Spune-mi de câte ori faci referire la Evul Mediu ca la un timp al inculturii și barbariei, ca să-ți spun cât de (in)cult ești.

Urmăriți cum folosește românul (sau europeanul?) tipic „Evul Mediu” ca termen de comparație și veți avea măsura percepției deformate care subzistă în imaginarul popular cu privire la această epocă. Când omul de rând vrea să spună că „nu mai suntem în Evul Mediu”, el are vag în cap o vreme în care „oamenii credeau că pământul este plat”. În fapt, medievalii educați, pe urma anticilor, știau că pământul este o sferă.

După socotelile omului „de pe stradă”, societatea medievală era înapoiată pe toate planurile, ca și cum în ea s-ar fi îngrămădit toate relele posibile din celelalte perioade ale istoriei. (Las’ deoparte faptul că discreditarea Evului Mediu e în bună măsură renghiul de PR pe care ni l-au jucat cu succes Renașterea, prin umaniști, și că Evul Mediu a avut problemele lui, ca orice epocă).

Ce nu prea se știe la nivel popular este că mult hulitul Ev Mediu este perioada în care apar universitățile, în care se copiază și se difuzează manuscrise iluminate cu multă măiestrie. Apoi, cu gândirea și estetica medievale e imposibil să ajungi la ororile arhitectonice de genul Casei Poporului, acest mega-buboi care sluțește aspectul Bucureștiului. Tot atunci, ca să nu lungesc prea mult vorba, apar importante ordine monahale care fac posibilă răspândirea creștinismului în Europa.

Dacă vreți să contemplați sistematic minunățiile manuscrise produse de Evul Mediu, vă recomand pagina de FB Manuscriptorium, „ținută în spate” de Cristian Ispir, doctor în istorie medievală și angajat la British Library într-un proiect de digitalizare de manuscrise.

Dați un like pe pagină și veți primi în mod constant mici frânturi de Ev Mediu, una mai frumoasă decât alta.

Mai jos, fragment de manuscris ebraic, de pe la 1460.

MS