeței, trebuie să vedem ediția aceasta drept ceea ce este: o uzurpare a dreptului Societății Biblice Britanice de a tipări și difuza Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu. Corespondența păstrată în arhiva SBB îl arată pe Cornilescu dispus să-și modifice textul în conformitate cu cerințele acestei organizații. A ignora și a minimaliza acest aspect înseamnă rea-credință, manipulare, machiavelism.