Diverse şi foarte diverse



Ieri, ca parte a seriei de evenimente „Vertical”, organizate de pastorii Emil Bartoș și Radu Gheorghiță, am avut bucuria de a vorbi despre munca de revizuire a traducerii făcute de Cornilescu.

Precizez cu această ocazie că ediția-pilot pe care am prezentat-o nu este o „revizuire de autor”, ci rodul unei munci de echipă. Am ajuns să stau în fața publicului și să vorbesc despre această activitate nu fiindcă eu aș fi începutul și sfârșitul acestui proiect, ci fiindcă am ajuns, fără voia mea, unul dintre motorașele care s-au pus în mișcare pentru a urni din loc un proiect pentru desfășurarea căruia sunt necesare energii ce depășesc puterile unui singur om.

Cum spuneam și în prelegere, deja am început să primesc mesaje, unele mai erudite ca altele. Citez din ultimul mesaj primit: „Anumite trăsături sunt comune stilului religios din mai multe limbi moderne şi se regăsesc în limbajul mai multor religii: caracterul arhaic, monumentalitatea, necesitatea de a păstra distanţa faţă de vorbirea curentă, fără a pierde însă capacitatea de comunicare şi de implicare afectivă, emoţională. Stilul religios este un stil functional ca orice stil de specialitate, si nu este normal sa existe tentatii de distrugere a stilului religios pentru a usura comunicarea.” Autorul lansează aceste salve lingvistice ca mai apoi să poată  taxa voalat „incercarea unora de a inlocui in traducerea Bibliei, a termenului neprihanit cu termenul drept”. Cin’ să fie aceștia, oare, mă întreb eu cu un aer nevinovat?

Mai jos mica mea prelegere. Cei prezenți în sală au avut avantajul de a vedea pe ecran textele despre care vorbeam. Fără ele, expunerea își pierde un pic din coeziune.

Nu sunt cel mai captivant vorbitor pe care l-ați auzit vreodată, așa că înarmați-vă cu răbdare și fiți milostivnici față de bâlbele inerente unui personaj care se simte mai în largul lui între cărți decât la tribune.🙂

Vă reamintesc că textul introductiv al ediție-pilot este public și poate fi citit gratuit AICI.

Prelegerea propriu-zisă începe de la minutul 5.00.


Fără reparațiile istorice cuvenite, festivismele decretate de sus nu valorează mare lucru.

Un text ce vine ca un duș rece peste patrioții de ocazie prea dispuși să se îmbete cu discursuri găunoase.

Nu cunosc decât o singură formă de patriotism: încercarea de a rezista la amplul proces de degradare care afectează (1) folosirea limbii române; (2) învățământul; (3) sistemul de sănătate; (4) justiția; (5) memoria colectivă.

JURNAℓ SCOȚIAN

Cât eram în țară, în preajma sărbătorilor naționale, precum cea de astăzi, sau 24 ianuarie, sau 10 mai, făceam acest test: îi rugam pe cei din jur să-mi spună unul-două nume în legătură cu evenimentul respectiv. Un nume măcar, al vreunui român care să fi avut, de pildă, un rol de seamă la Marea Unire. Un nume, o mică poveste, un detaliu cu putere exemplară. Cu greu găseam pe cineva care să știe măcar un singur nume. Și asta nu în parohia mea de la țară, ci în oraș, printre absolvenți de licee și universități.

Ne-am învățat (cine ne-a învățat?) să purtăm memoria unor date sau evenimente mai mult decât memoria oamenilor care le-au făcut. Lozincile sunt mai eficiente decât istoriile personale, care, Doamne ferește, te mai pot pune și pe gânduri. Așa cum pe vechile noastre cărți nu se trecea mai niciodată autorul sau traducătorul. Nici azi nu știm…

Vezi articol original 288 de cuvinte mai mult


img_9900

Am primit în sfârșit primele exemplare din ediția-pilot a Bibliei (revizuire a traducerii realizate de „Dumitru Cornilescu”). Sigla viitoarei traduceri este EDCR.

Așa cum am anunțat deja, broșura (164 de pagini) conține Geneza, Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Ioan și Epistola apostolului Pavel către Romani.

Studenții ITP se bucură deja de noua versiune, fiindcă aproape jumătate din exemplarele pe care le-am primit au fost distribuite.

Ediția-pilot va fi disponibilă la seria de conferințe „Vertical” (www.VerticalRomania.ro). Doritorii o pot achiziționa cu 10 lei / exemplarul.

Cei care nu pot ajunge la conferință vor avea posibilitatea de a comanda exemplare de la Societatea Biblică Interconfesională din România (vezi mai jos informațiile de contact). Ar fi indicat să plasați comanda după 5 decembrie, fiindcă în aceste zile personalul SBIR nu va putea gestiona cererile.

Precizez cu această ocazie că organizația care a deținut și deține dreptul de publicare a Bibliei Cornilescu, din 1923 (când se publică separat Evanghelia după Luca și Evanghelia după Ioan), este Societatea Biblică Britanică. Ea este și singura îndreptățită să inițieze un astfel de proiect, despre care se discuta deja din anii ’20, dar care n-a mai fost adus la îndeplinire.

Pentru a le da cititorilor o idee cu privire la profilul viitoarei ediții, am postat pe internet introducerea noului proiect. Găsiți AICI fișierul PDF.

Nu uitați că ediția-pilot este însoțită de un chestionar (pe o singură pagină). Suntem foarte interesați să vedem cum va fi primit textul revizuirii. Nu-mi imaginez că vom putea mulțumi pe toată lumea. (Se înțelege de la sine, chestionarul nu este pentru cititorii care nu vor să clintească o virgulă din vechiul text cornilescian).

Mai jos datele de contact ale SBIR.

Calea Călărașilor, nr. 173, Bl. 42, Sc. 2, Ap. 35,

București, sectorul 3

România

Tel. 021.320.84.79

email: sbiromania@gmail.com

website: www.societateabiblica.org


De ce e România altfel? De ce pe anumite porțiuni din țara noastră nici legea atracției gravitaționale nu pare să funcționeze cum ar fi normal?

De ce există în mințile multor români, plantați în poziții-cheie, anumite suceli cronice în virtutea cărora aceștia văd lucrurile complet anapoda?

Din 2009 încerc din răsputeri să conving câteva biblioteci și muzee din România să accepte digitizarea manuscriselor grecești pe care le posedă.

Răspunsurile pe care le primesc sunt aiuritoare.

Nu mi-am pierdut speranța că voi vedea acest mic vis împlinit. Dar îmi imaginez că vor mai trece ani buni până când în România nu va mai fi nevoie de comisii și paracomisii care să avizeze schimbarea unui bec.

Mai jos un fragment dintr-un material amplu pe care l-am publicat pe Contributors.

Distribuiți dacă vă pasă de soarta patrimoniului cultural românesc și dacă sunteți convins că digitizarea trebuie introdusă pe scară largă.

***

În vara lui 2008, în timpul unui stagiu de cercetare, l-am întâlnit la Münster, în Germania, la Institut für Neutestamentliche Textforschung, pe Daniel Wallace, eminent profesor și cercetător american, unul dintre cei mai buni specialiști în critica de text a Noului Testament. Domnia sa cunoaște ca nimeni altul istoria transmiterii textului neotestamentar și conduce de mulți ani un așezământ științific dedicat fotografierii și conservării digitale a manuscriselor Bibliei (http://www.csntm.org/). Centrul american (cu sediul în Texas) s-a impus deja în peisajul instituțiilor de acest tip, fiindcă până în prezent a realizat peste 500.000 de imagini de manuscris, în condiții tehnice excelente. Între exemplarele fotografiate de el și echipa lui se numără atât manuscrise bizantine, cât și papirusuri din secolul al II-lea și al III-lea, nu doar ale Noului Testament, ci și ale Septuagintei, traducerea în limba greacă a Bibliei ebraice.

Din cele 5.800 de manuscrise neotestamentare, doar câteva aparțin unor instituții românești: 5 manuscrise (datând din secolele XII-XIV) se află la MNAR, iar 12 se găsesc la Biblioteca Academiei Române. Câte un manuscris mai dețin Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Literaturii, respectiv Biblioteca Centrală Universitară din Iași. Până în prezent, numai Muzeul Literaturii a acceptat digitizarea manuscrisului pe care îl deține (un impozant lecționar bizantin de secol XI).

Dar să revin la anul 2008. Dornic să afle ce pași fac instituțiile românești pentru a asigura conservarea digitală a tezaurului cultural, profesorul Daniel Wallace m-a rugat să iau legătura cu „factorii de răspundere” din România. Răspunsul la întrebarea care ne frământa pe amândoi l-am aflat la scurtă vreme: (1) în România eforturile pentru digitizarea manuscriselor s-au remarcat și se remarcă mai ales prin absență; (2) ca în povestea cu „posmagii” oferiți leneșului, orice ofertă de ajutor venită din partea Centrului condus de profesorului Wallace a fost respinsă de români cu indolență, nepăsare sau chiar dispreț.

În fapt, CSNTM s-a oferit să facă pro bono un serviciu important muzeelor românești – digitizarea tuturor manuscriselor grecești ale NT – punând două condiții: permisiunea de a păstra un set de imagini pentru cercetare, în arhiva digitală a Centrului, și permisiunea de a le afișa pe site-ul Centrului. Așadar, nu s-ar pune problema să inventăm noi roata în acest domeniu. Procedura există și se aplică peste tot în lume. Alte sute de manuscrise au trecut deja prin aceste etape și recomandările de care se bucură Centrul sunt excelente. Iau un exemplu recent: în 2011, CSNTM a încheiat un acord cu Biblioteca Medicea Laurenziana, celebra instituție florentină ctitorită de familia Medici. Instituția (a cărei clădire inițială a fost proiectată de Michelangelo) deține 13.500 de manuscrise (dintre care 2.500 de papirusuri) și 128.000 de tipărituri. Din această impresionantă colecție de manuscrise „florentine”, 28 au fost fotografiate de echipa prof. Dan Wallace. Între ele se numără și un manuscris complet al NT grec, o raritate, având în vedere că ele sunt doar șaizeci la număr în toată lumea.

Așadar, pe la „casele mai mari” există deschidere și interes pentru conservarea digitală a patrimoniului. Prin contrast, muzeele și bibliotecile din România, deși, puse alături de Biblioteca Medicilor, par niște Cenușărese, afișează în mod bizar aere de prințese năzuroase care se arată deranjate de prezența bobului de mazăre pitit sub șapte perne. Fundamentarea pentru această judecată severă urmează în paginile de mai jos.

Continuarea AICI.


Din păcate, dl. Iulian Capsali primește spațiu de antenă generos și pe unele bloguri evanghelice. Acestea ar trebui să dea dovadă de mai mult discernământ în alegerea materialelor pe care le publică, deoarece mesajele nițel „capsate” (sau „cu capsa pusă”) intoxică spațiul dezbaterii (în care atmosfera e oricum greu respirabilă).

JURNAℓ SCOȚIAN

Pe pagina de facebook a unui prieten care mi-a preluat articolul de ieri, domnul Iulian Capsali face două comentarii la adresa mea: „Pr Florescu mai bine ar fi foarte discret pe subiectul Iohannis” și, continuă domnia sa, „I-a făcut o campanie electorală frenetică unuia care se vedea că e paralel cu problemele oamenilor”.

Despre candidatul Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014 am scris pe blogul meu (în altă parte nu scriu) o singură dată, în contextul în care era acuzat că este luteran și „străin de neam”. Atunci am scris așa: „E drept că Iohannis aparține unei minorități religioase și etnice, dar aceasta și-a făcut datoria cu vârf și îndesat față de țară: prima carte românească tipărită, care ni s-a păstrat până în zilele noastre, este un Tetraevanghel apărut în tipografia sașilor luterani de la Sibiu, în jurul anului 1552. (…) Luteranii din Sibiu au turnat prima dată…

Vezi articol original 178 de cuvinte mai mult


Sondajul despre ediția-pilot (pe care o dorim gata în decembrie) a stârnit un interes deosebit. Au votat 262 de cititori și s-a conturat deja o majoritate în favoarea uneia dintre variante (cea cu referințele în chenar central).

A doua opțiune, cu referințe pe margine, a fost votată de 33% dintre cititori.

Între timp, am mai cerut tehnoredactorului nostru încă două variante. Sunt curios cât de atractive sunt ele pentru publicul cititor.

Veți observa că a treia variantă are coloana de referințe pe partea stângă. Asta înseamnă că ele vor fi „pe interior” când deschizi Biblia. Plasate astfel, trimiterile biblice sunt mai puțin „incomodante”, zic eu.

Ultima variantă este cea cu textul pe o singură coloană. Am cerut și această variantă fiindcă sunt curios câți dintre cititori vor realmente textul paginat astfel. Precizez că o Biblie cu o singură coloană va conține un număr mai mare de pagini.

Mai jos puteți vedea imaginile și sondajul.


Reiau pe blogul personal un fragment dintr-o postare publicată pe platforma Contributors.

Ar fi interesant dacă s-ar putea face un dosar al ostracismului de care au avut parte confesiunile religioase minoritare în perioada comunistă. Cât din aceste disfuncții mai sunt și acum prezente în sistem numai o cercetare detaliată ar putea indica.

Tot materialul AICI.

***

Din vremea grădiniței o amintire indelebilă privește rigla groasă de lemn aruncată cu furie de către tovarășa educatoare înspre un neastâmpărat „șoim al patriei” așezat la vreo două scaune  distanță de mine. Văd și acum obiectul zbârnâind în zbor către ținta umană pe care urma să o reducă la tăcere. Pe măsură ce zăbovesc asupra acestei scene aproape ireale, încep să mă întreb dacă nu cumva sunt victima unei false memorii, a unei confabulații. Să trecem, prin urmare, la etapa școlară căreia i se asociază amintiri mai puțin șubrede. Pentru clasele primare îmi pot verifica amintirile cu ajutorul surorii mele, pe care am avut-o colegă în primii opt ani de școală. Ascuțimea pantofilor tovarășei învățătoare am simțit-o amândoi în câteva rânduri, căci respectiva doamnă, aflată la apusul carierei și la capătul răbdării, aplica metode old school ca să îndese hărnicia în loazele care formau ultima ei promoție. Din gimnaziu rețin mai ales palma strașnică pe care a încasat-o colegul meu de bancă din partea dirigintelui. Lovitura a fost atât de puternică, încât colegul s-a prăvălit peste mine, proiectându-mă afară din bancă. Metoda era aplicată mai des decât consideram normal chiar și pentru o vreme în care astfel de practici erau subînțelese.

Pagina următoare »