Diverse şi foarte diverse



Reiau pe blogul personal un fragment dintr-o postare publicată pe platforma Contributors.

Ar fi interesant dacă s-ar putea face un dosar al ostracismului de care au avut parte confesiunile religioase minoritare în perioada comunistă. Cât din aceste disfuncții mai sunt și acum prezente în sistem numai o cercetare detaliată ar putea indica.

Tot materialul AICI.

***

Din vremea grădiniței o amintire indelebilă privește rigla groasă de lemn aruncată cu furie de către tovarășa educatoare înspre un neastâmpărat „șoim al patriei” așezat la vreo două scaune  distanță de mine. Văd și acum obiectul zbârnâind în zbor către ținta umană pe care urma să o reducă la tăcere. Pe măsură ce zăbovesc asupra acestei scene aproape ireale, încep să mă întreb dacă nu cumva sunt victima unei false memorii, a unei confabulații. Să trecem, prin urmare, la etapa școlară căreia i se asociază amintiri mai puțin șubrede. Pentru clasele primare îmi pot verifica amintirile cu ajutorul surorii mele, pe care am avut-o colegă în primii opt ani de școală. Ascuțimea pantofilor tovarășei învățătoare am simțit-o amândoi în câteva rânduri, căci respectiva doamnă, aflată la apusul carierei și la capătul răbdării, aplica metode old school ca să îndese hărnicia în loazele care formau ultima ei promoție. Din gimnaziu rețin mai ales palma strașnică pe care a încasat-o colegul meu de bancă din partea dirigintelui. Lovitura a fost atât de puternică, încât colegul s-a prăvălit peste mine, proiectându-mă afară din bancă. Metoda era aplicată mai des decât consideram normal chiar și pentru o vreme în care astfel de practici erau subînțelese.


Nu cu mult timp în urmă am avut o întâlnire cu doi reprezentanți ai Societății Biblice Americane, organizație de profil care anul acesta și-a serbat bicentenarul și care continuă să sprijine multe proiecte de traducere și revizuire a Bibliei pe tot globul.

(Pentru comparație, să ne amintim că în 1816 Țările Române încă nu ieșiseră din perioada fanariotă. În Muntenia, după apariția celebrei, dar necititei/necitatei Biblii de la 1688, mai auzim de Biblie tipărită abia în 1854-1856 la Buzău.)

Charles Lambert, unul dintre cei doi reprezentanți ai SBA, este membru într-o biserică penticostală. Din vorbă în vorbă am realizat și că avem cunoștințe comune, pastori români care au imigrat în SUA în anii ’80. Oaspetele american îl cunoaște și pe Lamar Vest, care a fost până de curând președinte al Seminarului Teologic Penticostal și care ar fi trebuit să vină în România în luna octombrie, pentru a participa la a patruzecea aniversare a ITP București. Din nefericire, problemele de sănătate l-au determinat să-și anuleze vizita și mi-au răpit astfel ocazia de a afla detalii despre activitatea Societății Biblice Americane direct din gura unei persoane care a cunoscut mersul acestei organizații vreme de douăzeci de ani.

Sprijinirea de către Lamar Vest a misiunii Societății Biblice Americane îmi prilejuiește o altă comparație: penticostalii români, spre deosebire de omologii lor americani, au devenit în ultimii ani foarte reticenți în raport cu Societatea Biblică Interconfesională din România. Dar la început n-a fost așa, căci pastorii John Tipei și Christian Vasile Roske au luat parte la diferite proiecte inițiate de SBIR, mai ales în primii ani care au urmat înființării Societății.

Dar să revin la exemplul lui Lamar Vest. După 17 ani de activitate în serviciul SBA (inclusiv ca președinte al bordului de trustees), Vest a preluat funcția președinte al acestei organizații timp de un mandat (2009-2013).

În România, din 2012, anul retragerii pastorului John Tipei din funcția de reprezentant al Cultului Penticostal în SBIR, locul penticostalilor în Societate a rămas vacant. Mai mult, dacă mă pot încrede în semnalele care ajung până la mine, se și discută despre o retragere completă din SBIR, pe motiv că penticostalii români au și ei o Societate Biblică la Oradea. Ar fi nespus de păgubos și de trist dacă semnalele se vor adeveri și se va ajunge la ieșirea definitivă din SBIR. Ar fi mult de explicat de ce o asemenea hotărâre va fi una păguboasă pentru mișcarea penticostală română și pentru colaborarea Bisericilor românești în proiecte interconfesionale.

Când mă uit la celelalte biserici neoprotestante din România, observ iarăși o diferență notabilă: Biserica Adventistă și Biserica Baptistă sunt prezențe constante în SBIR, fiindcă  înțeleg foarte bine rolul SBIR de custode al Bibliei Cornilescu și de promotor al misiunii de traducere și difuzare a Bibliei în general. Cele două Biserici au dovedit cu prisosință că au o viziune suficient de largă pentru proiecte care necesită colaborare și coordonare din partea mai multor confesiuni creștine. Pretenția noastră, a penticostalilor români, de a trăi singuri pe micul nostru asteroid confesional, precum cei șase locatarii întâlniți de Micul Prinț în călătoria sa, nu mi se pare de bun augur pentru o mișcare a cărei notă distinctivă, pe plan mondial, este tocmai capacitatea de a depăși cu succes barierele confesionale.


Societatea Biblică Interconfesională va publica, începând cu anul 2017, Noua Traducere Românească în versiune revizuită.

Până la apariția efectivă a noii ediții, SBIR dorește să culeagă opinii cu privire la aspectul grafic al viitoarei tipărituri.

Se caută voluntari care să răspundă unor întrebări ca parte a unui grupuri de discuții, după cum urmează:

  1. Categoria de vârstă 18-35 ani: 2 persoane grup mixt – joi 15.09.2016 ora 15.00
  2. Categoria de vârstă 35-50 ani, femei: 2-3 persoane  – miercuri 14.09.2016 ora 17.00
  3. Categoria de vârstă 35-50 ani, bărbați: 2-3 persoane – vineri 16.09.2016 ora 17.00

Dacă doriți să participați pentru una dintre discuțiile de mai sus, vă rog să lăsați un comentariu la această postare. Vă voi oferi detalii privind participarea.

Întâlnirile vor avea loc în București.


Mai jos puteți citi a doua parte a analizei făcute de Samuel Marușca pe tema Brexit. Prima parte AICI.

4. Întrebări pentru România. Vom avea nevoie de viză pentru a călători și locui în Regatul Unit? Se vor mări taxele pentru studenți? Vom avea nevoie de permis de lucru („yellow/blue card”) pentru a avea dreptul legal de a munci în Regatul Unit, ca înainte de 2014? Viitorul este incert. Răspunsul la aceste întrebări depinde de aranjamentul pe care îl va face guvernul britanici cu UE la sfârșitul celor doi ani de negocieri, dar este puțin probabil ca românii, în calitate de membri ai UE, să aibă nevoie de vize și premise de lucru, pentru simplul fapt că perioada de 7 ani de restricții pe piața muncii pentru România și Bulgaria a fost negociată înainte de 2007, iar din 2014, chiar dacă nu este în Schengen, România se bucură de aceleași drepturi în Regatul Unit ca în Italia, Austria sau Spania. În schimb, tot în funcție de aceste negocieri, s-ar putea ca peste 2 ani să existe o majorare a taxelor de școlarizare pentru studenții europeni care vin să studieze în universitățile britanice (momentan taxele sunt identice pentru toți studenții, indiferent de origine), restricții suplimentare pentru împrumuturile studențești oferite de guvern, burse și granturi de cercetare mai puține, etc. Trebuie subliniat faptul că Regatul Unit a plătit contribuțiile la bugetul UE până în 2020 și se presupune că proiectele și granturile europene deja stabilite vor rămâne valabile până în 2020.

5. Scoția. Dat fiind că Scoția a votat covârșitor în favoarea rămânerii în UE, iar Anglia a votat ieșirea, Brexit-ul deschide calea pentru un nou referendum de independență în Scoția (vezi Section 30 of the Scotland Act 1998). Liderul SNP, Nicola Sturgeon, a spus răspicat acest lucru, afirmând că intenționează să exploreze toate opțiunile pentru a pune în aplicare dorințele scoțienilor de a rămâne în UE: „Un al doilea referendum trebuie pus în discuție și deja este pe masa discuțiilor”. Scoția va începe să pregătească legislația pentru susținerea referendumului de independență în următorii doi ani.

6. Lăsând la o parte ceea ce ne displace cu privire la referendum, trebuie spus că el reprezintă o lecție de democrație pentru România. Dat fiind faptul că noi, românii, respirăm aerul proaspăt al democrației de vreo două decenii (cum spunea C. Coposu), înțelegem destul de greu cum funcționează politica britanică. Etichete de tipul „ignoranți, rasiști, dictatură, prostia maselor” sunt, în opinia mea, nefondate. Eventual, se poate discuta despre legitimitatea organizării acestui referendum și despre factorii politici care au luat hotărârea de a pune poporul să se pronunțe asupra unei probleme atât de complicate. Chiar dacă nu vedem logica în virtutea căreia apartenența la UE se decide prin referendum, n-aș spune să spun că totul a fost o cacealma. Teza mea nu susține categoric legitimitatea referendumului, ci faptul că parlamentul britanic funcționează democratic. Cetățenii britanici consideră că au hotărât viitorul țării lor. Ei nu cred că au făcut jocul politic meschin de scurtă durată al unor grupuri de interese. Chiar dacă aceste jocuri vor exista inevitabil, faptul că parlamentul înțelege a priori suveranitatea poporului întărește un adevăr incontestabil: sentimentul general al britanicilor este că soarta țării stă în mâinile lor. De aceea s-au prezentat la urne peste 72% dintre cetățenii cu drept de vot, adică peste 33 de milioane. Prin comparație, referendumul din 2009 din România (când populația a decis restrângerea numărului de parlamentari la 300) nu a fost niciodată respectat, iar parlamentul României s-a obișnuit să-și acorde beneficii nemeritate și să blocheze anchetele justiției, funcționând ca un stat în stat împotriva dorințelor cetățenilor de rând.

În ce privește referendumul britanic, nu există suspiciuni de fraudare, nu au fost raportate incidente sau nereguli cu privire la organizarea scrutinului, nu există plângeri penale, deși s-a putut vota și prin poștă. Ați avea curajul să vă trimiteți votul prin poștă în România? Românii care sunt cetățeni britanici au putut vota fără să stea la coadă. Nu s-a stat la coadă nici la secțiile de votare din Gibraltar și nimeni nu a sugerat vreun moment că acele voturi ar fi mai puțin valide.

Pe de altă parte, modul în care presa centrală din România a abordat subiectul „Brexit” este lăutăresc, cum ar zice Noica. Ce-i drept, nici nu avem mulți experți în materie de politică externă în afară de T. Baconschi, A. Goșu, B. Aurescu, P. D. Aligică (listă la care am mai putea adăuga vreo două-trei nume). Există câteva excepții în presă, firește (Orășanu, Mixich, etc.), dar în afara unor mici paragrafe copiate din presa străină, în afara câtorva articole subțiri despre implicațiile acestui referendum (ca să nu pomenim articolele care citau părerile lui David Beckham cu privire la Brexit), presa din România nu a acordat atenția cuvenită acestui moment de importanță istorică, decât după aflarea rezultatelor.

7. Pe plan politic, România nu a avut niciodată o relație foarte apropiată cu Regatul Unit. Încă din 1940 Churchill spunea: „N-am avut niciodată sentimentul că relațiile noastre dintre trecut cu Româna și Bulgaria ar necesita vreun sacrificiu special din partea noastră”. Deși susținător al „Statelor Unite ale Europei” – o idee îmbrățișată de mulți intelectuali – Churchill a fost acuzat că a „vândut” România lui Stalin în octombrie 1944 și apoi la Yalta în 1945. Mihaela Sitariu (2013) a demonstrat că nici sub comuniști nu am fost în cele mai bune relații cu Marea Britanie, disidenții și intelectualii români preferând Franța. Dar România a fost mereu atentă să trimită cei mai capabili diplomați în Regatul Unit și SUA. Este limpede că relațiile bilaterale româno-britanice s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere economic după 1990, în special în timpul ambasadorului Ion Jinga. România rămâne un aliat strategic important pentru Regatul Unit pe flancul Europei de est, dată fiind situația incertă din Ucraina și Crimeea. În tot cazul, e greu de calculat cum se vor schimba relațiile între România și Regatul Unit, economic și politic. Imigranții nu se vor mai simți bineveniți pe tărâm britanic, dar o întoarcere în masă a românilor acasă este puțin probabilă. Indiferent de măsurile pe care le vor lua Comisia Europeană și Parlamentul European pentru a stabiliza relațiile cu statele membre, cert este că discursul românesc anti-Bruxelles se va înteți. Totuși, în lipsa unor lideri naționaliști precum Corneliu Vadim Tudor, care să devină megafonul nemulțumirilor românilor cu privire la UE, un referendum Ro-exit este extrem de improbabil. Sper, totuși, să nu ne vină vreo idee.


Presa română a comentat viu și îndelung, dar nu întotdeauna competent, semnificațiile referendumului istoric care a avut loc săptămâna aceasta în Regatul Unit. I-am cerut unui amic de la Londra, care locuiește vizavi de casa lui Boris Johnson (vârful de lance al Brexit-ului), să-mi permită postarea pe blog a unei scurte analize privitoare la eveniment.

Samuel Marușca este licențiat în Litere și deține titlul de master în teologie. Din 2009 își continuă studiile la Londra. În prezent este doctorand în lingvistică și asistent universitar la School of Oriental and African Studies, University of London.

Rezultatele referendumului

 Regatul Unit: ieșire: 52 %; rămânere: 48%

Anglia: ieșire: 54%; rămânere: 45%

Scoția: ieșire: 38%; rămânere: 62%

Țara Galilor: ieșire: 52%; rămânere: 48%

Irlanda de Nord: ieșire: 45%; rămânere: 55%

Grad de participare la referendum: 72%

Decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană este regretabilă și neașteptată. Rezultatul Brexit-ului a stârnit și va stârni în continuare numeroase pasiuni, disensiuni, ipoteze, scenarii. Nu cred că aceasta este calea cea mai bună pentru Regatul Unit, dar nu am o viziune fatalistă asupra situației. Câștigătorii, cei din tabăra „leave” (ieșire), nu au un proiect politic pe care să îl pună în aplicare (cum s-a întâmplat după alegerile anterioare), nu știu care sunt riscurile economice ale acestui rezultat și nu pot anticipa implicațiile istorice ori impactul social pe care îl presupune o asemenea ruptură. Singurul lucru sigur este că nimic nu este sigur.

Orașele industriale, partea de nord a Angliei, zone extinse din West Country, Midlands și persoanele peste 50 de ani au votat masiv pentru ieșirea din UE, în timp ce orașele mai bogate ale Angliei (Londra, 40% ieșire; 60% rămânere) și populația între 18-50 de ani au votat masiv pentru a rămâne în UE.

1. Liderul de facto al taberei „exit” și, totodată, personajul politic care iese cel mai câștigat din această afacere este Boris Johnson, nu Nigel Farage, cum s-ar putea crede la prima vedere. Ar fi o greșeală să credem că 52% dintre cei care au votat rezonează cu ideile extremiste și rasiste ale lui Farage. Argumentele taberei „pro-ieșire” au fost legate de: (1) suveranitate („deficit democratic”) și noile reglementări venite de la Bruxelles; (2) faptul că Regatul Unit contribuie mai mult la bugetul UE decât primește; (3) imigrația necontrolată. Boris Johnson, un om pe care nu-l putem suspecta de ignoranță (este absolvent de „studii clasice” al Universității din Oxford și a publicat câteva titluri importante, între care și bestseller-ul The Churchill Factor), a dat dovadă de cavalerism în declarația de ieri, în care își felicita îndelung adversarul (David Cameron, premierul demisionar) pentru contribuția pozitivă pe care a avut-o la cârma țării în timpul mandatelor sale. Totuși, Johnson rămâne un personaj foarte controversat, cunoscut pentru faptul că lucrează de mult timp la sculptarea propriei statui politice. Cele mai multe măsuri menite să-l facă popular datează din timpul celui de-al doilea mandat de primar al Londrei (2012-2016), când s-a reinventat ca lider conservator anti-establishment. Victoria obținută recent la referendum i-a deschis lui Johnson un culoar politic larg care probabil va duce la 10 Downing Street.

2. Brexit-ul rezolvă foarte puține lucruri, dar complică viitorul EU și al Regatului Unit, fiindcă introduce în ecuația europeană multe necunoscute. Ziua rezultatelor referendumului a fost una tristă pentru liderii celor 27 state din Uniunea Europeană, care începe să-și arate slăbiciunile. Brexit-ul cu siguranță nu va crea noi locuri de muncă în Marea Britanie și nu va îmbunătăți relațiile diplomatice și economice cu celelalte țări membre ale UE. De fapt, lira și FTSE au atins un minim istoric („biggest 1 day drop in 30 years”), cei cu venituri mici fiind puternic afectați pe termen scurt și mediu. Se preconizează atât o recesiune de scurtă durată, cât și o oarecare stagnare și relaxare pe piața imobiliară (foarte mult așteptată de cei care doresc să achiziționeze o locuință în Regatul Unit).

3. Viitorul Regatului Unit. Când va ieși efectiv acest stat din UE? Care va fi noua relație cu UE și ce atitudine va adopta UE în relația cu fostul membru? Va rămâne engleza între limbile oficiale ale UE? Premierul sugerează că Regatul Unit nu trebuie să facă apel imediat la articolul 50 din Tratatul de la Lisabona (deși acest lucru trebuie să se întâmple în următoarele 3 luni), în virtutea căruia UE trebuie să fie notificată cu privire la intenția britanicilor de a ieși din Uniune. Odată trimisă notificarea, se declanșează un proces de negocieri, întins pe doi ani, între o echipă desemnată de guvernul britanic aflat acum la putere și o echipă de la Bruxelles formată din membri ai Comisiei Europene. Conform art. 50 sus-pomenit, până la încheierea negocierilor, Regatul Unit rămâne membru deplin al UE. După acest certificat de divorț, regulile și tratatele UE nu se mai aplică în Marea Britanie, dar va fi nevoie de timp suplimentar pentru stabilirea detaliilor cu privire la noua relație între UE și fostul său membru (de ex., cu privire la libera circulație a persoanelor, piața europeană unică etc.)

(Va urma)


Reiau aici materialul pr. Ioan-Florin Florescu, fiindcă el prezintă, cu multă acribie, pe înțelesul tuturor, chestiuni pe care canale precum Discovery le transformă în adevărate „conspirații”.

***

Sînt uimit de fiecare dată când întâlnesc oameni ferm convinși că Biblia a fost falsificată. Unii știu și amănunte: a fost falsificată fie de împăratul Constantin cel Mare, fie la Sinodul de la Niceea, în 325, fie de Sfinții Părinți sau, pur și simplu, a fost falsificată de popi, pentru că știm foarte bine ce […]

https://ioanflorin.wordpress.com/2016/05/05/cum-arata-astazi-o-pagina-din-evanghelie-si-despre-legenda-bibliei-falsificate/


Am spus-o în repetate rânduri: Barnevernet-ul norvegian este un sistem inuman, un behemoth care calcă în picioare legături afective, familii, vieți.

O anchetă BBC îmi întărește această impresie și scoate la iveală noi realități-horror. Remarcabil este că între criticii duri ai sistemului Barnevernet există și membri proeminenți ai societății norvegiene.

Precum se vede, cazul familiei Bodnariu ocupă un loc important în materialul făcut de reporterul britanic.

Mai jos un fragment din reportajul BBC. Tot textul AICI.

Documentarul video este și el disponibil online.

***

Once a pillar of the establishment – he was personally appointed to his job by the King of Norway – Yngve is now a bitter critic of his country’s child welfare policy.

„I grew up believing that Norway was the best system in the world, best for children, the UN are saying this all the time, and then I discovered that this cannot be the case,” he says.

„At first I thought that this case that we had experienced must be one in a million. There just can’t be more madness than this. And when I showed my face on TV in connection with this, a lot of people have contacted me, and they have showed me other stories that are even worse than the one that I have experienced.

„I am a senior civil servant, and I should really be a defender of Norway, and normally I am, but here it is something extremely wrong.”

Pagina următoare »