Am văzut ieri pe site-ul Tribunalului București că pe data de 22 septembrie s-a decis încheierea litigiului deschis de SER (reprezentată de avocatul Daniel Cuculea) împotriva Societății Biblice Britanice (și a altor entități).

Se încheie astfel un capitol extrem de rușinos pentru istoria spațiului neoprotestant românesc.

Faptul că o organizație care se numește pe sine „evanghelică” ajunge să târască în tribunal organizație cu istoria și prestigiul Societății Biblice Britanice nu poate să ne facă cinste.

Fiindcă studiez de peste un deceniu istoria Bibliei Cornilescu, voi afirma sus și tare un adevăr care se va impune oricărui cititor atent și imparțial al celor peste 550 de scrisori și documente păstrate în arhiva Societății Biblice Britanice: relația strânsă dintre traducătorul român și organizația care i-a adoptat traducerea este de așa natură, încât nicio altă entitate juridică nu poate pretinde dreptul de a tipări Biblia 1924 (sau edițiile ulterioare), necum să mai și acționeze SBB în tribunal, pentru a revendica în mod fraudulos acest drept.

Fiindcă în spațiul evanghelic s-au lățit binișor zvonuri năstrușnice cu privire la copyrightul pentru Biblia Cornilescu, anume că după Revoluție Soc. Biblică Britanică ar fi fost pe punctul de a ceda Bisericii Ortodoxe această versiune (BOR urmând să suprime Biblia Cornilescu și să-i sugrume astfel spiritual pe neoprotestanți), mai am un scurt comentariu: Soc. Biblică Britanică nu are în istoria ei niciun caz de înstrăinare a vreunei versiuni din patrimoniul pe care îl deține. O asemenea mișcare ar fi atât de neroadă, încât mă mir că cineva a putut imagina o astfel de (im)posibilitate.

Societatea Biblică Britanică permite tipărirea Bibliei Cornilescu de către o societatea biblică națională alcătuită din reprezentanți ai confesiunilor creștine din țara respectivă. Această societate este SBIR.

Mai jos imaginea de pe site-ul Tribunalului București.

Capture

Anunțuri