De ce e România altfel? De ce pe anumite porțiuni din țara noastră nici legea atracției gravitaționale nu pare să funcționeze cum ar fi normal?

De ce există în mințile multor români, plantați în poziții-cheie, anumite suceli cronice în virtutea cărora aceștia văd lucrurile complet anapoda?

Din 2009 încerc din răsputeri să conving câteva biblioteci și muzee din România să accepte digitizarea manuscriselor grecești pe care le posedă.

Răspunsurile pe care le primesc sunt aiuritoare.

Nu mi-am pierdut speranța că voi vedea acest mic vis împlinit. Dar îmi imaginez că vor mai trece ani buni până când în România nu va mai fi nevoie de comisii și paracomisii care să avizeze schimbarea unui bec.

Mai jos un fragment dintr-un material amplu pe care l-am publicat pe Contributors.

Distribuiți dacă vă pasă de soarta patrimoniului cultural românesc și dacă sunteți convins că digitizarea trebuie introdusă pe scară largă.

***

În vara lui 2008, în timpul unui stagiu de cercetare, l-am întâlnit la Münster, în Germania, la Institut für Neutestamentliche Textforschung, pe Daniel Wallace, eminent profesor și cercetător american, unul dintre cei mai buni specialiști în critica de text a Noului Testament. Domnia sa cunoaște ca nimeni altul istoria transmiterii textului neotestamentar și conduce de mulți ani un așezământ științific dedicat fotografierii și conservării digitale a manuscriselor Bibliei (http://www.csntm.org/). Centrul american (cu sediul în Texas) s-a impus deja în peisajul instituțiilor de acest tip, fiindcă până în prezent a realizat peste 500.000 de imagini de manuscris, în condiții tehnice excelente. Între exemplarele fotografiate de el și echipa lui se numără atât manuscrise bizantine, cât și papirusuri din secolul al II-lea și al III-lea, nu doar ale Noului Testament, ci și ale Septuagintei, traducerea în limba greacă a Bibliei ebraice.

Din cele 5.800 de manuscrise neotestamentare, doar câteva aparțin unor instituții românești: 5 manuscrise (datând din secolele XII-XIV) se află la MNAR, iar 12 se găsesc la Biblioteca Academiei Române. Câte un manuscris mai dețin Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Literaturii, respectiv Biblioteca Centrală Universitară din Iași. Până în prezent, numai Muzeul Literaturii a acceptat digitizarea manuscrisului pe care îl deține (un impozant lecționar bizantin de secol XI).

Dar să revin la anul 2008. Dornic să afle ce pași fac instituțiile românești pentru a asigura conservarea digitală a tezaurului cultural, profesorul Daniel Wallace m-a rugat să iau legătura cu „factorii de răspundere” din România. Răspunsul la întrebarea care ne frământa pe amândoi l-am aflat la scurtă vreme: (1) în România eforturile pentru digitizarea manuscriselor s-au remarcat și se remarcă mai ales prin absență; (2) ca în povestea cu „posmagii” oferiți leneșului, orice ofertă de ajutor venită din partea Centrului condus de profesorului Wallace a fost respinsă de români cu indolență, nepăsare sau chiar dispreț.

În fapt, CSNTM s-a oferit să facă pro bono un serviciu important muzeelor românești – digitizarea tuturor manuscriselor grecești ale NT – punând două condiții: permisiunea de a păstra un set de imagini pentru cercetare, în arhiva digitală a Centrului, și permisiunea de a le afișa pe site-ul Centrului. Așadar, nu s-ar pune problema să inventăm noi roata în acest domeniu. Procedura există și se aplică peste tot în lume. Alte sute de manuscrise au trecut deja prin aceste etape și recomandările de care se bucură Centrul sunt excelente. Iau un exemplu recent: în 2011, CSNTM a încheiat un acord cu Biblioteca Medicea Laurenziana, celebra instituție florentină ctitorită de familia Medici. Instituția (a cărei clădire inițială a fost proiectată de Michelangelo) deține 13.500 de manuscrise (dintre care 2.500 de papirusuri) și 128.000 de tipărituri. Din această impresionantă colecție de manuscrise „florentine”, 28 au fost fotografiate de echipa prof. Dan Wallace. Între ele se numără și un manuscris complet al NT grec, o raritate, având în vedere că ele sunt doar șaizeci la număr în toată lumea.

Așadar, pe la „casele mai mari” există deschidere și interes pentru conservarea digitală a patrimoniului. Prin contrast, muzeele și bibliotecile din România, deși, puse alături de Biblioteca Medicilor, par niște Cenușărese, afișează în mod bizar aere de prințese năzuroase care se arată deranjate de prezența bobului de mazăre pitit sub șapte perne. Fundamentarea pentru această judecată severă urmează în paginile de mai jos.

Continuarea AICI.