Am pe agenda de lectură lucrarea lui Roland Clark despre activismul legionar în România interbelică și, parcurgând mulțimea de citate inserate de autor, m-am întrebat cum va fi procedat traducătorul pentru a le reconstitui pe toate în românește, din sursele primare.

Am presupus că ele vor fi fost luate în urma unei documentări la bibliotecă. Știu din experiența la autobiografia lui C.S. Lewis (Surprins de Bucurie) la ce cazne se supune traducătorul care vrea să dea citatele în traduceri consacrate.

În timp ce parcurgeam cartea, mi-a atras atenția un citat din Argetoianu, ale cărui memorii le-am frecventat în ultima vreme. Citatul, așa cum îl dă traducătorul, mi s-a părut cam șters prin comparație cu stilul inconfundabil al memorialistului.

Să vedem cum sună paragraful din ediția românească a cărții lui Clark:

Se spunea că grupuri de studenți se răspîndeau prin sate, îi ajutau pe furiș pe țărani la treburile lor, reparau drumuri și poduri, săpau canale în zonele cu apă multă și făceau fîntîni în cele secetoase, apoi plecau, anunțînd că în zilele ce vor urma „Cel care trebuie să vină va veni în sat”. Într-adevăr, „Căpitanul” venea: pe un cal alb, însoțit de cîțiva băietani, obișnuia să poposească în centrul satului, să se dea jos de pe cal, să sărute pământul și apoi să plece fără un cuvînt. Oamenii se uitau cu ochii cît cepele, dădeau din cap și șopteau: „Ăsta era Sfîntul?”. Cîțiva agenți legionari se răspîndeau apoi prin satele „vizitate” și, ascunzîndu-și adevărata identitate cu tot felul de pretexte, încheiau acțiunea cuceririi sufletelor.

Să vedem acum „the real Argetoianu”.

Capture

Precum se vede, traducătorul a apelat la soluția comodă, cea a retroversiunii și a sfârșit prin a rescrie textul unui memorialist consacrat!

Morala?

Ntz!

Anunțuri