Diverse şi foarte diverse



Am anunțat cu mai multă vreme în urmă că a început procesul de revizuire a Bibliei Cornilescu.

Pe parcursul celor trei ani, cât este programată să dureze revizuirea, voi „lua pulsul” micii mele comunități de cititori, în speranța că feedbackul primit va fi instructiv și util.

Vă invit să vă pronunțați cu privire la următoarea chestiune: păstrăm „hulă” (termen a cărui vechime este atât un atu, cât și o vulnerabilitate) sau îl înlocuim cu „blasfemie” (din gr. βλασφημία, intrat pesemne în română prin intermediul francezei și „ranforsat” apoi în mentalul român neoprotestant cu ajutorul englezei)?

Nu ascund faptul că mi-aș dori să abandonăm slavonescul „hulă”, pe care îl consider prea vetust. În definitiv, fiindcă tov. Ponta a decis să ne ridice la București cea mai mare moschee din Europa, s-ar putea să auzim tot mai des în presă termenul „blasfemie”, care în mediul islamic este, precum se știe, monedă curentă. Dacă putem face o traducere atât fidelă originalului, cât și inteligibilă pentru omul actual, ne-am împlinit misiunea.


Astăzi a trebuit să dau o fugă până la Casa Academiei. Fiindcă și colegul meu de birou avea drum într-acolo, am sărit amândoi într-un taxi, cu gând să împărțim costul „fifty-fifty”. De regulă nu umblu cu taxiul, fiindcă tarifele RATB sunt imbatabile. De fapt, dacă nu am bagaj, prefer să vin cu autobuzul inclusiv de la aeroport. Dar astăzi a fost o excepție.

Taximetristul nostru are chef de vorbă și, fiindcă eu și D. suntem „de neamul moldovenilor” (adică lesne aplecați spre limbariță), conversația se leagă binișor. Îi pomenisem lui D. despre niște Biblii pe care trebuie să le cumpăr, așa că șoferul ne întreabă dacă suntem la teologie. Da, suntem, dar nu studenți.

Moment de mirare în fața descoperirii că avem niște anișori de predare.

-Da, se mai întâmplă uneori să fiu întrebat „în ce an sunt”, mă simt dator să precizez eu, cu modestia păunului care își scoate coada „în lume”.

-Și ce predați?

-Limba greacă, zic. Greaca biblică. E diferită de greaca modernă.

Profit de ocazie să-l asupresc pe șofer cu un mic excurs lingvistic despre diferența dintre „greaca populară” și „greaca pură”.

Deja urcăm spre Ghencea și la un semafor se apropie de mașină o țigăncușă care, fără preaviz, prinde a stropi din belșug parbrizul taxiului cu soluție „de geamuri”, după care începe să dea „lustru”.

Șoferul îi răcnește să înceteze. „Chivuța” plusează, șmotruind și mai aferată. Excedat, taximetristul deschide portiera și îi strigă: „Dacă îi dau câteva, te albesc!”

D., în dreapta șoferului ultragiat, oftează în semn de solidaritate cu „partea vătămată” (aflată la volan).

-Domne, țiganul tot țigan! Ăștia nu înțeleg! Sunt suboameni!, se dezlănțuie cu năduf interlocutorul nostru.

D. oftează iarăși, sărind imediat, creștinește, în sprijinul „părții discriminate”.

-Nu cred că trebuie să folosim asemenea cuvinte! Ăsta e rasism!

-Da, sunt rasist, se ambalează șoferul! Nu mă feresc s-o spun. Sunt rasist! Ăștia au în gene numai să fure, să înșele!

-Nu cred, intervin eu. Să vă spun de ce. Am și argumente. Pe la 1850, înainte să înceapă războiul civil în America, erau unii care credeau că negrii sunt suboameni, că au fost creați de Dumnezeu exclusiv pentru munca de jos. Cei cu asemenea idei nu și-ar fi închipuit că prin educație un negru poate ajunge să facă toate activitățile pe care le face un alb…

-Ba chiar să devină președinte!, îmi servește D. un argument imbatabil.

-Ei, asta e altceva, pentru că negrii chiar sunt foarte buni în anumite domenii. De pildă în sport…, parează taximetristul. Dar cu țiganii e altceva… Ăștia nu sunt negri, ăștia sunt țigani!

-Păi și negrii au fost în situația lor! N-au avut educație, au fost robi pe plantații… Au fost duși acolo fără voia lor. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte… La noi țiganii au fost sute de ani robi la mănăstiri. Ce vă așteptați să iasă din oameni ținuți în astfel de condiții?

-N-am niciun fel de așteptări, admite franc șoferul. Nici nu vreau să am de-a face nimic cu astfel de oameni!

-Dar văd că aveți acolo ‒ și arăt spre oglinda retrovizoare ‒ o cruce pe care scrie „Iisus Hristos”. Isus Hristos, pentru care presupun că aveți un mare respect, a făcut exact invers. A stat cu vameșii și cu păcătoșii, cu oameni pe care ceilalți nu și i-ar fi dorit în preajmă. Mai mult, a stat la un moment dat de vorbă cu o femeie, o samariteancă. Pentru un evreu, asta ar fi fost o mare înjosire. Dacă zicem că îl urmăm pe Hristos, oare nu s-ar cuveni să încercăm să facem și noi la fel? Adică să nu-i considerăm pe alții suboameni…

-Da, da, așa e, se desumflă treptat interlocutorul.

D. îmi ține isonul, aprobând zgomotos elanurile mele omiletic-dăscălitoare.

Ne lansăm într-o discuție despre păcat, teodicee, rugăciune, relația cu Dumnezeu. Șoferul, aflat în minoritate, sub asediu, începe să ne dea dreptate „pe bandă rulantă”.

Îmi dă impresia că ne aprobă fiindcă nu ne poate contrazice. Încercăm să nu-l năucim cu versete, dar nici nu-l putem lăsa baltă când ne spune că „eu cred că trebuie să te rogi numai pentru sănătate”.

-Păi și sănătatea sufletească nu e importantă?, îl hărțuiesc eu ca un tăun socratic. Există oameni care sunt roși de invidii, răutăți, bârfe. Și astea sunt boli. Ergo, ne putem ruga și pentru alte cauze, nu doar pentru „sănătate”.

Șoferul n-are încotro. Înghite în sec și aprobă.

Fiindcă văd lângă cruce un recipient cu ceea ce pare a fi un soi de ulei, întreb, îmboldit de curiozitate:

-Acolo aveți mir?

-Ah, nu, ăsta e parfum.

-Am crezut că aveți mir, zic eu ingenuu. Ca domnul Șova. „Mir de la Sfântul Mormânt”. N-ați văzut când a fost miruit în Parlament?…

Nu văzuse, dar recunoaște că a fost o bătaie de joc.

Am intrat pe 13 Septembrie și trecem pe lângă Catedrala Mântuirii Neamului.

-Deja s-a ridicat binișor, observ eu. Și nu ratez ocazia să-l trag de limbă:

-Ce părere aveți despre Catedrală?

-Sincer? întreabă precaut șoferul.

Când ești cu două „fețe bisericești” de gura cărora n-ai chip să scapi, oricum ai da-o, minime precauții diplomatice sunt necesare.

-Da, sincer.

-Sunt împotrivă!

-Dar ce ați fi făcut cu banii ăștia, dacă ați fi putut să-i administrați dvs.?

-Spitale! Neapărat spitale! Părerea mea! O fi greșită, dar asta e părerea mea!

Aici îi dau dreptate. Cădem în sfârșit de acord într-o chestiune. Mașina oprește în fața intrării și descopăr nu fără un simțământ de ușurare că maidanezii care făceau de strajă pe vremuri au dispărut. Cred că ușurare simte și șoferul când scapă în sfârșit de întrebările noastre iscoditoare.


Pe site-ul Societății Biblice Interconfesionale a apărut de curând un comunicat prin care organizația face publice câteva clarificări în legătură cu un interviu prin intermediul căruia dl. Daniel Cuculea lansează numeroase dezinformări cu privire la istoria Bibliei Cornilescu.

Găsiți scrisoarea AICI (în PDF).

Am ascultat și eu interviul respectiv și mă raliez întru totul scrisorii date publicității de SBIR.

Mai jos textul într-un format ușor de citit.

Să sperăm că astfel de luări de poziție vor face tot mai dificilă munca celor care, departe de a prezenta istoria în toate detaliile ei, profită de neștiința credincioșilor simpli pentru a-i intoxica după propriile lor interese.

Din nefericire, posturile de radio și de televiziune creștine pot cădea lesne victime ale unor astfel de intoxicări, fiindcă în mediul evanghelic nu prea există reflexe critice. Numai așa se poate explica faptul că șarlatani precum Ivan Vicovan și Tony Anthony au reușit să câștige adepți și simpatizanți numeroși în mediul neoprotestant.

***

SBIR 168/24.06.2015

Stimate Domnule Cristi Pavel,

Cu mâhnire am luat cunoștință de informațiile eronate și tendențioase prezentate de dl. Daniel Cuculea în interviul pe care vi l-a acordat în data de 20 aprilie, în legătură cu Biblia Cornilescu. În ciuda faptului că istoria Bibliilor Cornilescu a fost deja reconstituită în detaliu prin intermediul unor lucrări scrise judicios și bazate pe documente incontestabile (scrisorile din arhiva Societății Biblice Britanice), de la microfonul emisiunii dvs. încă sunt vehiculate informații care denaturează această istorie bogată și care trec sub tăcere caracterul ilegitim al proiectului de revizuire întreprins de dl. Daniel Cuculea.

După cum știți foarte bine, o lucrare ce nu mai lasă niciun dubiu în ce privește relația strânsă dintre Dumitru Cornilescu și Societatea Biblică Britanică a fost publicată în toamna anului trecut: „Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi”, lucrare îngrijită de Emanuel Conțac și apărută la Editura Logos.

Dl. Cuculea susține că la baza comunităților evanghelice din România se află versiunea Cornilescu 1921. Această aserțiune îi dezinformează în mod abil pe ascultători, fiindcă mulți dintre ei nu știu că NT din Biblia 1921 a fost revizuit substanțial la cererea SBB, astfel că între ediția 1921 și ediția 1924 există diferențe considerabile. Așadar, anul 1924 marchează două schimbări majore: (1) asumarea oficială de către SBB a versiunii Cornilescu (anterior ea fusese doar difuzată); (2) decizia lui Cornilescu de a elimina o mare parte a parafrazărilor care formează marca identitară a Bibliei 1921.

Dacă între ediția 1921 și ediția 1924 schimbările sunt evidente și numeroase, între ediția 1924 și cele care au urmat (până în 1928) schimbările sunt nesemnificative și nu pot fi sesizate decât printr-o comparație minuțioasă. Prin urmare, ediția 1924 poate fi considerată „cap de serie”, ea marcând, de altfel, începutul unei schimbări majore în filozofia de traducere a lui Dumitru Cornilescu.

În mod complet fals, dl Cuculea afirmă (min. 3) că acum 80 de ani s-a discutat problema revizuirii Bibliei 1921. Întrucât nu știm ca dl. Cuculea să fi făcut el însuși cercetări în arhiva SBB, putem presupune că se bazează pe corespondența editată de dl. Emanuel Conțac, a cărui muncă o trece (deloc creștinește) sub tăcere. Din nefericire, informațiile din volumul publicat sunt deformate. Știm cu certitudine că revizuirea (propusă de corespondenții și angajații Societății Biblice Britanice) avea în vedere ediția 1924 sau edițiile ulterioare, nu ediția 1921, cum afirmă dl. Cuculea. De altfel, ediția 1921 devenise caducă prin însuşi procesul de revizuire făcut de traducător!

La minutul 3.30, dl. Cuculea vorbește despre ediția 1931 ca și când ea ar fi o traducere complet nouă făcută de Cornilescu. Or, cercetări solide (teza de doctorat a dlui Conțac și volumul de corespondență publicat recent) dovedesc că ediția 1931 are la bază Biblia 1911 publicată de SBB! La sfârșitul anilor 1920, Cornilescu însuși s-a oferit să corecteze ediția 1911, care încă mai avea cititori fideli în rândul credincioșilor neoprotestanți (adventiști și baptiști) din România.

La minutul 3.49, dl. Cuculea afirmă că „Ediția 1921 a rămas în uz până astăzi”. Vorbitorul se simte totuși obligat să recunoască, în interiorul aceleiași fraze, că a rămas „sub forma ediției 1924 sau 1928”. Corect ar fi să se spună că ediția 1921 a fost înlocuită de ediția 1924, care a rămas în uz până astăzi, cu ajustări ortografice și de punctuație.

Interviul dat de dl. Cuculea nu se remarcă doar prin dezinformări crase, ci și prin omisiuni asurzitoare. Cum este posibil ca în cele aproape 30 de minute să nu fie pomenite absolut deloc numele și contribuția Societății Biblice Britanice, ai cărei reprezentanți au făcut eforturi imense pentru a multiplica și difuza versiunea 1924 și edițiile succesive, inclusiv prin audiențe la miniștrii interbelici (G.G. Mironescu, N. Titulescu) ori la regele Carol al II-lea, atunci când ierarhia ortodoxă a făcut presiuni pentru interzicerea difuzării Bibliei Cornilescu la sate?

La min. 5, dl. Cuculea dă de înțeles că Iulian Cornilescu, fratele traducătorului, a dăruit Societății Biblice Evanghelice drepturile pentru Biblia Cornilescu! Afirmația nu doar că nu se fundamentează pe vreo dovadă, dar este și contrazisă de documentele din arhiva SBB, potrivit cărora traducătorul, Dumitru Cornilescu, și-a exprimat fără echivoc dorința ca textul său să fie publicat exclusiv de către SBB (E. Conțac, Cornilescu, p. 258, scrisoarea nr. 270). Atât în anii interbelici, cât și în perioada comunistă, când o organizație dorea să retipărească versiunea Cornilescu, cerea permisiunea conducerii SBB, organizația care preluase sub sigla proprie textul cornilescian. Această siglă echivala, din punct de vedere juridic, cu o afirmare a copyrightului.

În cursul aceluiași minut dl. Cuculea lansează o altă informație falsă, anume că „în sens juridic vorbim de o continuare a activității vechii Societăți Evanghelice a lui Cornilescu din 1920”. Realitatea este alta: între SER înființată de Cornilescu și Ralu Callimachi la 1920, pe de o parte, și SER înființată de dl. Cuculea, pe de altă parte, nu există continuitate juridică, deoarece toate organizațiile de acest fel și-au încetat activitatea în perioada comunistă. Dl. Cuculea se face vinovat de fals, fiindcă încearcă să-și prezinte organizația drept ceea ce ea nu este și nu poate fi. În plus, știm că D. Cornilescu, la plecarea din țară, a colaborat, în ce privește tipărirea Bibliei, exclusiv cu SBB, prin urmare SER, în eventualitatea că ar fi avut continuitate istorică, nu ar fi putut revendica dreptul de a tipări și difuza versiunea D. Cornilescu.

Dat fiind că dl. Cuculea reușește performanța de a strecura falsuri și dezinformări în aproape fiecare minut al discursului său, consider că ar fi contraproductiv să analizez în detaliu tot interviul difuzat de RVE și postat pe site-ul http://societateabiblicaromana.ro.

Mai adaug totuși că revizuirea Bibliei Cornilescu nu se poate întreprinde pe baza unui simplu „deziderat”, cum dezinvolt vorbește dl. Cuculea. Pentru realizarea unui proiect de această magnitudine este nevoie de o legitimitate pe care dl. Cuculea și organizația condusă de el nu o dețin.

Documentele din arhiva SBB conțin referiri la o revizuire care a fost propusă și susținută de către J.H. Adeney și J.W. Wiles, corespondenți ai SBB la București, respectiv Belgrad. Buni cunoscători ai limbii române și ai limbilor biblice, acești doi apropiați ai lui Cornilescu au sugerat biroului de la Londra să-l angajeze pe D. Cornilescu să facă o revizuire atentă, pornind de la textul ebraic (VT), respectiv grec (NT). Informații despre acest proiect, rămas la stadiul de propunere, se găsesc în volumul Cornilescu, p. 405. Prin urmare, singura organizație care are căderea de a iniția un proiect de revizuire este cea căreia D. Cornilescu i-a încredințat textul său, organizația care a apărat versiunea lui și care a pus-o la dispoziția credincioșilor români cu multe decenii înainte de nașterea dlui Cuculea și a organizației sale.

De altfel, la jumătatea acestei luni, SBB a demarat un amplu proiect de revizuire a Bibliei Cornilescu, în acord cu viziunea propusă în anii ‘20, proiect care beneficiază de expertiza unui grup de zece specialiști din spectrul neprotestant (adventiști, baptiști, penticostali), în majoritate cadre didactice provenind din institutele teologice ale principalelor confesiuni neoprotestante. Acest demers a fost întreprins prin SBIR, în bună înțelegere cu denominațiunile evanghelice care folosesc Biblia Cornilescu.

Să mai observăm, în încheiere, încă un aspect, care nu ține de istoria versiunilor Cornilescu, ci de profilul moral și spiritual al invitatului pe care l-ați avut în emisiune: dl. Cuculea nu s-a jenat să dea în judecată o organizație care a lucrat în „zăduful zilei”, apărând versiunea Cornilescu într-o vreme când nicio altă organizație nu și-a asumat această misiune dificilă. Biblia pe care dl. Cuculea o laudă cu atâta efuziune nu-l învață că este inacceptabil pentru un creștin să aducă în fața unui tribunal lumesc alți creștini? Ce fel de etică este cea care îl animă pe dl. Cuculea dacă el, care nedreptățește, dezinformează și fraudează, ajunge să dea în judecată o organizație care are dreptatea de parte ei?

În speranța că postul RVE va face reparațiile cuvenite și luând distanța critică necesară în raport cu dl. Cuculea.

Cu stimă,

Emilia Iorgandopol

Secretar General SBIR


De vreo șapte ani tot scriu pe propriul blog despre versiunea Cornilescu, pe care o citesc din copilărie și ale cărei calități și defecte am ajuns să le cunosc binișor. În ultimii ani am pledat, public și în particular, pentru revizuirea sistematică a acestei versiuni.

Ultima pledoarie mai consistentă a fost în lucrarea despre Dumitru Cornilescu (Din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi, Logos, 2014). Nu trăgeam nădejde că anevoiosul proces de revizuire se va pune în mișcare, dar iată că nesperatul s-a produs.

Societatea Biblică Britanică, prin Societatea Biblică Interconfesională, a lansat de curând acest proiect, menit să se desfășoare pe durata a trei ani (15 iunie 2015 – 15 iunie 2018).

După știința mea, este întâia oară în istoria spațiului evanghelic românesc când se reunesc în jurul unui amplu proiect de revizuire specialiști din principalele confesiuni neoprotestante: adventiști, penticostali și baptiști.

„Ca unii care am lepădat meșteșugirile ascunse”, adică secretomania caracteristică altor revizuiri (de ex., Biblia „cu triunghi”, Biblia Trinitarian Bible Society, Biblia 2001 „Traducere literală nouă”, Biblia „Cuculea” 2014), considerăm că lista colaboratorilor pentru acest proiect trebuie să fie publică. Transparența va tăia cheful de speculații ale celor care văd pretutindeni intrigi și conspirații.

Așadar, lista revizorilor desemnați de către cultele neoprotestante este următoarea:

Din partea Cultului Adventist:

  1. Florin Lăiu (VT)
  2. Daniel Olariu (VT)
  3. Laurențiu Moț (NT)

Din partea Cultului Baptist:

  1. Silviu Tatu (VT)
  2. Gelu Păcurariu (VT)
  3. Radu Gheorghiță (NT)

Din partea Cultului Penticostal

  1. Romulus Ganea (VT)
  2. Emanuel Conțac (VT/NT)
  3. Ciprian Terinte (NT).

Proiectul beneficiază de consultanța lui Lénart de Regt, specialist din partea United Bible Societies. După finalizare, textul va fi parcurs cu atenție de un filolog cu studii de specialitate.

Textul noii versiuni va fi discutat și în cadrul Comitetului Traducerii, care are următoarea componență: Ioan Câmpian Tătar (adventist), Cornel Boingeanu (baptist), Ioan Brie (penticostal).

Ediții-pilot ale mai multor cărți biblice vor fi puse la dispoziția publicului pentru testare.

Pe măsură ce proiectul va prinde contur, voi reveni cu amănunte


Vaisamar:

Din seria „ai Cartă, ai parte”. Magna Carta pe înțelesul tuturor.

Originally posted on vae.mihi:

Putem spune astăzi că libertatea își sărbatorește una din importantele sale zile de naștere. Și cât de subversivă trebuie să fie afirmația că libertatea își are obârșia în acele veacuri pe care noi, demni urmași ai Renașterii, le-am numit întunecate. Și totuși, semințele libertății individuale, din care decurg toate celelalte libertăți și drepturi, au fost depuse la începutul veacului al treisprezecelea. Magna Carta se bucura astăzi de 800 de ani de existență. O existența care totuși nu se mărginește la cărțile de istorie. Nu numai ca ea există în mod real în codul de legi al Marii Britanii, dar influența pe care a avut-o în zămislirea altor documente, idei si mișcari de eliberare, emancipare și constituționalizare a statelor moderne este de netăgăduit.

Documentul pe care îl numim Magna Carta nu s-a născut peste noapte, ci a reprezentat împlinirea unui proces prin care lumea anglo-angevină a începutului de secol XIII a…

View original 553 more words


Deși nu scriu de regulă pe blog despre mediul politic românesc, astăzi nu m-am putut abține. Pe scurt, aș spune următoarele: cancerosul nod gordian al corupției românești de extracție parlamentară nu poate fi tăiat decât de sabia tăioasă a DNA.

Acum, să vedem „pe lung”.

Astăzi am trăit o zi istorică. Justiția română pare să se fi eliberat finalmente de complexele care îi anchilozaseră grav mișcările până la demararea în forță a DNA sub conducerea lui Daniel Morar, numit în funcție de către Monica Macovei.

Un prag important l-a constituit judecarea și condamnarea marelui simbol al corupției post-decembriste, Adrian Năstase, a cărui nemăsurată aroganță, dublată de o cupiditate ieșită din comun, l-a făcut în cele din urmă să se prăbușească în mod iremediabil, cu reputația politică zdrențe și cu imaginea ciuruită.

După Adrian Năstase, a venit rândul lui Victor Ponta, al cărui plagiat ordinar ne dovedise cu prisosință lipsa de scrupule a noului „Însuși”, care găsise cu cale să „suplinească” prin tupeu gravele lipsuri la cântar în materie de etică profesională și academică. Capacitatea premierului de a disimula, de a minți, de a poza în angel radios și în persecutat politic, de a dinamita instituții prin interpuși, pentru a-și salva groasa pielicică ministerială, m-a siderat. Nivelul imaginii României în cancelariile occidentale a atins cu acel prilej un minim istoric, căci nu era cu putință să scoți capul în Europa normală fără să-ți crape obrazul de rușine cu un megaplagiator care arbora o ingenuă morgă de mironosiță.

Din șirul lung de isprăvi „marca Ponta” menționez doar campania cinică de sugrumare a votului diasporei, campanie dusă în mod cinic prin „grăjdani” care au avut o prestație infamantă, sub semnul turpitudinii și al ambiguității. Sus, în capul acestei liste a rușinii, s-a plasat în mod voluntar fostul ministru de Externe Titus Corlățean, a cărui vagă simpatie pentru spațiul evanghelic îmi dă frisoane pe şira spinării mai mult decât ostilitatea ateului verde Remus Cernea. Cu simpatizanți de calibrul moral al lui Corlățean, cine are nevoie de dușmani?

În ultima lună, din nefericire, Parlamentul a redevenit bastionul marilor corupților. Cazul lui Dan Șova, apropiat al lui Victor Ponta, este cât se poate de elocvent. Deși Victor Ponta a făcut eforturi disperate să-l facă scăpat de Șova de arest preventiv, devine tot mai clar că cei doi se vor duce împreună la fundul mlaștinii. Este o chestiune de timp până vom auzi pleoscăitul final al mocirlei închizându-se deasupra capetelor lor.

P.S. Că pe acest urmărit penal ni-l recomandau în campania electorală felurite obraze bisericești (din felurite confesiuni, inclusiv din spațiul neoprotestant) arată încă o dată lipsa cronică de claritate morală care bântuie spațiul religios autohton.


Cristian Bădiliță anunță apariția celei de a doua ediții a traducerii Evangheliei după Matei, la Editura Vremea (AICI).

evmateiIntroduceri, traducere, comentariu si note patristice de Cristian Badilita
Prefata de Theodor Paleologu
Editia a II-a revazuta si adaugita

Prin anvergura si profesionalism, traducere comentata a Noului Testament, propusa de Cristian Badilita, specialist al crestinismului timpuriu este o realizare unica in peisajul teologic si cultural romanesc. S-a urmat cu fidelitate editia stabilita de Nestle – Aland, adusa la zi de cei mai reputati savanti internationali. Traducerea imbina criteriul fidelitatii cu eleganta stilistica. Textul original poate fi consultat „in oglinda”. Amplul comentariu discuta variantele de manuscrise, oferind, de asemenea, toate informatiile necesare de ordin filologic, istoric si teologic. El nu inhiba, ci lamureste; nu sperie ci stimuleaza. O sectiune speciala este dedicata comentariilor Parintilor Bisericii, punti de legatura intre autorii textelor Noului Testament, pe de o parte, si exegeza, liturghie, spiritualitate, pe de alta parte. Noua editie a Evangheliei dupa Matei contine peste 60 pagini inedite fata de prima editie, facilitind intelegerea mai multor pasaje problematice.

 

Editura Vremea

Pagina următoare »

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 2,445 de alți urmăritori