Martie 2017



Ioan-Florin Florescu ridică o problemă importantă, într-o vreme în care „Familia! Familia” a ajuns un soi de mantră, invocată mai ceva decât „Templul Domnului! Templul Domnului!”, din vremea lui Ieremia (7:4).

Fiindcă sunt din familie de opt, singurul rămas pe plaiuri strămoșești (și întrebat adesea: „Cum de n-ai plecat și tu?”), nu pot decât să-i dau dreptate părintelui Florescu.

Așadar, mai ușurel cu „Templul Domnului” pe scări! Când îl văd pe Tăriceanu că se erijează în mare ctitor al moralității autohtone (tocmai el, care îi bate și pe musulmani la numărul de soții, foste și actuale), iar apoi declară la Digi24 că „protestatarii au stricat imaginea României”, mă întreb cât de optimiști putem fi în legătură cu viitorul țării. Așadar, nu faptul că avem două figuri penale (Dragnea și Tăriceanu) în funcții-cheie de conducere face rău imaginii României, nu faptul că se dau ordonanțe la ceas de taină, hoțește, ne strică reputația peste hotare, ci protestatarii care au ieșit să conteste un act profund imoral!

Noroc că n-a fost domnul Tăriceanu la butoane când s-a scris Biblia, că altfel se asigura el că cenzurează toate pasajele care descriu turpitudinile celor care răcneau cu mâna pe inimă „Templul Domnului! Templul Domnului!”

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar […]

via copii pentru țară sau o țară pentru copii? — JURNAℓ SCOȚIAN


În ultimele luni am fost mult prea ocupat ca să mai pot scrie pe blog ca în vremurile dinainte de „revizuirea EDCR”.

Dacă de texte proprii nu mai am vreme, m-am gândit să le semnalez cititorilor materiale din „mainstream” care merită citite.

Mai jos un text de Lucian Boia, despre această minune militară și intelectuală numită „generalul Oprea”.

Să mai observăm că în urma atacului terorist de la Londra un membru al guvernului (Tobias Elwood, ministru de Externe) s-a remarcat prin faptul că a venit să dea ajutor victimei înjunghiate de atacator. Vi-l puteți imagina pe dl. Meleșcanu făcând același lucru? O fi imaginația mea mai săracă, dar îl văd pe dl. Meleșcanu dispus mai curând să ceară intervenția cu gaze lacrimogene împotriva cetățenilor români al căror drept de vot l-a îngrădit cu bună știință Ministerul de Externe în 2014, prin cei doi iluștri ocupanți ai fotoliului ministerial.

Mai jos un fragment din textul lui Lucian Boia. Materialul integral AICI.

***

Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai văzut la români. Sunt rare şi în istoria lumii. M-ar tenta comparaţia cu Napoleon, însă mi-e teamă că unii ar considera-o abuzivă, pe motiv că marele corsican a biruit în nenumărate rînduri pe cîmpul de luptă, în timp ce românul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept că Oprea n-a cîştigat nici o bătălie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul învinsului de la Waterloo, aşa că, sub acest aspect, bilanţul s-ar echilibra. Dacă privim însă spre alte personaje istorice, superioritatea românului nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul îndoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata că CV-ul generalului Oprea îl depăşeşte pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarcă foarte corectă, pe care îmi propun să o dezvolt în cele ce urmează.

Iată, mai întîi cariera militară a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reuşise să fie ridicat la rangul de general de brigadă, avansare, de altfel, cu titlu temporar (rămasă în cele din urmă definitivă). De Gaulle comanda atunci (în mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit să străpungă liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat şi izolat, al armatelor franceze în respectiva campanie). A fost avansat în consecinţă la gradul de general cu două stele (francezii socotesc cu o stea în plus: două pentru generalul de brigadă, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armată, cinci pentru generalul de armată). Ei bine, Gabriel Oprea a reuşit să aibă o primă stea (echivalentul celor două ale lui de Gaulle) la o vîrstă simţitor mai tînără, şi fără să mai fie nevoie să se ilustreze pe cîmpul de luptă, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odată ce valoarea lui era evidentă.