Fără reparațiile istorice cuvenite, festivismele decretate de sus nu valorează mare lucru.

Un text ce vine ca un duș rece peste patrioții de ocazie prea dispuși să se îmbete cu discursuri găunoase.

Nu cunosc decât o singură formă de patriotism: încercarea de a rezista la amplul proces de degradare care afectează (1) folosirea limbii române; (2) învățământul; (3) sistemul de sănătate; (4) justiția; (5) memoria colectivă.

JURNAℓ SCOȚIAN

Cât eram în țară, în preajma sărbătorilor naționale, precum cea de astăzi, sau 24 ianuarie, sau 10 mai, făceam acest test: îi rugam pe cei din jur să-mi spună unul-două nume în legătură cu evenimentul respectiv. Un nume măcar, al vreunui român care să fi avut, de pildă, un rol de seamă la Marea Unire. Un nume, o mică poveste, un detaliu cu putere exemplară. Cu greu găseam pe cineva care să știe măcar un singur nume. Și asta nu în parohia mea de la țară, ci în oraș, printre absolvenți de licee și universități.

Ne-am învățat (cine ne-a învățat?) să purtăm memoria unor date sau evenimente mai mult decât memoria oamenilor care le-au făcut. Lozincile sunt mai eficiente decât istoriile personale, care, Doamne ferește, te mai pot pune și pe gânduri. Așa cum pe vechile noastre cărți nu se trecea mai niciodată autorul sau traducătorul. Nici azi nu știm…

Vezi articol original 288 de cuvinte mai mult