Hus

La Editura Oscar Print a apărut de curând volumul Scrieri despre credință (trad. Anca Irina Ionescu), cuprinzând selecții din opera preotului ceh ars pe rug la Konstanz, în 6 iulie 1415. Despre execuția acestuia Papa Ioan Paul II avea să afirme pe 18 decembrie 1999: „În pragul marelui jubileu al anului 2000, vreau să-mi exprim profundul regret în legătură cu moartea cruntă a lui Jan Hus.”

Mai jos puteți citi un fragment din ultima scrisoare a cărturarului ceh.

„Calea vieții mele se apropie încet de sfârșit și aceasta poate că este ultima mea scrisoare. Dar este mai bine să mori cu onoare, decât să continui să trăiești mai departe în nedreptatea lumii. Cel care se teme de moarte, pierde bucuria vieții, de aceea voi păși pe rug cu capul sus, căci teama este pierzania neamului omenesc. Credeți că adevărul învinge mai presus de orice, iar cel care este ucis va învinge.

În noaptea trecută am avut un vis foarte deosebit. Mi s-a arătat în el Isus Cristos pe cruce și mi-a spus: «Jan, așa cum li se poruncește oamenilor să asculte cele spuse în lucrurile îngăduite și de cinste, tot așa li se poruncește să se împotrivească, când trăiesc în potrivnicie cu poruncile mele, așadar, să nu-ți retractezi adevărul nici la ultima judecată, căci într-o zi adevărul va birui minciuna.»

Cuvintele lui vi le transmit și vouă pentru ca, în clipa în care vă voi părăsi, voi să stăruiți mai departe cu hotărâre în gândul nostru comun. Da, vor veni alți oameni care vă vor sili spre alte credințe, dar cea adevărată este numai una, cea înfățișată în Biblie, după care trebuie să se judece și țăranul nevoiaș, și papa însuși. Căci un țăran bun este mai presus și mai destoinic decât un episcop.

Cu moartea nu se termină nimic și nimic nu durează veșnic.”