Mai jos secțiunea despre Tatăl nostru din Catehismul coresian. Sunt destul de sigur că, dacă am săpa suficient de mult prin catehismele protestante de secol 16 am găsi chiar mai multe paralele decât cele identificate de mine.

Fiindcă nu pot scrie cu un font slavonesc pe internet, am preferat să elimin informațiile privitoare la limba slavonă.

III. Tatăl nostru

Întrebare: Ce easte a treia parte ce trebuiaște creștinului să știe?

Răspuns: Easte Tatăl nostru, ce-au învățat însuș Isus Hristos pre apostoli, Matei, 16 [=6:9-13] și Luca 55 [=11:2-4] glava.

Întrebare: Zi Ocenaș [=Tatăl nostru] rumâneaște, să înțeleagem.

Răspuns: Tatăl nostru ce ești în ceri, sfințească-se numele tău, să vie împărăție ta, fie voia ta, cum în ceri, așa și pre pămînt. Pita noastră sățioasă dă-ne noao astăzi și iartă noo greșalele[1] noastre, cum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce în năpaste[2], ce ne isbăveaște pre noi de hitleanul [=Vicleanul, i.e. cel Rău], că a ta e împărăție și putearea și slava în vecie, amin.[3]

Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune?

Răspuns: Doao.

Întrebare: Care-s acealea?

Răspuns: Milcuitura [=implorarea, cererea] și datul de dar [=recunoștința].

Întrebare: Ce easte milcuitura?

Răspuns: Milcuitura easte aceaea cînd cearem ceva de la Dumnezeu și avem greu și nevoiia noastră, sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm.

Întrebare: Ce e datul de har?

Răspuns: Datul de har easte aceaea cîndnu ne aducem aminte despre toate faptele bune ale lui Dumnezeu și dăm har [=mulțumim] lui pren Hristos.

Întrebare: Cîte lucrure trebuiesc să fie în rugăciune?

Răspuns: Cinci lucrure: dentîi, porîncealele, că Dumnezeu au porîncit și au lăsat să rugăm. A doua, făgăduita [=promisiunea], că Dumnezeu făgăduitu-ne-au că ne va pre noi asculta. A treia, credința că toate făgăduiturile [=promisiunile] lui Dumnezeu cu credință numai să le putem cuprinde la noi. A patra cearere, greu și nevoie sufletului și trupului. A cincea, în al cui nume trebuiaște să cearem? Să veri să știi, numai <în> numele lu Isus Hristos.

Întrebare: Cîte cearere sunt în Tatăl nostru?

Răspuns: Șapte cearere[4] sînt: trei-s din eale de viiața de veac [veșnică], patru cearere despre viiața aceștii lumi.

***

În această secțiune (intitulată generic „Tatăl nostru”) putem identifica trei unități majore: una în care este redată Rugăciunea domnească (pe numele ei slavon: Ocenașul), o alta în care sunt prezentate principalele două tipuri de rugăciune („milcuitura” și „datul de har”) și a treia, în care se încearcă formularea unei sinteze „dogmatice” pe tema rugăciunii. Editorul Catehismului coresian (sau al modelului străin subiacent) a ales să nu fragmenteze rugăciunea Tatăl nostru, ca în Catehismul lui Luther, preluând totuși la final ideea că în Rugăciunea domnească pot fi identificate șapte cereri.

Prezența în rugăciunea Tatăl nostru a unor fapte de limbă tributare slavonei (adj. „sățioasă” din secvența „pita noastră sățioasă”[5]; „năpaste” și „hitleanul”)[6] ar putea fi explicată în mai multe feluri: (1) editorul a efectuat o revizie a Catehismului în spirit ortodox (deși niciunul dintre cei termeni nu are o încărcătură ortodoxă distinctă); (2) Rugăciunea inclusă în Catehism exista deja în formă orală, drept care traducătorul / editorul a inclus, cum e și firesc, textul său „mental”, nu cel din originalul maghiar.

Din cele cinci adevăruri privitoare la rugăciune, primele două („Dumnezeu au porîncit și au lăsat să rugăm”; „Dumnezeu făgăduitu-ne-au că ne va pre noi asculta”) se regăsesc în ambele Catehisme scrise de Luther. În formă concisă, le găsim în Catehismul mic, în explicația privitoare la termenul „Amin”. Potrivit reformatorului, acest cuvânt trebuie să ne insufle convingerea că cererile noastre sunt ascultate, căci El însuși ne-a poruncit să ne rugăm astfel și a promis că ne va asculta.

În partea introductivă a secțiunii „Tatăl nostru” din Catehismul mare Luther subliniază și mai apăsat faptul că rugăciunea este un imperativ: „A ne ruga, după cum ne învață a doua poruncă, înseamnă să-l chemăm pe Dumnezeu în fiecare nevoie. Asta cere Dumnezeu de la noi; nu este ceva opțional. Avem datoria și obligația de a ne ruga, dacă vrem să fim creștini, după cum avem datoria și obligația de a da ascultare taților, mamelor și autorităților civile”.[7] De asemenea, autorul introduce conceptul de promisiune, care face parte din limbajul său teologic favorit: „În al doilea rând, ceea ce ar trebui să ne îndemne și să ne îmbie la rugăciune este faptul că Dumnezeu a făcut o promisiune: că ceea ce ne rugăm este un lucru sigur și garantat. După cum spune în Psalmul 50: «Cheamă-mă în ziua necazului și eu te voi izbăvi», iar Hristos spune în Evanghelia după Matei 7: «Cereți și vi se va da»”.[8] Bazați pe aceste două elemente, porunca și promisiunea, creștinii își pot prezenta rugăciunile înaintea lui Dumnezeu. Cel care nu dă crezare promisiunii, mai scrie Luther, Îl mânie pe Dumnezeu, Îl dezonorează și Îl face mincinos.

Distincția dintre cele două rugăciuni de bază („cerere” și „recunoștință”) are o paralelă în comentariul lui Zacharias Ursinus la Catehismul de la Heidelberg,[9] ceea ce ar putea fi un indiciu că Întrebare creștinească, deși tributară teologiei luterane, are și câteva tușe reformate („criptocalvine”, cum ar spune luteranii puri).

Textul rugăciunii este cel pe care îl regăsim și în Evanghelia după Matei din Tetraev. Coresi. Prezența termenului „greșale” (în loc de „datorii”) i-a făcut pe unii cercetători să creadă că textul din catehismul coresian constituie o compilație care folosește atât versiunea din Matei, cât și versiunea din Luca. Ipoteza este plauzibilă, însă putem oferi și o explicație alternativă: termenul „greșale” este folosit de trei ori în versetele care urmează după rugăciunea domnească (mai precis, în Matei 6:14-15), având drept corespondent gr. παραπτώματα. Nu este exclus ca tocmai „prezența” acestor termeni să fi dus la „nivelarea” lexicală a întregului pasaj.[10]

[1] Editorul nu a călcat pe urmele lui Filip Moldoveanul, care a folosit „datorii” în Tetraevanghelul tipărit la Sibiu.

[2] În ciuda aparențelor, „năpaste” este o formă de singular. Datorez această observație filologului Iosif Camară.

[3] Doxologia se întâlnește în edițiile postume ale Catehismului mic scris de Luther.

[4] Această împărțire urmează modelul propus de Luther, care introduce intertitluri („Prima cerere, A doua cerere etc.) în cuprinsul rugăciunii „Tatăl nostru”.

[5] E. Munteanu, Lexicologie biblică românească, București, Humanitas, 2008, p. 430-432.

[6] Vezi Iosif Camară, „Versiunile românești ale rugăciunii Tatăl nostru din secolul al XVI-lea în raport cu originalele lor slavone”, în E. Munteanu et al. (editori), Receptarea Sfintei Scripturi: între filologie, hermeneutică și traductologie, Iași, EUAIC, 2011, p. 40, 42.

[7] BC, p. 441 („Despre rugăciune”, § 7).

[8] BC, p. 441(„Despre rugăciune”, § 19).

[9] The Commentary of Dr. Zacharias Ursinus, p. 619 (Vezi reflecțiile despre Întrebarea 116 din Catehism).

[10] Discuția privitoare la acest subiect ne prilejuiește să remarcăm o anomalie în traducerile Rugăciunii domnești din Tetraev. Coresi: în Luca întâlnim termenul „datoare” [=datorii], nu „greșale” sau „păcate”, cum ne-am fi așteptat. Dacă editorul Tetraevanghelului ar fi avut în vedere originalul grec, normal ar fi fost să tipărească „datoare” în Matei și „greșale” în Luca.