Din istoria traducerii Bibliei



Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.


Am bucuria să anunț publicarea iminentă de către Editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași a volumului „Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Reforma. Studiu istorico-filologic”, care figurează în colecția Fontes traditionis, coordonată de dl. prof. Eugen Munteanu.

Mai jos coperta cărții. Voi reveni într-o altă postare cu detalii privind conținutul lucrării.

ntcoperta

ntcoperta4


Proiectul EDCR la care trudim de o vreme (cam un an și jumătate) se derulează într-un ritm bunicel. Am terminat ieri de citit cartea Deuteronom, care a fost sub lupa filologică a colegilor Gelu Păcurar și Silviu Tatu. Cartea Exodul, care e gata de cam un an, dacă memoria nu mă înșală, va ajunge curând pe masa Comitetului Pastoral.

Din cărțile care îmi revin mie și colegului Laurențiu Moț, mai am de parcurs doar patru: 1-2 Corinteni, Evrei și Apocalipsa.

Nu de mult am trecut prin Iuda, care mi s-a părut foarte criptică, densă, multe aluzii la scrieri pseudoepigrafe. Ca să pot înțelege limbajul autorului, m-am apucat să citesc 1 Enoh în grecește. Din păcate, numai o mică parte din textul acestei scrieri apocaliptice se păstrează în greacă. Ar fi fost minunat să o avem integral, dar și din ceea ce s-a păstrat rezultă cu prisosință intertextualitatea dintre Iuda și 1 Enoh. Asta ar explica probabil și de ce Iuda a intrat în canon „ca prin foc”.

(Precizez următoarele, pentru cei care se întreabă ce implicații are pentru statul cărții 1 Enoh faptul că această scriere este citată de o epistolă canonică: nu consider că viziunile apocaliptice din 1 Enoh ar trebui socotite „soluții” pentru lume, ci mai degrabă „indicii” ale problemelor.

1 Enoh este o viziune teologică radicală, inspirată din anumite pasaje ale VT și forjată pe nicovala robustă a genului apocaliptic. Cartea este atât o teodicee detaliată, cât și un protest vehement împotriva nelegiuirii din lume. Ca orice apocalipsă, ea încearcă să ajungă la resorturile răului cosmic, dar nu uită să ridice și flamura speranței peste cititori. Așadar, nu citiți 1 Enoh singuri acasă. Veți descoperi oricum că scrierea e un soi de marmite – cum ar zice englezii – ceea ce pentru unii e o drojdie dezgustătoare, pentru alții e un deliciu hrănitor, cu multe vitamine.)

Dar să revin la EDCR. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă ne hărnicim suficient de mult, putem termina NT în cursul acestui an.

Mai jos o mostră din textul lui Iuda, cu tot cu note de subsol. Dacă ele vor rămâne și în ediția tipărită n-aș putea spune, căci nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc.

Textul pe care îl propun e destul de neologizant pe alocuri. Presimt că multe dintre soluțiile mele vor ajunge „clavecinul bine temperat”, la finalul procesului.

***

8 Totuși, în același fel oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și-i batjocoresc pe cei slăviție. 9 Arhanghelul Mihail, în controversa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre!f 10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg — numai în chip firescg, ca niște dobitoace necuvântătoareh — tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei! Căci au apucat-o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine, preocupați numai de ei înșiși; nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo, pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; 13  valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, stele rătăcitoare, cărora le este păstrat întunericul fără de marginii, pe vecie.

14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințezej orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit și de toate cuvintele aspre pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”k 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni, pentru câștig.

***

 e1:8 Gr. dóxas („slăvi”), referire probabilă la ființe cerești caracterizate de slavă.

 f1:9 Zah. 3:2.

 g1:10 Gr. physikōs, în context, „instinctual”.

 h1:10 Sau: „iraționale”.

 i1:13 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 j1:15 Sau: „să dovedească vinovat”.

 k1:15 1 Enoh 1:9. Cartea 1 Enoh, document compozit format din viziuni și tradiții apocaliptice atribuite lui Enoh, a fost redactată în perioada intertestamentară, după instituirea așa-numitei „tăceri profetice”. Deși necanonică, scrierea 1 Enoh a influențat considerabil contextul teologic iudaic în care s-a dezvoltat creștinismul.


Ieri, ca parte a seriei de evenimente „Vertical”, organizate de pastorii Emil Bartoș și Radu Gheorghiță, am avut bucuria de a vorbi despre munca de revizuire a traducerii făcute de Cornilescu.

Precizez cu această ocazie că ediția-pilot pe care am prezentat-o nu este o „revizuire de autor”, ci rodul unei munci de echipă. Am ajuns să stau în fața publicului și să vorbesc despre această activitate nu fiindcă eu aș fi începutul și sfârșitul acestui proiect, ci fiindcă am ajuns, fără voia mea, unul dintre motorașele care s-au pus în mișcare pentru a urni din loc un proiect pentru desfășurarea căruia sunt necesare energii ce depășesc puterile unui singur om.

Cum spuneam și în prelegere, deja am început să primesc mesaje, unele mai erudite ca altele. Citez din ultimul mesaj primit: „Anumite trăsături sunt comune stilului religios din mai multe limbi moderne şi se regăsesc în limbajul mai multor religii: caracterul arhaic, monumentalitatea, necesitatea de a păstra distanţa faţă de vorbirea curentă, fără a pierde însă capacitatea de comunicare şi de implicare afectivă, emoţională. Stilul religios este un stil functional ca orice stil de specialitate, si nu este normal sa existe tentatii de distrugere a stilului religios pentru a usura comunicarea.” Autorul lansează aceste salve lingvistice ca mai apoi să poată  taxa voalat „incercarea unora de a inlocui in traducerea Bibliei, a termenului neprihanit cu termenul drept”. Cin’ să fie aceștia, oare, mă întreb eu cu un aer nevinovat?

Mai jos mica mea prelegere. Cei prezenți în sală au avut avantajul de a vedea pe ecran textele despre care vorbeam. Fără ele, expunerea își pierde un pic din coeziune.

Nu sunt cel mai captivant vorbitor pe care l-ați auzit vreodată, așa că înarmați-vă cu răbdare și fiți milostivnici față de bâlbele inerente unui personaj care se simte mai în largul lui între cărți decât la tribune. 🙂

Vă reamintesc că textul introductiv al ediție-pilot este public și poate fi citit gratuit AICI.

Prelegerea propriu-zisă începe de la minutul 5.00.


Procesul de revizuire a Bibliei Cornilescu intră într-o nouă etapă, o dată cu iminenta publicare a ediției-pilot menite să dea publicului educat (pastori, prezbiteri, jurnaliști, editori, redactori, oameni din presă, cititori de cursă lungă etc.) o idee despre cum va arăta viitoarea ediție.

În decembrie ne așteptăm să avem ediția-pilot, un volum cu patru cărți ale Bibliei în haină nouă: Geneza, Marcu, Ioan și Romani.

Am primit astăzi patru modele de paginare pe care le supun atenției publicului cititor.

După cum vedeți, noua traducere nu va mai avea textul paginat în formatul clasic (versetele separate, unele sub altele). Vom pune textul în pagină conform unei împărțiri care privilegiază paragraful, nu versetul.

O problemă care trebuie rezolvată privește trimiterile biblice, pe care vrem să le păstrăm. Dar unde le așezăm? Le punem pe coloană, în dreapta și în stânga, sau în centru? Dacă le așezăm pe coloana centrală, cum să arate aceasta?

Mai jos găsiți patru modele de paginație. Votați modelul pe care îl considerați cel mai potrivit.


Astăzi procesul intentat de Liga Bibliei România împotriva Societății Biblice Britanice și împotriva SBIR, în chestiunea copyrightului pentru Biblia Cornilescu, a intrat într-o nouă etapă.

Informațiile tehnice sunt deja publicate pe site-ul Curții de Apel București. Vezi AICI.

În limbaj obișnuit, aș traduce decizia instanței astfel: „Liga Bibliei România, al cărei reprezentat este Timotei Mitrofan, nu are calitate procesuală. Drepturile pentru Biblia Cornilescu sunt protejate, dar pretenția Ligii Bibliei România de a se stabili cui aparțin aceste drepturi sunt neîntemeiate.” (Pe românește, cum spunea un personaj dintr-o schiță de Caragiale, instanța îl întreabă pe „intimant reclamant”: „Ce treabă ai tu, urâtule?”)

tribunal

Motivarea detaliată a hotărârii va veni probabil după vreo două luni.

Profit de ocazie ca să afirm ceea ce am mai spus cu altă ocazie și ceea ce reiese cu prisosință din documentele publicate în volumul despre Dumitru Cornilescu: relația de colaborare dintre traducător și Societatea Biblică Britanică a fost lipsită de echivoc. Pentru orice altă entitate din acea vreme a fost clar că drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu revin SBB.

Acest adevăr elementar și limpede ca lumina zilei, care vreme de 80 de ani n-a fost pus în discuție nici de către rudele lui Dumitru Cornilescu, nici de către organizațiile internaționale specializate în tipărirea și difuzarea Bibliei, a fost uitat în mod convenabil de către o organizație românească fantomă (Societatea Evanghelică Română, reprezentată de Daniel Cuculea) și de către Liga Bibliei România (=Timotei Mitrofan).

Cele două acțiuni în justiție deschise pe rând de către Societatea Evanghelică Română, respectiv Liga Bibliei România, chiar dacă marginale și nereprezentative, reprezintă pagini rușinoase din istoria mișcării evanghelice românești.

Nu știu ce făceau Societatea Evanghelică Român și Liga Bibliei România în 1933 pentru a apăra Biblia Cornilescu, supusă unor atacuri dure din partea autorităților. Știu însă ce făcea reprezentantul Societății Biblice Britanice, care a mers în audiență la miniștri din guvernul României pentru a atrage atenția asupra măsurilor de cenzură introduse în mod abuziv. În urma acestor demersuri, ca să iau un singur exemplu, ordinele date de ministerul de interne au fost revocate.

În 2014-2016 am ajuns să vedem cam care este recunoștința de care sunt în stare valahii noștri. Amneziile voluntare apărute după 1989 în mințile celor care vor să pună mâna pe o versiune la care nu au contribuit cu nimic au fost posibile numai fiindcă până de curând istoria Bibliei Cornilescu nu a fost cunoscută în detaliu. Se dovedește, a câta oară, ce bălării monstruoase pot crește pe solul fertil al ignoranței, pe care în acest caz nu o pot considera decât voită, în condițiile în care din 2014 volumul cu documente din arhiva SBB este la dispoziția publicului.

Voi continua să urmăresc cu atenție procesul de la Curtea de Apel și, în cazul în care Liga Bibliei România va refuza să ia în considerare bunul simț și dovezile existente, voi fi probabil chemat să depun mărturie în instanță ca expert în probleme de istorie a Bibliilor Cornilescu, în speranța că ițele acestei afaceri toxice vor fi dezlegate o dată pentru totdeauna.

Mi s-a spus cândva: „Dragule, ești prea incisiv cu frații tăi de credință. Criticile pe care le rostești sunt prea dure”. Așadar, două organizații care târăsc în tribunal Societatea Biblică Britanică, două entități care aruncă la coșul de gunoi 90 de ani de istorie, ar trebuie să primească mângâieri pe creștet?

Având în vedere eforturile pe care le-am făcut ani de zile pentru a desprăfui istoria Bibliei lui Cornilescu, într-o vreme când nimeni nu s-a arătat interesat de studierea și publicarea scrisorilor din arhiva Societății Biblice Britanice, sunt încă foarte blând. Frățietatea, dacă vrea să stea la masă cu dreptatea și cu adevărul, nu poate călca în picioare istoria noastră comună.


M-am oprit din nou asupra introducerii Paliei de la Orăștie, ispravă culturală și religioasă a românilor calvini din zona Banatului și Hunedoarei, realizată sub îndrumarea celui de-al treilea episcop reformat român: Mihai Tordaș.

Predoslovia mă fascinează din două motive:

(1) autorul folosește alegoria (ceea ce n-ar fi împotriva hermeneuticii protestante, cu condiția ca alegoria să fie „de bun simț” și să nu constituie punct de doctrină.

(2) textul reia un topos teologic medieval antiiudaic: ideea că după dărâmarea Ierusalimului „jidovii” se vindeau 30 pentru un ban.

De unde să fi luat românul nostru aceste noțiuni? Din lucrarea lui Gáspár Heltai, al cărui Pentateuh (1551) este folosit ca text-sursă de traducători?

Una peste alta, să remarcăm spiritul curajos care îi animă pe traducători, dar și precauțiile hermeneutice pe care le iau. Prin contrast, la finalul sec. 19, în Sinodul BOR se ridica – nu fără teamă – întrebarea dacă Scriptura ar trebui pusă în mâna poporului, având în vedere unele fapte reprobabible ale patriarhilor. Traducătorii români reformați își asumă riscurile cu 300 de ani mai devreme.

Textul de mai jos reprezintă un fragment dintr-o lucrare despre influența Reformei asupra spațiului cultural și religios românesc.

***

Spre deosebire de toate celelalte tipărituri românești de până la ea, Palia conține o introducere substanțială, întinsă pe șase pagini, care mai întâi îl familiarizează pe cititor foarte pe scurt cu partea de conținut a Pentateuhului (2 pagini), iar apoi îi trasează contextul hermeneutic necesar înțelegerii Vechiului Testament. Cititorul este avertizat că „într-aceaste cărți a prorocilor bătrâni și între leage noa [este] mare usebitură și alesătură”. Legea veterotestamentară este împărțită în trei categorii, iar dintre care „una trebuiaște a o ținea cu mare grije”, anume Cele Zece Porunci, fiindcă ele au rolul de a indica cine îi slujește cu adevărat lui Dumnezeu și cine se află sub mânia Lui.[1] Prescripțiile privind rezolvarea conflictelor dintre oameni (legile de tip „ochi derept ochi”) nu mai sunt valabile, fiindcă au fost desființate de Hristos. Nici legea ceremonială asociată sanctuarului („rândurile cortului jidovesc, jirtvele arsurilor, giungherilor” etc.) nu mai este obligatorie pentru creștini, fiindcă ea a fost „umbra și semnul” venirii lui Hristos.

Vechiul Testament are semnificații ascunse, care pot fi decriptate alegoric: „lada cu poruncitele” (=chivotul cu tablele Legii) simbolizează „groapa lui Hristos”, iar „cei doi sărafimi den scaunul milostivniciei” (recte cei doi heruvimi de pe capacul chivotului) prefigurează perechea de îngeri de la mormânt.[2]

Chiar dacă revelația Vechiului Testament își are punctul terminus în Hristos („capul legiei iaste Hristos”), lectura scripturilor vechi aduce „multe folosuri și hasne”, fiindcă ne dă posibilitatea să cunoaștem „slavele lui Domnedzeu” și să înțelegem mai bine relatările din evanghelii și din scrierile apostolilor. De pildă, nu putem înțelege spusa lui Isus din Luca („Mulți flămândzi și stricați fură în zilele lu Elie proroc”), dacă nu parcurgem episodul la care se face trimitere.

Fiindcă VT are și multe contraexemple, cititorul este avertizat să ia seama cum citește, ca să nu cadă în smintire („cum cetind să nu te cumva săblăznești”) la gândul că tot ce găsim scris despre patriarhi trebuie luat drept pildă. Avraam, Isaac și Iacov „au ținut muieri mai câte multe de una și cumva să nu dzici tu că nu e păcat că au viat [=trăit] ei așa și-s sfinți”. Poligamia le-a fost îngăduită patriarhilor fiindcă ei au trăit înainte de darea legii. În plus, după cum arată Ioan Gură de Aur în „tâlcovania” lui la Geneza, patriarhii au avut soții multe fiindcă primiseră făgăduința nașterii lui Mesia. Din acest motiv „ei căuta muieri curate a lăcui cu iale să nască Mesie”. Numai că Mesia nu s-a născut în chip firesc, ci „în mare curăție”, de unde și cerința lui Hristos ca norodul Lui să fie curat și sfânt.[3]

Principiul hermeneutic de bază poate fi rezumat astfel: „Cetiți cu inimă trezvă cum [den] pildele bunilor să învățați pilde bune, iară den pildele răilor să vă feriți să nu luați mânie lu Domnedzeu”. Pedeapsa pentru viețile „hrăbore și negândite” (i.e. semețe și necugetate) o vedem chiar pe paginile Scripturii, în istoria evreilor: Dumnezeu i-a dus în robie 70 de ani, apoi i-a nimicit „cu oaste den Rim”, încât au ajuns să se vândă „30 de jidovi într-un ban jidovesc”.[4] Înfricoșați de asemenea evenimente din istoria poporului ales, trebuie „să ispitim [=cercetăm] cu toată inima Scriptura”, ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L cinstim potrivit cu ceea ce a „tocmit” (i.e. rânduit) El.

[1] Palia, p. 10.

[2] Palia, p. 7.

[3] Palia, p. 8.

[4] Prezența în Palia de la Orăștie a unei legende fabricate în Evul Mediu este de natură să ne intrige. O cercetare atentă a lucrărilor calvine publicate înainte de 1581 ne-ar putea lămuri cum a ajuns editorul Predosloviei să susțină o idee atât de curioasă.

Pagina următoare »