Eterna şi fascinanta Românikă



Putem răsufla ușurați, fie și numai pentru o scurtă vreme: ordonanță de urgență pentru salvarea penalilor (îndeosebi a Marelui Penal, Liviu Dragnea) nu a mai fost dată. Viorica Dăncilă și-a dat seama la vreme că Păpușarul-Șef o pune să scoată castane din foc în folosul lui. Oricât ar fi de incompetentă dna premier, are suficientă materie cenușie ca să priceapă că nu trebuie să-și riște libertatea pentru a salva un dublu condamnat penal.

Instinctul politic al lui Tăriceanu trebuie să-i fi semnalat că ordonanța va fi piatra de moară care îi va îngropa cariera politică (adio prezidențiale, cu această ghiulea prinsă de picior), iar Tudorel Toader este prea șarpe ca să nu știe că semnătura ministrului Justiției pe un asemenea act guvernamental este proba definitivă a abjecției. Ordonanța penalilor ar fi devenit semnul de înfierare pe care l-ar fi purtat permanent pe frunte, în bruma de carieră academică ce i-a mai rămas (căci de carieră politică nu mai poate fi vorba).

Iohannis, cu stilul lui caracteristic, a tras sforile necesare din interior, fără mult tapaj. Dar îmi pot imagina că în spatele ușilor închise i-a pus în vedere doamnei Dăncilă că se joacă cu focul și că afacerea va ieși prost pentru toți cei implicați în ea.

Partea bună este că, după acest eșec răsunător, pe Liviu Dragnea îl strânge tot mai mult pielea de sagri. Aura de invincibilitate a baronului PSD începe să fileze. Jilțul i se clatină și nu va mai dura mult până îl vom vedea scos pe făraș și trimis acolo unde îi este locul.

Filmul dramatic al ultimelor zile este refăcut de Dan Tapalagă AICI.

Câteva citate relevante:

 

  • Ședința de guvern se încheie fără adoptarea OUG-ului pe amnistie și grațiere. Jurnalistul Dan Turturică scrie pe Digi24: ”Se încheie o săptămână de foc, în care am trecut milimetric pe lângă o catastrofă: o nouă ordonanță de urgență în favoarea unui batalion de penali, poate chiar mai toxică decât cea din ianuarie 2017. Astăzi, nu mai există niciun dubiu că Liviu Dragnea a încercat din toate puterile să-i convingă pe Tăriceanu, Toader și Dăncilă să îl susțină în acest demers, dar a eșuat. Nu este clar cine a fost personajul determinant care a zădărnicit planurile șefului PSD, dacă doar Tăriceanu a rezistat presiunilor, din calcule de supraviețuire politică, sau dacă până și ministrul Justiției și premierul și-au regăsit o brumă de rațiune și au înțeles ce riscă dacă își pun semnătura pe o decizie cu implicații devastatoare pentru România.”
  • De notat că în tot acest timp, Antena3 a negat că s-ar pregăti un OUG, acuzând presa care a avertizat asupra acestui risc major de manipulare, deși tot la Antena 3, Bogdan Chireac, unul dintre jurnaliști invitați în mod frecvent, a anunțat că Dăncilă va propune amnistia și grațierea în discuțiile  cu Iohannis.
  • Sebastian Lăzăroiu, fost consilier la Cotroceni în mandatul lui Traian Băsescu și un bun cunoscător al funcționării mecanismelor de putere, scrie într-o analiză publicată pe Facebook că ”Povestea cu OUG pe amnistie și grațiere n-a fost un fake news. Chiar ne-a trecut glonțul pe la ureche, pentru că daddy, furios și neputincios după sentință, era gata să scoată artileria din dotare.”  Lăzăroiu propune și o explicație a eșecului lui Dragnea: ”Oare toate astea s-au întâmplat pentru că Viorica are conștiință, Tăriceanu e un bun liberal și Tudorel realizează că-și face pulbere reputația? Puțin probabil să fie doar asta. Da, pesemne că Tudorel a fost afectat de opinia Comisiei de la Venetia (din care face parte), de hula propriilor studenți, înțelege că a mers prea departe și riscă disprețul întregii bresle pe viață. Poate că Viorica s-a speriat de dosarul de la DIICOT, poate că Tăriceanu e cu gândul numai la prezidențialele de anul viitor. Dar cred că mai sunt și alte rotițe invizibile care s-au învârtit în perioada asta, clintind ușurel piesele pe tabla de șah. Că Iohannis știa de toate rotițele astea, fără să le fi pus el însuși în mișcare, n-am nicio îndoială. Că nu se bate în piept cu jocurile subterane care au zădărnicit ordonanța? Nici voi n-ați face altfel în locul lui.”

 

Reclame

Reiau mai jos apelul făcut de Organizația Declic.

Intenționez să trimit și eu un mesaj prin email Curții Constituționale. Este vital ca mesajele să fie trimise în număr cât mai mare.

***

Pe 18 iulie, Curtea Constituțională a României (CCR) va dezbate și va decide asupra sesizărilor privind Codul de Procedură Penală. Curtea este singura autoritate care poate împiedica consacrarea legală a unui set de norme care dăunează spiritului Constituției.

Am cercetat în amănunt ce instrumente democratice ne stau la dispoziție pentru a combate modificările la Codul de Procedură Penală. Amicus Curiae („prieten al curții”) este o intervenție scrisă, pe care oricine o poate trimite către CCR. Prin acest instrument juridic, le putem solicita să verifice constituționalitatea legilor în dezbatere. Am redactat o astfel de intervenție în colaborare cu specialiști în drept. Dacă vrem să avem succes în demersul nostru, e nevoie de cât mai mulți dintre noi care să trimită acest Amicus Curiae către CCR.

Trimite și tu chiar acum Amicus Curiae către CCR! Procedura e simplă. Tot ce trebuie să faci este să:

1. Copiezi textul de mai jos într-un document

2. Să completezi cu datele tale și să te semnezi

3. Să îl trimiți prin poștă, fax sau email către CCR.

Datele de contact ale CCR sunt:

EMAIL: ccr@ccr.ro

POȘTĂ: Curtea Constituțională a României Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.2, sector 5, cod postal 050725.

FAX: 0214142139 – registratură CCR
sau folosește HelloFAX pentru a trimite fax gratuit direct din calculator
***

Amicus Curiae în format .pdf

TEXT Amicus Curiae:

Dosar 961AI/2018
Către Curtea Constituțională

Ref: Amicus Curiae referitor la verificarea constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară

Stimate domnule Preşedinte, onorați judecători,

Subsemnata/ul …………………………………………, domiciliat în ………………………………………, jud. ………………………………..…., CNP…………………………………………………………………..…., adresa de email…………………………………………………………………………………………………….telefon…………………………………………..  mă adresez Curţii folosind procedura Amicus Curiae în legătură cu decizia pe care Curtea urmează a o pronunţa cu privire la sesizarea formulată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România referitor la propunerea legislativă menționată mai sus.

Astfel, propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat sub nr. L239/18.04.2018. Ea a fost dezbătută la data de 7 iunie în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei; în raportul din 11 iunie apar 316 amendamente admise și 168 amendamente respinse. Apoi pe 13 iunie  s-a înscris pe ordinea de zi a Plenului și s-a adoptat. În aceeași zi proiectul de lege a fost înregistrat la la Camera Deputaților sub nr. PL-x 373/2018 și s-a trimis din nou la Comisia specială. Potrivit raportului din 18 iunie, aceasta a admis 48 de noi amendamente și a respins 135 de noi amendamente. Fără ca raportul să fie încă redactat, în aceeași zi proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, unde a fost dezbătut și votat.

Comisia specială și-a depășit mandatul. Astfel, potrivit prevederilor Hotărârii nr 69/2017 a Parlamentului României prin care a fost înființată această Comisie specială, ea avea ca obiectiv includerea în Codul de procedură penală a deciziilor Curții Constituționale și a Directivelor Europene, respectiv punerea în acord a Codului cu rapoartele GRECO. Mai mult, potrivit Expunerii de motive, proiectul de lege în cauză și-a propus doar punerea în acord a Codului de procedură penală cu 18 decizii ale Curții Constituționale, două directive europene și cu jurisprudența CEDO, urmând a fi modificate doar 35 de articole. Or, în forma finală a proiectului s-au operat sute de modificări ale Codului. Prin urmare, toate modificările care au depășit obiectul Comisiei speciale ar fi trebuit discutate în procedura obișnuită – cu raport de la comisiile juridice ale celor două Camere și dezbatere în fiecare Cameră parlamentară.

Procedura legislativă urmată este profund defectuoasă. Utilizând pașii legali doar din punct de vedere formal, Parlamentul a deturnat o procedură esențială pentru funcționarea democrației, care presupune dezbatere publică cu toți factorii implicați, admiterea sau respingerea motivată a amendamentelor, dezbaterea în cadrul plenului camerelor parlamentare. Practic, sute de amendamente au fost admise sau respinse într-un timp atât de scurt încât participanții la procedură nu au putut nici măcar să le lectureze. Procedura urgentă prin care s-a adoptat această propune legislativă nu a fost justificată, iar graba cu care s-au desfășurat discuțiile din Comisia specială ridică mari suspiciuni asupra intențiilor parlamentarilor.

Calitatea legii este profund criticabilă. Modificarea Codului a fost inițiată în anul 2006. Redactarea lui și studiu de impact făcut a costat România milioane de euro. Codul a fost adoptat de Parlament în anul 2010. Apoi a fost modificat masiv în anul 2013 și a intrat în vigoare în anul 2014. La acea dată era prezentat ca o mare realizare a României, înglobând cele mai moderne prevederi legislative ale altor state. Adoptarea lui a fost apreciată de Comisia Europeană. În mod inacceptabil, acum se dorește o modificare substanțială a acestui cod. Fără o expunere de motive acceptabilă, fără studii de impact, fără consultarea corpului magistraților, polițiștilor și avocaților, constat că un astfel de proiect legislativ discutat și adoptat în grabă nu întrunește condițiile de claritate și previzibilitate inerente unui act normativ care ar trebui să fie valabil câteva decenii.

Voința legiuitorului este contrară interesului public. Cât timp președintele Camerei Deputaților este un condamnat penal și acesta este președintele partidului care deține majoritatea în Parlament, și cât timp acesta își cere scuze miilor de deținuți din penitenciare (declarație publică din 22 iunie 2018), este evidentă intenția sa de a face modificări care să împiedice tragerea la răspundere penală a celor vinovați de comiterea unor infracțiuni. Onorată Curte, toate modificările intenționate sau aduse codurilor penale, începând cu vara fierbinte a anului 2012, au vizat un singur lucru: protejarea infractorilor. Nu a fost vorba nicicând de protecția victimelor infracțiunilor sau de asigurarea unui proces echitabil. Or, această practică deja încetățenită pune în pericol apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor onești, funcționarea democrației și însăși siguranța națională – valori supreme ocrotite de art. 1 din Constituția României.

Stimați judecători ai Curții Constituționale,

Prin rolul său, Curtea este singura autoritate care poate împiedica consacrarea legală a unui set de norme care dăunează spiritului Constituției. Când o astfel de lege este adoptată doar pentru a proteja infractorii, când are loc un simulacru de dezbatere,  atunci înseamnă că parlamentarii nu legiferează, ci ei uzurpă o funcție esențială aparținând unui Parlament autentic prin care se exercită suveranitatea poporului.

Într-o astfel de situație, singura cale de a bloca promulgarea unui asemenea act normativ și de a împiedica practici viitoare identice, este admiterea de către Curtea Constituțională a sesizărilor depuse.

Cu deosebită consideraţie,

……………….


Răspunsul la întrebarea „Cum stăm…?” este, ați ghicit, „Stăm bine. Stăm!”

Am postat deja pe FB niscaiva pasaje din articolele care alcătuiesc dosarul „patrimoniu digital” publicat în Dilema veche (AICI).

Reiau mai jos un fragment din Scrisoarea deschisă adresată ministrului Culturii:

Vă întrebați, probabil, domnule ministru, care este scopul acestei scrisori. Am urmărit cu interes discursul pe care l-a ținut dl Liviu Dragnea la Congresul PSD din 10 martie. Frumoase vorbe – dulci ca mierea – îi picurau de pe buze, mai ales cînd anunța „asigurarea unui fond de un miliard de euro pe șapte ani pentru proiectele majore în domeniul culturii“. Sună minunat, ce-ar mai fi de adăugat? „Amețitoare sumă, ce limpede te clatini!“ Doar că el nu poate înlătura un fapt amar foarte evident: în ultimii zece ani, instituții-cheie din România nu au reușit să asigure conservarea digitală și promovarea online a douăzeci de manuscrise, chiar și cînd ea s-ar fi putut realiza în mod gratuit, cu ajutor extern.

Dar să lăsăm visul despre cele „șapte vaci grase“ pe care ni l-a împărtășit recent Faraonul PSD. A sosit timpul ca ministerul dvs. să-și propună atingerea unor obiective clare și realiste. Ne plîngem de lipsa banilor, dar uităm că în domeniul conservării digitale se pot realiza multe lucruri bune în parteneriat cu instituții străine. Funcția pe care o dețineți vă dă posibilitatea să facilitați colaborarea instituțiilor românești cu parteneri din străinătate. Nu vom suferi nici o daună la nivelul imaginii dacă vom recurge la resurse externe pentru a ne asigura că patrimoniul nostru cultural este digitalizat, promovat și valorificat dincolo de granițele țării. Trebuie să depășim complexul de „cetate asediată“. Dacă nu putem realiza noi ceea ce trebuie făcut, măcar să nu punem bețe în roate celor ce pot să ne ajute.

Fiindcă între timp am primit răspunsul la o întrebare adresată ministerului, postez mai jos informațiile primite, cu precizarea că generosul proiect numit CULTURALIA, în care se visează cu ochii deschiși 550.000 de resurse culturale digitale, este deocamdată în faza de „moloz”.

Deci, pe scurt, ce s-a făcut până în prezent? Au fost digitalizate niște artefacte dacice, s-au scanat vreo 60 de volume medievale și 32.000 de documente la Arhivele Naționale. În plus, au fost create 497 de perechi de opinci. Foarte bine, e minunat că punem în valoare opinca românească. Până vor putea circula pe autostrăzi, ca europenii, opincile vor fi extrem de utile prin glodurile naționale.

Dar răspunsul care mă roade este acesta: când vom vedea măcar un pixel din cele 550.000 de resurse culturale digitale?

Dacă dl. Ivașcu îmi poate da o dată fixă, promit că mănânc în biroul lui, live, una dintre cele 497 de opinci!

Mai jos, informațiile de la minister.

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) este beneficiar al proiectului “E-cultura: Biblioteca digitală a României”, proiect predefinit în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa Prioritară 2, Acţiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură – SECTIUNEA E-CULTURA.

Proiectul „E-cultura: Biblioteca Digitală a României” a fost depus spre finanțare la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale la sfârșitul anului 2017, a fost selectat în cadrul etapei de verificare administrativă și financiară, iar în prezent se află în etapa de evaluare tehnico – financiară.

Beneficiarul principal al investiției este Ministerul Culturii și Identității Naționale, care, având atribuțiile de promovare a patrimoniului cultural și de coordonare a instituțiilor din domeniul culturii, va utiliza echipamentele achiziționate și platforma informatică dezvoltată și va asigura buna funcționare a acestora în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin proiect.

În proiect vor fi implicate un număr de 29 de instituții, printre care enumerăm: 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul Național al Patrimoniului etc.

Realizarea acestui proiect va reprezenta un pas important în direcția îmbunătățirii conținutului digital în domeniul E-Cultură, contribuind la atingerea obiectivelor structurate în cadrul Strategiei Naționale Agenda Digitală pentru România 2020, ce implică măsuri direct legate de conservarea şi promovarea patrimoniului european.

De asemenea, un scop secundar al proiectului va consta în creșterea gradului de informare cu privire la moștenirea culturală națională atât a publicului larg, cât și a organizaţiilor, la nivel național și internațional.

Proiectul „E-cultura: Biblioteca digitală a României” are două mari componente:

  • Dezvoltarea unei platforme informatice on-line de catalog partajat și bibliotecă digitală numită „CULTURALIA”, disponibilă tuturor instituțiilor culturale din România, precum și publicului larg.
  • Digitizarea și expunerea on-line în Biblioteca Digitală a României – CULTURALIA  a peste 550.000 de resurse culturale digitale (texte, imagini, audiograme, videograme, obiecte digitale 3D) – termenul de „bibliotecă” în acest context este folosit în sens larg, reprezentând totalul dintre biblioteca tradițională + muzeu + arhivă.

După digitizarea și expunerea on-line pe platforma informatică a resurselor culturale digitale, acestea vor fi încărcate mai departe pe site-ul www.europeana.eu, proiectul contribuind și la creșterea numărului de itemi din Europeana.eu, respectiv la îmbunătățirea accesului la cultură la nivel internațional.

Totodată, UMP a fost Operator de Program (în conformitate cu OUG 88/2012 modificată prin Legea 246/2013) pentru programele finanțate din Mecanismul financiar al Spațiului Economic European respectiv PA16/RO12 – Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural și PA17/RO13 – Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european (Programe SEE).

Proiectele finanțate în cadrul programelor sus–menționate s-au dovedit a fi un real succes, acestea constituind exemple de bune practici. Proiectele au avut ca scop promovarea culturii și a valorilor la nivel național și internațional, unele dintre acestea creând instrumente practice cum ar fi: baze de date, site-uri online, expoziții virtuale etc. Redăm mai jos câteva dintre proiectele relevante implementate cu succes.

Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei. Rezultatele proiectului pun la dispoziția publicului larg și a specialiștilor din întreaga lume patrimoniul istoric/arheologic specific siturilor dacice din Munții Orăștiei.

  • au fost digitizate 500 de artefacte dacice reprezentative;
  • au fost înființate două spații expoziționale multimedia capabile să găzduiască expoziții mixte: real/virtual;
  • a fost creat un catalog al pieselor reale şi virtuale, precum şi reconstituiri ale cetăţilor dacice, vizibile în format normal sau anaglyph (cu ochelari 3D);
  • au fost dezvoltate aplicaţii multimedia pentru echipamentele din cele două spații expoziționale;
  1. Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României. Prin proiect,
  • au fost scanate circa 32.000 unități arhivistice din Arhivele Naţionale ale României;
  • a fost creată o bază de date cu peste 32.000 unități arhivistice, respectiv 36.000 documente;
  • au fost restaurate circa 1.000 documente deteriorate.
  1. Medievalia – Texte fundamentale ale culturii române medieval. Proiectul a avut două componente:
  • cercetarea și documentarea patrimoniului de carte veche din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române;
  • crearea unei baze de date conținând 60 de volume digitizate din domeniul textelor vernaculare din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.
  1. Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci. Proiectul a vizat:
  • crearea unei expoziții permanente în cadrul spațiului cultural „Colecția Dumitru Dan” dedicat călătoriei acestuia în jurul lumii;
  • elaborarea unui studiu științific cu privire la patrimoniul cultural imaterial;
  • reconstituirea audio şi video a 6 cântece şi 5 dansuri ale globe-trotterilor;
  • crearea unei baze de date descriptive conținând 677 de bunuri digitizate;
  • restaurarea a 135 de documente și a unei bundițe din patrimoniul Muzeului Județean Buzău;
  • expunerea a 120 de bunuri de patrimoniu în cadrul „Colecției Dumitru Dan”;
  • conservarea și revitalizarea a 2 meșteșuguri (confecționat opinci și cusut cămăși populare) prin organizarea a 14 ateliere meșteșugărești pentru copiii romi sau cei defavorizați;
  • confecționarea a 497 perechi de opinci;
  • reconstituirea a 2 cămăși populare;
  • crearea a 3 jocuri (un joc digital și 2 electronice).
  1. Roots in Our Moves – Patrimoniul cultural imaterial digitizat al minorității maghiare din România. În cadrul proiectului Roots in Our Moves au fost prelucrate științific peste 600 ore înregistrări folclorice video prin selectare și prelucrare detaliată, fiind astfel obținute cele 203 ore de înregistrări video disponibile în baza de date  http://www.folkmedia.ro/mediatar/. Toate materiale au fost publicate și incluse în baza de date Europeana.eu. De asemenea,
  • a fost înființat un centru de digitizare, arhivare și catalogare;
  • au fost prelucrate 2.557 de fotografii;
  • a fost publicată o colecție DVD, 120 exemplare ale colecției fiind distribuite cu titlu gratuit către entități culturale din țară și din străinătate.

Mi-a ajuns de curând în mână ediția Bibliei tipărite de Editura Făclia, în parteneriat cu Societatea Biblică Trinitariană. M-am uitat prin textul acestei revizuiri și impresia preliminară este că avem de-a face cu o încrucișare între două texte: cel al lui Cornilescu (1924) și diverse soluții de traducere preluate din KJV.

La baza acestui demers stă aversiunea viscerală a Societății Biblice Trinitariane (cu sediul la Londra) față de textul critic al Noului Testament (ediția Nestle-Aland, care este folosit de mii de cercetători din întreaga lume și care are o istorie respectabilă). Altfel, nu-mi explic următoarea precizare: „La baza traducerii TBS a stat în primul rând textul în limba greacă a lui Scrivener care atrage atenția asupra variantelor textului critic. Am lucrat sistematic pentru a ne asigura că niciuna dintre variantele critice nu rămâne în acest text” (AICI).

Dacă tragem linie și adunăm, cei aproape 190 de ani de cercetări în domeniul criticii de text sunt aruncați pur și simplu pe apa sâmbetei în favoarea conglomeratului pe care îl numim Textus Receptus. Judecând după zelul cu care este promovat acest tip de text, ai impresia că el e textul „primoridal”, coborât exact în această formă pe Sinai sau, de ce nu, direct în grădina Eden. Așadar, adepții Textus Receptus ignoră cu totul cercetarea din cele două secole care s-au scurs de la ediția lui Karl Lachmann. Acesta a recunoscut, pe bună dreptate, că Textul Receptus este  o matcă în care se depun tot soiul de aluviuni (lecțiuni secundare) care n-au existat de la bun început acolo.

Pe pagina de prezentare a noii versiuni citim următoarele: „Societatea Biblică Trinitariană din Londra (Trinitarian Bible Society – TBS) a considerat ca fiind oportună decizia de a face o nouă traducere și revizuire a textului biblic, iar la baza acestei noi traduceri să stea textul grecesc Textus Receptus și Textul Masoretic ebraic. S-au consultat îndeaproape atât Biblia de Iași, cât și versiunea lui Dumitru Cornilescu.”

În cazul în care editorii acestei noi versiuni vor să acrediteze ideea că ea este o traducere de la zero a textului ebraic, respectiv grec, afirm fără menajamente că această sugestie este o exagerare pioasă, în tradiția exagerărilor pioase care s-au tot vehiculat în prefețele edițiilor românești ale NT/Bibliei încă de la începuturile tiparului.

Formulările din textul biblic propriu-zis indică altceva: revizorii au folosit textul Cornilescu drept bază a revizuirii și l-au ciopârțit după inspirației, ca să-l transforme într-un soi de KJV românesc. Am avea deci o a doua Fidela. De parcă nu era suficientă „Fidela” americană, ne-am pricopist acum cu una „britanică”.

Exemplele care indică dependența de Cornilescu sunt mult prea numeroase pentru a fi discutate aici exhaustiv. Notez în treacăt o serie de soluții la care nu poți ajunge dacă traduci direct din greacă.

Este regretabil că atâta efort se investește pentru proiecte care ajung mari rateuri. Ele, din păcate, ajung versiuni „de butic”, fiindcă nu sunt proiecte desfășurate prin colaborarea unor specialiști de la instituțiile teologice din țară. Sunt pur și simplu menite să satisfacă ambițiile unei organizații care a făcut o pasiune pentru două texte care, cu tot prestigiul lor istoric, și-au cam trăit traiul. Mă refer la Textul Receptus și la KJV.

Iau câteva exemple din care rezultă că nu avem o traducere direct din ebraică, respectiv greacă.

Geneza 40:13: „Peste trei zile Faraon te va scoate din închisoare…””

TM (Textul masoretic): „Peste trei zile Faraon îți va înălța capul…”

KJV „Yet within three days shall Pharaoh lift up thine head,”

Mai notez în treacăt că ediția SBB 1921 are și ea idiomul ebraic „va înălța capul tău”.

Se vede cu ochiul liber că avem o folosire a vechii versiuni a lui Cornilescu, a cărui dorință a fost de a face o traducere pe înțelesul omului de rând. Să vii în anul Domnului 2017 și să spui că pleci de la textul ebraic, când de fapt iei ca punct de plecare același Cornilescu, este o formă de impostură.

Ei bine, în prefață de scrie că „traducerea de față a fost realizată prin aplicarea principiului echivalenței formale” și că „membrii echipei editoriale au căutat să exprime – pe cât posibil, în funcție de cerințele limbii române – fiecare cuvânt din textele originale”.

Luca 19:44. Gr. ἐδαφιοῦσί este tradus de Cornilescu prin „te vor face una cu pământul”, soluție care se regăsește și în TBS 2017. Traducerea direct din greacă ar fi trebuit să ducă la o altă formulare, nu chiar la cea din Cornilescu.

Romani 1:14: „și celor înțelepți și celor neînțelepți”

Textul grec al lui Scrivener zice σοφοῖς τε καὶ ἀνοήτοις, adică „și celor înțelepți și celor fără minte”

Cineva care a tradus doar cu greaca în minte, nu avea cu să ajungă exact la formularea lui Cornilescu nici dacă era insuflat de Duhul Sfânt.

Uneori găsesc în text urme ale unor formulări englezești, ceea ce arată că revizorii nu au avut suficiență competență în materie de greacă.

Romani 2:17 „celor care prin răbdare în a face fapte bune caută gloria și onoarea și nemurirea: viață veșnică”

Textul grec are doar καθ᾽ ὑπομονὴν ἔργου ἀγαθοῦ, care s-ar putea traduce prin „stăruința în faptă bună” sau, dacă vrem un pic mai liber: „stăruința în facerea binelului” sau „stăruința în fapte bune”.

Așadar, direct din greacă nu prea ai cum să ajungi la „răbdare în a face”. Dar poți ajunge pe filieră englezească, dacă ai sub ochi „patient continuance in doing…”

Din prefață aflăm că în ediția curentă s-au folosit italicele pentru a marca întregirea sensului din original, dar după ce am citit câteva capitole am ajuns la concluzia că adaosurile nu sunt parcate peste tot.

Iau un exemplu care arată și dependența traducătorilor de KJV

Romani 2:21:tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici ca omul să nu fure, furi?”

Secvența „ca omul” nu se află în textul grec, unde citim așa: ὁ οὖν διδάσκων ἕτερον, σεαυτὸν οὐ διδάσκεις; ὁ κηρύσσων μὴ κλέπτειν, κλέπτεις;

Ea provine din textul KJV, fiind marcată cu italice, ca adaos care nu se găsește în original.

21 Thou therefore which teachest another, teachest thou not thyself? thou that preachest a man should not steal, dost thou steal?[1]

Nu poți ajunge la următoarele formulări dacă traduci direct din greacă și te mai și lauzi în prefață cu motto-ul „Traducere, nu interpretare”: „scoate la lumină” (Rom. 3:5; gr. συνίστησιν), „trupul său îmbătrânit” (Rom. 4:19, gr. τὸ ἑαυτοῦ σῶμα ἤδη νενεκρωμένον); „Sara nu putea să aibă copii” (gr. τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας); „stare de har” (Rom. 5:2, gr. χάριν); „fără putere” (Rom. 5:6, gr. ἀσθενῶν).

Principiul consecvenței în traducere nu a fost respectat decât selectiv. Verbul dikaioo, „a îndreptăți”, este redat atât prin „a declara drept” (Rom. 2:13), cât și „a justifica” (Rom. 3:20).

Termenul „ethne” este tradus atât prin „Neamuri” (Rom. 3:29), cât și „națiuni” (Rom. 4:17).

Deși în prefață se mai spune că termenii de origine slavonă precum „taină” au fost înlocuiți, îl găsim în destule locuri.

De asemenea, n-a priceput de ce în loc de „ispășire” trebuie folosit „propițiere”, un barbarism teologic care probabil nu va fi asimilat de tradiția biblică românească nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Dacă ar fi vrut să mute accentul de pe ispășire, revizorii ar fi trebuit să spună „îmbunare” (căci asta mi se pare că vor să spună ei: că jertfa lui Hristos îl „îmbunează” pe Dumnezeu).

Nu e clar nici de ce ebraicul kapporet ar trebui tradus prin „tronul îndurării” și nu prin „capacul ispășirii” care, zic revizorii, fără să dea argumente, ar fi „o traducere incorectă a termenului ebraic.

Evrei 2:4. Secvența „daruri ale Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa” este o preluare de la Cornilescu. Textul grec zice καὶ πνεύματος ἁγίου μερισμοῖς κατὰ τὴν αὐτοῦ θέλησιν, „și împărțiri ale Duhului Sfânt, după voia Sa” (În KJV găsim and gifts of the Holy Ghost, according to his own will).

Evrei 9:11. Aici avem un alt indiciu clar că traducătorii n-au văzut textul grec. În greacă avem prepoziția διὰ (τῆς μείζονος καὶ τελειοτέρας σκηνῆς), care nu se poate traduce prin „cu acel cort mai mare și desăvârșit”. Și, în orice caz, „acel” trebuia pus cu italice, fiindcă nu există în greacă.

Iacov 1:5. Secvența „cu mână largă și fără mustrare” este o preluare din Cornilescu. Textul grec zice ἁπλῶς, καὶ μὴ ὀνειδίζοντος, „simplu/generos și fără să certe”. Evident, traducătorii nu s-au obosit să inoveze aici.

Iacov 1:9. Nu poți ajunge la „fratele dintr-o stare de jos” dacă traduci de la zero secvența greacă ὁ ἀδελφὸς ὁ ταπεινὸς (fratele umil).

Iacov 1:11. Cornilescu folosește două cuvinte – „căldură arzătoare” – pentru a a reda un singur cuvânt grec: καύσων – arșiță. În TBS găsim tot „căldură arzătoare”. O traducere din greacă ar fi dat pur și simplu „arșiță”.

Iacov 1:21. Versetul conține două indicii că traducătorii au luat pur și simplu textul lui Cornilescu. Mai întâi, au tradus περισσείαν κακίας, („surplus de răutate”, cf. superfluity of naughtiness – KJV) exact ca în Cornilescu. În plus, au omis să taie din versetul cornilescian secvența „în voi” (care nu are corespondent în greacă). Alternativ, ar fi putut să o marcheze cu italice, conform metodologiei anunțate.

În zilele următoare mă voi apleca mai atent asupra acestei noi versiuni. Dacă prima impresie se mențiune, avem în ediția TBS o „Fidela” lucrată mai atent, dar totuși o „fidela”.

Stilistic versiunea nu mi se pare o fericire. Nu știu ce revizor literar a lucrat pe text, dar rezultatul nu este prea grozav. Nici nu are cum să fie, fiindcă o versiune matură nu se face peste noapte. Este nevoie de discuții, întâlniri peste întâlniri, cântăriri și recântăriri, lecturi succesive etc.

Nu știu cât timp le-a luat editorilor TBS să realizeze acest proiect. În prefață nu se suflă nicio vorbuliță despre asta.

Rezultatul evaluării preliminare: așa nu!

P.S. Asemănările dintre TBS și versiunea Cornilescu sunt suficient de mari ca să justifice, cred, un mesaj trimis de Societatea Biblică Britanică suratei sale mai mici din Anglia. Epiderma britanică este în general mai subțire decât cea moldo-valaho-carpato-danubiano-pontică și ar trebui să vedem niște explicații. Ar trebui aflat dacă TBS a dorit o versiune tradusă de la zero, iar responsabilii pentru struțo-cămila rezultată sunt românii care au realizat textul și care au lucrat mai în viteză decât s-ar fi cuvenit. Eu unul am văzut prea multe năzbâtii în domeniul traducerii Bibliei ca să mă mai mir de vreo ispravă de felul acesta.

[1] The Cambridge Paragraph Bible: Of the Authorized English Version (Cambridge: Cambridge University Press, 1873), Ro 2:21.


România este zguduită acum de revelațiile privind polițistul suspectat de pedofilie, prins cu mare întârziere, după o urmărire de trei zile.

Un rol crucial în prinderea suspectului (care între timp și-a recunoscut faptele) l-a jucat înregistrarea video făcută de camera de filmare din ascensorul în care s-a produs agresiunea.

Presa a scris deja despre unele amendamente propuse de PSD-ALDE la Codul Penal, respectiv Codul de Procedură Penală. Reiau aici un fragment dintr-o analiză publicată în Revista 22.

Amendament privind limitarea mijloacelor de proba. La art. 97, lit. e) a alin. (2). Mijloacele de probă se definesc astfel: „înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă.”

Ce presupune: Din mijloacele de probă dispar, prin eventuala adoptare a unui astfel de amendament, înregistrările video, inclusiv cele de pe camerele de luat vederi montate pe stradă sau în instituții publice. Procurorul Bogdan Gabor, președintele Asociației Procurorilor din România, oferă un exemplu concret care arată pericolul unui astfel de amendament, crima de la metrou petrecută, luni, în București. „Cum va putea fi dovedită această crimă, în condiţiile în care îţi este interzis să ridici imaginile de pe camerele de luat vederi? Orice avocat va demonta orice altă probă în afara unor fotografii judiciare, pentru că fotografiile rămân ca probe, conform acestui amendament. Crima de la metrou nu va putea fi dovedită, deşi avem imagini cu autorul, ci va rămâne cu autor necunoscut. Altfel, trebuie să fie martori care să descrie efectiv scena care s-a petrecut. Însă poate că martorii nu vor putea spune cum a căzut victima pe șine, dacă a lovit-o, aruncat-o cineva. Poate că doar au văzut-o direct căzută și, atunci, în lipsa înregistrărilor video ca probe, nu se poate demonstra că o anume persoană este criminalul, deoarece poate că vorbim despre o sinucidere sau poate că victima s-a împiedicat.”

Pentru cei care au protestat în Piața Victoriei și la Parlament împotriva Comisiei Iordache este evident că procesul de măcelărire a Legilor Justiției, orchestrat de coaliția majoritară, urmărește în principal salvarea marilor corupți din PSD.

Doar că măsurile propuse, menite să-i ajute pe infractorii din partidul roșu, au efecte colaterale asupra altor domenii. Cazul pedofilului prins astăzi arată cât de periculoasă ar fi adoptarea amendamentelor privind probele video.

Legislația penală nu trebuie modificată în trombă, cum dorește ciuma roșie, al cărei interes urgent este rezolvarea unor dosare incomode pentru liderii PSD. Dimpotrivă, modificările trebuie făcute pe îndelete, prin consultări ample, mai ales cu cei din mediul profesional (asociații de magistrați).

Văd pe pagina Parlamentului că Proiectul de Lege (537/2017) este încă în lucru. Vom vedea ce va ieși în urma adoptării lui de către Camera Deputaților. Eu unul sunt foarte sceptic că PSD-ALDE se pot gândi la altceva decât mutilarea legislației penale pentru a-i pune la adăpost pe aleșii care ar trebui să dea față cu justiția.

Protestele în stradă împotriva Comisiei Iordache și a inițiativelor de felul acesta trebuie să continue. În tot acest timp, tensiunile din PSD vor crește, pe bună dreptate. Astăzi am văzut un Dragnea surâzător, care a încercat să dea impresia că ține partidul în frâu.

Între timp, Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD, iese la rampă cu o scrisoare (AICI) în care menționează „presiunea crescândă asupra membrilor și simpatizanților PSD, care sunt stigmatizați de presă și de diverse alte grupuri de presiune din societate”.

Ei bine, da! Presiunea trebuie să crească, fiindcă PSD își merită pe deplin stigmatizarea după inițiativele în domeniul legislației penale! Nu au reușit să-și salveze penalii cu Ordonanța 13, așa că au încercat niște manevre în Parlament.

Nu vor reuși!

Nu au decât să se reformeze și să scoată în față figuri respirabile, alese cu respectarea unor criterii de integritate!

Altfel, vor merge la groapa de gunoi a istorie, acoperiți de rușine, cum și merită.

P.S. Imaginea jalnică a Poliției Române, care a adăpostit atâția ani un pedofil cu probleme foarte grave, face pereche cu imaginea incompetenței Ministrului de Interne, Carmen Dan, a cărei singură „calificare” pentru post ar fi că este o apropiată a lui Liviu Dragnea.

Vedeți/auziți AICI mo(n)stră de exprimare la doamna ministru!

„Ieri am transmis o solicitare. Până acum am decât (sic! – n.r.) informațiile pe care le cunoașteți și dumneavoastră, date aseară de purtătorul de cuvânt al poliției. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate, probabil că au apreciat că nu există responsabilitate”, a declarat, marți dimineața, ministrul Carmen Dan, în prima sa declarație publică pe tema suspectului de pedofilie care lucra de mulți ani în Poliție.


Un documentar fascinant despre o problemă peste care s-a pus praful unui secol de istorie.

Un documentar despre țesătura groasă de minciuni în care partea rusă încearcă să învăluie problema, sub motiv că ea ar fi de natură eminamente istorică și că ar trebui rezolvată de o comisie româno-rusă. Abordarea e veche de când lumea: „Dacă vrei să îngropi ceva, formează o comisie”. Partea rusă a comisiei pare legată de mâini și de picioare. Ba dă boala în membrii ei, ba nu au acces la fonduri secretizate, ba nu știu ce s-a făcut cu cele 92 de tone (!) de aur românesc, pe care îl consideră dispărut.

Din păcate, documentarul scoate la iveală și lipsa de prevedere a autorităților române, care au trimis la Moscova un al doilea transport după apariția veștilor privind situația politică volatilă din Rusia țaristă.

Mi se pare stupefiant că autoritățile române nu s-au grăbit să întocmească un raport cu situația exactă a diferențelor dintre ceea ce s-a trimis în Rusia și ceea ce a fost restituit în două etape (1935, 1956). În rândul istoricilor intervievați domnește o oarecare resemnare. Toți știm, în străfundul inimii, că, dacă ursul rusesc pune labele pe ceva, nimeni nu-l mai poate face să renunțe la pradă.

Din acest motiv, autoritățile române dau din când în când impresia că se ocupă de problema Tezaurului, dar în fapt nu se prea dau de ceasul morții, fiindcă și în acest caz relația cu Rusia este dominată de o componentă pragmatică.

În orice caz, eu unul am rămas cu impresia distinctă că autoritățile române nu au făcut, la nivel istoric, tot ceea ce trebuia făcut pentru a documenta problema. Dacă se dorea, am fi avut o comisie română care să studieze exhaustiv situația Tezaurului și care să publice un Raport Final adoptat în parlamentul României.

Probabil o asemenea abordare ar fi fost socotită prea agresivă de către Rusia. Deci, în bună tradiție locală, „capul ce se pleacă sabia nu-l taie” (dar nici tezaurul nu-l vede).


Săptămâna aceasta am primit vestea că DEX-ul 2016 a inclus în definiția termenului „penticostal” schimbarea care le-a fost propusă cu mai mulți ani în urmă.

Încă din 2011 am publicat pe blogul personal câteva materiale în care arătam cât de înapoiate și jignitoare sunt anumite definiții din dicționarele explicative românești. Vezi AICI, AICI și AICI.

Tot atunci anunțam că voi sesiza conducerea Cultului Creștin Penticostal asupra acestei stări de fapt, ceea ce am și făcut. Cu acea ocazie mi s-a încredința sarcina de a propune o definiție care să fie transmisă Institutului de Lingvistică.

Scrisoarea oficială a fost transmisă Academiei la începutul lui 2012 și n-am mai auzit nimic despre această chestiune până prin vara lui 2014, când conducerea Institutului de Lingvistică a răspuns printr-o scurtă adresă, anunțând că va schimba definiția termenului „penticostal” în ediția a III-a a DEX-ului.

Avem deci un Dicționar Explicativ revizuit. Ceea ce nu înseamnă că am scăpat de toate problemele cu terminologia de factură religioasă.

Mai jos definiția cu pricina în noua ei formă.

penticostal

P.S. Mulțumesc amicului Cristi Sava pentru fotografia trimisă.

Pagina următoare »