Miel

Francisco de Zurbarán, Agnus Dei, Museo del Prado. Sursă foto: Wikipedia.

Ieri a fost seara de Pesah (Paște) pentru evrei. Astăzi este Veghea Pascală pentru catolici și protestanți. Prilej pentru câteva detalii privitoare la Pesah-ul biblic.

De curând am recitit secțiunea din Mișna (colecție de ziceri și învățături rabinice, sistematizate pe la anul 200 d.Hr.) privitoare la sărbătoarea Paștelui ebraic.

Când citești Exodul 12 (textul care descrie primul paște serbat de evrei în Egipt) nu găsești unele elemente care apar în masa pascală serbată de Isus cu ucenicii. În textul biblic găsești doar „mațot” (azime) și „marorim” (ierburi amare) și, desigur, mielul/iedul (termenul ebraic acoperă semantic ambele animăluțe).

Cel mai remarcabil element pe care nu-l regăsim în „pesah-ul veterotestamentar este vinul. Nu știm cât de devreme a fost inserat acest element. Prima lui atestare este în Cartea Jubileelor (scriere necanonică, apărută în iudaismul intertestamentar).

În Mișna, vinul capătă un loc foarte important, de vreme ce, ziceau rabinii, de Pesah chiar și cel mai sărac israelit trebuie să bea nu mai puțin de patru pahare, după o anumită rânduială.

Tot în Mișna (Pesahim 10) e pomenit un alt element al cărui rol este să atenueze un pic efectul „ierburilor amare“ prescrise în Exod 12. E vorba de haroseth – un amestec de mere și nuci, stropit cu vin și mirodenii.

Cât despre vin, el era băut după următoarea rânduială (sintetizez mult de tot; pentru tabloul complet, puneți mâna pe Mișna).

Prima cupă. Credinciosul rostește binecuvântarea și gustă câteva lăptuci pe care le înmoaie în oțet, apoi ia din azimă și haroseth.

A doua cupă de vin. Unul dintre copii își întreabă tatăl: „De ce este diferită noaptea aceasta de toate celelalte nopți?“.

Tatăl recită pasajul biblic din Deut. 26:5, care descrie originea lui Avraam: „Tatăl meu era un arameu pribeag…“

Se cântă niște Psalmi din Hallel-ul „egiptean” (Ps 113-118). Șammai cerea doar Ps. 113, Hillel îl cânta și pe următorul. Ambii Psalmi au ecouri din Exodul și se potrivesc tematic foarte bine. (În paranteză trebuie spus că Hallel-ul se cânta și la alte sărbători, de ex. Sukkot – Sărbătoarea Colibelor).

Găsim un ecou la această practică și în Evanghelii. Este ultima acțiune făcută de Isus înainte de a merge pe Muntele Măslinilor, la răsărit de Ierusalim, unde va fi arestat. Nu știu însă dacă în vremea lui Isus se cânta integral Hallel-ul. În perioada respectivă tradiția nu era chiar uniformă (dovadă, dezbaterile din Mișna, cu situații de tipul „doi rabini, trei păreri”).

Se rostește o foarte frumoasă binecuvântare (formulată de Rabi Akiva, deci la vreo 60 de ani după distrugerea Templului).

A treia cupă de vin. Credinciosul rostește binecuvântarea peste masa propriu-zisă.

A patra cupă. Se cântă ultimii Psalmi din Hallel.

Codicil. Rabinii atrag atenția că după pesah nu se cuvine să mergi la „afikoman”. Termenul e un grecism la origine (da, vocabularul rabinilor era plin de grecisme), adaptare a expresiei epì kõmon „la chef”.

Adică după pesah nu mergi „la chef”.

Dacă se interzice, înseamnă că se mergea.

Reclame