Diverse şi foarte diverse



Ioan-Florin Florescu ridică o problemă importantă, într-o vreme în care „Familia! Familia” a ajuns un soi de mantră, invocată mai ceva decât „Templul Domnului! Templul Domnului!”, din vremea lui Ieremia (7:4).

Fiindcă sunt din familie de opt, singurul rămas pe plaiuri strămoșești (și întrebat adesea: „Cum de n-ai plecat și tu?”), nu pot decât să-i dau dreptate părintelui Florescu.

Așadar, mai ușurel cu „Templul Domnului” pe scări! Când îl văd pe Tăriceanu că se erijează în mare ctitor al moralității autohtone (tocmai el, care îi bate și pe musulmani la numărul de soții, foste și actuale), iar apoi declară la Digi24 că „protestatarii au stricat imaginea României”, mă întreb cât de optimiști putem fi în legătură cu viitorul țării. Așadar, nu faptul că avem două figuri penale (Dragnea și Tăriceanu) în funcții-cheie de conducere face rău imaginii României, nu faptul că se dau ordonanțe la ceas de taină, hoțește, ne strică reputația peste hotare, ci protestatarii care au ieșit să conteste un act profund imoral!

Noroc că n-a fost domnul Tăriceanu la butoane când s-a scris Biblia, că altfel se asigura el că cenzurează toate pasajele care descriu turpitudinile celor care răcneau cu mâna pe inimă „Templul Domnului! Templul Domnului!”

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar […]

via copii pentru țară sau o țară pentru copii? — JURNAℓ SCOȚIAN


În ultimele luni am fost mult prea ocupat ca să mai pot scrie pe blog ca în vremurile dinainte de „revizuirea EDCR”.

Dacă de texte proprii nu mai am vreme, m-am gândit să le semnalez cititorilor materiale din „mainstream” care merită citite.

Mai jos un text de Lucian Boia, despre această minune militară și intelectuală numită „generalul Oprea”.

Să mai observăm că în urma atacului terorist de la Londra un membru al guvernului (Tobias Elwood, ministru de Externe) s-a remarcat prin faptul că a venit să dea ajutor victimei înjunghiate de atacator. Vi-l puteți imagina pe dl. Meleșcanu făcând același lucru? O fi imaginația mea mai săracă, dar îl văd pe dl. Meleșcanu dispus mai curând să ceară intervenția cu gaze lacrimogene împotriva cetățenilor români al căror drept de vot l-a îngrădit cu bună știință Ministerul de Externe în 2014, prin cei doi iluștri ocupanți ai fotoliului ministerial.

Mai jos un fragment din textul lui Lucian Boia. Materialul integral AICI.

***

Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai văzut la români. Sunt rare şi în istoria lumii. M-ar tenta comparaţia cu Napoleon, însă mi-e teamă că unii ar considera-o abuzivă, pe motiv că marele corsican a biruit în nenumărate rînduri pe cîmpul de luptă, în timp ce românul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept că Oprea n-a cîştigat nici o bătălie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul învinsului de la Waterloo, aşa că, sub acest aspect, bilanţul s-ar echilibra. Dacă privim însă spre alte personaje istorice, superioritatea românului nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul îndoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata că CV-ul generalului Oprea îl depăşeşte pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarcă foarte corectă, pe care îmi propun să o dezvolt în cele ce urmează.

Iată, mai întîi cariera militară a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reuşise să fie ridicat la rangul de general de brigadă, avansare, de altfel, cu titlu temporar (rămasă în cele din urmă definitivă). De Gaulle comanda atunci (în mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit să străpungă liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat şi izolat, al armatelor franceze în respectiva campanie). A fost avansat în consecinţă la gradul de general cu două stele (francezii socotesc cu o stea în plus: două pentru generalul de brigadă, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armată, cinci pentru generalul de armată). Ei bine, Gabriel Oprea a reuşit să aibă o primă stea (echivalentul celor două ale lui de Gaulle) la o vîrstă simţitor mai tînără, şi fără să mai fie nevoie să se ilustreze pe cîmpul de luptă, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odată ce valoarea lui era evidentă.


Titlu alternativ: „Justiție în vremea holerei”.

Preambul: vedeți AICI o probă de „ticăloșie senină”. Florin Iordache anunțând cu o figură de inocent salvarea figurilor penale din politica românească.

Guvernul Grindeanu a dat astăzi o certă probă de abjecție. Sorin Grindeanu, pesedistul cu aer european („responsabilitate” și „respect pentru cetățeni” erau sloganurile pe care le tot repeta ca un roboțel stricat, în ziua învestirii sale) a demonstrat, prin adoptarea hoțească a ordonanțelor „penale”, că este ceea ce s-a spus despre el: sluga prea-plecată a noului jupân al României – Liviu Dragnea.

Din păcate pentru el, Sorin Grindeanu și-a pecetluit cariera politică prin acest gest infamant. În lista momentelor negre ale României post-decembriste, „marea amnistie a penalilor” își are locul asigurat, săpat, cum ar spune un profet biblic, „cu un priboi de fier”.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, dădea impresia că este funcționarul tipic, conțopistul „de treabă”, românul mediu binevoitor, care nu dă pe dinafară de virtuți, dar nici de mari defecte. În spatele figurii sale aparent rezonabile se ascundea, cum s-a văzut astăzi limpede, putregaiul moral care a făcut posibilă adoptarea ordonanțelor „penale”. Florin Iordache se „consacră” (pardon de oximoron) în istoria recentă ca unealtă profund imorală a unui plan menit nu să amelioreze condițiile din penitenciare, ci să salveze pegra noastră politică, drojdia de extracție preponderent (dar nu exclusiv) pesedistă. Florin Iordache, cel ușor împleticit și incoerent când trebuie să anunțe adoptarea acestor sinistre ordonanțe, este perfect coerent cu planul PSD de a îngenunchea justiția din România.

Constatăm iarăși, a câta oară, că PSD rămâne un partid de esență penală. Nici nu putea fi altfel, căci PSD nu s-a desprins niciodată de Ion Iliescu. Era imposibil ca un partid nășit de un bolșevic nărăvit în rele să poată avea vreodată respect autentic pentru interesele cetățenilor.

Un foarte toxic element în această ecuație politică ce sufocă acum România a fost și rămâne Antena 3, sinistru instrument de propagandă la cârma căruia se află Mihai Gâdea. Acest om de presă (cu studii de teologie!) a făcut imense deservicii democrației în anii de când revarsă în peisajul mass-media românesc hârdaie de informații trunchiate, interpretări tendențioase, deformări evidente, menite să sucească mințile unui public fără discernământ și fără simț critic.

Pentru Liviu Dragnea, se pare că nu este prea mult să se joace cu butoaiele de pulbere. Pielea lui e prea scumpă ca să o dea de haram. Probabil vor urma proteste masive în toată țara, fiindcă situația este intolerabilă. Dar maurul Grindeanu și maurul Iordache și-au făcut datoria. Slugile fără coloană vertebrală, fără fibră morală, sunt libere să iasă din scenă.

Îmi amintesc acum de o conversație pe care am avut-o cu un pastor din localitatea mea natală în pre-ziua alegerilor parlamentare. Îi spuneam interlocutorului meu că aș vota orice, numai ciuma roșie pesedistă nu. Interlocutorul încerca să mă convingă de faptul că nu e diavolul chiar atât de roșu, că în urbea noastră natală sunt candidați respectabili, că nu are alternativă, că USR, partid nou pe scena politică, e suspect ideologic, că PSD are oameni buni. Eram convins că o guvernare pesedistă va fi o catastrofă pentru justiție. Dar nici în cele mai sinistre previziuni nu mi-aș fi putut imagina că vom avea atât de curând o asemenea lovitură dată statului de drept.

Nu-mi mai fac, în acest moment, niciun fel de iluzii în legătură cu România!

Formele masive de prostie, corupție, incultură, amoralism de care dau dovadă membrii clasei noastre politice sunt blesteme de care nu vom scăpa prea curând. Dacă vom scăpa vreodată.


Reading the third volume of the New Cambridge History of the Bible has been a most rewarding experience. Here are some notes I made while perusing this bulky volume.

Biblical and Early Christian Studies

nchb3

2017.01.02 | Euan Cameron, ed. The New Cambridge History of The Bible. Volume 3: from 1450 to 1750. Cambridge: Cambridge University Press, 2016. xx + 975 pages. Hardback £125. ISBN: 9780521513425.

Review by Emanuel Conțac, Pentecostal Theological Institute of Bucharest.

Many thanks to Cambridge University Press for providing a review copy.

The third volume in the New History of the Bible series published by CUP, assembles 34 papers and essays surveying the complex evolution and influence of the most disseminated hypertext in the printing era.
Whereas the editors of the initial series had compressed the post-Reformation period into a single volume, in the revised series the past 500 years are covered by two separate volumes, each addressing a wider variety of topics than would have been possible to include in a single 650-page volume.

Vezi articol original 1.457 de cuvinte mai mult


Anul acesta am fost mai puțin prezent pe blog, din motive obiective: munca imensă pe care o presupune participarea la proiectul de revizuire a traducerii Cornilescu nu-mi mai permite luxul de a scrie prea mult.

Le mulțumesc tuturor celor care au trecut pe aici.

Un Crăciun fericit tuturor!

Mai jos, fragmentul de început din oratoriul de Crăciun al lui Bach. Nu cunosc o altă compoziție care să transmită cu  mai multă forță bucuria și speranța care vin în lume o dată cu nașterea lui Isus.

1. CHOR

Jauchzet, frohlocket! auf, preiset die Tage,
Rühmet, was heute der Höchste getan!
Lasset das Zagen, verbannet die Klage,
Stimmet voll Jauchzen und Fröhlichkeit an!
Dienet dem Höchsten mit herrlichen Chören,
Lasst uns den Namen des Herrschers verehren!


Am intrat săptămâna trecută în 2 Petru, o epistolă scurtă, dar nu lipsită de dificultăți. O voi revizui la pachet cu Iuda, fiindcă există anumite secțiuni comune acestor două scrieri. Nu mi-e limpede cine pe cine a influențat în materie de vocabular, dar asemănările sunt dincolo de orice dubiu. Mi se pare că 2 Petru ia de la Iuda, nu invers.

Capitolul 2 este un rechizitoriu împotriva unor învățători despre care nu știm prea multe lucruri. Ritmul alert al șarjelor profetice din această secțiune e greu de transpus în mod satisfăcător.

Precizez că textul va trece prin șlefuiri suplimentare.

Ca de obicei, marea frustrare a traducătorului este că nu poate spune toate finețurile pe care le descoperă și de care se bucură ca un copil care a primit un cadou.

***

12 Dar aceștia, ca niște dobitoace necuvântătoarea, sortite prin firea lor să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor merge la pierzanie tocmai prin stricăciunea lor 13 și își vor lua <astfel> plata <cuvenită> pentru nelegiuirea lor.b Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n <amiaza mare>. Ca niște întinați și spurcați, plini de înșelăciune, se pun pe chefuit, când sunt la același ospăț cu voi. 14 Le scapără ochii după femei adultere și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemațic! 15 După ce au părăsit calea cea dreaptă, s-au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nelegiuirii. 16 Dar a fost mustrat aspru pentru fărădelegea lui: o măgăriță necuvântătoare, care a vorbit cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei profetului.

17 Oamenii aceștia sunt fântâni fără apă, neguri purtate de vifor: lor le este păstrat întunericul fără de marginid. 18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic și, <folosind> poftele cărnii, îi momesc în desfrânări pe cei ce abiae au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19 Le făgăduiesc libertatea, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. 20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se împotmolesc iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi. 21 Era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost dată. 22 Cu ei s-a întâmplat ce spune, pe bună dreptate, proverbul: Câinele s-a întors la ce vărsasef și „scroafa spălată <s-a întors> să se tăvălească <iarăși> în mocirlă”.

 a2:12 Sau: „iraționale”.

 b2:13 Lit. „vor suferi vătămare ca răsplată pentru vătămare”.

 c2:14 Lit. „copii ai blestemului”. Exprimare semitizantă care indică faptul că acești oameni se află sub blestemul și judecata lui Dumnezeu.

 d2:17 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 e2:18 NA28: „cu adevărat”, lecțiune prezentă în unele manuscrise timpurii.

 f2:22 Prov. 26:11.


Ieri, ca parte a seriei de evenimente „Vertical”, organizate de pastorii Emil Bartoș și Radu Gheorghiță, am avut bucuria de a vorbi despre munca de revizuire a traducerii făcute de Cornilescu.

Precizez cu această ocazie că ediția-pilot pe care am prezentat-o nu este o „revizuire de autor”, ci rodul unei munci de echipă. Am ajuns să stau în fața publicului și să vorbesc despre această activitate nu fiindcă eu aș fi începutul și sfârșitul acestui proiect, ci fiindcă am ajuns, fără voia mea, unul dintre motorașele care s-au pus în mișcare pentru a urni din loc un proiect pentru desfășurarea căruia sunt necesare energii ce depășesc puterile unui singur om.

Cum spuneam și în prelegere, deja am început să primesc mesaje, unele mai erudite ca altele. Citez din ultimul mesaj primit: „Anumite trăsături sunt comune stilului religios din mai multe limbi moderne şi se regăsesc în limbajul mai multor religii: caracterul arhaic, monumentalitatea, necesitatea de a păstra distanţa faţă de vorbirea curentă, fără a pierde însă capacitatea de comunicare şi de implicare afectivă, emoţională. Stilul religios este un stil functional ca orice stil de specialitate, si nu este normal sa existe tentatii de distrugere a stilului religios pentru a usura comunicarea.” Autorul lansează aceste salve lingvistice ca mai apoi să poată  taxa voalat „incercarea unora de a inlocui in traducerea Bibliei, a termenului neprihanit cu termenul drept”. Cin’ să fie aceștia, oare, mă întreb eu cu un aer nevinovat?

Mai jos mica mea prelegere. Cei prezenți în sală au avut avantajul de a vedea pe ecran textele despre care vorbeam. Fără ele, expunerea își pierde un pic din coeziune.

Nu sunt cel mai captivant vorbitor pe care l-ați auzit vreodată, așa că înarmați-vă cu răbdare și fiți milostivnici față de bâlbele inerente unui personaj care se simte mai în largul lui între cărți decât la tribune. 🙂

Vă reamintesc că textul introductiv al ediție-pilot este public și poate fi citit gratuit AICI.

Prelegerea propriu-zisă începe de la minutul 5.00.

Pagina următoare »