La revizuirea cărții lui Daniel s-a lucrat vreme îndelungată. N-aș fi bănuit niciodată că o carte de numai douăsprezece capitole va genera atâtea discuții și comentarii. Caracterul apocaliptic al scrierii, faptul că a fost redactată în două limbi (ebraică și aramaică) și faptul că a suscitat atâtea comentarii în istoria interpretării fac din Daniel o veritabilă piatră de încercare chiar și pentru un traducător cu experiență.

În final, după un migălos proces de diortosire, cartea a ajuns în forma pe care o considerăm finală. Probabil și membrii Comitetului Pastoral vor mai avea întrebări și comentarii pe marginea ei, dar 99% din muncă s-a făcut.

Mai jos puteți citi un fragment din versiunea revizuită.

După cum observați, textul este împănat cu note de subsol într-o proporție mai mare decât la alte cărți din Bible.

Primul vis al lui Nebucadnețar

1 În al doilea an de domnie, Nebucadnețar a avut un vis, iar duhul i s‑a tulburat și i‑a pierit somnul. 2 Împăratul a poruncit să fie chemați vrăjitorii, descântătorii, magii și caldeeniig, ca să‑i spună visul. Ei au venit și s‑au înfățișat înaintea împăratului. 3 Împăratul le‑a zis: „Am visat un vis și sunt nerăbdător să‑l înțeleg.” 4 Caldeenii i‑au răspuns împăratului în limba aramaicăh: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune‑le robilor tăi visul, iar noi îți vom spune tâlcuirea!”

5 Împăratul le‑a zis caldeenilor: „Hotărârea mea este nestrămutatăi: dacă nu‑mi veți spune atât visul, cât și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți, iar casele voastre vor fi prefăcute în grămezi de gunoi; 6 dar, dacă‑mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri, răsplată și mare cinste. De aceea, spuneți‑mi visul și tâlcuirea lui!” 7 Ei au răspuns a doua oară: „Să le spună împăratul robilor săi visul, și i‑l vom tâlcui!” 8 Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis: „Știu eu că vreți să câștigați timp, fiindcă ați văzut că hotărârea mea este nestrămutată. 9 Dacă nu‑mi spuneți visul, aceeași soartă vă așteaptă pe toți. Știu eu că v-ați gândit să veniți cu minciuni și cu șiretlicuri până se mai schimbă vremurile. Așadar, spuneți‑mi visul, și, astfel, voi ști că puteți să‑mi arătați tâlcuirea lui!”

10 Caldeenii i‑au răspuns împăratului: „Nu există niciun om pe pământ care să poată împlini cererea împăratului. De aceea, niciun împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost, nu le‑a cerut vreodată așa ceva vreunui vrăjitor, vreunui descântător sau vreunui astrolog. 11 Cererea împăratului este grea; nimeni nu-i poate destăinui lucrul acesta împăratului în afară de zei, care nu locuiesc printre muritori.”

12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s‑a mâniat și s‑a înfuriat din cale afară, poruncind să fie nimiciți toți înțelepții Babilonului. 13 Porunca era dată și înțelepții urmau să fie nimiciți, iar Daniel și prietenii lui erau căutați și ei ca să fie uciși. 14 Atunci, Daniel i-a vorbit cu chibzuință și cu pricepere lui Arioc, căpitanul gărzilor împăratului, care ieșise să‑i omoare pe înțelepții Babilonului. 15 El i‑a zis lui Arioc, împuternicitul împăratului: „De ce a ieșit de la împărat o poruncă atât de aspră?” Atunci, Arioc i‑a spus lui Daniel ce se întâmplase, 16 iar Daniel s‑a dus la împărat și l‑a rugat să‑i dea răgaz, ca să‑i spună tâlcuirea.

17 Daniel s‑a dus acasă și le-a făcut cunoscut acest fapt prietenilor lui, Hanania, Mișael și Azaria, 18 ca să ceară împreună îndurarea Dumnezeului cerului cu privire la această taină și să nu piară și Daniel și prietenii lui odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. 19 Atunci, lui Daniel i s‑a descoperit taina într‑o vedenie de noapte. Și Daniel L‑a binecuvântat pe Dumnezeul cerului, 20 zicând:

„Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu

Ale Lui sunt înțelepciunea și puterea.

21 El schimbă vremurile și soroacele,

El răstoarnă împărați și ridică împărați,

El le dă înțelepciune înțelepților

din veșnicie în veșnicie!

și pricepere celor pricepuți.

22 El dezvăluie adâncimi și taine,

El știe ce este în întuneric

și la El este sălașul luminii.

23 Pe Tine, Dumnezeul părinților mei,

Te slăvesc și Te laud eu,

căci mi‑ai dat înțelepciune și putere

și mi‑ai destăinuit ce Ți‑am cerut noi:

ne‑ai dezvăluit taina împăratului.”

24 După aceea, Daniel s‑a dus la Arioc, pe care împăratul îl pusese să‑i nimicească pe înțelepții Babilonului; s-a dus la el și i‑a zis astfel: „Nu‑i ucide pe înțelepții Babilonului! Du‑mă la împărat, și‑i voi da tâlcuirea!” 25 Atunci, Arioc l‑a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, zicându‑i: „Am găsit între prizonierii din Iuda un om care ar putea să‑i dea împăratului tâlcuirea!” 26 Împăratul i‑a zis astfel lui Daniel, care era numit Beltșațar: „Poți tu să‑mi spui visul și tâlcuirea lui?” 27 Daniel i‑a răspuns împăratului:

„Ce vrea împăratul să știe este o taină pe care înțelepții, descântătorii, vrăjitorii și astrologii nu vor putea să i‑o spună împăratului. 28 Dar este în cer un Dumnezeu care descoperă tainele și care i‑a făcut cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile viitoare. Iată visul și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău:

29 Pe când erai culcat, împărate, ți‑au venit în minte gânduri despre ce va fi după aceste vremuri, iar Descoperitorul Tainelor ți‑a făcut cunoscut ce se va întâmpla. 30 Și nu pentru că aș avea eu o înțelepciune mai mare decât a tuturor muritorilor mi‑a fost descoperită această taină, ci ca să i se dea împăratului tâlcuirea și să afli ce-ți dorește inima să știi.

31 Tu, împărate, priveai și se făcea că era un chip uriaș. Chipul era măreț și de o strălucire nemaipomenită. Era ridicat înaintea ta și avea o înfățișare înfricoșătoare. 32 Capul chipului era de aur curat, pieptul și brațele îi erau de argint, pântecele și coapsele îi erau de aramă, 33 pulpele, de fier, iar labele picioarelor, o parte din fier și o parte din lut ars. 34 În timp ce priveai acest chip, o piatră s‑a desprins fără ajutorul vreunei mâini omenești, a izbit picioarele de fier și lut ars ale chipului și le‑a făcut bucăți. 35 Atunci, fierul, lutul ars, arama, argintul și aurul s‑au sfărâmat împreună și s‑au făcut ca pleava din arie vara; le‑a luat vântul și nu s‑a mai găsit nici urmă de ele. Dar piatra care lovise chipul s‑a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul. 36 Acesta a fost visul. Acum îi vom spune împăratului și tâlcuirea:

37 Tu, împărate, ești împăratul împăraților, și Dumnezeul cerului ți‑a dat împărăție, putere, tărie și slavă. 38 El ți‑a dat în mâini tot ce locuiește sub cer – oamenii, fiarele câmpului și păsările cerului – și te‑a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur! 39 După tine se va ridica o altă împărăție, care va fi mai prejos decât a ta; apoi o a treia împărăție, de aramă, care va stăpâni tot pământul.

40 Va urma o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul zdrobește și rupe totul, da, ca fierul care sfărâmă toate aceste metale, așa va zdrobi ea și va sfărâma totul. 41 Și, după cum ai văzut labele picioarelor cu degetele lor alcătuite din lut ars și din fier, și aceasta va fi o împărăție dezbinată, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul ars. 42 Și, după cum degetele de la picioare erau o parte de fier și o parte de lut ars, tot așa împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte fragilă. 43 Dacă ai văzut fierul amestecat cu lut ars, înseamnă că cele două părți se vor amesteca prin legături omeneștij, dar nu se vor ține strâns una de alta, după cum fierul și lutul nu se pot uni.

44 În zilele acelor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea altui popor. Ea va sfărâma toate aceste împărății și le va pune capăt, dar ea va dăinui în veci. 45 Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o desprinzându-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul ars, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare i‑a făcut cunoscut împăratului ce va fi după aceste vremuri. Visul este sigur și tâlcuirea lui este adevărată.”

46 Atunci, împăratul Nebucadnețar s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat înaintea lui Daniel, poruncind să i se aducă ofrande și miresme. 47 Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul împăraților și Descoperitorul Tainelor, de vreme ce ai putut să descoperi taina aceasta!”


 i2:5 Unele versiuni au citit: „Lucrul (= visul) s‑a dus de la mine” (cf. ˀazălaˀ „ducându‑se”, în loc de participiul ˀazdaˀ „hotărât”).

 g2:2 Ebr. kasdim (în accepțiunea primară, „locuitori ai Caldeei”) îi denumește aici pe membrii unei categorii profesionale alcătuite din oameni care practicau astrologia și alte forme de divinație.

 h2:4 De aici și până la sfârșitul cap. 7 se folosește aramaica imperială.

48 Apoi, împăratul l‑a înălțat în rang pe Daniel și i‑a dat daruri multe și bogate. L-a făcut guvernator peste toată provincia Babilon și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie peste toți înțelepții Babilonului. 49 La cererea lui Daniel, împăratul i-a pus pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego mari dregători peste provincia Babilon, iar Daniel a rămas la curtea împăratului.

 j2:43 Lit. „sămânță omenească”.