Jurnal de Anglia



Câteva fotografii făcute acum două zile, în Suffolk.

Personajul legat a cărui statuie se vede în firida unei biserici este St. Edmund, regele-martir ucis de „liftele” daneze în 869. Sper ca aceste fotografii să fie pe gustul acelor confrați evanghelici care, scăpați cu bine din cruciade, au făcut, mai nou, o pasiune curioasă pentru cultul lui Constantin Brâncoveanu, domnul muntean mazilit (prin intrigile unor boieri români, creștini și ei!), întemnițat la Constantinopol, pentru ceea ce turcii percepuseră a fi un gest de trădare politică, și omorât după ce a refuzat salvarea oferită: lepădarea de credință și convertirea la islam. (Vedeți AICI o dezbatere despre Brâncoveanu).

 

Anunțuri

Astăzi am revenit la Cambridge. Nu pentru o fugă, ci pentru o perioadă mai lungă. În acest răstimp voi finaliza volumul de scrisori Cornilescu. Între timp, prin niște conjuncturi fericite am primit transcrierea unui interviu luat de Iosif Țon lui Cornilescu în Elveția, prin 1970. Textul conține informații noi, extrem de prețioase pentru refacerea istoriei lui Cornilescu. În măsura în care autorul interviului îmi va permite, voi posta pe blog calupuri din acest interviu.

Vremea în Cambridge este potrivită. Nici prea cald, nici prea rece. Vacile de la King’s College își rumegă în tihnă hrana, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat din 2012, când le-am văzut ultima oară.

În zona centrală orașul este aglomerat, dar fără acel amestec de grabă nebună, pe care îl vezi în București.

Unele lucruri s-au schimbat. Cei de la King’s s-au zgârcit, în sensul că nu mai poți intra cu cardul de Bibliotecă. Totuși, ni se face o favoare și suntem lăsați să intrăm. Fotografiatul în superbul tavan cu evantaiuri al capelei mă fascinează ca întâia dată.

Mai jos câteva fotografii făcute în cursul zilei de astăzi. Într-una din ele puteți vedea singurul model autentic de turban din marea artă. 🙂


Astăzi, însoțit de Dana, sora mea cea mai mică, am dat o fugă la Londra pentru a vedea cum arată în prezent fostul sediu al Societății Biblice Britanice, din Queen Victoria Street, nr. 146. După cum spuneam și cu alt prilej, străzile și numerele din orașele britanice nu se schimbă decât în mod excepțional. În anii ’20, când Cornilescu venea la Londra pentru a se întâlni cu Robert Kilgour, editorul Societății, sau pentru a fi intervievat de Comitetul SBB, denumirea străzii era aceeași.

Fostul sediul SBB se află în apropiere de Catedrala St. Paul’s. Am trecut prin zonă cu alte prilejuri, însă n-am bănuit că de la catedrală la fosta Casă a Bibliei este un drum atât de scurt. Cum cobori de la St. Paul’s spre Tamisa, pentru a ajunge la Millenium Bridge, dai de o răscruce: în stânga e Armata Salvării și în dreapta e College of Arms. Dacă o iei în dreapta, ajungi imediat la nr. 146.

Astăzi clădirea adăpostește Biserica Scientologică din Londra. Fațada restaurată a clădirii, foaierul primitor, birourile luxoase și sălile elegant mobilate trădează puterea financiară a acestei mișcări religioase.

Îi spun recepționerului că sunt cercetător și că mă ocup de istoria unei versiuni a Bibliei publicate de SBB în anii ’20. Întreb dacă aș putea vizita clădirea și dacă fotografierea este permisă, fiindcă mi-aș dori să iau niște cadre cu noul look al fostei Bible House. Mi se spune să aștept până coboară un reprezentant al mișcării.

Persoana care ne ia în primire e un yuppy care lucrează în City și care a găsit „iluminare” în mișcarea scientologică. De vreo 13 ani lucrează nu doar în mediul de afaceri londonez, ci și ca voluntar „scientolog”. Îmi spune că și astăzi sosesc la sediul lor scrisori adresate SBB.

Mi se dau asigurări că pot face fotografii la discreție, dar numai în zonele unde nu există „enoriași” (parishioners) care studiază „Scriptura”. Avem să mă lămuresc mai târziu că prin „Scriptură” se înțelege corpusul de scrieri și prelegeri lăsate de Ron Hubbard, întemeietorul mișcării.

Ne întindem la vorbă despre istoria mișcării și despre „teologia” ei. Sora mea ațâță discuția cu întrebări din zone conexe, mai ales fiindcă scientologii au și programe antidrog sau de consiliere privind drepturile omului. Eu mă sustrag din când în când pentru a face fotografiile dorite.

Sora mea observă subversiv că mișcarea se numește „church”, dar că nu pare să aibă o teologie clar definită. „Nu, confirmă ghidul, nu avem formulări dogmatice, de aceea avem vizitatori din toate confesiunile și tradițiile religioase, inclusiv musulmani.”

Ne mai spune că duminica există un serviciu de închinare și că se predică. Au și ministers care pot oficia căsătorii, la cererea enoriașilor.

Fiindcă în diferite încăperi se poate vedea un anumit tip de cruce, îl întrebăm pe ghid ce înțeles are crucea pentru scientologi, în lumina faptului că acest simbol are o semnificație specială în creștinism. Îmi spune că pentru ei crucea nu are conotații creștine (fiindcă a fost utilizată ca simbol și de păgâni). Cele opt vârfuri ale ei simbolizează opt forțe (thrusts) care îi motivează pe oameni în general. Numai știu care sunt. Singurul lesne de reținut e cel reproductiv.

Discuția despre cruce mă duce la constatarea unei ironii cât se poate de amare: o mișcare necreștină are pe frontonul clădirii ditamai crucea, simbol consacrat de creștinism, iar mișcările evanghelice din România refuză cu obstinație afișarea crucii în lăcașele lor de cult, privilegiind în schimb porumbelul, trâmbița, altarul, sfeșnicul cu șapte brațe ori tablele Legii. Cred că nu este mai mult de o săptămână de când, în timpul periplului american, un prieten îmi spunea că un penticostal a încetat să frecventeze biserica în semn de protest față de decizia pastorului de a instala o cruce pe peretele din vecinătatea amvonului. Lesne de înțeles, odată cu plecarea pastorului din acea comunitate, crucea a fost mazilită și acum zace părăsită într-un basement.

Discuțiile cu scientologul se poartă în registrul politeții tipic britanice, așa că nu vrem să ne „luăm de suman” cu el. Cel puțin nu înainte de a ne asigura că știm ce crede. Generos și primitor, gazda ne spune că putem să ne facem și un test de personalitate, ca să aflăm mai multe despre noi înșine. „Asta numai dacă răspunzi sincer la întrebări”, o tachinez pe sora mea, lămurind apoi ghidului rostul maliției mele: „Este absolventă de Drept”.

Urcăm scările până la ultimul etaj și apoi coborâm în „capelă”. La loc de cinste se află portretul întemeietorului. Pe pereți sunt afișate Codul de Onoare și alte informații. Undeva scrie că omul e o ființă esențialmente bună. Și atunci cum de are nevoie de atâtea îmbunătățiri, câte propun scientologii, mă întreb în sinea mea.

Mai am timp pentru câteva fotografii și apoi coborâm la cafenea pentru un ceai și pentru a digera experiența. Cum vine asta: să te declari „biserică” fără credința în Hristos, capul Bisericii, să afișezi o „cruce” despre care spui că nu-i creștină, să spui că omul e bun în esență, dar să-i propui îmbunătățiri pe multiple planuri? Deși scopul Bisericii Scientologice este iluminarea spirituală a omului, nu sunt deloc sigur că am plecat de acolo mai iluminat de cum am intrat. Mă tem că singura iluminare pe care am căpătat-o a fost strict de ordin arhitectural. Cert este că actualii locatari au păstrat în condiții foarte bune clădirea și s-au arătat primitori. Nu sunt sigur că reprezentanții British Petroleum (care au cumpărat clădirea de la SBB) ar fi fost la fel de generoși. Ca să nu mai spun că la serviciul de Evensong, la St. Paul’s, o gardiană cu figură de zbir ne-a luat pe sus fiindcă am îndrăznit să facem fotografii în catedrală. Un fel de „După ce că vizitați catedrala pe gratis, în timpul slujbei, mai aveți și tupeul de a face fotografii”. Deh, și eu care avusesem naivitatea de a crede că o catedrală anglicană musai că este cel puțin la fel de primitoare ca o „biserică” scientologică! 🙂

Mai jos câteva fotografii de la fosta Bible House.


Zilele trecute am încercat să descopăr vâlceaua în care se aduna John Bunyan să predice, în apropiere de Preston, sătuc cochet din Hertfordshire.

Din imensa Wain Wood a rămas astăzi un petec de pădure străbătut de câteva poteci pentru turiști.

În mod straniu, deși Wain Wood este sub nasul locuitorilor din Preston, nimeni nu pare să știe cum se poate ajunge acolo sau dacă Wain Wood există cu adevărat.

La pub sau în împrejurimi, numele acestui crâmpei de codru este atât de exotic, încât oamenii îți cer să-l reciți pe litere ca să fie siguri că au înțeles despre ce e vorba (Wain, Wane, Wayne?).

O madamă care își scotea calul la soare a ridicat din umeri la solicitarea mea. M-a întrebat ce e de văzut în Wain Wood. I-am spus că mă interesează locul în care se adunau Bunyan și ascultătorii lui (Bunyan’s Dell), dar am avut vaga impresie că nu știe cine a fost Bunyan și de ce s-ar fi adunat lumea să-l asculte. E frustrant să știi despre ce vorbești și să faci figură de nerod în fața cuiva ignorant.

Am plecat din Preston fără să fi descoperit vâlceaua unde se adunau uneori chiar și o mie de oameni pentru a asculta predicile lui Bunyan. Când am ajuns acasă m-am lămurit cu ajutorul internetului asupra traseului care ar trebui urmat. Sper să revin cu altă ocazie.

Mai jos câteva fotografii din tihnitul Preston, pentru ai cărui locuitori Wain Wood, păduricea aflată la câteva sute de metri, e o veritabilă terra incognita.


Update: 21 dec. 2013. Am adăugat câteva fotografii acestei postări, însă vremea s-a închis, prin urmare fotografiile nu reflectă condițiile meteo de ieri. 😦

Am ajuns din nou la Cambridge pentru o scurtă vizită de cercetare. Biblioteca se închide luni, prin urmare timpul meu de lucru este limitat la două zile: vineri și sâmbătă. Duminică sper să pot ajunge la evensong la King’s College Chapel, renumită pentru corul ei și pentru festivalul de Crăciun Nine Lessons and Carols.

ilice IMG_4922

Mă așteptam ca vremea să fie mohorâtă, dar a fost o zi luminoasă, cu un soare primăvăratic pe un cer cristalin. Aer rece și proaspăt, culori pitorești (ruginiul frunzelor uscate pe care vântul încă nu le-a doborât, verdele brazilor și al pinilor, sângeriul bobițelor de ilice), garduri vii, copaci înfășurați în iederă, pajiști de o prospețime ireală pentru acest anotimp, caii „îmbrăcați” în saci, pentru a face față iernii care își arată colții, garduri de lemn, case arătoase, curți bine gospodărite, ghirlande sărbătorești pe porți și pe uși.

Am plecat din pustietatea sinistră a betoanelor bucureștene, din ternul blocurilor comuniste imbecilizante, într-un peisaj care freamătă de viață și de culoare. O salutară gură de oxigen pentru minte, pentru suflet și pentru simțuri. În timp ce îmi târâiam valiza gălăgioasă pe sub platanii care străjuiesc Sidgwick Avenue m-am descoperit cu surprindere învăluit de cântecul păsărilor. A trebuit să vin la Cambridge ca să descopăr câtă nostalgie poate stârni cântecul unei păsări în plin peisaj urban.

Când am intrat pe Grange Road, aproape de Tyndale House, am crezut că nu văd bine: pomi în floare. De la distanță păreau cireși. D., gazda mea, m-a lămurit spunându-mi că sunt arbori care înfloresc numai în această perioadă.

IMG_4931

Astăzi cerul s-a mai întunecat. Nădăjduiesc că soarele va reveni mâine.

IMG_4929

IMG_4939

Biblioteca Universității e destul de populată chiar și în aceste zile dinainte de vacanță. La „Cărți rare” mă așteptau Poliglota complutensiană (6 volume) și Biblia de la Veneția (1518). Plus nesuferitul frig artificial creat de aparatele de „condiționare” a aerului. Pe la ora 16.00 simțeam că degetele îmi amorțesc. Partea bună e că într-un asemenea congelator nu ai cum să te simți somnolent.

IMG_4633


01Ieri, după o scurtă sesiune de studiu la British Library, m-am abătut pe la British Museum. Deși am mai vizitat Londra de câteva ori până acum, nu m-am învrednicit să-l văd decât acum.

02

Unul dintre amicii mei britanici, un pastor metodist, mă invitase să văd expoziția (cu plată) despre Pompeii, dar în final programele noastre de lucru nu s-au suprapus și m-am mulțumit cu galeriile obișnuite. Chiar și așa, experiența s-a dovedit peste așteptări. Sunt atât de multe de văzut, încât o singură vizită (de la ora 14.00, e drept) e insuficientă. Pe la ora 17.00 paznicii din săli au început să gonească fără milă hoardele de turiști care luaseră cu asalt muzeul de la ceasurile dimineții.

03

04

05

Galeriile cele mai populare rămân cele cu basoreliefuri asiriene, respectiv sculpturi grecești (Parthenon, Mausoleul din Halicarnas, Erechteion).

Foarte aproape de intrare e așezată enigmatica „Rozeata”, mai admirată de turiști decât Mona Lisa de la Luvru (și ‒ între noi fie vorba ‒ cam tot atât de frumoasă).

„Rozeata” e imposibil de fotografiat acătări, fiindcă turiștii stau „cioată” în jurul ei mai ceva ca broaștele în jurul lacului.

„Rozeata” e imposibil de fotografiat acătări, fiindcă turiștii stau „cioată” în jurul ei mai ceva ca broaștele în jurul lacului.

Dintre sutele de fotografii pe care le-am făcut în timpul acestei vizite, selectez o serie intitulată „La vânătoare de lei”. Măiestria artiștilor asirieni e uimitoare. Mai trebuie adăugat că pentru un biblist specializat în VT, o vizită la BM e obligatorie. Presupun că unii dintre colegii mei, odată scăpați în muzeu, cu greu s-ar mai da scoși afară.


I cannot claim that I am well-read in theology. I am perhaps too undisciplined and too eclectic in taste and approach. This is why I became so keen on finding out what young scholars from other religious traditions read nowadays in order to define and sharpen their Christian convictions in the midst of so many (heated) debates and not a little animosity, rancour or downright hatred of one’s opponents in today’s effervescent theological arena.

At the VTBS in Oxford I met Hallvard Nordbø Jørgensen, a young Norwegian minister with whom I had many engaging discussions. Because some of the authors he referred to in our conversations were unknown to me, I asked him to compile a list of authors who exerted a formative influence on his thought.

He did just that. For those interested in comparing your reading notes with his, HERE’s the link.

Having perused the list of suggested readings, I begin to suspect that some of the authors he recommends are like strong medication which should be administered only to certain patients who suffer from certain imbalances or disorders. If you experience strong adverse reactions, take smaller doses or discontinue treatment until advised otherwise by your personal physician.

If some patients will experience rashness, urticaria or other forms of visible irritation of the skin, this may be due to an intolerance to theological protein. You are likely to have had a rich low-fat milk diet, therefore transition to more solid, protein-based food should be gradual.

One last piece of advice: keep Hallvardʼs list out of the reach of children.

Pagina următoare »