Au trecut mai bine de două săptămâni fără să fi scris pe blog. Ceva e în neregulă. Să fie canicula de vină sau altceva?🙂

Din ultima săptămâna a lui iulie mă aflu la Sibiu pentru un curs de germană. Printre picături apuc să vizitez orașul și împrejurimile și fac fotografii din belșug. Cele mai multe pot fi găsite pe FB, fiindcă spațiul de stocare de pe blog este limitat.

Sâmbătă am făcut o excursie la Cisnădioara și Rășinari. La Michelsburg (cum îi spune pe nemțește Cisnădioarei) se află o frumoasă basilică în stil romanic, datând dinainte de 1200. Mă întreb dacă avem așa ceva păstrat în zona Moldovei. Nu am în minte absolut nimic pentru această provincie.

Cetatea Cisnădioarei e situată pe un deal destul de abrupt care acum e acoperit de pădure. Pe vremuri coastele trebuie să fi fost golașe, pentru a oferi o bună vizibilitate celor aflați în cetate.

Biserica nu a fost folosită multă vreme. Acum servește ca „locație” culturală. Când am ajuns, înăuntru se juca o piesă de teatru. Actorii păreau de strânsură, jocul actoricesc — cam slăbuț, iar piesa — o încropeală tezistă foarte engagée. În monologul său scâlciat, unul dintre actori se întreba dacă „ai putea să iubești o singură femeie?”. Din sărutul în care s-au angajat la un moment dat două dintre „actrițe” am dedus că probabil întrebarea nu le era adresată lor. Deh, omul post-modern (pe care ideologiile stângiste se străduiesc zglobiu şi iresponsabil să-l desființeze) are atâtea dubii și interogații, încât nici nu mai știe dacă așteaptă vreun răspuns.

Bon, deplin edificat în ce privește direcțiile ultrarevoluționare ale teatrului pus în scenă sub acoperișul bisericii romanice de la Cisnădioara, am coborât în sat, să vizitez biserica săsească. Repertoriul evenimentelor culturale de aici este unul pentru „retrograzi”, fiindcă în fiecare duminică, la 17.00, au loc concerte ținute de formații cu nume flagrant „contrarevoluționare” precum „Fonte di gioia” sau „Quartetto Brassovia”.

08

De la Cisnădioara am mers la Rășinari, localitate asociată cu trei mari nume de personalități transilvănene. Să le luăm pe rând. Primul este Andrei Șaguna, sfântul căruia nu-i pot „ierta” lipsa de scrupule de care a dat dovadă când a tipărit Biblia lui Micu (via „Biblia sanktpetersburgheză”) fără să spună o vorbuliță despre el, în prefața ediției sibiene. Nu știu în ce galerie îi pune Dumnezeu pe astfel de inși și mă întreb de ce sunt în sinaxare atâția politicieni unși cu toate alifiile (Constantin cel Mare, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Milanului, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu) și niciun gentleman!

Șaguna este înmormântat la Rășinari, într-un cavou zugrăvit în culori neobișnuit de vii. Ca într-un film absurd, lângă gardul cimitirului din vecinătatea cavoului l-am zărit pe neobositul-întru-ateism Remus Cernea, purtător al unui tricou pe care scria cu litere de-o șchioapă „God is an astronaut”. Confrații lui Cernea discută despre înălțimile Golan și Fâșia Gaza. Cred că se pune la cale soarta conflictului dintre israelieni și palestinieni. În atmosfera patriarhală a Rășinarilor, Cernea, cu al său tricou de prost-gust, pare el însuși un mic „astronaut” cultural, un mic „omuleț verde” venit de pe o altă planetă, dacă nu a maimuțelor, cel puțin a delfinilor ridicați la rangul de „persoane”.

Tot la Rășinari se găsește casa în care a copilărit Emil Cioran. Bustul-kitsch (vopsit într-o nuanță de bronz care stă mai bine pe fața unui actor de la Teatrul Masca decât pe statuia unui scriitor de calibrul lui) e deja cârn. Cred că acum câțiva ani, când am trecut prin Rășinari, bustul era întreg. Pișicherii care au tăiat nasul statuii ar face un imens serviciu bunului gust dacă ar ciopârți statuia cu totul. La fel trebuie procedat cu bustul sclipicios al lui Goga, aflat lângă liceul care îi poartă numele.

De la casa lui Cioran am urcat către Biserica Veche, a cărei superbă pictură exterioară am contemplat-o îndelung. Voi spune mai multe în paragrafele următoare. De la Biserica Veche m-am abătut pe la fosta casă a lui Octavian Goga. Pe poartă e afișat un anunț țâfnos prin care vizitatorul este somat să nu insiste: casa lui Goga nu se poate vizita. Nu sunt fascinat de opera lui Goga în așa măsură, încât să țin morțiș să văd încăperile în care și-a petrecut autorul o parte din viață. Mi-a fost suficient să văd casa din stradă.

Dar să revin la pictura murală de la Biserica Veche. Deși degradate în mare măsură, imaginile sunt suficient de grăitoare. Mi-a atras atenția îndeosebi „rota fortunae”, roata vieții a cărei învârtire îl ridică și prăbușește pe om. Cei care ați citit celebrul poem medieval despre „Fortuna”, din colecția Carmina Burana” (prelucrată și de Carl Orff) știți la ce mă refer. Cu deosebirea fundamentală că în pictura de la Rășinari tema măririi și căderii este reinterpretată în cheie biblică. Deasupra întregului proces se află voia suverană a lui Dumnezeu, a cărui iconomie se realizează prin intermediul îngerilor.

Fiindcă n-am putut descifra decât o bucățică din textul care însoțește pictura, l-am rugat pe tânărul filolog ieșean Iosif Camară să-mi dea o mână de ajutor. Îi mulțumesc cu acest prilej pentru ajutorul prompt pe care mi l-a dat în transcrierea textului. Citez mai jos comentariul pe care mi l-a transmis.

Textul: în titlu se vorbește despre „viaţa omului”. Ora 7: „Aş vrea ca să trăiesc”. Ora 10: „Aş vrea ca să mă înalţ”. La ora 12 textul nu e lizibil. Ora 14: „Din slavă am căzut şi m-am înşălat”. Ora 15: „O, lume înşălătoare, cum mă amăgişi”. Textul de la ora 6 este ilizibil. Cele două fragmente biblice din partea superioară: Ora 11, Marcu 8:34: „Cine vrea să vie după Mine, să să l(e)pede de sine şi să-şi ia crucea sa şi să vie după Mine”. Ora 14, Marcu 8:35: „Cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său, pierde-l-va pre dânsul; iară cine îşi va pierde suflet (…) pentru Mine şi pentru Evanghelie, afla-l-va pre dânsul”. Citatele sunt similare textului din Biblia de la 1688 (semnificativ diferită de NTB), dar probabil coincidenţele se explică prin sursă. Despre Roata Lumii am găsit un articolaş în „Revista istorică română”, vol. 4, 1934, p. 297-300 (accesibil pe dacoromanica), de unde am aflat că reprezentarea apare şi în iconografia bizantină, chiar în Athos, iar la noi se găsesc manuscrise care cuprind indicaţii pentru zugrăvirea acestei scene.

P.S. Pe când încercam să mă dumiresc asupra semnificației picturii, am dat, plin de nădejde (care mi-a fost iute și definitiv zdruncinată), peste un „reportaj” din România liberă (AICI). Vă las plăcerea de a descoperi cum poți scrie un articol fără să spui nimic „la subiect”! Pentru o astfel de performanță trebuie să fii ori jurnalist, ori politician!