A ajuns la cinstitele noastre urechi vestea că părintele Octavian Picioruș lucrează cu spor la realizarea unei noi traduceri a Bibliei. Fiindcă ostenitorii ortodocși în câmpul traducerii Bibliei parcă nu sunt așa de mulți ca cei protestanți (am în vedere epoca post-revoluționară), vestea nu poate decât să ne bucure.

Ni s-a dat ocazia să citim traducerea capitolului 8 din Epistola către Evrei, în versiunea părintelui Picioruș, și nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că traducătorul folosește termenul „făgăduință” pentru a traduce grecescul διαθήκη, redat îndeobște în română prin „legământ” sau „testament”

Înainte de a comenta echivalentul ales de părintele Picioruș, vom spune că în versiunea sinodală actuală traducerea lui διαθήκη se face prin cel puțin patru termeni: Lege, legământ, așezământ și testament. (Dacă scotocim mai atent, s-ar putea să găsim mai mulți).

În relatarea serbării Paștelui, traducătorii români au folosit Lege (!). Vi-l puteți imagina pe Hristos zicând: „Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu”? Eu unul nu pot.

Prin contrast, în Fapte 3:25 întâlnim echivalentul firesc: „Voi sunteți fiii proorocilor și ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinții noștri”.

Aceeași redare, corectă, o întâlnim în Romani 9:4: „Ale cărora sunt înfierea și slava și legămintele (διαθῆκαι) și Legea (νομοθεσία, recte „darea Legii”).

Ceilalți doi termeni (așezământ și testament) îi găsiți în Evrei 9.

Dar să revenim la traducerea părintelui Picioruș. Sunt mai multe motive pentru care suntem de părere că redarea lui διαθήκη prin „făgăduință” este eronată.

(1) Există un alt termen grec care trebuie tradus prin „făgăduință”. Ne referim la ἐπαγγελία, care joacă un rol important în argumentația teologică a Epistolei către Evrei. În traducerea actuală a părintelui Picioruș, cei doi termeni nu sunt diferențiați (v. 6), ceea ce este o pierdere pentru textul tradus și, implicit, pentru cititor.

 (2) διαθήκη intră în sintagme precum τὴν κιβωτὸν τῆς διαθήκης  (Evr. 9:4). Vom zice „chivotul făgăduinței” sau, cum s-a îndătinat,  „chivotul legământului”? Observăm în treacăt că aici Sinodala are „chivotul Așezământului” (!). Probabil această soluție e importată de la Nitzulescu.

(3) În Evrei 9:20 se face trimitere (cu citat cu tot) la Exod 24:8, loc în care Dumnezeu încheie legământ (nu făgăduință!) cu poporul Israel. Legăturile teologice dintre VT și NT nu trebuie tăiate prin cuvinte care nu reflectă fidel teologia veterotestamentară.

Formularea „voi săvârși cu casa lui Israil (!) și cu casa lui Iudas (!) făgăduința cea nouă” e de un literalism crâncen. În românește nu zicem niciodată „săvârșesc o făgăduință”. Un preot ortodox „săvârșește liturghia”. Un politician român „săvârșește ticăloșii”.

În românește „făgăduință” se combină optim cu „a face”.

Și nici nu zicem „fac o făgăduință cu cineva” („Nu după făgăduința pe care am făcut-o cu părinții lor”; v. 9 din traducerea părintelui Picioruș), ci „cuiva”.

Reclame