Ediția sinodală de la 1886, tipărită în timpul lui Calinic Miclescu, se caracterizează prin câteva niște ciudățenii.

Grafia mai păstrează urmele maniei etimologizante care bântuie conștiința tinerei nații române în deceniile precedente. Astfel, găsim “dile” (cu sedilă) în loc de “zile”.

Unele formulări indică în mod clar calcuri după textul grecesc.

Nu pricep de ce titlurile au acel “pentru”, care pare să fie folosit cu sensul de “despre”. De ex. “Pentru tăerea capului lui Ioan și pentru Irod” sau “Pentru legheon” (i.e. Despre Legiunea de demoni).

Curios, întâlnim și termeni precum “profet” ori “speculator” (după gr. σπεκουλάτωρ, soldat din personalul de serviciu al comandatului de legiune, însărcinat uneori cu executarea celor condamnați).

Latinismele par să fie prețuite, de vreme ce întâlnim expresia “corp și sânge“ (nu trup și sânge) ori termeni precum “serv” (=rob). Deh, e îmbucurător să descoperim că a avut și Sf. Sinod al BOR vremuri de bejenie prin lătinie și că, dacă vorovim de linguagiul religios, nu doar de la “a trilea Râm” ne tragem, ci și de la primul. Zic „Râm”, fiindcă acuzația care figurează deasupra lui Isus, pe cruce, e scrisă, în NT 1886, cu slove “râmlenești”.

Totuși, „est modus in rebus”, fiindcă nu s-a introdus încă termenul “Templu”. Isus intră “în biserică” de unde îi scoate pe “târgoveți” (termen folosit în titlul capitolului).

Se folosește, în mod curios, numele “Iisus Christos”. Avem deci o îndelungată și solidă tradiție “democratică” atunci când vine vorba de grafia numelui Mântuitorului.