Roland Clark, Sfîntă tinerețe legionară. Activismul fascist în România interbelică, trad. de Marius-Adrian Hazaparu Iași, Polirom, 2015, 288 p.

coperta1

Cartea Sfântă tinerețe legionară face radiografia unei Românii bolnave din tălpi până în creștet: un stat a cărui fibră este profund viciată de corupție, convingeri politice trăite la intensitatea care îndeobște este specifică religiei (legionarii au transformat conceptul de „națiune” în idol și l-au pus în locul pe care, de drept, numai Dumnezeu îl poate ocupa), justiție care achită asasini, guverne autoritare care snopesc în bătaie protestatari, partide ale căror ciomăgari-activiști se altoiesc reciproc în campanie, alfabetizare precară, educație restrânsă la o elită, studenți care sparg capete „comme pour se divertir”, lipsa unei clase de mijloc care să dea stabilitate societății, valuri ideologice care mătură țara de-a lungul și de-a latul, erezii străvechi reciclate pentru uzul românilor neduși la biserică („VT n-are nimic de-a face cu creștinismul” spunea N. Paulescu, în asentimentul multor contemporani), un rege afemeiat, cu mâinile pătate de sânge și aflat la discreția metresei sale, o minoritate etnică al cărei statut civil precar o face să devină suprareprezentată în anumite profesii (drept, medicină).

Procesul care s-a sfârșit cu achitarea glorioasă a lui Zelea Codreanu, după asasinarea prefectului de Iași, este un amestec neverosimil de „Django Unchained” și „Inglorious Basterds”, cu precizarea că protagonistul (mai mult „villain” decât „erou”) este aclamat de susținătorii săi cu devoțiune religioasă.

Personajele din interbelic sunt totodată caricaturale și sinistre. Atmosfera din carte și din epocă e bufă și tragică, în proporții variabile. Măștile au, aproape fără excepție, o seriozitate comică.

Nu știu cum a ajuns Codreanu să dea formației sale numele de „Legiune”. În două evanghelii (Marcu și Luca) acest termen trimite la miile de duhuri pe care Isus Hristos le scoate dintr-un om și cărora le îngăduie să intre într-o turmă de porci. Singura ocurență conotată pozitiv se găsește în Matei 26 (legiuni de îngeri), în contextul arestării lui Isus în Ghetsimani. Dacă ar fi citit acest pasaj, Codreanu ar fi trebuit să înțeleagă un adevăr teologic simplu: violența lui Petru (fragment de comédie noire, căci fapta de vitejie a apostolului se rezumă la tăierea unei urechi) nu este după voia și planul lui Dumnezeu. Cum oare va fi ajuns Codreanu să creadă că ce nu i-a fost îngăduit lui Petru (cu sabia), îi va fi îngăduit lui, Căpitanului, (cu revolverul)?

După aproape un secol de la aceste scene de „vodevil negru”, România a făcut niscaiva progrese. Nu mai facem justiție manu propria, cu pistolul, partidele nu se mai ciomăgesc între ele la propriu, reglările de conturi politice nu se mai pun în act prin recursul la teroare și asasinat. E drept, procesul Ceaușeștilor s-a încheiat printr-o crimă judiciară, iar capetele sparte de mineri la începutul anilor ‘90 ne arată cât de aproape este de noi acea Schwärmerei care era frecventă în interbelic.

Una peste alta, citind cartea lui Roland Clark, veți înțelege de ce atâtea reacții urzicate și ulcerate la noua lege antilegionară.