Dacă am să mă supăr cândva bine de tot, voi face o listă cu toți termenii care sunt definiți anapoda în DEX! Promit că voi publica lista pe Contributors sau pe altă platformă cu vizibilitate!
Gata cu gluma, să trecem la lucruri serioase.
Mă uit astăzi în DEXonline să văd care e forma corectă a denumirii unei pietre semiprețioase din Apocalipsa 21: „halcedoniu” sau „calcedoniu”? Versiunile biblice vechi au diferite variante („halchidon”, „chalchedon” etc.), însă forma „calcedoniu” este în uz încă de la Galaction (1938, poate chiar din 1927).
Când colo, aflu că nu se zice nici „marinel”, nici „marinal”.
Dar cum?
„Calcedonie”!
Justificat de DEX-iști prin apel la franțuzitul calcédoine!
Parol?
CALCEDÓNIE s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius.
Adică autorii DEX nu știu că există „calcedoniu” intrat în limbă de la patuzsopt?
Și de ce nu avem gr. χαλκηδών menționat prioritar în secțiunea de etimologie? În fond, avem traduceri ale Bibliei din greacă de pe la 1648 (chiar dacă traducătorii NT de la Bălgrad au mai tras cu ochiul la latină).
Partea bună este că în DEX avem „crisopraz” (mă uitasem după „hrisopraz”). Ca o paranteză, în compunerea grecescului χρυσόπρασος intră și cuvântul „praz” (leguma!). Așadar, crisoprazul e piatra semiprețioasă de culoare auriu-verde-praz.
O problemă cu definiția „crisoprazului” tot este. Citind-o, rămâi cu impresia că această piatră a fost descoperită de Voltaire sau de Diderot. La Academie, de bună seamă, nu s-a auzit de gr. χρυσόπρασος.
CRISOPRÁZ s. n. Varietate de calcedonie de culoare verde. – Din fr. chrysoprase.
Acum veți înțelege de ce oftez cu năduf când îi aud pe studenți citând cu evlavie religioasă din DEX.
Vaisamar 
21 noiembrie 2017 at 2:55 pm
Eu zic că, decât o listă, mai bine o rubrică periodică, fie și pe blog, ceva gen „pastila de DEX“… Câte o calcedonie odată ar fi mai eficientă terapeutic 🙂
21 noiembrie 2017 at 2:56 pm
🙂
21 noiembrie 2017 at 3:04 pm
[…] via Păcatele DEX-ului: „calcedonie” și „crisopraz” […]
22 noiembrie 2017 at 5:52 pm
Din cîte înțeleg, „calcedonie” și „crisopraz” (evident ajunse la noi pe filieră franțuzită) sînt cel puțin la fel de răspîndite în limba română ca și variantele din textele scripturistice. Formele cu pricina sînt deci corecte, iar etimologia este, de asemenea, corectă.
Că Dicționarul Academiei (și apoi DEX-ul) ar trebui să consemneze și celelalte variante (halchidon, calcedoniu ș.a.), asta e cît se poate de legitim. Mai ales că indici pentru cuvinte rare/aparte au fost deja elaborați.
Oricum, într-o astfel de căutare, este cumva impropriu recursul la DEX. Sau chiar la uzul „curent” al limbii (vei vedea că, la casele de amanet, găsești deopotrivă „calcedonie” și „calcedoniu”).
22 noiembrie 2017 at 6:56 pm
Păi „etimologie” înseamnă mai mult decât „filiera prin care trece un cuvânt dintr-o limbă în alta”, nu? DEX-ul are păcate de structură în această privință, fiindcă adesea nu dă decât limba „proximă” (să zic așa), nu originea propriu-zisă. O comparație cu DEX-urile europene scoate imediat la iveală hibele DEX-ului nostru.
Dar de ce ar fi impropriu recursul la DEX în astfel de situații? DEX-ul nu trebuie să-ți dea toate cuvintele aflate în uz, într-o formă sau alta? Și de ce „calcédoine” dă, după mintea DEX-ului, „calcedonie”, iar „antimoine” dă „antimoniu”?
22 noiembrie 2017 at 9:34 pm
1. Da, „etimologie” însemnă mai mult, cînd ne lansăm într-o discuție pînă la limitele propriilor cunoștințe. Un dicționar – chiar și etimologic – nu merge, în general, mai departe de etimonul proxim. Rareori se duce pînă la al doilea. De altminteri, dacă vrei să te duci deja la al doilea etimon, este imposibil de realizat, tehnic vorbind: să presupunem că primul etimon al cuvîntului „aaabbbccc” este fie fr. „aaabbbccc”, fie eng. „aaapppggg”. Ce faci apoi? Le iei pe fiecare în parte, spunînd că „aaabbbccc” este fie un compus din lat. med. „aaabbb” și celticul „ccc”, fie un împrumut vandal, la rîndul lui compus din v. germ. „cutare” + o urmă de limbă punică? Și apoi faci la fel cu presupusul etimon englezesc? Crede-mă, nici dicționarele etimologice nu fac acest lucru. Cu atît mai mult un dicționar de popularizare cum e DEX.
Vaișamar: Of și iar of: învălui ca sepia, cu un nor de cerneală (savantă, e drept) o chestie care e foarte simplă. Vezi OED ce explicații dă la „chalcedony”. Origin: Late Middle English: from Latin calcedonius, chalcedonius (often believed to mean ‘stone of Chalcedon’, but this is doubtful), from Greek khalkēdōn. Am oare pretenții nerezonabile dacă cer asta de la amărâtul nostru DEX?
2. Nici dicționarele similare europene nu fac apel decît la etimonul proxim, ducîndu-se rareori la al doilea. În privința lui „calcédoine”, de exemplu, Larousse (un fel de DEX francez) trimite la lat. „Calchedon”. Atît. Iar la „philologie” se limitează să indice ca etimon lat. „philologia” du grec. Adică cum „du grec”? Du gr. „philologia”, desigur; la rîndul lui, compus din „philos” și „logia”? Nu prea, fiindcă „logia” nu este atestat decît cu sensul lui „logeia”, tîrziu (și nou-testamentar) [apropo și de cum se pronunța diftongul „ei”]. Cum vine atunci cu sufixul „-ia”? Apoi ce faci? Te-apuci să spui cum e cu etimologia i.-e. incertă a lui „philos” și cu radicalul i.-e. „*leg”? Cam mult, totuși, pentru un dicționar de popularizare, rezumativ.
Vaișamar. Vezi totuși OED, mai ales dacă ai acces la ediția online full. Aia gratuită îți dă un rezumat al definițiilor din OED-ul mare (cu acces plătit). Noi, românii, avem un talent fabulos de a ne scărpina foarte de-a-ndoaselea când se pot face lucruri cu foarte mult common sense (cum zic eu că au englezii). Nu trebuie să-l complici pe om cu multe chestii, dacă îi poți da esența.
Late Middle English (in the Greek sense): current usage (late 17th century) from French philologie, via Latin from Greek philologia ‘love of learning’ (see philo-, -logy).
3. Deja am spus și eu, alături de tine, că DEX ar trebui să consemneze diverse variante ale cuvintelor aflate în uz. Sînt în urmă, din acest punct de vedere, și, așa cum am spus și eu în alte dăți, ignoră (chiar și la 30 de ani după căderea comunismului) o serie întreagă de surse literare-lingvistice din sfera bisericească.
Vaișamar: aici suntem de acord.
4. Susțin că este impropriu să cauți în DEX „forma corectă” a pietrei din Apocalipsă, din mai multe motive: a) recursul la „formele corecte” ale limbii standard se caută în DOOM, nu în DEX (despre care tocmai am spus – și eu, și tu – că ar trebui să consemneze toate formele „aflate în uz” [despre „aflarea în uz” este de vorbit, desigur, dar nu aici].
Vaișamar: Nu vreau neapărat forma „corectă”, ci măcar să-mi spună că sunt mai multe în uz. Adică DEX-ul să știe un pic mai multe lucruri decât mine, care vreau să mă lămuresc într-o privință.
b) Chiar și așa, recursul la DOOM ar trebui să fie doar un prim pas, fiindcă știm și despre acesta că beneficiază de niște imperfecțiuni majore (indicîndu-ți drept corecte forme precum „o cireașă – două cireși”, în loc de „cireșe”);
Vaișamar: DOOM nu dă „în loc de”, ci dă simultan „cireși/cireșe”. Deci probabil constată că se spune și „cireși” și o acceptă. Eu tot „cireșe” zic. Bun, aici măcar aleg una din două.
Oricum, o căutare de tip științific trebuie să se facă în Dicționarul Academiei (rămas și el în urmă… rău de tot); și atunci ce facem? c) Întrucît ne aflăm pe terenul unui limbaj de specialitate – în speță cel biblic –, oricît de adept al actualizării limbajului ai fi, nu poți ignora tradiția născută de la primele traduceri sau poate apărută între timp.
Vaișamar: Sunt de acord. Da, mă uit să văd ce zice tradiția biblică, dar nu mai zic „obrezanie”, ci „circumcizie”. Eventual, pot zice și „tăiere împrejur”, dacă vreau să fim mai conservator. Și nu mai zic „biserică” la „naos”, ci „templu”, chiar dacă toate versiunile de la început (de fapt, până pe la 1874) au „biserică”. Ai 300 de ani de tradiție cu „biserică”. Nu inovezi ca să fii fidel?
Tu însuți, chiar dacă ți se indică drept formă corectă varianta „calcedonie” pentru piatra aceea semiprețioasă, o refuzi, în detrimentul lui „calcedoniu”. Refuzul mi se pare perfect legitim, doar că trebuie să-l conștientizezi și să-ți explici de ce o faci. Deci, unde cauți forma „corectă” în atare situații? După părerea mea, nu fără a recurge la dicționarele care (mai mult sau mai puțin) consemnează fapte de limbă actuală, trebuie recurs la limbajul de specialitate. Evident, doar în măsura în care este inteligibil. Iar inteligibil uneori înseamnă „asupra căruia te-ai informat”.
5. Nu-i nici o problemă cu faptul că fr. <>. Doar că nu prea putem spune că „dă”. „Dă” se folosește în etimologie atunci cînd vorbim despre moștenirea cuvintelor (de exemplu, lat. „lactem” DĂ rom. „lapte”). În cadrul cultismelor, putem spune, mai potrivit, că rom. „calcedonie” este preluat din fr. „calcédoine”.
Vaișamar: Ai înțeles bine la ce mă refer. Am scris mai telegrafic. Nu aveam pretenția că scriu pe blog, într-un comentariu, o notă savantă de publicat în Dicționarul etimologic al onor Academiei.
Faptul că două cuvinte cu structură similară într-o limbă sînt preluate cu structuri diferite în altă limbă nu trebuie să ne mire: zicem „alocuțiune”, dar „propoziție”, ambele din cuvinte franțuzești terminate în „-tion”. În aceeași serie cu „ambiție”.
Vaișamar: Da, cu deosebirea că am avut „propozițiune” și „ambițiune” în istoria mai veche a limbii, adică pe la 1800+, când încep să intre masiv franțuzismele.
6. Departe de mine să iau apărarea DEX-ului. Motiv pentru care și eu sînt curios să-ți cunosc viitoarea listă.
Vaișamar: Foarte bun disclaimer. Chiar începeam să intru la bănuieli sinistre („Oare Octavian a intrat în echipa de redactare a DEX-ului?”) 🙂
22 noiembrie 2017 at 10:18 pm
Am răspuns interlinear, în corpul comentariului tău, ca să fie mai ușor de urmărit firul discuției.
22 noiembrie 2017 at 11:45 pm
Din păcate, nu-ți pot răspunde interlinear. O iau da capo, pe numere:
1.-2. Nu poți compara OED cu DEX. OED este un dicționar complex, de tip tezaur, asimilabil (parțial) DA/DLR (deși acesta din urmă este departe de nivelul OED). Așadar, dacă vrei, putem compara dicționare de același tip, dar nu mere cu pere. Dacă aș vrea să compar între franceză și engleză, nu voi compara OED cu Larousse, ci – onest – cu Trésor de la langue française. Dacă vrei să compari DEX-ul cu un dicționar de tip DEX din engleză, poți să te raportezi la „Merriam-Webster” sau, eventual, la „The Oxford Dictionary of Current English”. Pînă la urmă, să ne amintim de unde vine „DEX”: de la „dicționar explicativ”. Deci, partea cu etimonul imediat este un fel de bonus. Nu este rostul DEX să-ți ofere explicațiile etimologice pe care le vrei. De la un dicționar etimologic, da, cu toate că ți-am explicat care îi sînt limitele. De altminteri, însuși OED nu merge mai departe de greacă atunci cînd zice de unde vine „calcedoana”. Potrivit dorințelor tale, ar fi trebuit să facă legătura cu „Charkedon” și cu ce va fi însemnat în limba semitică respectivul toponim sau, dacă nu este sigură această cale, să fi dat alternativa etimologică.
4.c) Despre inovație: așa cum ziceam mai jos (de comentariul tău), chestiunea trebuie legată de inteligibilitate (motiv pentru care exemplul cu „obrezanie” nu se potrivește în context). Ce este dincolo de alegerea bazată pe inteligibilitate ține efectiv de plasarea înăuntrul sau în afara unei tradiții. Adică: nu există rațiuni legate de inteligibilitate cînd vorbim de alegerea între „circumcizie” și „tăiere-împrejur”. Ambele variante sînt tot atît de bine înțelese, respectiv de neînțeles în afara minimei catehizări. Așadar, alegerea se bazează strict pe afirmarea identității sau, dimpotrivă, refuzul apartenenței la ceva (la tradiție sau la inovație).
În privința lui „naos”-„templu” sînt parțial de acord. Dar sînt de acord doar în măsura în care „templu” a intrat deja în tradiție. Cum s-a întîmplat cu multe inovații (de sorginte eterodoxă) asimilate în cele din urmă în spațiul ortodox. Cu toate acestea, din punct de vedere al unui sociolect, cel puțin pentru spațiul ortodox s-a produs o sciziune, care îngreuiază înțelegerea vorbitorului mai mult decît o îngreuiază bivalența de odinioară a cuvîntului „biserică”. Potrivit ecleziologiei răsăritene ortodoxe, există o firească continuitate între templul iudaic și cel creștin. Dovadă că în grecește, pînă în ziua de azi, chiar dacă zice grecul πηγαίνω (= ἔρχομαι) στην εκκλησία, „biserica” la care se duce se cheamă „ὁ ἱερὸς ναὸς τοῦ Ἁγίου Δημητρίου”. Deci, zice că merge la „biserică”, avînd conștiința că „templu” și „biserică” sînt totuna. În românește, ieri creștinii ortodocși am sărbătorit „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Așa se cheamă sărbătoarea în calendar. Evident, orice creștin ortodox cît de cît catehizat știe foarte bine că vorbim despre „Intrarea în Templu”.
Așadar, în opinia mea, nevoia de inovare nu este/era atît de mare pe cît se proclamă „pentru fidelitate”. Fidelitate față de cine? Dacă vorbim de limba greacă, atunci la „biserică” (= clădire) se zice „naos”. Deci, cuvîntul „naos” din grecește avînd două sensuri, pentru ce românei să i se refuze acest privilegiu? Dar, de vreme ce s-a produs infiltrarea neologismului nenecesar, iar el a fost deja asimilat în lecturile din biserici, nu-i bai. În cele din urmă, această toleranță arată inclusiv raportarea relativă pe care ortodoxul (inclusiv cel din mine) o are față de cuvîntul scris.
Din aceeași raportare relativă la cuvîntul scris îmi extrag și oarecarea nepăsare față de lipsa din DEX a diverselor forme. Raportarea relativă la cuvîntul scris nu înseamnă, evident, și incapacitatea de a-l stăpîni.
5. Dacă pentru „propoziție” și „ambiție” am avut dubletele „propozițiune” și „ambițiune”, să știi că am avut și inversul: „acție” (calificat drept greșit, în Transilvania; vezi pe dexonline) pentru „acțiune”. Asta întărește aceeași idee: relativul arbitrariu al preluării de cuvinte dintr-o limbă într-alta. Îmi vine în minte acum și ce se petrece cu verbul „a daunloada”: prima parte a cuvîntului etimon (download) se pronunță englezește, dar a doua se pronunță neaoș, românește. Nimeni nu zice „am daunlăudat ceva”.
Auguri!