Diverse şi foarte diverse



O altă ediție pe care m-am apucat să o verific este cea tipărită la Iași în 1871.

Eforturile făcute de SBB începând cu 1859, în spațiul vorbitor de limbă română, vor culmina cu cele două tiraje majore: Pesta (1873) și Iași (1874), care vor domina spațiul evanghelic până la apariția versiunii Cornilescu.

Cred că la apariția NT 1871 a contribuit și W. Mayer, dar istoria detaliată a numeroaselor tiraje apărute în această perioadă încă nu s-a scris.

Suntem încă în epoca latinismelor fioroase. Traducătorii zic “Spiritul Sfânt”, “reprobat”, “prosternat”, “începutul și finitul” (nu “începutul și sfârșitul”).

Simeon, de pildă, nu zice: slobozește pe robul tău, ci “Stăpâne, acum dimiți pre servul tău”.

Ciudat, abia după 150 de ani simțim că a venit vremea să adoptăm unele neologisme care au fost introduse de traducătorii ieșeni.

Protestanți au fost mereu mai dornici de înnoire. De pildă, în ediția 1871 găsim deja “templu”, în vreme ce versiunea sinodală din 1886 zice tot “biserică” (deși aplicat la contextul evreiesc termenul e anacronic).


Ediția sinodală de la 1886, tipărită în timpul lui Calinic Miclescu, se caracterizează prin câteva niște ciudățenii.

Grafia mai păstrează urmele maniei etimologizante care bântuie conștiința tinerei nații române în deceniile precedente. Astfel, găsim “dile” (cu sedilă) în loc de “zile”.

Unele formulări indică în mod clar calcuri după textul grecesc.

Nu pricep de ce titlurile au acel “pentru”, care pare să fie folosit cu sensul de “despre”. De ex. “Pentru tăerea capului lui Ioan și pentru Irod” sau “Pentru legheon” (i.e. Despre Legiunea de demoni).

Curios, întâlnim și termeni precum “profet” ori “speculator” (după gr. σπεκουλάτωρ, soldat din personalul de serviciu al comandatului de legiune, însărcinat uneori cu executarea celor condamnați).

Latinismele par să fie prețuite, de vreme ce întâlnim expresia “corp și sânge“ (nu trup și sânge) ori termeni precum “serv” (=rob). Deh, e îmbucurător să descoperim că a avut și Sf. Sinod al BOR vremuri de bejenie prin lătinie și că, dacă vorovim de linguagiul religios, nu doar de la “a trilea Râm” ne tragem, ci și de la primul. Zic „Râm”, fiindcă acuzația care figurează deasupra lui Isus, pe cruce, e scrisă, în NT 1886, cu slove “râmlenești”.

Totuși, „est modus in rebus”, fiindcă nu s-a introdus încă termenul “Templu”. Isus intră “în biserică” de unde îi scoate pe “târgoveți” (termen folosit în titlul capitolului).

Se folosește, în mod curios, numele “Iisus Christos”. Avem deci o îndelungată și solidă tradiție “democratică” atunci când vine vorba de grafia numelui Mântuitorului.


Am trecut astăzi pe la Biblioteca Universității, să mai văd niște ediții ale Noului Testament. N-am apucat să mă uit bine pe edițiile aduse din depozitul SBB, că a și început să sune alarma de incendiu și am ieșit toți în mare panică. Nu știam, vezi bine, că este exercițiul anual cerut de pompieri. Și nici bibliotecarii nu s-au obosit să ne informeze. Ori poate că așa li se cere: să respecte convenții că treaba e reală.

Revenind în sala de lectură, m-am uitat un pic peste versiunea din 1863 (ed. a șaptea, după textul de la Smirna). Ediția pe care am cerut-o nu are Psalmii, cum mă așteptam. (În ediția cu Psalmi apare o greșeală de tipar comică: în loc de “încoronat”, tipografii au cules “încornorat”).

O ediție puțin cunoscută cuprinde Evangheliile, tipărite în 1886-1887, așadar în timpul lui Carol I.

Foarte subțire și portabilă este ediția NT tipărit de SBB în 1905. La vremea aceea, sediul Societății era pe Stradela Sf. Spiridon nr. 8.

Textul acestei versiuni îmi pare un soi de Iași revizuit. Dar poate că reia versiunea Nitzulescu. Încă nu am reușit să mă uit atent ca să văd filiația.

Judecată din perspectivă strict tipografică, ediția SBB se arată mult mai solidă. Hârtia s-a conservat mai bine (cea sinodală e friabilă și gălbejită). Deși SBB a tipărit întreg NT (nu doar Evangheliile), a obținut un produs mult mai subțire.

Nu știu dacă există ediții de buzunar la fel de mici în sec. XIX.

Mai jos câteva fotografii care pun în evidență diferența de mărime.


Mi-a picat recent în mâini o lucrare biografică despre pastorul J.G. Oncken, unul dintre pionierii mișcării baptiste în Germania. Deși activitatea lui s-a concentrat la Hamburg, Oncken a vizitat Rusia în câteva rânduri.

Călătoria din toamna anului 1869, când avea aproape 70 de ani, l-a adus la Cernăuți și apoi în Moldova și Transilvania.

Singura referință notabilă privitoare la România și Transilvania (Oncken a trecut munții din România în Transilvania) e că te pândesc banditti la orice pas.

Nu s-au schimbat multe de la vizita lui Oncken. Ne luptăm și astăzi cu the impassable state of the roads. E drept că bandiții s-au mai rafinat între timp. Nu mai atacă la drumul mare, ca pe vremuri. Dau lovituri justiției prin mijloace „democratice”, se pripășesc prin parlament, legislează în favoarea infractorilor, trimit Jandarmeria să-i bată și să-i gazeze pe cetățenii care ies să proteste pașnic.

Sunt curios dacă vreunul dintre cititorii blogului a întâlnit vreo mărturie scrisă privitoare la călătoria lui Oncken în Țările Române.

Mai jos câteva fragmente din carte.


Revista The Economist nu duduie, pe cât îmi dau eu seama – ca simplu cititor ocazional al ei –, de analize ale fenomenului religios. Am fost, așadar, surprins să descopăr într-un podcast recent (ascultă AICI, de la min. 8.30 la min. 16) o analiză concisă a penticostalismului etiopian.

Etiopia, a cărei populație a atins recent 102 milioane de locuitori, are o tradiție creștină cu rădăcini istorice adânci, însă în istoria recentă a țării penticostalismul a fost persecutat dur de către regimul marxist aflat la putere până în 1995.

Știm din experiența României ce înseamnă venirea la putere a unui regim comunist, prin urmare nu am fost mirat să aflu o surpriză că în timpul regimului comunist (1974-1991) penticostalii au fost ostracizați, bătuți și întemnițați. Un pastor intervievat de Tom Gardner, corespondentul The Economist, spune că după înmormântarea copilașului său, acesta a fost dezgropat și spânzurat de o mulțime furioasă. S-au văzut și pe la noi, pe meleagurile mioritice, gloate fanatice care ies cu ciomege în calea celor care vin să le vestească Evanghelia.

Mai aflu din podcastul menționat mai sus că țara s-a deschis spre libertate religioasă abia în 1995. În prezent, lideri politici proeminenți aparțin mișcării penticostale. De pildă, premierul Abiy Ahmed Ali face parte din biserica Full Gospel Believers Church.

În ultimele decenii, numeroși etiopieni se îndreaptă către noua mișcare, percepută ca fiind mai modernă, prin comparație cu Biserica ortodoxă etiopiană, care nu poate ieși cu ușurință din formele tradiționale de închinare. Există și convertiți din mediul islamic, însă majoritatea celor care se îndreaptă spre bisericile penticostale provin din Biserica Ortodoxă. În treacăt fie spus, un exod similar, dinspre catolicism spre mișcările harismatice, are loc și în America de Sud (mai ales Brazilia).

De remarcat calitatea expunerii din The Economist, prin comparație cu modul superficial, amatorist și ignorant (vezi AICI) în care expediază presa românească un subiect similar.


Cei care sunteți interesați să citiți mărturia lui R. Wurmbrand în fața unei subcomisii a Congresului American o găsiți AICI.

Mai jos un fragment.


Deși R. Wurmbrand și-a început viața de credință la Biserica anglicană din Str. Olteni nr. 45, sub îndrumarea pastorului John Howard Adeney (personaj crucial și în povestea vieții / Bibliei lui Cornilescu), după încheierea războiului a lucrat ca pastor luteran, ca parte a Misiunii Norvegiene, coordonate de Magne Solheim.

Când Solheim, acuzat de spionaj, a fost somat să părăsească România în 1948, Misiunea Norvegiană a intrat sub jurisdicția Bisericii Reformate.

Wurmbrand a fost arestat și el în 1948 și a făcut opt ani și șase luni de închisoare. Eliberat în 1956, și-a început și mai avan activitatea evanghelistică, fiind perceput ca personalitate ecumenică.

Apropierea lui de penticostali a fost atât de mare, încât a primit la un moment dat (25 noiembrie 1956) propunerea de a deveni evanghelist penticostal.

Mai jos documentul-sursă care atestă discuția dintre Wurmbrand și conducerea Cultului de la acea vreme.


Săptămâna asta am reușit să definitivăm PDF-ul cu textul noului tiraj EDCR, care va ieși din tipografie în câteva luni.

De data asta vorbim de o ediție tipărită pe hârtie de Biblie și legată solid, ca să permită deschiderea ei completă și folosirea în contexte liturgice. (Unii colegi au fost nemulțumiți că exemplarele din primul tiraj, nefiind cartonate, nu se puteau deschide complet (la 180 de grade).

Fontul folosit în prezent este mai mare, deci noul tiraj va fi mult mai confortabil pentru ochi.

Decizia de a mări dimensiunea fontului se traduce într-un număr mai mare de pagini. Noua ediție va avea circa 490 de pagini, dar grosimea nu va fi foarte mare, având în vedere gramajul hârtiei folosite.

Trimiterile marginale au luat o pauză. Nu cred că va fi jalea prea mare pentru ele. Cine vrea le găsește în vechiul Cornilescu.

Mă aștept ca exemplarele cartonate să fie disponibile în toamnă, prin octombrie. Producția durează mai mult de data asta fiindcă tipărirea se face în afara țării. Mai jos puteți vedea coperta și două mostre de text. Precizez că lunga introducere din ediția princeps a fost scurtată.


Un cititor EDCR ne semnalează posibilitatea înțelegerii primei părți din 1 Cor. 6:18 ca slogan care era vehiculat în interiorul bisericii din Corint și pe care Pavel îl citează fără a indica acest lucru (De notat că în alte situații el indică faptul că face referire la poziția adversarilor. De ex., în cap. 15 întreabă “cum zic unii că nu este înviere…”).

Nu sunt convins că avem aici un slogan, cum cred unii exegeți (luați comentariul lui Fitzmyer și găsiți o bibliografie de bază), din mai multe motive.

Înainte de a analiza chestiunea, reiau mai jos textul din EDCR (cu referința biblică din subsol mutată în textul biblic).

6:16 Nu știți că cine se lipește de o desfrânată este un singur trup cu ea? Căci zice Scriptura: “Cei doi vor fi un singur trup”. (Vezi Gen. 2:24).

6:17 Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El.

6:18 Fugiți de desfrâu! Orice alt păcat pe care-l face omul este săvârșit în afara trupului, dar cine se desfrânează păcătuiește împotriva propriului său trup.

6:19 Oare nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care Îl aveți de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?

6:20 Ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți-L deci pe Dumnezeu în trupul [și în duhul] vostru, [care sunt ale lui Dumnezeu]!

Mai întâi trebuie observat că în context Pavel pregătește terenul pentru discuție atrăgând atenția că porneia-desfrâul (=relația sexuală cu o prostituată) implică persoana în totalitatea ei. Verbul folosit de Pavel este kollao, „a se lipi”, „a se uni”. Este același verb care stă la baza echivalentului folosit în Geneza 2:24 (proskollao), context în care este descrisă unirea fizică dintre bărbat și femeie.

De altfel, Geneza 2:24 este și contextul din care provine citatul care încheie v. 16: “Vor fi – zice [Scriptura] – cei doi o singură carne”.

Angajarea totală a persoanei ca urmare a relației sexuale constituie punctul de referință pentru înțelegerea declarației (pe care o socotesc a lui Pavel) din v. 18: “Orice păcat pe care-ar fi să-l facă omul este în afara trupului” (traducere liberă).

Constatarea lui Pavel este de bun simț și ea trebuie înțeleasă în felul următor: Nu există niciun păcat care să implice trupul în maniera în care o face imoralitatea sexuală (în context, relația unui bărbat cu o prostituată). Nu există niciun păcat în care omul să se angajeze atât de intens, încât să devină “una” cu “obiectul” păcatului săvârșit.

Se va obiecta că și lăcomia de mâncare, beția, fumatul sau folosirea drogurilor ar putea intra în categoria “păcate care implică trupul”. Comparația este neavenită dintr-un motiv evident: în niciuna din situațiile de mai sus trupul nu se angajează total, pentru a se contopi (în limbaj paulin, pentru a forma “un singur trup”) cu o altă persoană. Pavel „joacă” la el acasă, nu în deplasare, iar terenul de joc este Geneza 2 (relația intre bărbat și femeie).

Se va obiecta pote și faptul că Pavel zice “tot păcatul” sau “orice păcat” este exterior trupului și că în textul grec nu avem adjectivul pronominal “alt”.

Obiecția este neîntemeiată pentru cei care sunt familiarziați cu stilul biblic. În Mat. 12:31 avem o situație similară: “Orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului nu va fi iertată“. Dacă aplici aici “logica” multor exegeți, ajungi la concluzia că Isus se contrazice. Or, o interpretare de bun simț rezolvă aparenta contradiție prin suplinirea termenului “altă” în context.

Și Pavel face genul acesta de afirmații “totale” care de fapt se dovedesc “parțiale”. Ne zice că nu a botezat pe nimeni în afară de Crisp și Gaiu, iar apoi ne spune că a botezat și casa lui Stephanas. E normal să fie așa. Toți facem astfel de afirmații generalizatoare în cursul vorbirii, iar apoi arătăm că ele trebuie luate cu anumite limite.

De asemenea, nu văd în ce fel i-ar ajuta pe corinteni presupusul slogan. El începe cu “Orice păcat…”. Or, “păcat” e o categorie teologică. Una dintre problemele corintenilor este că ei păcătuiesc uneori fără să știe că ce fac este păcat. Am dubii serioase că membrii bisericii din Corint păcătuiau deplin încredințați că se fac vinovați de păcate. Dacă așa ar fi stat lucrurile, m-aș fi așteptat ca Pavel să tune și să fulgere împotriva acestei mostruozități (cum face în 1 Cor. 5), nu să citeze presupusul slogan ca pe ceva benign (precum “toți avem cunoaștere” și “pântecele este pentru mâncări” etc.).

Unui lozincard care se apără cu declarația: “Orice păcat pe care îl comit nu mă afectează trupește” i se poate răspunde foarte simplu: “Stimabile, orice păcat pe care îl faci te incriminează; e irelevant că e în trup sau în afara trupului.”

Dar cum ar putea un lozincard (desfrânat) să se apere eficient cu presupusul slogan că orice păcat este în afara trupului sau că nu are efecte asupra trupului? Pavel ar fi putut să-l întrebe: “Stimabile, dar când ai venit ultima dată la Cina Domnului, când ai luat masa în separeu cu amicii și v-ați îmbătat, n-a fost un păcat care să implice trupul?”

Din aceste motive, cred că nu de un slogan corintean vorbim, ci de o afirmație paulină care este strâns legată de principiul că porneia angajează trupul într-o manieră specifică (nemaiîntâlnită în cazul altor păcate).

Mai pun la socoteală că imperativul scurt “Fugiți de desfrâu” are nevoie, din punct de vedere retoric și argumentativ, de o justificare, pe care Pavel o dă imediat. Dacă nu admitem că ce urmează este o explicație paulină, îl transformăm pe Pavel într-un studențaș din anul I care leagă idei în mod incoerent. Cei care citiți, „printre lacrimi și suspine”, referate scrise de studenți de anul I știți despre ce vorbesc.

Nu dezvolt aici ideile pauline din versetele următoare. Ele întâresc argumentația, insistând pe ideea că trupul credinciosului (unit cu Hristos) este un templu. În virtutea utilizării sale ca templu, trupul nu poate intra în alte asocieri și uniuni.

Mai jos textul grecesc, pentru cei care vor să-și împrospăteze perspectiva.

1 Corinthians 6:16–20: 16 ἢ οὐκ οἴδατε ὅτι ὁ κολλώμενος τῇ πόρνῃ ἓν σῶμά ἐστιν; Ἔσονται γάρ, φησίν, οἱ δύο εἰς σάρκα μίαν. 17 ὁ δὲ κολλώμενος τῷ κυρίῳ ἓν πνεῦμά ἐστιν. 18 φεύγετε τὴν πορνείαν. πᾶν ἁμάρτημα ὃ ἐὰν ποιήσῃ ἄνθρωπος ἐκτὸς τοῦ σώματός ἐστιν· ὁ δὲ πορνεύων, εἰς τὸ ἴδιον σῶμα ἁμαρτάνει. 19 ἢ οὐκ οἴδατε ὅτι τὸ σῶμα ὑμῶν ναὸς τοῦ ἐν ὑμῖν ἁγίου πνεύματός ἐστιν, οὗ ἔχετε ἀπὸ θεοῦ, καὶ οὐκ ἐστὲ ἑαυτῶν; 20 ἠγοράσθητε γὰρ τιμῆς· δοξάσατε δὴ τὸν θεὸν ἐν τῷ σώματι ὑμῶν.


Mă bucur să anunț urbi et orbi că NT EDCR este acum disponibil în mediul online (https://my.ebiblia.ro/app/#)

Cititorii își pot instala app-ul eBiblia atât pe telefon, cât și pe tabletă, în sistem Android sau pentru iPhone.

Mai jos o captură de ecran din aplicația pentru iPad.

În ediția electronică „notele de subsol” apar imediat după versetul de care sunt legate.

Oricare dintre versiunile incluse în eBiblia se poate descărca pentru a fi folosită offline.

Mai jos Romani 7. După cum vedeți, am dezactivat din meniu trimiterile paralele.


Mi-au picat recent sub ochi un fragment (adaptat de Al. Lapedatu) din Narrative of a Mission of Inquiry to the Jews from the Church of Scotland in 1839), cartea publicată de A. Bonar și Robert McCheyne (Edinburgh, William Whyte et Co. 1843), în urma călătoriei lor prin Țările Române.

Să vedem în ce culori sunt zugrăviți românii la 1839. Deloc surprinzător, corupția este vizibilă din spațiul cosmic și acum 170 de ani.


img_3669

Acum patru ani, în cursul lunii aprilie, Societatea Biblică Interconfesională din România a început să dea primele semnale că ia în calcul necesitatea unei revizuiri profunde a textului din Biblia Cornilescu.

Fiindcă am fost implicat încă de la început în discuțiile care au dus la apariția EDCR, mi-am verificat astăzi arhiva de emailuri, în încercarea de a stabili cronologia riguroasă a evenimentelor care au premers un proiect care, pentru mine personal, a stat sub semnul declarației ἀνάγκη μοι ἐπίκειται, făcute de Pavel în 1 Corinteni 9.

În data de 20 aprilie am trimis către SBIR un email prin care anunțam că la întâlnirea preliminară (programată pe 23 aprilie) vor fi prezenți atât delegați din partea Bisericii Baptiste, cât și reprezentanți ai Comunității Penticostale București.

Cercetând mai bine în lista documentelor păstrate, am găsit și procesul-verbal al întâlnirii din 23 aprilie, cu numele tuturor participanților. Au fost prezenți atunci și doi reprezentanți ai Bisericii Adventiste. În cadrul acelei întâlniri am fost anunțați că în perioada 25-29 mai urma să vină la București Lénart de Regt, consultant de traduceri din partea United Bible Societies, pentru a ajuta la formarea echipei de revizori și pentru a stabili o strategie de lucru pe perioada proiectului, estimată la 3 ani.

Pe la mijlocul lunii mai se lucra la configurarea echipelor de revizori. Fiindcă în spațiul românesc nu mai fusese lansat un proiect de asemenea anvergură, eu unul nu prea știam de unde să apuc lucrurile. Fiind delegat să fac nominalizări, m-am pus pe scris emailuri și pe dat telefoane la toți bibliștii protestanți pe care îi cunoșteam. Nu știam cum se vor aranja lucrurile, așa că am mers pe varianta maximală. Unii dintre cei contactați inițial au confirmat intenția de a lucra în proiect, dar apoi au renunțat. În final, a rămas echipa a cărei componență o puteți citi în Introducerea NT EDCR.

Tot în luna mai am avut discuții cu membrii viitorului Comitet Pastoral și cu pastorul Moise Ardelean, președintele Cultului Penticostal, care a primit și documentația oficială din partea SBIR. Subliniez aici că traducătorii care au participat la proiect au fost avizați direct de către conducerea fiecărei Biserici (adventistă, baptistă, penticostală). Acest detaliu face ca proiectul EDCR să fie unic în istoria protestantismului românesc.

Îmi mai aduc aminte în mod distinct bătăile de cap pe care mi l-a dat procesul împărțirii echitabile a textului biblic. Ne doream ca echipele să poată lucra pe corpusuri bine delimitate (de ex., o echipă să lucreze Evangheliile Sinoptice, o altă echipă să lucreze corpusul paulin etc.).

În timpul vizitei lui Lénart de Regt am avut seminare de lucru cu echipele, pentru a ne armoniza perspectivele și a pune la punct metodologia. Era perioada în care începeam să ne cunoaștem și să ne dăm seama cam în ce ape stilistice se scaldă fiecare. Slavă Domnului, în cei patru ani care s-au scurs de atunci ne-am armonizat suficient cât să ducem la bun sfârșit revizuirea NT, care va intra mâine la tipar.

După ce vom vedea cu ochii NT, va trebui să tragem adânc aer în piept, să ne suflecăm mânecile din nou și să continuăm revizuirea VT, care este încă „la roșu” în unele secțiuni.

Voi reveni cu o nouă postare când NT va ieși din tipografie (probabil la finalul săptămânii viitoare).

Între timp, postez aici o secțiune din 2 Corinteni care îmi vorbește într-un mod special după acești patru ani de „revizuire prin credință”.

Mai jos, prima pagină din introducerea EDCR.


Săptămâna asta am primit PDF-ul cu textul întregului Nou Testament paginat. Am mai făcut o lectură în diagonală pentru a mă asigura că totul este în regulă și am mai descoperit vreo câteva chichițe pe la notele de subsol.

În următoarele câteva zile pe text se va uita un alt evaluator, astfel că luni vom putea declara închis procesul de verificare a șpalturilor, trimițând textul la tipar.

Ediția va avea cam 330 de pagini. Un volum destul de bogat, cu note de subsol consistente, mai ales în corpusul epistolar.

Dacă îmi amintesc bine, prin aprilie au început și primele ședințe de lucru în care ne-am întâlnit cu un comitet pastoral la SBIR pentru a vedea cam cum să fie profilul textului dorit.

Așadar, după patru ani, acea viziune din aprilie 2015 a căpătat în sfârșit substanță.


Toți cei care ați parcurs Epistola către Romani în versiunea Cornilescu, ați fost probabil intrigați de acel „întrucât” (scris legat) care astăzi are valoare cauzală. Cu prevederile DOOM-ului în cap, cititorul crede că textul ar însemna: „Dacă este cu putință, deoarece atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii” (Rom. 12:18).

Or, bibliștii știu că în grecește avem acolo τὸ ἐξ ὑμῶν, care s-ar putea traduce prin „cât ține de voi”.

Așadar, Pavel nu spune că trăitul în pace cu aproapele ține exclusiv de credincioși. O relație presupune două părți. Nu poți controla atitudinea celuilalt.

Exact așa trebuie să fi înțeles și Cornilescu textul, chiar dacă în versiunea lui s-a tipărit „întrucât”, nu „întru cât”.

Citind astăzi un discurs al episcopului Grigore Comșa, supranumit „biciul sectelor”, am realizat că nu doar Cornilescu scria „întrucât” legat și înțelegea „întru cât”.

Pentru cei care nu sunteți familiarizați cu activitatea lui, precizez aici că episcopul Grigorie Comșa a fost unul dintre marii prigonitori interbelici ai confesiunilor non-ortodoxe. A scris numeroase articole, a ținut conferințe peste conferințe, a alergat în lung și în lat, în speranța că va putea păstra integră „puritatea sufletului românesc”. (Asta cu „sufletul românesc” era o mare chestie în interbelic. Vestalele naționalismului integral jeleau amarnic soarta sufletului românesc, nu cumva să cadă drobul de sare peste el).

Mai jos fragmentul din discursul rostit de Comșa în parlament cu ocazia dezbaterii Legii cultelor din 1928.

Nu comentez aici valoarea de adevăr a celor afirmate de episcop. Mă interesează acel detaliu filologic subliniat cu roșu.


Am primit astăzi o veste bună: epistolele din corpusul paulin au fost paginate integral, așa că am putut trimite astăzi micile corecturi necesare pentru acest segment.

Urmează să mai primes, așadar, Epistolele Generale și Apocalipsa.

Mai jos puteți vedea cum arată primul calup de text din Evrei 11.

După cum ați putut observa, procesul de paginare merge mai greu decât ne-am așteptat. Mă așteptam ca în martie să dăm la tipar textul. Acum ne mutăm cu speranța în luna aprilie.


Nota bene: Această postare va figura o vreme „în capul” blogului. Pentru noutăți, derulați mai jos.

Dacă nu v-ați hotărât încă spre ce asociație sau fundație să direcționați cele 2% din profitul pe care îl datorați Leviathanului fiscal românesc, vă sugerez eu o posibilitate: Biblioteca ITPB.

Mă ocup de administrarea acestei biblioteci cam de prin 2011 și, prin harul Domnului, am reușit să remediez o parte din problemele pe care le-am găsit când am preluat funcția. De pildă, în perioada respectivă fondul de carte nu era catalogat integral și nu exista catalog electronic.

La capitolul „surse primare” aveam de făcut recuperări majore, prin urmare am alocat o parte din resursele noastre către înzestrarea bibliotecii cu volume din colecții consacrate (Loeb Classical Library, Sources Chrètienne, Fathers of the Church, Luther’s Works, Augustine for the 20th Century etc.). De comentarii biblice (exegetice) nu mai vorbesc. Avem acum o selecție bunicică (mai puțin cele publicate în limba germană).

Încă nu suntem unde ne-am dori, dar lucrurile continuă să se îmbunătățească, în special datorită unor prieteni generoși care au înțeles nevoia de a investi și în acest domeniu.

Ca să nu mai lungesc vorba, găsiți AICI fișierul PDF completat cu datele bibliotecii. Trebuie doar să-l personalizați cu datele proprii și să-l trimiteți / depuneți la filiala ANAF de care aparțineți.

Le mulțumesc în avans celor care ne vor credita cu încrederea lor.



Tot scotocind printre documentele mele privitoare la Cornilescu, am găsit și alte documente, legate de istoria evanghelicilor în comunism.

Mai jos o scrisoare deschisă semnată de lideri religioși care atrăgeau atenția asupra politicilor represive aplicate de statul român comunist.

Documentul menționează arestarea compozitorului Iacob Alecu din Sibiu.

De asemenea, sunt menționați Constantin Caramaon și Victor Răscol.


Stabilirea datei intrării lui Cornilescu în monahism mi-a dat ceva de lucru. Abia acum am reușit să mă dumiresc. Traducătorul a făcut cererea în 1915, așadar când încă era student. Petiția a fost discutată într-o ședință a Sf. Sinod din 12 octombrie 1915.

Ceva totuși nu iese la socoteală. Dacă D. Cornilescu s-a călugărit în toamna lui 1915, a așteptat să termine studiile sau a mers direct la Stâncești pentru a traduce Biblia? Sau a rămas o vreme în București, a început lucrul și apoi, în 1916, s-a dus la Botoșani.

Pentru a stabili cronologia precisă mai trebuie să săpăm puțin.

Mai jos documentele oficiale privind hirotonirea.

Eugenia Gologan este cea care l-a ajutat pe Cornilescu să compileze calendarul cu meditații creștine.


Prin 2005, când am descoperit prima dată textul lui Nitzulescu, mi s-a părut bunicel. Lexicul folosit de traducător era mai modern decât cel din versiunile ortodoxe din sec. 19. Nitzulescu înțelesese necesitatea de a mai înnoi pe ici, pe colo, vocabularul biblic, pentru a face traducerea mai accesibilă cititorilor.

N-am înțeles, la vremea respectivă, dacă pretenția pe care o formulase, anume ca traducerea lui să fie premiată de Academie, era justificată. În orice caz, juriul Academiei a descalificat lucrarea, atrăgând atenția că sunt premiate doar texte de autor.

Pe măsură ce citesc din această versiune realizez că ea a fost lucrată cam în grabă. Din acest motiv s-au strecurat în ea greșeli elementare.

În Romani 8:10, de pildă, Pavel afirmă că prezența lui Hristos în credincios va duce la învierea trupului, prin Duhul.

Textul grec este structurat cu ajutorul unei opoziții:

εἰ δὲ Χριστὸς ἐν ὑμῖν, τὸ μὲν σῶμα νεκρὸν διὰ ἁμαρτίαν τὸ δὲ πνεῦμα ζωὴ διὰ δικαιοσύνην.

„Dacă Hristos este în voi, trupul este muritor, din cauza păcatului, dar Duhul este [sursă de] viață, datorită dreptății.”

Ce spune Apostolul este că prezența lui Hristos în noi nu anulează în sens absolut efectele păcatului. Cea mai importantă consecință a păcatului este moartea. Or, aceasta continuă să se manifeste asupra trupului („trupul este muritor”).

Mai greu de înțeles este ce înseamnă că „Duhul este viață”. Deși în textul grec nu avem majusculă, putem fi siguri că Pavel se referă la Duhul Sfânt, care este dătătorul vieții prin excelență.

Ce înseamnă „datorită dreptății”? S-a discutat mult cu privire la sensul acestei secvențe. Prin „dreptate” eu înțeleg aici acea calitate a omului care se află într-o relație dreaptă cu Dumnezeu. Faptul că omul a fost îndreptățit (=pus într-o relație dreaptă cu Dumnezeu – temă paulină majoră) constituie baza învierii lui de către Duhul Sfânt.

Și acum să vedem ce Nitzulescu. Argumentația paulină este pur și simplu dinamitată. Din traducere rezultă că „trupul credinciosului este mort față de păcat”! Din partea a doua a versetului nu mai știi ce să pricepi: „spiritul (al cui?) este viață față de îndreptățire”. Sigurul element pozitiv ar fi faptul că dikaiosynē a fost tradus prin „îndreptățire”.

Nu știu cum a ajuns Nitzulescu să considere că prepoziția διά + Ac. s-ar putea traduce prin „față de”.

Una peste alta, Pavel folosește secvența „mort față de păcat” în 6:11, însă în greacă este folosit Dativul: „mort păcatului”. Aici Nitzulescu a tradus bine.

Cum de Societatea Biblică Britanică a ajuns să adopte această versiune și să o „lipească” de VT de la Iași încă nu mi-e clar. Poate că și-a dorit să beneficieze de prestigiul unui profesor al Facultății de Teologie din București. Doar că lucrul cu primadonele este riscant. Dacă vedeta e ocupată și solicitată, s-ar putea să facă treabă, cum zicem noi, „de mântuială” (aici, a mântui = a termina).

« Pagina anterioarăPagina următoare »