În ultimul număr al revistei Pleroma (decembrie 2017) puteți citi o serie de articole privitoare la Reformă. Unul dintre ele conține o scrisoare (până de curând inedită), trimisă de Benjamin Barker din București.

Scrisoarea a fost cunoscută istoricilor, dar nu a fost editată integral până acum.

Mai jos un fragment din textul scrisorii. Precizez că varianta postată nu conține toate notele explicative din materialul publicat. Pentru a face lectura integrală a materialului, accesați link-ul următor (AICI).

În dimineața următoare, pe 18 august, am ajuns la Adrianopol, care se află cam la șase ceasuri sau optsprezece mile de Demotica. Am petrecut la Adrianopol doar o zi și jumătate ca să mă refac după oboseala pe care mi-a pricinuit-o arșița grozavă de pe drum. Dl. Schnell se pregătea pentru târgul anual de la Usingiova și i-am cerut să ia cu el tipărituri biblice din belșug.

Pe 20 august m-aș așternut iarăși la drum și am ajuns la Rusciuc în 25, pe același drum pe care am mers anul trecut. Am fost iarăși dezamăgit că nu l-am găsit pe Ilarion la Târnovo. Era plecat undeva în eparhie ca să facă sfințirea unei biserici noi și protosinghelul[1] lui era și el absent. Am vrut să-l văd ca să-mi dau seama, pe cât posibil, de adevărul lucrurilor pe care le-am auzit de la un bulgar învățat la Gabrovo, anume că Evangheliile traduse și tipărite de Sapunov sunt doldora de greșeli și că unele dintre ele sunt destul de grave, drept care Ilarion nu și-ar da binecuvântarea pentru răspândirea lor.

De la Rusciuc am trecut Dunărea și am intrat în lazaretul de la Giurgiu, unde am rămas 13 zile. Am avut o cameră separată, pentru care am fost foarte mulțumit, fiindcă de data asta lazaretul era plin de personaje dubioase. Totuși am putut să vând șapte tipărituri biblice și să dăruiesc una. Fiindcă pe 8 septembrie am ieșit din carantină, am plecat spre București și am ajuns acolo a doua zi. Știam că nu-l voi găsi pe dl. Colquhoun[2] aici, fiindcă aflasem la Giurgiu că este plecat la Viena pentru a se întâlni cu mama și cu sora lui, care vin la București.

Totuși, am trecut pe la Consulat în speranța de a găsi o scrisoare de la dvs. și nu am fost dezamăgit, căci mi s-a înmânat scrisoarea dvs. din 4 august, cu hotărârile Comitetului din 3 ale aceleiași luni; cuprinsul mi s-a părut agreabil în toate privințele și mă simt recunoscător pentru hotărârea care a fost luată cu privire la chestiunea care îl privește de Dr. Koveks.

Prima mea grijă a fost apoi să-l vizitez pe dl. Poenaru,[3] care m-a primit cu amabilitatea lui tipică, scuzându-se că nu mi-a răspuns la scrisoare, dar aștepta să aibă de spus ceva mulțumitor, ca să-mi scrie. Se bucura că am venit la București, fiindcă socotea că prezența mea va fi mijlocul prin care vor fi înlăturate toate dificultățile care au început să apară în calea tipăririi Noului Testament valah.[4] M-a informat mai întâi de toate că ministrul cultelor a fost schimbat și că cel care ocupă acum postul este un ins bătrân [2r], fanatic și plin de prejudecăți, și că arhiepiscopii tărăgănează de la o zi la alta decizia de aprobare a tipăririi Noului Testament în limba valahă, de teamă că Societatea are în minte alte scopuri, de natură politică; în plus, nu erau pe de-a-ntregul siguri că le vom da o versiune corectă. Când am văzut cum stau lucrurile, mi-a venit imediat în minte să le fac următoarea propunere, despre care cred că Societatea n-ar avea obiecții, anume să le cer cea mai corectă ediție a Noului Testament pe care o au, pe care să o retipăresc la Smirna, fără note și comentarii,[5] iar colile să fie corectate de un cărturar valah pe care să-l iau cu mine de aici. Dl. Poenaru crede că astfel vor fi înlăturate toate dificultățile și a fost foarte mulțumit de idee. Apoi, împreună cu dl. Poenaru, l-am vizitat pe fratele principelui, pe ministrul de interne. A părut să fie dornic ca Noul Testament să fie difuzat pe scară larg în toate clasele de oameni din principat și s-a oferit să-i vadă pe arhiepiscopi și să le explice chestiunea.


[1] În original: protosingellos. În ierarhia bisericească, îndeplinea rolul de secretar al unui ierarh bisericesc.

[2] Robert Gilmour Colquhoun (1803–1870) a ocupat funcția de consul la București în perioada 1835-1837. Și-a început efectiv activitatea începând cu 25 feb. 1835.

[3] Dintr-o scrisoare trimisă de Barker la 22 sept. 1834, rezultă că Petrache Poenaru participase la festivitatea aniversară a Societății Biblice Britanice din 1831. În micul raport de călătorie scris de Poenaru la Londra, pe 27 oct. 1831, nu există informații despre acest eveniment. Ea trebuie să fi avut loc în decursul celor trei luni petrecute de Poenaru la Londra (10 iunie – 10 august 1831). Textul raportului a fost publicat de Iorga în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii literare (1905/1906), vol. 28, 1906, p. 250-259 și republicat în engleză în idem, A History of Anglo-Roumanian Relations. English translation printed by the “Societate Anglo-Română” with a preface by R. W. Seton Watson, Bucharest, 1931, p. 70-79.

[4] Lit. „Wallachian Scriptures”. În context, este vorba de tipărirea unui Nou Testament.

[5] Principiul „without note or comment” a fost introdus încă de la început în statutul (Laws and Regulations) SBB. În prima formă a documentului, clauza se aplica doar Versiunii Autorizate. Membrii Comitetului au propus un amendament pentru ca restricția să vizeze toate traducerile. În art. 1 al statutului se precizează că singurul obiectiv al SBB va fi „să promoveze o cât mai mare difuzare a Sfintelor Scripturi, fără note și comentarii” (engl. „to encourage a wider circulation of the Holy Scriptures, without note or comment”).Vezi G. Browne, The History of the British and Foreign Bible Society: From Its Institution in 1804, to the Close of Its Jubilee in 1854, vol. 1, Londra, Bagster and Sons, 1859, p. 15-16.

Reclame