Mi-a picat astăzi sub ochi un verset ciudat din Biblia de la București: cel referitor la martorii rânduiți de Dumnezeu să-l vadă pe Isus după înviere.

În mod neașteptat, traducătorii bucureșteni au ales verbul a hirotonisi, care în mod obișnuit este rezervat consacrării în ierarhia preoțească.

Am fost curios dacă această ocurență este inventariată de DLR. Intuiția mi-a spus că lexicul biblic de la 1688 încă n-a fost cuprins integral în acest dicționar (presupus-a-fi-și-tezaur).

M-am uitat să văd ce avem în NT de la Alba Iulia și, surpriză, aici avem termenul „rânduiți”: „mărturisitorilor carii-s dentâiu rânduiți de la Dumnezău.”

Ce o fi fost în mintea bucureștenilor de au evitat traducerea bălgrădeană în partea a doua (Fapte, Epistole, Apocalipsa)?

Și, mai ales, de ce au folosit un termen care, dacă mi se permite calamburul, fusese deja „hirotonit” și pus să facă o slujbă specializată?

Poate pentru că pe „hirotonisi” (ori pe fârtatul lui de neam grec – cheirotoneo) nu-l simțeau ca fiind chiar atât de specializat pe cât îl simțim noi?

Misterii peste misterii și nimic decât misterii în acest continent neexplorat care este tradiția biblică românească.