Astăzi m-am indignat din nou în chestiunea „familia Bodnariu vs. Barnevernet”. Am trimis o scrisoare de protest către toate adresele de email indicate în postarea de pe FB care cere sprijin pentru familia Bodnariu.

Este lăudabil că a fost lansată o petiție (ajunsă la aproape 30.000 de semnături), că revendicările sunt formulate în termeni pașnici, că a fost demarată o campanie de „inundare” a căsuțelor de email ale autorităților norvegiene.

Acest zumzăit pe FB și pe bloguri are o anumită eficiență, însă nu va reuși să treacă un anumit prag, fiindcă deocamdată lipsește din această campanie un ingredient esențial: documentul oficial prin care familiei Bodnariu i se aduc la cunoștință învinuirile.

Dacă nu vor fi obținute și aduse la cunoștința publicului documente cu antetul Barnevernet, afacerea nu va fi preluată de presa „mainstream”. Am observat deja că unele site-uri (http://www.christian.org.uk, http://www.christianpost.com), deși se arată interesate de caz, preferă să vorbească despre el folosind termeni precum „reportedly”. Și asta pe bună dreptate, căci un document oficial încă nu avem. Rămânem deocamdată doar cu informații primite indirect, cu indignarea personală și comentariile pline de năduf care se adună pe bloguri și pe FB.

Un alt element care lipsește este editarea profesionistă a mesajelor-standard scrise în engleză. De pildă, am preluat textul în engleză propus pe pagina de FB a campaniei, dar m-am văzut nevoit să elimin erorile de „spelling” și termenii nepotriviți. De pildă, nu sunt foarte sigur că „repartitioning of the Bodnariu children” e o formulă fericită. Asta rămâne să o judece definitiv un editor cu experiență (vorbitor nativ de engleză).