„Mica ciupeală” pare a fi un sport larg răspândit în România, căci nu mă așteptam să întâlnesc astăzi la controlorii de tren de pe linia Iași-București aceleași apucături care prosperau pe linia Botoșani-București acum vreo 15 ani, în vremea „tinereții” mele.

Nu știu de ce (poate fiindcă am călătorit mai rar cu trenul în ultima vreme), înclinam să cred că năravurile ceferiste s-au mai reformat și că instituția nașului, după lungi și aprige războaie, a căzut în cele din urmă la pace cu integritatea și cinstea.

Aș! Călătoria de astăzi mi-a dovedit încă o dată (de parcă mai era nevoie!) ce viguros continuă să crească buruiana corupției pe terasamentul căilor noastre ferate.

Dialog pe care îl redau mai jos a avut loc către sfârșitul lungii mele călătorii din capitala Moldovei.

‒ Veniți de la Iași?, întreabă „nașul” cu o deferență care parcă nu-i stă în fire.

‒ Da. De ce?, răspund eu cu un aer ingenuu. (Știu prea bine de ce mă întreabă, dar vreau să văd nițel psihologia minciunii pe viu.)

‒ Aveți cumva bilet întreg? Vă mai trebuie?

‒ Dar de ce mă întrebați?, insist eu la fel de naiv.

‒ Cineva are nevoie de un bilet…

‒ Cum adică „are nevoie de un bilet”? Treaba asta nu prea e legală, nu?… Și nici morală…

Interlocutorul se uită la mine cam descumpănit. Nu știe exact din ce galaxie am venit. Cum adică? Pun la îndoială probitatea lui? Nu sunt „om de bine”, „băiat de comitet”, „om de omenie”?

‒ Dumneavoastră, care trebuie să respectați legea, tocmai dvs. mă îndemnați la din astea?, nu-l slăbesc eu.

Văzând că nu și-a găsit mușteriul, bate în retragere, dar mai am timp să strig după el:

‒ Noi răcnim pe stradă în București „corupția ucide”, iar dvs. ce faceți aici?

‒ Asta nu e corupție, protestează ultragiat „nașul”.

‒ Dar ce e? pufnesc eu, înainte ca interlocutorul să se facă mic de tot și să dispară pe culoar.

***

Reflecție suplimentară: Parlamentul României, instituție dominată în prezent de solide cârdășii întru infracțiune și fărădelege, va avea o alcătuire decentă numai atunci când în România înnoirea morală va fi suficient de amplă ca să cuprindă societatea până la firul ierbii, când, de pildă, instituția „nașului” va dispărea, fiind înlocuită de instituția „controlorului”. Căci clica de corupți care a ajuns să ne reprezinte transpune și amplifică, la nivel înalt, ceea ce la omul de rând e apetența pentru mezelicuri (deconturi false pentru sume de 150-200 de lei). N-am niciun dubiu că „nașul” nostru, dedulcit la mica ciupeală, ar trece fără niciun fel de rezerve la șpaga de milioane de dolari, dacă i s-a oferi ocazia sau dacă ar fi „la butoane”.

Unde mai pui că „nașul” este și el produsul unei societăți care are nevoie de el, care îl folosește și susține. O mie de „nași” români transferați la Deutsche Bahn s-ar vedea nevoiți să devină controlori cinstiți fiindcă nu s-ar găsi cine să-i mituiască. În condițiile date, se pare că ei împlinesc o „nevoie” a societății românești: nevoia de a trage un mic profit printr-un vicleșug „nevinovat”.

Să nu ne iluzionăm deci că vom vedea prea curând un Parlament reformat, cu principii, etică, valori. Parlamentul e oglinda noastră ca țară. Or, țara noastră e sub blestemul corupției și nu dă semne că e în curs de înzdrăvenire.