În ultimul an am reușit atât de rar să public pe blog meditații la Scriptură, încât mi se pare greu de crezut că am trăit vreodată vremea în care puteam scrie astfel de postări în ritm de două-trei pe săptămână. Marșul forțat pe care ți-l impune uneori viața este necruțător, dar vine la pachet cu un eventual supliment de înțelepciune. Trecerea timpului aduce reconcilierea cu adevărul fundamental că timpul pe care îl trăim nu este al nostru. Îl trăim pe credit, fie că ne place sau nu. Dacă suntem buni ispravnici, îl „investim”, îl fructificăm, îl punem în valoare. Dacă suntem neînțelepți, îl risipim ca și când am dispune de rezerve nesfârșite, pe termen nelimitat.

Astăzi am parcurs din nou un pasaj din 2 Corinteni 4. Voi fi citit și recitit secțiunea v. 7-15 de nenumărate ori, dar numai acum s-a luminat în text opoziția „moarte-viață” care domină firul gândurilor exprimate de Apostol în aceste versete.

Paragraful se deschide cu imaginea fragilității. Apostolul se aseamănă pe sine (și pe tovarășii săi de misiune) cu niște vase de lut (în grecește, ostrakinoi, „madlenă” sonoră care îmi evocă întotdeauna „strachinile” de care am auzit întâia oară în copilărie, în casa bunicilor). Metafora este grăitoare, căci ce este mai fragil și mai ușor de spart decât un vas de lut?

Folosirea acestei imagini are rolul de crea un contrast puternic între viața umană și ceea ce am putea numi „superlativul puterii lui Dumnezeu”. Am folosit termenul „superlativ” în încercarea de a traduce grecescul hyperbolē, care inițial a însemnat „depășire” în sens fizic (de ex., performanța unui atlet care aruncă o suliță mai departe decât concurenții săi). Am însă impresia că în 2 Corinteni 4 substantivul joacă rolul unui adjectiv, având menirea de a descrie „puterea lui Dumnezeu”. (Să observăm că de la gr. hyperbolē avem în românește, prin intermediul limbilor moderne, termenul tehnic „hiperbolă”, întâlnit atât în geometrie, cât și în gramatică). Așadar, „superlativul puterii” înseamnă „putere extraordinară” sau „putere nemaipomenită” (ultima variantă, la Cornilescu). În Biblia sinodală citesc „puterea covârșitoare”, echivalare care nu mă mulțumește fiindcă, deși „covârșitor” transmite într-o oarecare măsură ideea de „hiperbolic”, eu unul am ajuns să-l simt mai ales ca sinonim al lui „copleșitor”.

Dar să revin la 2 Corinteni 4: apostolul Pavel ne spune că poartă în el o comoară, simbol folosit pentru a face referire la mesajul adus de Isus Hristos. Dar oare ce simbolizează „vasele de lut” pomenite de Apostol? Când citesc versetele 8-12, rămân cu impresia clară că cel mai probabil Pavel are în vedere trupurile umane încercate de boală, marcate de suferințe și apăsate de moarte. Atâta doar că realitatea cenușie a vieții nu-l face pe Apostol să-și piardă speranța; dimpotrivă, starea fragilă a mesagerului uman învederează și mai mult originea dumnezeiască a puterii nespus de mari care lucrează prin el, în proclamarea Evangheliei.