(În urma furtunoaselor și nu puțin fructuoaselor polemici amicale pe care le port cu eruditul meu amic Octavian Gordon, am decis să inaugurez o categorie separată de postări, intitulată chiar „Păcatele DEX-ului”. Când se vor aduna câteva sute de postări, le voi printa și le voi trimite răvaș la Institutul de Lingvistică. Poate că ceva-ceva se va alege de ele, întru corectarea dicționarelor românești, cam slabe de vârtute la capitolul biblico-teologic.)

În mod cu totul straniu, DEX-ul românesc (cel puțin cel online, la care am eu acces acum) nu înregistrează defel adjectivul „baptismal”, de care ar fi nevoie pentru a acoperi o anumită nișă de sens.

În DEXonline avem totuși „baptismál adj. m., pl. baptismáli; f. sg. baptismálă, pl. baptismále” dar, deocamdată, nu putem ști ce înseamnă.

Nu se știe, se va cerceta.

În română avem substantivul „botez”, dar nu și un adjectiv din aceeaşi familie lexicală. Am putea acoperi această lipsă cu un împrumut din limba engleză, care provine din latina ecleziastică (având ca punct de pornire grecescul baptisma, „scufundare”, „imersiune”, „botez”).

Întâlnim, de pildă, la Toma d’Aquino expresia gratia baptismalis („har baptismal”, i.e. harul primit la botez). Tot din latina bisericească provine fons baptismalis („vas baptismal”, „cristelniță”).

Dacă vrei să zici „cateheze care premerg botezul”, poți zice mai simplu „cateheze baptismale”. Observ că deja termenul este folosit într-o traducere a Catehezelor lui Ioan Gură de Aur (Cateheze baptismale, Apologeticum, 2006).

Inițial, când m-am oprit asupra acestui termen, am avut impresia că el este folosit mai degrabă în zona protestantă. Când colo, găsesc la Nichifor Crainic secvențe ca „har baptismal” sau „vas baptismal”. Citez dintr-o lucrare publicată în 1997 la Albatros (cu înțelegerea că textul trebuie să fi fost scris în perioada comunistă, poate chiar în interbelic): „Pruncul cufundat în vasul baptismal e un Adam creat din nou și restabilit în raiul spiritual al armoniei cu Dumnezeu.”

În celebrul manual de istorie a lui Rămureanu & Co. se spune că „Nu avem o formulă a mărturisirii de credință baptismale din vremea Apostolilor”.

În zona greco-catolică se vorbește despre „sacramentul baptismal” (Tertulian Langa).

Văd că de acest adjectiv au nevoie și autori din zona culturii în general. Într-o traducere din Carl Jung (Editura Trei) găsesc următorul text: „Botezul conferă un suflet personificat; nu ritul baptismal magic face aceasta, ci ideea botezului care îl smulge pe om din identitatea arhaică cu lumea…”.

Greu de crezut, dar nici guvernul nu pare să se descurce bine fără acest adjectiv, căci într-o culegere de „Hotărâri ale Guvernului României” (2008), probabil cu elemente de drept canonic catolic se precizează:

„Ordinariul locului, ascultând părerea parohului, poate permite ori porunci ca, pentru comoditatea credincioșilor, să existe izvor baptismal și într-o altă biserică sau într-un oratoriu din teritoriul parohiei.”

Aș adăuga, nu fără o oarecare maliție, că inclusiv membri ai parlamentului și guvernului României au nevoie de acest termen. Un fost ministru de interne prins cu oareșce deficit la capitolul morală, s-a pus preventiv la adăpost cu ajutorul unui „eveniment baptismal” (cum să-l numesc altfel?) bine mediatizat. Și cum s-ar chema  ritul primit de ministrul Dan Șova prin mâna evlavioasei doamne Jipa înainte de votul prin care s-a stabilit dacă rămâne imun sau nu la justiție? Oare nu „miruire post-baptismală” apotropaică („ielele” de care se străduia să scape junele Șova fiind taman procurorii DNA)?

P.S. „Cristelniță baptismală”, cum văd într-o lucrare scrisă de Elisabeta Negrău (2011), e pleonasm. Dacă e „cristelniță”, e și „baptismală” prin definiție. Nu mai trebuie „botezată” suplimentar.

Anunțuri