R. Wurmbrand făcuse deja opt ani și jumătate de închisoare când scria aceste rânduri (17 martie 1959) ca parte a unei evaluări foarte critice a situației religioase din România.

Wurmbrand, care cunoștea din interior comunismul (fusese activist comunist în ilegalitate și schimbase tabăra încă din interbelic), știa de ce sunt în stare foștii săi tovarăși. Așadar, își permitea să spună lucrurilor pe șleau, conștient că, în sinea lor, securiștii îi vor fi dat dreptate, chiar dacă rămâneau prizonieri-călăi ai unui sistem diabolic care se banalizase prin ubicuitate.

Mai jos câteva pagini care arată cât de bine era informat Wurmbrand cu privire la întreg spectrul religios din România.

Wurmbrand nu avea ochiul atent la nuanțe academice. Făcea afirmații mari, „totalizante”, radicale. Dar asta era personalitatea lui profetică. Era un ins care nu lua prizonieri, dacă stătea de vorbă cu adversari care se complăceau în minciună.

Curajul lui Wurmbrand, vădit în această declarație, e cu atât mai mare cu cât știa că soarta lui este pecetluită și că va fi arestat a doua oară.