septembrie 2018



Am în sfârșit bucuria de a anunța că și epistolele 1-2 Corinteni au ajuns în forma finală și că revizuirea meticuloasă a Noului Testament a ajuns aproape de final.

Comitetul Pastoral al EDCR mai are de citit Faptele Apostolilor și Apocalipsa, după care putem trece la paginare și tipărire.

Eforturile făcute până în acest moment au fost uriașe, cu zeci de întâlniri, sute de emailuri, mesaje și dezbateri purtate pe marginea textului.

Uneori am impresia că nu traducere facem, ci sculptură. Cioplim cu dalta, ciupim cu dăltița, șlefuim, netezim, finisăm, întoarcem obiectul sculptat pe toate părțile, îl examinăm îl lumină, îl mai șlefuim un pic și tot așa.

Așa cum am anunțat în mai multe rânduri, așteptarea noastră este să finalizăm tipărirea în decembrie.

Mai jos este un capitol din 1 Corinteni.

Fiindcă zilele acestea se discută intens despre căsătorie, nu puteam alege un capitol mai relevant.

Pentru partea de final a capitolului e nevoie de o notă explicativă. Versetele 36-38 sunt foarte dificile și am ales varianta care ni s-a părut cea mai puțin problematică.

Despre căsătorie

1 Cu privire la lucrurile despre care mi-ați scris, eu cred că este bine pentru om să nu se atingă de femeie. 2 Totuși, din pricina desfrâului, fiecare bărbat să-și aibă soția lui și fiecare femeie să-și aibă soțul ei! 3 Soțul să-și împlinească față de soție datoria de soț și tot așa să facă și soția față de soț! 4 Soția nu este stăpână pe trupul ei, ci soțul ei. Tot astfel, nici soțul nu este stăpân peste trupul lui, ci soția lui. 5 Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciți [cu postul și] cu rugăciunea, apoi să fiți iarăși împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre! 6 Lucrul acesta îl spun ca un sfat, nu ca o poruncă. 7 Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.

8 Celor neînsurați și văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9 Dar, dacă nu se înfrânează, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă! 10 Celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul: soția să nu se despartă de soț! 11 (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu soțul ei!) Și nici soțul să nu-și lase soția!

12 Celorlalți le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necredincioasă și ea este de acord să trăiască mai departe cu el, să nu se despartă de ea! 13 Și dacă o femeie are un soț necredincios și el este de acord să trăiască mai departe cu ea, să nu se despartă de soțul ei! 14 Căci soțul necredincios este sfințit prin soția [credincioasă] și soția necredincioasă este sfințită prin fratele credincios; altminteri, copiii voștri ar fi necurați, dar, de fapt, sunt sfinți. 15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în astfel de împrejurări fratele nu este legat, și nici sora: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 16 Căci ce știi tu, femeie, dacă îți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți
vei mântui soția?

Perseverența în chemarea primită

17 Încolo, fiecare să trăiască după cum i-a făcut Domnul parte și după cum l-a chemat Dumnezeu! Aceasta este rânduiala pe care am așezat-o în toate bisericile. 18 Dacă cineva a fost chemat pe când era circumcis, să nu-și ascundă semnele circumciziei! Dacă cineva a fost chemat pe când era necircumcis, să nu se circumcidă! 19 Circumcizia nu înseamnă nimic și lipsa circumciziei nu înseamnă nimic; importantă este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea(a) în care era când a fost chemat! 21 Ai fost chemat când erai rob? Nu te îngrijora, dar, dacă poți să ajungi liber, folosește prilejul! 22 Căci robul chemat în Domnul este un eliberat al Domnului. Tot astfel, cel liber care a fost chemat este un rob al lui Hristos. 23 Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți robi oamenilor! 24 Fiecare, fraților, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat!

Celibat și căsătorie

25 Cu privire la feciori și fecioare(b) n-am o poruncă de la Domnul. Le dau însă un sfat, fiindcă am primit de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. 26 Consider că este bine astfel, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru om să rămână cum este. 27 Ești legat de o soție? Nu căuta dezlegare! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! 28 Dar nici dacă te însori nu păcătuiești. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuiește. Dar unii ca aceștia vor avea necazuri pământești, iar eu aș vrea să vă cruț.

29 Ce spun eu, fraților, este că vremea s-a scurtat: de acum încolo, cei care au soții să fie ca și cum n-ar avea; 30 cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; 31 cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi(c) de ea, căci chipul lumii acesteia trece! 32 Dar eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cel necăsătorit se îngrijește de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului. 33 Dar cel căsătorit se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă soției, 34 și este împărțit. Atât femeia nemăritată, cât și fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte și cu trupul, și cu duhul, dar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să-i placă soțului. 35 Spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă întind o capcană, ci pentru ceea ce este frumos și ca să-I puteți sluji Domnului fără piedici.

36 Dacă cineva crede că se comportă rușinos față de trupul lui fecior, dacă este sub presiunea instinctului și așa trebuie să fie, să facă ce vrea: nu greșește, să se căsătorească. 37 Dar cine stă ferm în inima sa și nu este sub presiune, ci are stăpânire asupra propriei voințe și așa a hotărât în inima sa – să-și păstreze trupul fecior – bine va face. 38 Astfel, cine își dă în căsătorie trupul fecior bine face, și cine nu și-l dă mai bine face. 39 O femeie este legată [de lege] câtă vreme îi trăiește soțul; dar dacă-i moare soțul, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită va fi dacă rămâne așa cum este, după părerea mea. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu.

(a) 7:20 Lit. „chemarea”.

(b) 7:25 Termenul gr. parthénos „fecioară”, „fecior” poate fi folosit pentru oricare dintre sexe, nu doar cu referire la persoane de sex feminin.

(c) 7:31 Gr. katachráomai, tradus aici prin „a folosi”, înseamnă „a folosi pe deplin” sau „a folosi în exces”.

Reclame

În ultimul număr al revistei Pleroma (decembrie 2017) puteți citi o serie de articole privitoare la Reformă. Unul dintre ele conține o scrisoare (până de curând inedită), trimisă de Benjamin Barker din București.

Scrisoarea a fost cunoscută istoricilor, dar nu a fost editată integral până acum.

Mai jos un fragment din textul scrisorii. Precizez că varianta postată nu conține toate notele explicative din materialul publicat. Pentru a face lectura integrală a materialului, accesați link-ul următor (AICI).

În dimineața următoare, pe 18 august, am ajuns la Adrianopol, care se află cam la șase ceasuri sau optsprezece mile de Demotica. Am petrecut la Adrianopol doar o zi și jumătate ca să mă refac după oboseala pe care mi-a pricinuit-o arșița grozavă de pe drum. Dl. Schnell se pregătea pentru târgul anual de la Usingiova și i-am cerut să ia cu el tipărituri biblice din belșug.

Pe 20 august m-aș așternut iarăși la drum și am ajuns la Rusciuc în 25, pe același drum pe care am mers anul trecut. Am fost iarăși dezamăgit că nu l-am găsit pe Ilarion la Târnovo. Era plecat undeva în eparhie ca să facă sfințirea unei biserici noi și protosinghelul[1] lui era și el absent. Am vrut să-l văd ca să-mi dau seama, pe cât posibil, de adevărul lucrurilor pe care le-am auzit de la un bulgar învățat la Gabrovo, anume că Evangheliile traduse și tipărite de Sapunov sunt doldora de greșeli și că unele dintre ele sunt destul de grave, drept care Ilarion nu și-ar da binecuvântarea pentru răspândirea lor.

De la Rusciuc am trecut Dunărea și am intrat în lazaretul de la Giurgiu, unde am rămas 13 zile. Am avut o cameră separată, pentru care am fost foarte mulțumit, fiindcă de data asta lazaretul era plin de personaje dubioase. Totuși am putut să vând șapte tipărituri biblice și să dăruiesc una. Fiindcă pe 8 septembrie am ieșit din carantină, am plecat spre București și am ajuns acolo a doua zi. Știam că nu-l voi găsi pe dl. Colquhoun[2] aici, fiindcă aflasem la Giurgiu că este plecat la Viena pentru a se întâlni cu mama și cu sora lui, care vin la București.

Totuși, am trecut pe la Consulat în speranța de a găsi o scrisoare de la dvs. și nu am fost dezamăgit, căci mi s-a înmânat scrisoarea dvs. din 4 august, cu hotărârile Comitetului din 3 ale aceleiași luni; cuprinsul mi s-a părut agreabil în toate privințele și mă simt recunoscător pentru hotărârea care a fost luată cu privire la chestiunea care îl privește de Dr. Koveks.

Prima mea grijă a fost apoi să-l vizitez pe dl. Poenaru,[3] care m-a primit cu amabilitatea lui tipică, scuzându-se că nu mi-a răspuns la scrisoare, dar aștepta să aibă de spus ceva mulțumitor, ca să-mi scrie. Se bucura că am venit la București, fiindcă socotea că prezența mea va fi mijlocul prin care vor fi înlăturate toate dificultățile care au început să apară în calea tipăririi Noului Testament valah.[4] M-a informat mai întâi de toate că ministrul cultelor a fost schimbat și că cel care ocupă acum postul este un ins bătrân [2r], fanatic și plin de prejudecăți, și că arhiepiscopii tărăgănează de la o zi la alta decizia de aprobare a tipăririi Noului Testament în limba valahă, de teamă că Societatea are în minte alte scopuri, de natură politică; în plus, nu erau pe de-a-ntregul siguri că le vom da o versiune corectă. Când am văzut cum stau lucrurile, mi-a venit imediat în minte să le fac următoarea propunere, despre care cred că Societatea n-ar avea obiecții, anume să le cer cea mai corectă ediție a Noului Testament pe care o au, pe care să o retipăresc la Smirna, fără note și comentarii,[5] iar colile să fie corectate de un cărturar valah pe care să-l iau cu mine de aici. Dl. Poenaru crede că astfel vor fi înlăturate toate dificultățile și a fost foarte mulțumit de idee. Apoi, împreună cu dl. Poenaru, l-am vizitat pe fratele principelui, pe ministrul de interne. A părut să fie dornic ca Noul Testament să fie difuzat pe scară larg în toate clasele de oameni din principat și s-a oferit să-i vadă pe arhiepiscopi și să le explice chestiunea.


[1] În original: protosingellos. În ierarhia bisericească, îndeplinea rolul de secretar al unui ierarh bisericesc.

[2] Robert Gilmour Colquhoun (1803–1870) a ocupat funcția de consul la București în perioada 1835-1837. Și-a început efectiv activitatea începând cu 25 feb. 1835.

[3] Dintr-o scrisoare trimisă de Barker la 22 sept. 1834, rezultă că Petrache Poenaru participase la festivitatea aniversară a Societății Biblice Britanice din 1831. În micul raport de călătorie scris de Poenaru la Londra, pe 27 oct. 1831, nu există informații despre acest eveniment. Ea trebuie să fi avut loc în decursul celor trei luni petrecute de Poenaru la Londra (10 iunie – 10 august 1831). Textul raportului a fost publicat de Iorga în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii literare (1905/1906), vol. 28, 1906, p. 250-259 și republicat în engleză în idem, A History of Anglo-Roumanian Relations. English translation printed by the “Societate Anglo-Română” with a preface by R. W. Seton Watson, Bucharest, 1931, p. 70-79.

[4] Lit. „Wallachian Scriptures”. În context, este vorba de tipărirea unui Nou Testament.

[5] Principiul „without note or comment” a fost introdus încă de la început în statutul (Laws and Regulations) SBB. În prima formă a documentului, clauza se aplica doar Versiunii Autorizate. Membrii Comitetului au propus un amendament pentru ca restricția să vizeze toate traducerile. În art. 1 al statutului se precizează că singurul obiectiv al SBB va fi „să promoveze o cât mai mare difuzare a Sfintelor Scripturi, fără note și comentarii” (engl. „to encourage a wider circulation of the Holy Scriptures, without note or comment”).Vezi G. Browne, The History of the British and Foreign Bible Society: From Its Institution in 1804, to the Close of Its Jubilee in 1854, vol. 1, Londra, Bagster and Sons, 1859, p. 15-16.