În ultimele luni am fost mult prea ocupat ca să mai pot scrie pe blog ca în vremurile dinainte de „revizuirea EDCR”.

Dacă de texte proprii nu mai am vreme, m-am gândit să le semnalez cititorilor materiale din „mainstream” care merită citite.

Mai jos un text de Lucian Boia, despre această minune militară și intelectuală numită „generalul Oprea”.

Să mai observăm că în urma atacului terorist de la Londra un membru al guvernului (Tobias Elwood, ministru de Externe) s-a remarcat prin faptul că a venit să dea ajutor victimei înjunghiate de atacator. Vi-l puteți imagina pe dl. Meleșcanu făcând același lucru? O fi imaginația mea mai săracă, dar îl văd pe dl. Meleșcanu dispus mai curând să ceară intervenția cu gaze lacrimogene împotriva cetățenilor români al căror drept de vot l-a îngrădit cu bună știință Ministerul de Externe în 2014, prin cei doi iluștri ocupanți ai fotoliului ministerial.

Mai jos un fragment din textul lui Lucian Boia. Materialul integral AICI.

***

Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai văzut la români. Sunt rare şi în istoria lumii. M-ar tenta comparaţia cu Napoleon, însă mi-e teamă că unii ar considera-o abuzivă, pe motiv că marele corsican a biruit în nenumărate rînduri pe cîmpul de luptă, în timp ce românul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept că Oprea n-a cîştigat nici o bătălie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul învinsului de la Waterloo, aşa că, sub acest aspect, bilanţul s-ar echilibra. Dacă privim însă spre alte personaje istorice, superioritatea românului nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul îndoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata că CV-ul generalului Oprea îl depăşeşte pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarcă foarte corectă, pe care îmi propun să o dezvolt în cele ce urmează.

Iată, mai întîi cariera militară a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reuşise să fie ridicat la rangul de general de brigadă, avansare, de altfel, cu titlu temporar (rămasă în cele din urmă definitivă). De Gaulle comanda atunci (în mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit să străpungă liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat şi izolat, al armatelor franceze în respectiva campanie). A fost avansat în consecinţă la gradul de general cu două stele (francezii socotesc cu o stea în plus: două pentru generalul de brigadă, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armată, cinci pentru generalul de armată). Ei bine, Gabriel Oprea a reuşit să aibă o primă stea (echivalentul celor două ale lui de Gaulle) la o vîrstă simţitor mai tînără, şi fără să mai fie nevoie să se ilustreze pe cîmpul de luptă, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odată ce valoarea lui era evidentă.

Anunțuri