Din istoria traducerii Bibliei



„Vă adresez o întrebare pe care nu am reușit să o pun la Conferința despre Reformă, ținută la Bistrița, pe 7 octombrie. Când și cine a hotărât structura Bibliei (cele 66 de cărți) pe care o folosim noi, protestanții? Am primit această întrebare de la un ortodox care spunea că noi am scos din Biblie anumite scrieri (Macabei, Rugăciunea lui Manase etc.) și i-am spus că și la noi se folosește „Biblia bogată”. Răspunsul lui a fost că „Biblia nu-i bogată sau săracă, ci una singură”.

***

Subiectul privind felul în care s-a format canonul este foarte vast și voi încerca să-l reduc la datele esențiale.

Concepția că cineva „a scos din Biblie anumite scrieri” este în mod evident eronată, fiindcă Scriptura nu a existat de la bun început întreagă (în forma citită în spațiul ortodox sau catolic). Dacă ar fi existat de la început cu acele cărți pe care noi le numim „Apocrife”, ar fi fost justificată acuzația că cineva „a scos” din lista inițială. Dar, după cum vom vedea mai jos, dacă analizăm felul în care s-a format canonul biblic, ne dăm seama că o astfel de perspectivă este anacronică.

Nucleul principal al Bibliei a fost Pentateuhul (primele cinci cărți). Apoi au apărut scrieri precum Profeții și Psalmii.

În epoca Noului Testament erau deja socotite autoritative „Legea” (adică Pentateuhul) și „Profeții”, cele două colecții fiind frecvent pomenite împreună de Isus.

Uneori găsim în NT inclusiv formulări de tipul „Legea lui Moise, Profeții și Psalmii” (Luca 24:44).

Prin „Profeți” înțelegem scrieri precum Isaia, Ieremia și Ezechiel sau Cei Doisprezece Profeți.

De altfel, chiar în Ben Sirah (Ecleziasticul) apare sintagma „Cei Doisprezece Profeți” (Sir. 49:1), semn că deja unele părți ale VT erau înțelese ca o secțiune bine conturată în sec. II î.Hr.

Ceea ce probabil prietenul dvs. ortodox nu știe este că 2 Macabei dă mărturie cu privire la statutul recunoscut al lucrărilor istorice din VT. Astfel, în 2 Mac. 2:13 citim că Neemia a fondat o bibliotecă și că a adunat „cărțile despre regi și profeți”, „scrierile lui David” și „epistolele regilor cu privire la lucrurile dăruite”.

Dacă punem cap la cap toate mărturiile cu privire la cărțile considerate normative la sfârșitul secolului 1 după Hristos, descoperim că evreii aveau o listă de 24 de cărți (care corespund celor din canonul protestant, doar că sunt numărate diferit).

Astfel, erau recunoscute cele 5 cărți din Pentateuh, 8 cărți ale Profeților (Iosua, Judecători, Samuel, Regi, Isaia, Ieremia, Ezechiel și Cei Doisprezece Profeți) și 11 Scrieri (Psalmi, Proverbe, Iov, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Ecleziastul, Estera, Daniel, Ezra-Neemia și Cronici).

După cum se vede, ceea ce noi numim „1-2 Samuel” e socotit ca o singură carte. La fel și „Regi”, „Cei Doisprezece Profeți” sau „Ezra-Neemia”.

Cărțile 1-4 Macabei sau Înțelepciunea lui Solomon, ca să iau doar câteva exemple, au fost scrise direct în greacă și nu s-au bucurat de același prestigiu precum Pentateuhul sau Profeții. Din acest motiv, nu au fost „acreditate” de către rabini.

În primele secole creștine, 1-3 Macabei, Sirah, Înțelepciunea lui Solomon, Tobit etc., deși apărute în diaspora vorbitoare de limbă greacă, au început să fie citite și de creștini. Astfel, unele manuscrise ale Bibliei grecești transmit și aceste cărți, care au început să fie considerate „recepte”. În catolicism și ortodoxie ele și-au păstrat acest statut canonic până astăzi (cu unele variații, în funcție de confesiune)

Martin Luther și ceilalți reformatori au insistat pe faptul că textul ebraic este normativ și astfel au clasificat drept „Apocrife” celelalte cărți din „Biblia bogată”. Rezultatul este că protestanții au în canonul biblic al VT exact aceleași cărți pe care le recunosc și evreii (cu deosebirea deja precizată, că în Biblia citită de evrei ordinea cărților și numerotarea sunt diferite).

În concluzie, dacă ne raportăm la istoria timpurie a procesului de formare a canonului, constatăm că nu „s-a scos”, ci „s-a tot adăugat”. Acele cărți care sunt mai târzii (traduse ori scrise direct în greacă) nu au un pedigree suficient de bun ca să fie tratate drept canonice în protestantism.

Acestea fiind spuse, aș mai face precizarea că „Apocrifele” Vechiului Testament sunt utile pentru înțelegerea Noului Testament și că lectura lor poate aduce folos cititorului cu discernământ.

Anunțuri

Andrei Croitoru a publicat recent pe youtube un clip în care face o comparație între versiunile Cornilescu (1924 și 1931), pornind de la câteva versete pe care le consideră greșit traduse.

Este îmbucurător că avem astfel de miniprelegeri video prin care se urmărește explicarea Scripturii și îi urez lui Andrei succes în acest proiect. Înțeleg că este abia la episodul 16.

Din nefericire, în prelegerea sa există informații care trebuie corectate. Mai jos câteva observații care i-ar putea fi de folos.

  • Cornilescu nu a făcut o nouă traducere după ce s-a convertit, cum spune legenda urbană (preluată la jumătatea primului minut al clipului). Cornilescu a tradus Biblia și s-a convertit în procesul traducerii. Ediția 1921 s-a epuizat relativ repede și între timp Cornilescu a început revizuirea, în vederea unor noi tiraje. De la tiraj la tiraj s-au tot adăugat mici modificări, dar „cap de serie” pentru ce avem noi acum rămâne ediția 1924 (chiar dacă până în 1928 s-au mai adăugat modificări, unele greu de depistat).
  • Versiunea 1931 nu este făcută după o ediție ortodoxă (min. 1:23). Societatea Biblică Britanică a reușit să publice Biblia integral încă din 1871, au urmat ediții în 1873 și 1874, deci avem o istorie lungă în acest domeniu. „Străbunica” versiunii Cornilescu 1931 este Biblia de la Iași 1874. Cu precizarea că la NT avem gene „Nitzulescu” (al cărui NT a fost publicat de britanici în 1897) și inclus în versiuni ale Bibliei de după 1900.
  • Biblia 1931 nu poate fi considerată o traducere de la zero. Legenda urbană zice că Dumitru Cornilescu a vrut să se justifice cu o astfel de versiune, adică să arate lumii că poate traduce și literal. Dar lucrurile stau diferit. Cornilescu știa că SBB urmează să tipărească vechea traducere, pentru „ultimii mohicani”, creștinii baptiști conservatori care nu acceptau versiunea Cornilescu, și le-a pregătit o surpriză: dacă tot se dorește retipărirea, măcar să fie adusă la zi.
  • Afirmația că traducerea pasajului din Efeseni 4:20-24, din Cornilescu 1924, ar fi eronată nu rezistă unui examen amănunțit. Contrar celor afirmate de Andrei Croitoru, problematică este tocmai versiunea Cornilescu 1931 (considerată literală, deci fidelă).

Iată mai jos textul grec, pe care l-am desfășurat un pic mai logic

20 Ὑμεῖς δὲ οὐχ οὕτως ἐμάθετε τὸν Χριστόν,

           21 εἴ γε αὐτὸν ἠκούσατε καὶ ἐν αὐτῷ ἐδιδάχθητε,          (καθώς ἐστιν ἀλήθεια ἐν τῷ Ἰησοῦ,)

22 ἀποθέσθαι ὑμᾶς κατὰ τὴν προτέραν ἀναστροφὴν τὸν παλαιὸν ἄνθρωπον

τὸν φθειρόμενον κατὰ τὰς ἐπιθυμίας τῆς ἀπάτης,

23 ἀνανεοῦσθαι δὲ  τῷ πνεύματι τοῦ νοὸς ὑμῶν

24 καὶ ἐνδύσασθαι τὸν καινὸν ἄνθρωπον

τὸν κατὰ θεὸν κτισθέντα

ἐν δικαιοσύνῃ καὶ ὁσιότητι τῆς ἀληθείας.

Cele trei verbe, „ați lepădat”, „sunteți înoiți”, „v-ați îmbrăcat” din Cornilescu 1931 redau trei infinitive în greacă: ἀποθέσθαι, ἀνανεοῦσθαι, ἐνδύσασθαι, subliniate de mine cu linie continuă.

Fiindcă nu avem verbe la modul indicativ în greacă, ele nu ar trebui traduse ca în Cornilescu 1931. În context, rolul acestor infinitive (parte a unor construcții de tip acuzativ cu infinitiv) este de a explica în ce a constat învățătura primită de credincioșii efeseni și ce trebuie să facă ei.

De altfel, ar fi și cam ilogic să spui despre efeseni că ei au învățat că „s-au lepădat de omul cel vechi”. E mai natural să spui că au învățat „să se lepede de omul cel vechi” sau „că trebuie să se lepede”.

Traducerea în această manieră nu înseamnă că la vremea când le scrie Pavel aceste cuvinte efesenilor ei nu făcuseră acești pași. Dacă eu zic „îți aduci bine aminte cum era când învățătoarea te-a învățat să scrii”, folosirea conjunctivului „să scrii” nu poate fi înțeleasă ca semn al unei nerealizări. Cel căruia mă adresez știe să scrie.

Așadar, nu înțeleg de ce Andrei Croitoru insistă atât de mult că „traducerea noastră obișnuită este greșită”.

NTR traduce astfel textul:

21 Cu siguranţă, aţi auzit despre El şi, ca urmaşi ai Lui, aţi fost învăţaţi adevărul care este în Isus. 22 Aţi fost învăţaţi, în ce priveşte felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se perverteşte după poftele înşelătoare, 23 să vă înnoiţi în atitudinea minţii voastre 24 şi să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou, care este creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia care vin din adevăr.

  • Metaforele nu trebuie amestecate, fiindcă aici „dezbrăcarea” și „îmbrăcarea” nu sunt „naștere din nou” (metaforă mai degrabă ioanină), ci exact ceea ce spune Pavel: „îmbrăcare” și „dezbrăcare”. Registrul metaforelor soteriologice pauline este amplu și nu trebuie redus la una singură – „naștere din nou” – doar fiindcă asta ne place nouă mai mult. Pavel vorbește despre „îndreptățire” (sau „achitare judiciară”), despre „răscumpărare”, „eliberare”, „adopție”, „reconciliere” etc. Sunt imagini menite să descrie un eveniment complex, care este mântuirea. Așadar, lăsați metaforele să vină la cititor și nu le opriți.
  • Chiar felul în care curge textul indică faptul că, după această secțiune anamnetic-programatică (i.e. destinatarilor li se împrospătează memoria asupra acțiunilor care trebuie făcute) urmează o serie de imperative directe: Spuneți adevărul, mâniați-vă și nu păcătuiți, cine fura să nu mai fure etc. Au învățat că trebuie să se dezbrace de omul cel vechi, acum urmează exemple clare despre ce înseamnă această dezbrăcare de vechile metehne etc.
  • Dacă tot vorbim de textul originar, ar trebui să facem referire la el (să-l afișăm pe ecran) și să-l comentăm direct. Sunt sigur că privitorii nu vor face urticarie din cauza unui strop de greacă.
  • Dacă munca de popularizare a Scripturii nu este dublată de seriozitate academică, demersul devine distructiv. Îi zăpăcim pe oameni în loc să-i luminăm. Dacă vrem să vorbim cu multă emfază despre chestiuni exegetice, trebuie să facem efortul de documentare necesar.

În versiunea revizuită a Bibliei Cornilescu, cea care se pregătește acum, textul (care încă n-a trecut pe la Comitetul Pastoral sună astfel (adaosurile sunt marcate cu bold).

20 Voi, însă, nu așa ați învățat despre Hristos, 21 dacă, într-adevăr, L-ați ascultat și dacă ați fost învățați de El, potrivit adevărului care este în Isus. 22 În ce privește viața voastră din trecut, ați învățat că trebuie să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare, 23 să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr.


Am primit astăzi de la profesorul Wim François vestea că a apărut de curând volumul Vernacular Bible and Religious Reform in the Middle Ages and Early Modern Era, publicat în seria „Bibliotheca Ephemeridum Theologicarum Lovaniensium”, la editura Peeters (vezi AICI).

Lucrările reunite în volum au fost prezentate în cadrul unei conferințe organizate la Leuven în toamna lui 2012. A durat deci un pic până am reușit să le vedem tipărite, dar cartea rezultată este pe măsura așteptărilor.

În cuprinsul volumului se află și o lucrare despre trăsăturile protestante ale Noului Testament de la Bălgrad. După știința mea, este primul articol de amploare, în limba engleză, care discută aceste chestiuni. Încercăm și noi să ne mai internaționalizăm un pic.

Semnalez cu acest prilej încă un fapt important: un alt capitol, scris de soții Gabriela și Eugen Munteanu, se concentrează asupra Septuagintei lui Milescu.

La „doar” 94 de euro, prețul volumului este un pic pipărat. Conștienți de acest aspect, editorii volumului s-au asigura că autorii primesc un exemplar gratuit. Să fie primit. 🙂

Mai jos descrierea cărții, preluată de pe site-ul editurii, unde puteți găsi și CUPRINSUL.

***

The central focus of this book concerns vernacular Bibles in various regions of (late) medieval and early modern Europe, as well as the religious and cultural circumstances in which these books found their origin. The contributions represent a cross-section of several research traditions that show an interest in vernacular Bibles. The volume includes articles that demonstrate how vernacular Bibles were liable to censorship measures, viz. Francesca Tasca’s contribution on Peter Valdès of Lyons, and Gigliola Fragnito’s on post-Tridentine Catholic Europe. Other essays, in contrast, inspired by a social-historical approach, emphasize that laypeople in the late Middle Ages and Early Modern Era found ways to read the Bible and other religious works ‘anyway’ and that they were hardly hindered by bans instituted by ecclesiastical or secular governments. Two authors who take this position are Andrew C. Gow and Margriet Hoogvliet, who also question the paradigm that the Protestant Reformation was the first to open the Bible to the laity. Suzan A. Folkerts brings this intuition into practice by studying printers’ choices as well as provenance data in books containing the Epistle and Gospel readings from Mass published between 1450 and 1550 in the Netherlands. This volume not only contains contributions focusing upon Western European vernacular Bibles but also pays attention to the Bible in Romania (Emanuel Conțac, Eugen and Lucia-Gabriela Munteanu) and Scandinavia (Jonatan Pettersson). In this regard, attention is paid to the (pre)confessional character and literary choices that are constitutive for the text. The confessional Era and its implications in the political field are central to Elizabeth Hodgson’s study of ‘David’s Psalms’ in Reformation England and France/Switzerland. The ‘post-confessional’ eighteenth century Enlightenment Bible – rooted in the Catholic tradition – by Isaac-Joseph Berruyer is the object of an essay by Daniel J. Watkins. Finally, Kees Schepers devotes a study to 33 drawings made by the Brussels canon regular Gielis vander Hecken.


Ieri am petrecut o bună parte din zi cu membrii Comitetului Pastoral al EDCR pentru a definitiva textul revizuit al cărții Exodul.

Au fost câteva ore bune de discuții și comentarii foarte fructuoase. Cei patru pastori reprezentând patru confesiuni evanghelice / protestante de rit nou (ca să nu zic „neoprotestante”, că se supără niște amici) s-au completat foarte bine în observații și astfel am ajuns să facem ultimele revizuiri la textul cărții Exodul.

Reamintesc cu acest prilej că din Comitetul EDCR fac parte pastorii Cornel Boingeanu, Ioan Brie, Iacob Pop și Ieremia Rusu.

Între timp, echipa de revizori parcurge și verifică textul cornilescian „cu toate pânzele sus”. Noul Testament este într-o fază foarte avansată și sperăm să încheiem revizuirea lui în cursul acestui an. S-a revizuit foarte mult și din VT. Eu însumi mă voi apuca în curând de cartea Psalmilor, care probabil mă va ține „în priză” vreo trei luni. În toată această perioadă citesc textul înnoit de colegii mei (am ajuns la 1 Samuel).

Mai jos puteți citi două capitole din cartea Exodul.

Nu uitați că textul revizuit (ca și textul versiunii Cornilescu 1924 ș.urm.) este sub copyright și că singura organizație îndrituită să întreprindă acțiunea de revizuire este Societatea Biblică Britanică, cea căreia Dumitru Cornilescu i-a cedat drepturile atunci când a acceptat ca textul lui să fie revizuit și adoptat de către SBB.

Capitolul 1

1 Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au intrat în Egipt cu Iacov; fiecare a intrat cu familia lui:

2 Ruben, Simeon, Levi, și Iuda,

3 Isahar, Zabulon, și Beniamin,

4 Dan, Neftali, Gad și Așer.

5 Sufletele ieșite din Iacova erau în total șaptezeci; Iosif era atunci în Egipt. 6 Apoi Iosif, toți frații lui și toată generația aceea au murit. 7 Iar fiii lui Israel au fost roditori, au crescut la număr, s-au înmulțit și au ajuns din ce în ce mai puternici, până acolo încât s-a umplut țara de ei.

8 Apoi, peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif. 9 El a zis poporului său: „Iată, poporul fiilor lui Israel este prea numeros și prea puternic pentru noi. 10 Haideți să ne arătăm iscusiți față de ei, ca nu cumva să se înmulțească în continuare și, dacă s-ar porni vreun război, să se unească și ei cu vrăjmașii noștri, să lupte împotriva noastră și apoi să iasă din țară.”

11 Apoi au pus peste ei supraveghetori, ca să-i asuprească prin munci istovitoare. Astfel i-au zidit ei lui Faraon cetățile-grânar Pitom și Ramses. 12 Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulțeau și creșteau, așa încât pe egipteni i-a apucat groaza de fiii lui Israel. 13 Atunci, i-au supus la munci grele, fără milă. 14 Le-au făcut viața amară prin munci grele la lut și la cărămizi și prin tot felul de lucrări la câmp, prin tot soiul de munci istovitoare la care i-au supus fără milă.

15 Împăratul Egiptului le-a vorbit moașelor evreice, ale căror nume erau Șifra și Pua, 16 și le-a zis: „Când le veți moși pe evreice și le veți vedea pe scaunul de naștereb, dacă este băiat, să-l omorâți, iar dacă este fată, s-o lăsați să trăiască.” 17 Dar moașele s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut cum le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat copiii să trăiască. 18 Împăratul Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a zis: „De ce ați făcut lucrul acesta și ați lăsat copiii să trăiască?” 19 Moașele i-au răspuns lui Faraon: „Pentru că evreicele nu sunt ca egiptencele; sunt vânjoase și nasc înainte de venirea moașei.” 20 Dumnezeu le-a făcut bine moașelor, și poporul s-a înmulțit și s-a întărit mult. 21 Pentru că moașele se temuseră de El, Dumnezeu le-a binecuvântat caselec.

22 Atunci, Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncați în Râud orice băiat care se va naște și să lăsați orice fată să trăiască!”

 a1:5 Lit.: „din coapsele lui Iacov”.

 b1:16 Lit.: „pe pietre”.

 c1:21 Lit. „le-a făcut case”.

 d1:22 Nil.

Capitolul 20

1 Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis:

2 „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

3 Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.

4 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo asemănare a lucrurilor care sunt sus în cer sau jos pe pământ sau în apele de sub pământ. 5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc, 6 dar Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

7 Să nu iei în deșert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău,a căci DOMNUL nu-l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

8 Adu-ți aminte de ziua sabatului, ca s-o sfințești! 9 Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. 10 Dar ziua a șaptea este sabatul închinat DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este înăuntrul porților tale. 11 Căci în șase zile a făcut DOMNUL cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua sabatului și a sfințit-o.

12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!

13 Să nu ucizi.

14 Să nu săvârșești adulter.

15 Să nu furi.

16 Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

17 Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.”

18 Toți fiii lui Israel auzeau tunetele și sunetul cornului și vedeau fulgerele și muntele fumegând, și la priveliștea aceasta, tremurau și stăteau la depărtare. 19 Ei i-au zis lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți, și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim!” 20 Moise a zis poporului: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica de El înaintea voastră și să nu păcătuiți!” 21 Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul întunecat în care era Dumnezeu.

Legi privitoare la altare

22 DOMNUL i-a zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israel: «Voi ați văzut că v-am vorbit din cer. 23 Să nu vă faceți alături de Mine dumnezei de argint; nici dumnezei de aur să nu vă faceți. 24 Să-Mi faceți un altar de pământ, pe care să vă jertfiți arderile-de-tot și jertfele-de-paceb, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la voi și vă voi binecuvânta. 25 Dacă-Mi veți face un altar de piatră, să nu-l zidiți din pietre cioplite, căci, dacă vă veți pune unealta pe piatră, o veți pângări. 26 Să nu urcați la altarul Meu pe trepte, ca să nu vi se vadă goliciunea pe el.»

 a20:7 Porunca vizează interdicția de a folosi numele Domnului într-o manieră dezonorantă: în jurăminte care nu se respectă (Lev. 19:12), în blesteme sau alte manifestări magice (Ps. 139:20).

 b20:24 Alternativ: jertfe-de-mulțumire, jertfe-de-părtășie, jertfe-de-mântuire. În Ex. 24:5, aceste jertfe sunt numite zevahim șelamim.


Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.


Am bucuria să anunț publicarea iminentă de către Editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași a volumului „Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Reforma. Studiu istorico-filologic”, care figurează în colecția Fontes traditionis, coordonată de dl. prof. Eugen Munteanu.

Mai jos coperta cărții. Voi reveni într-o altă postare cu detalii privind conținutul lucrării.

ntcoperta

ntcoperta4


Proiectul EDCR la care trudim de o vreme (cam un an și jumătate) se derulează într-un ritm bunicel. Am terminat ieri de citit cartea Deuteronom, care a fost sub lupa filologică a colegilor Gelu Păcurar și Silviu Tatu. Cartea Exodul, care e gata de cam un an, dacă memoria nu mă înșală, va ajunge curând pe masa Comitetului Pastoral.

Din cărțile care îmi revin mie și colegului Laurențiu Moț, mai am de parcurs doar patru: 1-2 Corinteni, Evrei și Apocalipsa.

Nu de mult am trecut prin Iuda, care mi s-a părut foarte criptică, densă, multe aluzii la scrieri pseudoepigrafe. Ca să pot înțelege limbajul autorului, m-am apucat să citesc 1 Enoh în grecește. Din păcate, numai o mică parte din textul acestei scrieri apocaliptice se păstrează în greacă. Ar fi fost minunat să o avem integral, dar și din ceea ce s-a păstrat rezultă cu prisosință intertextualitatea dintre Iuda și 1 Enoh. Asta ar explica probabil și de ce Iuda a intrat în canon „ca prin foc”.

(Precizez următoarele, pentru cei care se întreabă ce implicații are pentru statul cărții 1 Enoh faptul că această scriere este citată de o epistolă canonică: nu consider că viziunile apocaliptice din 1 Enoh ar trebui socotite „soluții” pentru lume, ci mai degrabă „indicii” ale problemelor.

1 Enoh este o viziune teologică radicală, inspirată din anumite pasaje ale VT și forjată pe nicovala robustă a genului apocaliptic. Cartea este atât o teodicee detaliată, cât și un protest vehement împotriva nelegiuirii din lume. Ca orice apocalipsă, ea încearcă să ajungă la resorturile răului cosmic, dar nu uită să ridice și flamura speranței peste cititori. Așadar, nu citiți 1 Enoh singuri acasă. Veți descoperi oricum că scrierea e un soi de marmite – cum ar zice englezii – ceea ce pentru unii e o drojdie dezgustătoare, pentru alții e un deliciu hrănitor, cu multe vitamine.)

Dar să revin la EDCR. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă ne hărnicim suficient de mult, putem termina NT în cursul acestui an.

Mai jos o mostră din textul lui Iuda, cu tot cu note de subsol. Dacă ele vor rămâne și în ediția tipărită n-aș putea spune, căci nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc.

Textul pe care îl propun e destul de neologizant pe alocuri. Presimt că multe dintre soluțiile mele vor ajunge „clavecinul bine temperat”, la finalul procesului.

***

8 Totuși, în același fel oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și-i batjocoresc pe cei slăviție. 9 Arhanghelul Mihail, în controversa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre!f 10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg — numai în chip firescg, ca niște dobitoace necuvântătoareh — tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei! Căci au apucat-o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine, preocupați numai de ei înșiși; nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo, pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; 13  valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, stele rătăcitoare, cărora le este păstrat întunericul fără de marginii, pe vecie.

14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințezej orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit și de toate cuvintele aspre pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”k 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni, pentru câștig.

***

 e1:8 Gr. dóxas („slăvi”), referire probabilă la ființe cerești caracterizate de slavă.

 f1:9 Zah. 3:2.

 g1:10 Gr. physikōs, în context, „instinctual”.

 h1:10 Sau: „iraționale”.

 i1:13 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 j1:15 Sau: „să dovedească vinovat”.

 k1:15 1 Enoh 1:9. Cartea 1 Enoh, document compozit format din viziuni și tradiții apocaliptice atribuite lui Enoh, a fost redactată în perioada intertestamentară, după instituirea așa-numitei „tăceri profetice”. Deși necanonică, scrierea 1 Enoh a influențat considerabil contextul teologic iudaic în care s-a dezvoltat creștinismul.

Pagina următoare »