Nota bene: Această postare va figura o vreme „în capul” blogului. Pentru noutăți, derulați mai jos.

Dacă nu v-ați hotărât încă spre ce asociație sau fundație să direcționați cele 2% din profitul pe care îl datorați Leviathanului fiscal românesc, vă sugerez eu o posibilitate: Biblioteca ITPB.

Mă ocup de administrarea acestei biblioteci cam de prin 2011 și, prin harul Domnului, am reușit să remediez o parte din problemele pe care le-am găsit când am preluat funcția. De pildă, în perioada respectivă fondul de carte nu era catalogat integral și nu exista catalog electronic.

La capitolul „surse primare” aveam de făcut recuperări majore, prin urmare am alocat o parte din resursele noastre către înzestrarea bibliotecii cu volume din colecții consacrate (Loeb Classical Library, Sources Chrètienne, Fathers of the Church, Luther’s Works, Augustine for the 20th Century etc.). De comentarii biblice (exegetice) nu mai vorbesc. Avem acum o selecție bunicică (mai puțin cele publicate în limba germană).

Încă nu suntem unde ne-am dori, dar lucrurile continuă să se îmbunătățească, în special datorită unor prieteni generoși care au înțeles nevoia de a investi și în acest domeniu.

Ca să nu mai lungesc vorba, găsiți AICI fișierul PDF completat cu datele bibliotecii. Trebuie doar să-l personalizați cu datele proprii și să-l trimiteți / depuneți la filiala ANAF de care aparțineți.

Le mulțumesc în avans celor care ne vor credita cu încrederea lor.

Reclame