Nu cu mult timp în urmă am avut o întâlnire cu doi reprezentanți ai Societății Biblice Americane, organizație de profil care anul acesta și-a serbat bicentenarul și care continuă să sprijine multe proiecte de traducere și revizuire a Bibliei pe tot globul.

(Pentru comparație, să ne amintim că în 1816 Țările Române încă nu ieșiseră din perioada fanariotă. În Muntenia, după apariția celebrei, dar necititei/necitatei Biblii de la 1688, mai auzim de Biblie tipărită abia în 1854-1856 la Buzău.)

Charles Lambert, unul dintre cei doi reprezentanți ai SBA, este membru într-o biserică penticostală. Din vorbă în vorbă am realizat și că avem cunoștințe comune, pastori români care au imigrat în SUA în anii ’80. Oaspetele american îl cunoaște și pe Lamar Vest, care a fost până de curând președinte al Seminarului Teologic Penticostal și care ar fi trebuit să vină în România în luna octombrie, pentru a participa la a patruzecea aniversare a ITP București. Din nefericire, problemele de sănătate l-au determinat să-și anuleze vizita și mi-au răpit astfel ocazia de a afla detalii despre activitatea Societății Biblice Americane direct din gura unei persoane care a cunoscut mersul acestei organizații vreme de douăzeci de ani.

Sprijinirea de către Lamar Vest a misiunii Societății Biblice Americane îmi prilejuiește o altă comparație: penticostalii români, spre deosebire de omologii lor americani, au devenit în ultimii ani foarte reticenți în raport cu Societatea Biblică Interconfesională din România. Dar la început n-a fost așa, căci pastorii John Tipei și Christian Vasile Roske au luat parte la diferite proiecte inițiate de SBIR, mai ales în primii ani care au urmat înființării Societății.

Dar să revin la exemplul lui Lamar Vest. După 17 ani de activitate în serviciul SBA (inclusiv ca președinte al bordului de trustees), Vest a preluat funcția președinte al acestei organizații timp de un mandat (2009-2013).

În România, din 2012, anul retragerii pastorului John Tipei din funcția de reprezentant al Cultului Penticostal în SBIR, locul penticostalilor în Societate a rămas vacant. Mai mult, dacă mă pot încrede în semnalele care ajung până la mine, se și discută despre o retragere completă din SBIR, pe motiv că penticostalii români au și ei o Societate Biblică la Oradea. Ar fi nespus de păgubos și de trist dacă semnalele se vor adeveri și se va ajunge la ieșirea definitivă din SBIR. Ar fi mult de explicat de ce o asemenea hotărâre va fi una păguboasă pentru mișcarea penticostală română și pentru colaborarea Bisericilor românești în proiecte interconfesionale.

Când mă uit la celelalte biserici neoprotestante din România, observ iarăși o diferență notabilă: Biserica Adventistă și Biserica Baptistă sunt prezențe constante în SBIR, fiindcă  înțeleg foarte bine rolul SBIR de custode al Bibliei Cornilescu și de promotor al misiunii de traducere și difuzare a Bibliei în general. Cele două Biserici au dovedit cu prisosință că au o viziune suficient de largă pentru proiecte care necesită colaborare și coordonare din partea mai multor confesiuni creștine. Pretenția noastră, a penticostalilor români, de a trăi singuri pe micul nostru asteroid confesional, precum cei șase locatarii întâlniți de Micul Prinț în călătoria sa, nu mi se pare de bun augur pentru o mișcare a cărei notă distinctivă, pe plan mondial, este tocmai capacitatea de a depăși cu succes barierele confesionale.