Astăzi este aniversarea edictului care a marcat începutul Marii Persecuții din timpul Tetrarhiei. Era prima salvă dintr-o serie fără precedent, prin care autoritățile romane au încercat să dezrădăcineze creștinismul de pe întreb cuprinsul imperiului.

Dintr-o lucrare a lui Lactanțiu, „Despre morțile persecutorilor”, știm că în 24 februarie 304 Dioclețian publica la Nicomedia un edict prin care creștinii erau lipsiți de onoruri și demnități („omni honore ac dignitate”) și puteau fi supuși torturii („tormentis subiecti essent”). Edictul îi priva practic de libertate și de dreptul de a fi aleși.

Un personaj (nenumit de Lactanțiu) a rupt batjocoritor edictul, considerându-l „triumful goților și al sarmaților”. Respectivul a fost arestat imediat, torturat și ars.

În ziua precedentă, pe 23 februarie, zi pe care Lactanțiu o socotește, cu un citat din Vergiliu („ille dies primus leti primusque malorum causa fuit”), ziua dintâi a morții și a nenorocirilor, prefectul cetății Nicomedia, însoțit de alți oficiali, s-au dus la biserică și au forțat intrarea, în încercarea de a găsi statuia zeului („simulacrum dei”) adorat de creștini. Au găsit doar Scripturile și le-au pus pe foc. Interiorul a fost jefuit.

Întrucât biserica era situată pe un loc înalt, vizibil din palatul imperial, Dioclețian și Galeriu discutau dacă să incendieze clădirea sau nu. Dioclețian avea rezerve, din motive lesne de înțeles. Un foc necontrolat s-ar fi putut extinde rapid asupra clădirilor din jur și asupra întregului oraș. Gărzile pretoriene au găsit o soluție mai sigură: folosind topoare și alte instrumente de fier, în câteva ore au transformat biserica într-un morman de dărâmături.

Foto: Reprezentarea Tetrarhiei, compuse din Dioclețian și Galeriu (Răsărit), respectiv Maximian și Constantius Chlorus (Apus).