Cum spuneam și în postările precedente, de mai multă vreme citesc febril despre Întrebarea creștinească a lui Coresi, care urmează în linii mari direcțiile catehetice trasate de M. Luther prin al său Catehism mic (1529), republicat cu mici diferențe în zeci de ediții, nu doar în limba germană, ci și în alte limbi europene.

Fiindcă lucrarea lui Coresi (primul catehism român păstrat!) e atât de puțin cunoscută (inclusiv cărturarilor), m-am gândit să fac un serviciu patriei și să public în câteva postări succesive textul (transcris de Alexandra Roman Moraru în volumul cu texte românești din sec. XVI).

Intertitlurile, explicațiile din paranteze și notele de subsol sunt introduse de mine.

Ce înseamnă a fi „creștin”

Întrebare: Creștin ești?

Răspuns: Creștin.

Întrebare: Carele e omul creștin?

Răspuns: Omul creștin easte acela om cine în Hristos creade și viiază [=trăiește] cum sînt tocmealele[1] [=rânduielile] lu Hristos, săva acela om cine creade iertăciunea păcatelor de la Tatăl Sfânt, Dumnezeu, că i se va da în har[2] [=în dar, gratuit] pren Isus Hristos.

Întrebare: De la cine te chemi creștin?

Răspuns: De la Hristos.

Întrebare: Cu ce veri adevăra [=dovedi] că ești creștin?

Răspuns: Cu aceaea că m-am botezat în numele Tatălui și Fiiului și Duhului Sfânt și crez în Isus Hristos.

Întrebare: Cu mai mult, cu ce veri adevăra? [=Ce dovezi suplimentare poți aduce?]

Răspuns: Cu aceaea că știu rădăcina creștinătăției.

Întrebare: Câte lucrure trebuiaște să știe omul creștin?

Răspuns: Cinci lucrure.

Întrebare: Care-s acealea?

Răspuns: Dentîiu, Zeace porînceale [=porunci] ale lui Dumnezeu. A doua, Credința creștinească [=Crezul]. A treia, Tatăl nostru. A patra, botezul. A cincea, cuminecătura [=Cina Domnului].

***

Spre deosebire de catehismele lui Luther, cel coresian conține această parte introductivă menită să articuleze identitatea creștină. „Minimalismul” teologic al acestei secțiuni (creștin este cel care crede și trăiește după cele rânduite de Hristos) este un indiciu clar că ne aflăm în fața unui document de inspirație protestantă. Trebuie remarcat atât dominanta hristologică a pasajului (Hristos este pomenit de cinci ori), cât și caracterul trinitar al referirii la botez. Tot în această secțiune se afirmă corelația strânsă dintre statutul de creștin și deprinderea rudimentelor catehetice: creștinul nu doar s-a botezat în numele Sfintei Treimi, ci cunoaște „rădăcina creștinătăției”.

[1] Sintagma se întâlnește și în Cazania I (f. 64v), al cărei autor afirmă că adevărata biserică a lui Dumnezeu este cea în care „spun oamenilor cuvântul lui Dumnezeu cu derept și iaste botezul și cuminecătura după tocmealele lu Iisus Hristos” (Coresi Tâlcul, p. 72).

[2] Cf. conotația negativă a aceleiași secvențe în secțiunea I: „Numele Domnului, Dumnezeului tău, în har [în deșert] să nu-l iai pren gura ta”.