Mai am un pic și termin de citit Demonii lui Dostoievski. E probabil cel mai sofisticat, cel mai greu, cel mai politic și cel mai întunecat dintre romanele scrise de clasicul rus.

Pe scurt, așa cum îl înțeleg eu, romanul explorează consecințele autodistructive (în esență, demonice) ale curentelor filozofice și politice (în general, de inspirație iluminist-ateistă) care bântuiau în Rusia în a doua jumătate a sec. XIX.

Autorul expune cu migală cauzele care au dus la apariția unor posedați (ideologic vorbind) ca Piotr Verhovenski, a cărei persona e interpretată magistral de Anton Shagin în clipul de mai jos. Vizionând pe youtube câteva clipuri din ecranizarea făcută de ruși în 2014, a început să-mi pară rău că cei patru ani de rusă pe care i-am făcut în ciclul gimnazial s-au dus pe apa sâmbetei.

De urmărit în secvența video atât venerația religioasă (fatalmente, idolatră) a lui Verhovenski față de Stavroghin, cât și aura antichristică pe care o capătă acesta din urmă, în viziunea „închinătorului” său.

Undeva în roman, unul dintre personajele „revoluționare” spune că 100 de milioane de oameni dacă ar muri, n-ar fi prea mult pentru a institui ordinea nouă dorită de adepții „cauzei”. Fiindcă recent am cumpărat Cartea neagră a comunismului, mi-au trecut fiori pe șira spinării la gândul că ipoteticul măcel dintr-un roman scris în sec. XIX a devenit realitate în secolul următor.