Suntem aproape de finalul lui 2022 și inevitabil suntem puși în fața retrospectivelor. Ca în fiecare an, ne uităm în urmă și constatăm „ce repede s-a depănat totul”.
Anul 2022 rămâne – cel puțin pentru occidentali – anul ieșirii din pandemie. Judecând după știrile pe care le-am citit în ultimele zile, la chinezi pandemia abia începe.
Proiectul EDCR a înaintat cu pași mici din cauza unui alt proiect paralel, care are ca obiect verificarea judicioasă a punctuației și a ortografiei din textul clasic tradus de Dumitru Cornilescu. După cum se știe, începând cu 1924 textul a fost asumat de Societatea Biblică Britanică, dar, prin conjuncturi prea complicate pentru a fi explicate aici, textul cornilescian a fost supus mai multor revizuiri ortografice, de diverse organizații, iar rezultatul nu a fost întotdeauna foarte fericit.
Fiind invitat să conduc ședințele în care a fost evaluat textul „OldC” (cum îl alintăm noi), am consumat mult timp și multă energie pentru a verifica, alături de ceilalți membri ai echipei, toate sugestiile, observațiile și comentariile care s-au adunat pe parcurs. Luni, 19 decembrie, a avut loc ședința în care am parcurs textul cărții lui Iov și ne-am bucurat să trecem și această carte în rândul celor verificate. Ne apropiem așadar de jumătatea Bibliei. Presupun că în primăvară vom încheia acest proces foarte migălos și vom putea reveni, cu toate forțele, la celălalt mare proiect în care sunt implicat: EDCR.
„De pe frontul EDCR” raportez mai jos următoarele informații pentru 2022. Ca să fie mai clar progresul făcut, precizez că în 2021 a fost publicat online Pentateuhul, tipărit ulterior și ca ediție-pilot. De asemenea, au fost validate de Comitetul Pastoral următoarele cărți biblice: Daniel, Ioel, Obadia, Hagai, Naum, Habacuc, Țefania, Maleahi.
Și acum cronologia evenimentelor din 2022
4 ianuarie: Comitetul Pastoral primește spre lectură textul cărții Zaharia.
2 februarie: Finalizarea cărții Plângerile lui Ieremia.
27 aprilie: Cartea lui Amos este trimisă Comitetului Pastoral.
11 iulie: Cărțile Osea și Mica sunt finalizate și trimise Comitetului Pastoral.
20 iulie: Are loc ședința de validare a ultimelor trei cărți din grupul Profeților Mici.
12 august: Au fost finalizate, publicate în DBL și preluate în aplicațiile biblice (YouVersion, eBiblia) șaisprezece cărți biblice: Ecleziastul, Cântarea cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel și cei Doisprezece Profeți.
4 noiembrie: Iosua, Judecători și Rut sunt integrate în DBL și publicate în YouVersion și eBiblia. Revizuirea inițială a fost realizată de Silviu Tatu și Gelu Păcurar. Contribuții ulterioare la forma finală a textului au avut Florin Lăiu, Dragoș Ștefănică, Cristi Sava și Emanuel Conțac.
În viitorul apropiat, Cristi Sava, revizorul literar, va citi cărțile 1–2 Samuel, pentru a se asigura că nu există nimic care să împiedice încărcarea lor în DBL.
Prioritatea pentru 2023 este revizuirea finală a cărților istorice (1–2 Regi și 1–2 Cronici). Sperăm ca ele să fie disponibile în aplicațiile de profil la finalul acelui an.
Ca și în alți ani, datorez mulțumiri angajaților Societății Biblice Britanice care mi-au dat ajutor în încărcare online a textului.
Slăvit să fie Dumnezeu pentru tot ce s-a realizat în cursul anului 2022!

Lasă un răspuns