Putem răsufla ușurați, fie și numai pentru o scurtă vreme: ordonanță de urgență pentru salvarea penalilor (îndeosebi a Marelui Penal, Liviu Dragnea) nu a mai fost dată. Viorica Dăncilă și-a dat seama la vreme că Păpușarul-Șef o pune să scoată castane din foc în folosul lui. Oricât ar fi de incompetentă dna premier, are suficientă materie cenușie ca să priceapă că nu trebuie să-și riște libertatea pentru a salva un dublu condamnat penal.

Instinctul politic al lui Tăriceanu trebuie să-i fi semnalat că ordonanța va fi piatra de moară care îi va îngropa cariera politică (adio prezidențiale, cu această ghiulea prinsă de picior), iar Tudorel Toader este prea șarpe ca să nu știe că semnătura ministrului Justiției pe un asemenea act guvernamental este proba definitivă a abjecției. Ordonanța penalilor ar fi devenit semnul de înfierare pe care l-ar fi purtat permanent pe frunte, în bruma de carieră academică ce i-a mai rămas (căci de carieră politică nu mai poate fi vorba).

Iohannis, cu stilul lui caracteristic, a tras sforile necesare din interior, fără mult tapaj. Dar îmi pot imagina că în spatele ușilor închise i-a pus în vedere doamnei Dăncilă că se joacă cu focul și că afacerea va ieși prost pentru toți cei implicați în ea.

Partea bună este că, după acest eșec răsunător, pe Liviu Dragnea îl strânge tot mai mult pielea de sagri. Aura de invincibilitate a baronului PSD începe să fileze. Jilțul i se clatină și nu va mai dura mult până îl vom vedea scos pe făraș și trimis acolo unde îi este locul.

Filmul dramatic al ultimelor zile este refăcut de Dan Tapalagă AICI.

Câteva citate relevante:

 

  • Ședința de guvern se încheie fără adoptarea OUG-ului pe amnistie și grațiere. Jurnalistul Dan Turturică scrie pe Digi24: ”Se încheie o săptămână de foc, în care am trecut milimetric pe lângă o catastrofă: o nouă ordonanță de urgență în favoarea unui batalion de penali, poate chiar mai toxică decât cea din ianuarie 2017. Astăzi, nu mai există niciun dubiu că Liviu Dragnea a încercat din toate puterile să-i convingă pe Tăriceanu, Toader și Dăncilă să îl susțină în acest demers, dar a eșuat. Nu este clar cine a fost personajul determinant care a zădărnicit planurile șefului PSD, dacă doar Tăriceanu a rezistat presiunilor, din calcule de supraviețuire politică, sau dacă până și ministrul Justiției și premierul și-au regăsit o brumă de rațiune și au înțeles ce riscă dacă își pun semnătura pe o decizie cu implicații devastatoare pentru România.”
  • De notat că în tot acest timp, Antena3 a negat că s-ar pregăti un OUG, acuzând presa care a avertizat asupra acestui risc major de manipulare, deși tot la Antena 3, Bogdan Chireac, unul dintre jurnaliști invitați în mod frecvent, a anunțat că Dăncilă va propune amnistia și grațierea în discuțiile  cu Iohannis.
  • Sebastian Lăzăroiu, fost consilier la Cotroceni în mandatul lui Traian Băsescu și un bun cunoscător al funcționării mecanismelor de putere, scrie într-o analiză publicată pe Facebook că ”Povestea cu OUG pe amnistie și grațiere n-a fost un fake news. Chiar ne-a trecut glonțul pe la ureche, pentru că daddy, furios și neputincios după sentință, era gata să scoată artileria din dotare.”  Lăzăroiu propune și o explicație a eșecului lui Dragnea: ”Oare toate astea s-au întâmplat pentru că Viorica are conștiință, Tăriceanu e un bun liberal și Tudorel realizează că-și face pulbere reputația? Puțin probabil să fie doar asta. Da, pesemne că Tudorel a fost afectat de opinia Comisiei de la Venetia (din care face parte), de hula propriilor studenți, înțelege că a mers prea departe și riscă disprețul întregii bresle pe viață. Poate că Viorica s-a speriat de dosarul de la DIICOT, poate că Tăriceanu e cu gândul numai la prezidențialele de anul viitor. Dar cred că mai sunt și alte rotițe invizibile care s-au învârtit în perioada asta, clintind ușurel piesele pe tabla de șah. Că Iohannis știa de toate rotițele astea, fără să le fi pus el însuși în mișcare, n-am nicio îndoială. Că nu se bate în piept cu jocurile subterane care au zădărnicit ordonanța? Nici voi n-ați face altfel în locul lui.”