Interviul pe care l-am obținut recent aruncă o lumină nouă asupra felului în care a început Cornilescu activitatea de traducere. Cred că am suficiente informații ca să revizuiesc secțiunea despre Ralu Callimachi din volumul care a apărut în 2014 (Cornilescu: Din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi).

Mai jos este transcrierea acestui fragment de interviu. Pentru culoare, am păstrat unele expresii în germană care îi vin primele pe limbă lui Cornilescu. Pentru a face mai ușor de urmărit discuția, am pus între paranteze elementele de context necesare. Uneori relatarea lui Cornilescu e greu de urmărit fiindcă vorbitorul alternează „vocea interioară” cu replici din dialogul pe care l-a avut cu diverse persoane. Acolo unde a fost cazul, am despărțit replicile cu linie de dialog.

Cronologia evenimentelor relatate aici nu mi-e încă foarte clară, fiindcă, din cele spuse de Cornilescu, întâlnirea lui cu prințesa Callimachi trebuie să fi avut în 1915, data tipăririi calendarului cu meditații.

Cornilescu afirmă că mai avea doi ani până să termine facultatea și că apoi a început războiul (1916).

Dar asta înseamnă că de fapt calendarul fusese tipărit în 1914. Or, data trecută pe el este 1915.

Nici informația privind anii trecuți de la moartea Zenaidei Callimachi nu pare să fie corectă. Despre mama lui Ralu se știe că a murit în 1909. Deci trecuseră vreo șase ani de când Ralu moștenise banii pe care dorea să-i folosească pentru a tipări Biblia.

În orice caz, este impresionant că întâlnirea dintre prințesă și traducător s-a realizat prin intermediul umilei broșuri cu meditații tipărite de Cornilescu din banii pe care îi câștigase la Biserica Sf. Ștefan.

Că Ralu Callimachi începuse să facă demersuri pentru o tipărire a Bibliei nu mă surprinde. Am văzut la BCU un NT de prin 1898 care era tot „ctitoria” ei.

Mai jos relatarea lui Cornilescu.

***

Eu eram cântăreț la biserica lui [Tudor Popescu] – la Cuibul-cu-Barză. Eram cântăreț, și cu banii pe care îi câștigam începusem să tipăresc câteva tractate pe care le împărțeam. Și prin astea am ajuns în legătură cu prințesa care era la Geneva. Și cineva i-a trimis un calendar cu meditații [Îndrăsniți! Cetiri biblice și meditațiuni pentru fiecare zi a anului, după F. Thomas, 1915] și ea, când a văzut mein Name, meine Addresse, mi-a scris o scrisoare… „Ce faceți dumneavoastră? Dvs. tipăriți astea. Eu așa ceva în România n-am văzut până acuma. Sunt sigură că dvs. ați pierdut mulți bani. Așa ceva nu se cumpără în România. Eu aș vrea să știu cât ați pierdut”.

Eu, om de la țară, mă întrebam: Prințesa… ce vrea femeie asta? De ce o interesează pe ea lucrarea asta? Și i-am scris în felul ăsta. „Doamnă, asta e treaba mea. Eu le-am tipărit ca să le împart… Și vedeți că dvs. ați căpătat unul în Geneva.” Și ea îmi scrie încă o dată: „Domnule, eu aș vrea să știu cât ai cheltuit.” Încă o dată i-am scris: „Doamnă, lăsați-mă în pace, asta e treaba mea. Eu am făcut asta, și am făcut-o cu dragoste și nu înțeleg ca cineva să se amestece în treaba mea și să vrea să știe ce și cum.” Îmi scrie încă o dată, că ar vrea să știe… Și atunci eu îi răspund; ca să scap de ea, i-am scris: „Am tipărit așa și am pierdut dreihundert… trei sute de franci” [Voce feminină: de lei] Trei sute de lei waren [erau] atunci ca francii. Și urmarea e că ea îmi trimite un plic alb cu 300 de franci.

Asta e ceva curios, ceva deosebit! Asta nu mi s-a întâmplat în viața mea! I-am mulțumit acuma și ea îmi scrie înapoi: „Aș vrea să vă cunosc personal. Voi veni la București, voi fi la hotelul ăsta și vă rog să veniți acolo.” Mi-am zis atunci: Mare bucluc acuma! [Râde] Cine ești tu și cine e ea? În sfârșit, când a venit, mi-a spus:

―Uite ce. Mi-a plăcut ce ai făcut dumneata. Ce ai de gând să faci acum?

Jetzt, acum am încă doi ani la Universitate și după asta o să mă fac preot.

―Și ce faceți acum?

―Acum studiez…

―Dar pe lângă studiu ce faceți?

―Tocmai am început să traduc Matthäus, Evanghelia după Matei, pentru mine personal. Pentru că am văzut că traducerile celelalte sunt așa de frumoase, și traducerea noastră nu-i așa frumoasă. Aș vrea… pentru mine, ca să pot citi ceva din Biblie în limba noastră, ca să înțeleg și eu și să am plăcere de ea.

―Nu doriți dvs. să faceți o traducere a Bibliei?

―Traducerea Bibliei? Asta înseamnă mult timp, multă putere și bani. Mulți bani ca să tipărești asta. Și n-aș vrea să încep ceva și să n-am siguranța că pot să o termin.

―Dacă dvs. vă hotărâți și începeți să traduceți Biblia, eu vă dau banii pentru tipar.

―Dvs. îmi dați banii pentru tipar? Cum așa? De unde la dvs. ideea asta?

―Acum treizeci de ani a murit mama mea și mi-a lăsat o bună sumă de bani. Și eu am spus atunci: Banii ăștia – eu n-am nevoie de ei. Am destui bani. Banii ăștia aș vrea să-i întrebuințez pentru tipărirea Bibliei și răspândirea ei în popor. Și am așteptat treizeci de ani. Nu-mi plăcea traducerea, dar acum o lună mi-am zis: Eu sunt cam bătrână. Nu mai sunt așa tânără. Dacă voi muri, banii ăștia îi iau moștenitorii. Și eu n-am ajuns la ținta asta pe care mi-am pus-o. Acum o lună am început să tipăresc Biblia românească, așa cum este, căci mi-am spus: Mai bine o traducere proastă decât niciuna! Am început și am primele foi. Le-am tipărit, dar dacă dvs. voiți să faceți traducerea asta, eu încetez și aștept.

Eu, Cornilescu… [fragment neclar] Mi-am zis… Nu știu ce să zic, nu știu ce să cred, dar văd că e așa. Și atunci mi-am schimbat programul și am zis:

―Bine, doamnă, eu încep chiar acuma. Va fi foarte încet, fiindcă eu nu am timp pentru așa ceva, dar voi face ce voi putea.

―Bine, a zis ea. După doi ani, dvs. nu aveți nevoie să luați o slujbă în biserică. Eu mă voi îngriji de dvs. Veniți la mine la conacul meu, și acolo veți lucra nestingherit. Eu vă voi da tot ce trebuie. Dacă-mi promiteți asta, eu voi face tot ce e necesar.

Atunci mi-am zis: Voi face așa. Pe urmă a venit războiul și România a intrat în războiul dintâi. Iar eu tocmai am isprăvit, după doi ani, studiile și m-am dus la episcopul de Huși și i-am spus să vreau să intru în monahism. Mi-a spus: „Bine”.

―Dar aș vrea să fiu liber ca să fac traducerea.

Și mi-a spus: „Bine. N-ai nevoie să te duci la mănăstire. Îți dau concediu pentru asta, câtă vreme ai nevoie, și faci lucrarea asta.”

M-am dus și am făcut formele astea, îmbrăcat [în haină monahală], și așa mai departe, ca să fiu în regulă. Dar am fost acolo numai…

[Voce feminină]: Ați fost hirotonit?

[Cornilescu:] Da, da, natürlich! Și pe urmă m-am dus la doamna asta și am început să lucrez, cum v-am spus. Cu banii pe care i-am câștigat la Popescu, atunci când eram cântăreț, cu ăștia am ajuns la prințesa din Geneva și așa a început.

[În continuare, Cornilescu relatează discuția aprinsă pe care a avut-o cu preotul Tudor Popescu, atunci când a venit la București pentru a face aranjamentele privind tipărirea NT. În timpul războiului, Tudor Popescu primise vești de la fostul cântăreț și era intrigat de „nașterea din nou” a acestuia, pe care nu o înțelegea.]

Reclame