Jurnal de Anglia



Am fost astăzi în vizită la catedrala din St. Albans. Prin forţa împrejurărilor, am participat la serviciul religios. Eram curios cum se desfăşoară lucrurile într-o „High Church”. Acum doi ani, pe când eram la Cambridge, am fost la capela King’s College, la Evensong (vecernie), dar, din păcate, slujba a părut să se sfârşească înainte de a începe.

Catedrala adună între zidurile ei o istorie fascinantă, pentru cine are suficientă răbdare să o urmărească. La origine, a fost o mănăstire benedictină, ridicată în perioada saxonă, pe la finele secolului 8.

Structura actuală datează în mare parte din perioada normandă, mai precis, de pe la 1077. Nava principală conţine un amestec straniu de coloane romanice şi coloane gotice, trădând două dintre principalele etape din viaţa clădirii.

Construcţia din perioada normandă (sec. 11) are ziduri din cărămidă veche, reciclată din ruinele vechii aşezări romane din vecinătate, Verulamium. Partea gotică, datând din sec. 13, este din piatră. Multe şi grele au fost încercările prin care a trecut clădirea, ajunsă la un moment dat în paragină.

Fiindcă în această zonă a fost martirizat Sf. Alban, cândva în sec. 3 (anul precis este subiect de controversă între istorici), catedrala adăposteşte un relicvariu cu presupuse rămăşiţe ale martirului.

Pe peretele din apropierea altarului se află o galerie de martiri, ale căror statui au fost instalate provizoriu acum 4 ani. Privindu-le cu atenţie, recunosc opt martiri din secolul XX, martiri ale căror statui se află şi deasupra unuia dintre portalurile de la Westminster Abbey. Dietrich Bonhoeffer, desigur, este şi el prezent.

Dar de la vremea martirilor Alban sau Bonhoeffer la vremurile moderne este o distanţă ca de la cer la pământ. În ultimii ani catedrala este celebră mai cu seamă pentru că are ca dean un cleric homosexual care trăieşte cu partenerul său într-o uniune civilă. Astăzi, cu prilejul acţiunii „Back to church”, Jeffrey John, decanul catedralei, n-a uitat să pomenească de faptul că de-a lungul timpului Biserica a discriminat diverse categorii de enoriaşi. Aş spune că, dacă o ţine în acest ritm, s-ar putea ca peste 100 de ani Biserica Anglicană să nu mai aibă pe cine să „discrimineze”…

Intrarea principală a catedralei. Nava ei, de 84 de metri, este cea mai lungă din Anglia. Precizez că nu am deprins încă toate chiţibuşurile aparatului meu foto, aşa că cer îngăduinţă pentru fotografiile postate. 🙂

Cum să fotografiezi în mod adecvat o clădire de lungimea asta?

Rozeta arată superb...

...din interior. Numai că (ne)priceperea mea de fotograf amator îi scade considerabil valoarea.

Într-o parte a zidului ogive gotice, iar în alta bolţi rotunde. Prin sec. 12, unul dintre egumenii mănăstirii a venit de la Paris decis să implementeze ceva din arhitectura de la "Notre Dame". Iată la ce frumuseţi arhitectonice duce uneori invidia clericală...

În timpul Reformei, pictura murală a mănăstirii a avut de înfruntat o adevărată urgie iconoclastă. Unele imagini au fost totuşi restaurate, în limita posibilului.

Altă pictură murală scoasă de sub var.

Doi martiri moderni, pe peretele de deasupra altarului. Cel din dreapta este, desigur, Bonhoeffer. Ştie cineva cine e cel din stânga?

Vitraliu cu scena decapitării lui Alban, primul martir "englez".

Relicvariul Sf. Alban.


Dacă treceţi pe la John’s College, să nu rataţi celebrul „Pod al suspinelor”, numit după cel din Veneţia (care, chipurile, era ultima privelişte pe care o vedeau înteminţaţii, în drum spre palatul dogelui). Podul din Cambridge nu are mai nimic în comun cu cel veneţian (în afara faptului că ambele sunt acoperite).

Ziua în care am făcut fotografia nu era prea luminoasă. Altfel, podul e o privelişte frumoasă.

img_0025


Regret că nu am vreme să postez mai multe informaţii din ceea ce am găsit în arhivele BFBS, dar astăzi e ultima zi la bibliotecă şi e cu program scurt, de aceea trebuie să parcurg în ritm alert documentele care au mai rămas nestudiate. Vremea n-a fost prea generoasă în această săptămână. Totuşi, miercuri a fost un pic de soare, numai bun pentru nişte fotografii.

Foto 1: Râul Cam, care trece prin spatele colegiilor principale. În dreapta se vede puţin din clădirea Colegiului Clare, cel mai vechi şi cel mai puţin spectaculos ca arhitectură.

img_0044

Foto 2: Turnul Bibliotecii Universităţii din Cambridge, din parcul King’s College.

img_0045


Sunt la Cambridge. Câteva dosarele groase cu scrisori din arhiva Societăţii Biblice Britanice mă aşteptau deja la sala de manuscrise, la etajul 3. Biblioteca în sine e imensă,  iar coridoarele şi camerele ei sunt capitonate pe toţi pereţii cu zeci şi zeci de rafturi cu cărţi. Uşile sunt toate securizate contra incendiilor.

Nu mi se permite să iau aparatul foto în clădire. Fotografierea este permisă numai la Serviciul care face digitalizarea.

Între scrisorile lui Cornilescu îmi atrage atenţia una care arată cât de multă ironie ascunde uneori istoria. La sfârşitul lui 1923 şi începutul lui 1924, la Societatea Biblică vin cereri pentru tipărirea unui alt Noul Testament (nu cel al lui Cornilescu). Oricât de ciudat ar părea, cererile vin în principal de la baptişti şi adventişti, care sunt familiarizaţi cu Biblia de la Iaşi (1874) şi cu Biblia Nitzulescu (revizuită de Gârboviceanu 1909/1911) şi nu vor altceva. În speţă, nu vor traducerea Cornilescu! Iată ce-i scria Cornilescu pe 22 februarie 1924 lui Kilgour, secretarul Societăţii Biblice Britanice:

2 Rutland Park Garden, N.W. 2

Dragă Dr. Kilgour,

(…)

Din câte îmi dau seama de la Bucureşti, chestiunea noii ediţii a Noului Testament este făcută pentru că baptiştilor şi adventiştilor le-ar plăcea să o aibă cu orice preţ, deoarece congregaţiile lor au fost şi sunt bazate pe această versiune (cea veche de la Iaşi şi Nitzulescu). Aşadar, sunt obişnuiţi cu ea şi nu pot înţelege nevoia unei versiuni noi. Ar vrea să aibă uniformitate în congregaţiile lor, aşa că încearcă să cumpere foarte mult vechea versiune, pentru a arăta că se vinde mai bine ca oricare alta.

(…)

Toate acestea arată câte de important este să existe o singură versiune bună care să fie prelucrată tot mai mult. Cred că acum este momentul să se decidă care versiune trebuie să fie prelucrată.

Cu respect, al dvs.

D. Cornilescu

–––––––––––––––-

Notă: Biblia 1924, cea folosită de evanghelici în prezent, era în tipar la Leipzig, încă din 1923. Se mai punea doar problema foii de titlu (dacă să fie menţionat sau nu traducătorul). În orice caz, Societatea Biblică Britanică încă era nehotărâtă asupra Bibliei pe care să o propună ca standard. Faptul că tipărea la Leipzig Biblia lui Cornilescu revizuită nu însemna nicidecum că acela era textul definitiv al Societăţii.

Ironia cea mai mare este că baptiştii (mai ales cei din Arad) şi adventiştii, fiind obişnuiţi cu alte versiuni (Iaşi şi Nitzulescu) se opun cu îndârjire noii versiuni a lui Cornilescu şi chiar vor să-l saboteze. Petre Paulini, conducătorul cultului adventist, s-a deplasat până la Londra în ian 1924 pentru a cere o audienţă cu Kilgour, cu dorinţa de a expune neajunsurile versiunii Cornilescu. Kilgour nu era disponibil, aşa că discuţia n-a mai avut loc.


libraryÎn săptămâna 8-16 feb. voi fi la Cambridge. Probabil nu voi reuşi să mă ocup de blog ca de obicei. (Spun asta fiindcă nu ştiu ce program de lucru voi avea). În orice caz, un stadiu de cercetare într-o bibliotecă atât de bogată se anunţă o experienţă cât se poate de interesantă. Mai ales că e vorba de documente privitoare la Cornilescu şi la Biblia tradusă de el (aflate în arhiva Societăţii Biblice Britanice [BFBS]).

Plecarea la Cambridge n-ar fi fost posibilă fără sprijinul nepreţuit al unor prieteni. Le mulţumesc mult (şi deocamdată le protejez identitatea). 🙂

Foto: Clădirea Bibliotecii Universităţii din Cambridge. Mai mare,  mai bogată şi ca de la pământ la cer mai bine organizată decât Biblioteca Academiei Române.

« Pagina anterioară