Diverse şi foarte diverse



Anul ăsta s-au întâmplat două evenimente care îmi dau motive să fiu recunoscător: NT EDCR a fost lansat în aprilie (și a avut parte de o receptare bună), iar acum, în pragul iernii, putem anunța sosirea de la tipografie a ediției cartonate, care este mult mai prietenoasă. Fontul este ușor de citit, pagina are un aspect plăcut, iar referințele marginale care încărcau pagina au fost mazilite. NT stă deschis fără probleme, dacă predicatorul are nevoie de el pe amvon.

NT EDCR este un proiect al Societății Biblice Interconfesionale, care urmărește revizuirea textului din versiunea Dumitru Cornilescu. Precizez aici, deși poate n-ar mai fi nevoie, că Dumitru Cornilescu a încredințat Societății Biblice Britanice versiunea sa, cu înțelegerea că Societatea poate întreprinde revizuirile care vor fi necesare.

Principiile care guvernează apariția acestei versiuni sunt prezentate în Introducerea NT EDCR (vezi AICI).

Alături de colegul meu Dragoș, care a făcut parte din echipa de revizori a NT. În prezent Dragoș citește ca revizor literar o parte din VT (cărțile istorice).

NT EDCR costă 20 de lei și poate fi procurat prin comandă directă de la Societatea Biblică Interconfesională.

Pe unele site-uri veți mai găsi probabil ediții broșate ale NT EDCR. Dacă doriți ediția cartonată, asigurați-vă că ceea ce cumpărați este ceea ce doriți.

http://librarie.societateabiblica.org

Dacă nu puteți comanda o ediție tipărită, nu uitați că textul acestei versiuni se găsește în aplicațiile de profil (YouTube, eBiblia etc.)


Lexiconul de critică biblică (Soulen & Soulen), tradus de Adela Duca și publicat la Editura Roua, constituie un instrument indispensabil în cercetarea biblică. Pe vremea când încă mai aveam timp să fac traduceri de specialitate visam să mă apuc de acest volum. M-am bucurat să văd că cineva a fost mai harnic.

Prețul „de catalog” al volumului recent publicat este de 69 de lei.

Pentru comenzi, folosiți adresa de email edituraroua [at] gmail.com.

Găsiți AICI o mostră din carte.


Mi-a căzut astăzi privirea pe Numeri 22:4, din Biblia de la București:

Și zise Moav bătrânimei lui Madiam: Acuma va aleage adunarea aceasta pre toți cei împrejureanii noștri, ca când ar aleage vițelul ceale verzi den câmpu”.

Problema, așa cum vom vedea, este verbul „va aleage”.

În Ms. 45, care e mai aproape de ceea ce a ieșit de sub pana lui Milescu, textul zice: „va linge” în loc de „va aleage”.

Textul grec din Ediția Frankfurt (1597) zice:

Νῦν ἐκλείξει ἡ συναγωγὴ αὕτη πάντας τοὺς κύκλῳ ἡμῶν, ὡς ἐκλείξαι ὁ μόσχος τὰ χλωρὰ ἐκ τοῦ πεδίου „Acum va linge adunarea aceasta pe toți cei din jurul nostru, cum ar linge vițelul verdeața (lit. „cele verzi”) de pe câmp”.

Verbul folosit în greacă este ἐκλείχω, „a linge”. În text prima formă este de viitor: ἐκλείξει.

Nu știu de ce bucureștenilor nu le-a plăcut traducerea asta și am „emendat-o”, că a ieșit „va alege” (ἐκλέξει).

Sunt două posibilități: fie cărturarii bucureșteni au făcut o confuzie și au citit ἐκλέξει „va alege” (3 sg. viit. de la ἐκλέγω), fie au avut o ediție care chiar are această lecțiune (ipoteză pe care încă n-am verificat-o).

În orice caz, soluția de traducere din Biblia de la București este un non-sens atât prin raportare la textul ebraic, cât și prin raportare la textul „recept” al Septuagintei.

Vor fi fost cărturarii bucureșteni „pedepsiți” întru grecie, dar le plăcea și lor, ca nouă tuturor, pateul de rață (=rateul).

P.S. Explicația din volumul MDL la Numeri nu mă mulțumește. Nu cred că avem un sens neobișnuit, ci o reconstituire diferită a textului grec (probabil în urma unei confuzii dintre cele două verbe).


Am răsfoit volumul lui Cândea, în speranța că voi găsi acolo informațiile de context care să mă ajute să înțeleg acest pasaj din prefața lui Dositei. Din păcate, n-am găsit nimic util.

Nici primul volum din seria MLD nu face un comentariu la prefață, așa cum m-aș aștepta.

Oare s-a aplecat cineva cu atenție asupra acestui text, ca să-l comenteze?


Trecând astăzi peste textele introductive din Biblia de la 1688, m-am pomenit întrebându-mă dacă citatul atribuit de Dositei lui Eusebiu cu privire la „Marele Costandin” este exact. Nu-mi aduceam aminte ca împăratul să-și fi trecut în revistă realizările în forma asta:

„Voi sînteți episcopi creștinilor pre denlăuntru lucrând tainele, iară și eu însumi episcup sînt, lucrînd-împreună la ceale de afară zidiri de dumnezăiești beseareci, înnoiri, aduceri de lumini și aprinzări de lumini”.

Așa cum am bănuit, când am luat la frunzărit textul din Viața lui Constantin, declarația făcută de împărat s-a dovedit mai economicoasă.

Dai mai jos o traducere literală și apoi mai interpretativă.

„Dar în vreme ce voi sunteți [episcopi] pentru cei dinlăuntrul bisericii, eu aș fi (ἐγὼ εἴην) episcop – așezat de Dumnezeu – pentru cei din afară”.

«ἀλλ’ ὑμεῖς μὲν τῶν εἴσω τῆς ἐκκλησίας, ἐγὼ δὲ τῶν ἐκτὸς ὑπὸ θεοῦ καθεσταμένος ἐπίσκοπος ἂν εἴην.»

În traducerea PSB revizuită, articolul hotărât este înțeles ca fiind de genul neutru:

„Voi sunteți episcopi întru cele dinăuntru ale Bisericii; pe mine însă m-a așezat Dumnezeu episcop al celor aflate în afara ei”.

O asemenea redare mi se pare eronată. E clar din context că împăratul nu se vede pe sine „episcop al unor lucruri”, ci episcop al unor oameni.

Traducerea PSB mai e problematică fiindcă schimbă accentul pus de Constantin, care zice:

„În vreme ce voi sunteți episcopi pentru cei din interior…  eu unul sunt (lit. „aș fi”) episcop pentru cei din afară”.

Accentul în greacă nu cade pe declarația „Dumnezeu m-a pus” ci pe secvența al cărei sens este: „s-ar putea zice că și eu sunt episcop”. Optativul εἴην („aș fi”) are sensul de a îndulci pretenția lui Constantin de a fi episcop pentru cei din afara Bisericii.

Traducătorul român ar fi trebuit să dea o notă la „și-a păstorit” („Constantin și-a păstorit toți supușii cu multă chibzuință”) anunțându-l pe cititor că verbul ἐπεσκόπει este din aceeași familie lexicală cu „episcop”. Altminteri, legătura tematică din paragraf se rupe.

În orice caz, declarația lui Constantin este interesantă fiindcă delimitează sferele de acțiune ale clericilor, respectiv oamenilor politici. Cum a fost înțeleasă această delimitare în istorie e altă discuție.

῎Ενθεν εἰκότως αὐτὸς ἐν ἑστιάσει ποτὲ δεξιούμενος ἐπισκόπους λόγον ἀφῆκεν, ὡς ἄρα καὶ αὐτὸς εἴη ἐπίσκοπος, ὧδέ πη αὐτοῖς εἰπὼν ῥήμασιν ἐφ’ ἡμετέραις ἀκοαῖς· «ἀλλ’ ὑμεῖς μὲν τῶν εἴσω τῆς ἐκκλησίας, ἐγὼ δὲ τῶν ἐκτὸς ὑπὸ θεοῦ καθεσταμένος ἐπίσκοπος ἂν εἴην.» ἀκόλουθα δὲ τῷ λόγῳ διανοούμενος τοὺς ἀρχομένους ἅπαντας ἐπεσκόπει, προὔτρεπέ τε ὅσηπερ ἂν ἡ δύναμις τὸν εὐσεβῆ μεταδιώκειν βίον.


Din discuțiile cu părintele Ioan-Florin Florescu pe marginea felului în care au fost realizate primele versiuni românești – care de regulă sunt mai literale – am reținut că în principiu traducătorii din vechime sunt foarte scrupuloși când vine vorba de păstrarea structurii textului biblic pe care îl au sub ochi.

Acest scrupul pentru păstrarea structurilor sintactice sau lexicale se vede în numeroasele calcuri care împănează textul tradus și care, în fond, constituie o metodă de îmbogățire a limbii-țintă.

Totuși, anumite elemente din text îmi creează impresia că scrupulozitatea nu se manifestă consecvent în traducere. Altminteri, îmi vine greu să explic de ce termenul χιλίαρχος (tribun) este tradus în patru feluri în același pasaj din Biblia de la București (Fapte 22).

În vreme ce în textul de la Alba Iulia χιλίαρχος e tradus uniform prin “căpitan”, în BB 1688 personajul respectiv este mai întâi “polcovnic”, apoi “miiaș” (calc după χιλίαρχος), apoi devine “căpitan” (ca în NT 1648), apoi redevine “polcovnic”, apoi se face din nou “căpitan”. Asta într-un text de șapte versete.

Ce fel de filozofie au aplicat traducătorii și revizorii de a ieșit un asemenea balagan lexical?

Mai observ în treacăt că discursul “teleologic” pe care îl văd în prefețele bibliilor sinodale nu se validează când ne uităm la fapte. Din discursul oficial, traducătorii din vechime, din sec. 16, trudeau din răsputeri animați de gândul că strădaniile lor (=“biruința scrisului în limba română”) vor duce peste un secol și mai bine la făurirea monumentului de la 1688.

Doar că nu în toate cazurile elementele bune dintr-o traducere sunt preluate în alta. Un exemplu este chiar traducerea uniformă a termenului de care ziceam. Apoi, însuși faptul că prefața Bibliei de la 1688 nu zice nimic despre isprava confraților transilvăneni arată că perspectiva istorică din prefețele Bibliilor sinodale este incorectă. Puțini traducători au lucrat conștienți că fac parte dintr-un lanț de transmitere a limbii române. Nu mulți dintre ei au lucrat cu sentimentul că preiau și dau mai departe o tradiție pre-existentă.

Dositei, în prefața Bibliei 1688, îl așază pe Șerban Cantacuzino în proximitatea lui Ioan Gură de Aur (“creștinat-au sfîntul Zlataust pre rumâni”), fiindcă probabil nu-l citise cu suficientă atenție pe Origen (via Eusebiu al Cezareei) ori știa că sciții lui Origen erau pe alte coclauri decât cele dobrogene (care oricum nu erau populate cu “rumâni”). Mai este pomenit, ca precedent, Ptolemeu, Împăratul Eghipetului.

Bon, și precedentul din țara vecină, care era chiar sub nas? De ce Dositei (sau Stolnicul presupus a fi scris prefața) nu suflă un cuvințel ca să spună că monumentul de limbă prefațat are la temelie un text românesc mai vechi, posleduit după caz?


O expresie din predoslovia la 2 Tesaloniceni, din Noul Testament de la Alba Iulia, mi-a dat mult de furcă acum câțiva ani.

Acum, dând în Fapte 22:1 peste prepoziția “de cătră”, mi-a picat fisa că secvența “rumperea de cătră împărățiia rimlianilor” are înțelesul de “răzvrătirea / rebeliunea față de Imperiul Roman”.

Autorul predosloviei (care pare să fi fost implicat și în traducere) folosește prepoziția “de cătră” pentru a introduce un complement circumstanțial de relație, cam în maniera pe care o găsim exemplificată în primul verset din discursul lui Pavel.

Citisem eu, nu-i vorbă, Gramatica lui Frâncu, dar cum te luminează lectura textelor vechi nu te luminează nimic.

Pagina următoare »