Recomandări



Presupun că toată lumea a auzit de templul lui Serapis din Alexandria. Indiferent ce știați sau credeți că știați, abia acum avem acces la dedesubturile dărâmării acestui celebru sanctuar.

M-am întors recent din Egipt, unde am avut ocazia să stau de vorbă cu martorii oculari la eveniment.

Revista Convergențe publică mărturiile cutremurătoare ale celor care au asistat la eveniment.

Mai jos un fragment. Găsiți AICI reportajul de la fața locului.

***

Rufin întrerupe în mod neașteptat firul istoriografic cu observația: „Presupun că toată lumea a auzit de templul lui Serapis din Alexandria”. Urmează o descriere amănunțită a incintei templului, care era situat pe o colină artificială, la capătul unei scări cu o sută de trepte. Vizitatorul este purtat prin sălile ample, pe sub bolți iluminate artificial și prin porticul dreptunghiular din interior, până la clădirea centrală, în care se afla statuia lui Serapis, „măgăoaia despre care se spunea că este făcută din tot soiul de metale și lemne” (quod monstrum ex omnibus generibus metallorum lignorumque conpositum ferebatur).

Istoricul subliniază viclenia și iscusința (dolis et arte) de care au făcut uz constructorii pentru a poziționa ferestruica templului: în ziua când statuia soarelui era adusă pentru a-l saluta pe „titular”, razele care pătrundeau pe fereastră iluminau gura și buzele statuii, încât celor care priveau li se părea că soarele însuși îl salută pe Serapis cu o sărutare. O altă înșelăciune din aceeași categorie întrebuința magneți care înălțau statuia de la pământ, dând impresia că aceasta plutește în aer.

Reluând firul acțiunii, Rufin spune că după citirea rescriptului cei din tabăra creștină s-au simțit încurajați să-l răstoarne pe autorul rătăcirii (ad subvertendum erroris auctorem), dar au ezitat din cauza unui zvon care circula printre păgâni: dacă o mână omenească ar fi atins statuia, pământul s-ar fi despicat, alunecând în haos, iar cerul s-ar fi prăbușit pe pământ. S-a găsit însă un soldat curajos, „înarmat mai mult cu credință decât cu arme pământești” care a apucat o secure cu două tăișuri și l-a lovit cu toată puterea pe bătrânul șarlatan în falcă.

Doar că cerul nu a căzut, iar pământul nu s-a prăbușit. În urma loviturilor repetate, zeitatea de lemn putred a fost doborâtă, iar apoi a fost arsă. Rufin descrie tacticos procesul de dezmembrare în urma căruia „moșneagul ramolit a fost ars în văzul cetății care îl adorase” (in conspectu cultricis Alexandriae senex veternosus exuritur). La urmă de tot a fost ars și trunchiul, în amfiteatru. „Acesta a fost sfârșitul deșartei superstiții și al străvechii rătăciri a lui Serapis”, conchide autorul.


NT EDCR a fost retipărit de curând.

Dacă nu ați ajuns încă în posesia unui exemplar, puteți obține unul de la Societatea Biblică Interconfesională.

Datele de contact le găsiți aici.

Calea Călărașilor, nr. 173, Bl. 42, sc. 2, Ap. 35,

sector 3, București, cod 030615

Telefon: 021.320.84.79

Email: sbiromania@gmail.com


Încep săptămâna cu două anunțuri „publicistic-editoriale”:

  1. Va ieși de la tipar (probabil vineri) Noul Testament EDCR, și vom putea în sfârșit să vedem „în carne și oase” obiectul eforturilor susținute făcute vreme de patru ani de echipa EDCR.
  2. Va fi disponibilă în curând, într-un volum foarte dolofan (480 de pagini), publicat de Humanitas, traducerea comentată a cărților Exodul și Levitic.

Fiindcă despre EDCR am tot scris pe blog, prezint aici câteva informații în legătură cu proiectul veterotestamentar.

Munca mea la „Biblia după textul ebraic” a început prin octombrie-decembrie 2014, când am făcut prima versiune a capitolelor din Exodul care mi-au fost alocate. În paralel a avut loc traducerea și comentarea celorlalte secțiuni, de către alți colegi traducători.

Lecturi succesive ale manuscrisului au fost făcute de toți membrii echipei. Notele și comentariile au crescut organic, odată cu întâlnirile bilunare întâlnire găzduită de Colegiul Noua Europă.

Verificarea amănunțită a textului a fost făcută, cu minuție și competență, într-un spirit profund kenotic, de dle Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, coordonatoarele proiectului.

Mai jos informațiile de pe site-ul editurii. AICI.

Pentru o mostră de traducere, vezi AICI.

Exodmostra

***

Ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu
Traducere, studii introductive și note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu, Cătălin Vatamanu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelației), autorii textului consemnat în scris (primitorii și transmițătorii Revelației) și traducătorii textului originar. Cu volumul de față, ne aflăm în prezența traducătorilor, exponenți ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admirația noastră. Pentru că reușesc să pună erudiția cea mai temeinică în serviciul cordialității, al nevoii de a înțelege ceea ce e dincolo de înțelegerea obișnuită.“ – Andrei Pleșu

Exodul este a doua carte din Tora; împreună cu următoarele trei formează o unitate tematică privind eliberarea poporului israelit din robie și mersul lui îndelungat prin pustiu, până la Țara Făgăduinței, având în centru Legământul încheiat de Dumnezeu cu el. Este considerat cartea esențială a Vechiului Testament, pentru că tot ceea ce urmează își află aici momentul fondator, referința exemplară. Deși sistemul complex de jertfe din Levitic nu mai este de actualitate, citirea Leviticului rămâne importantă pentru creștin fiindcă îl ajută să înțeleagă atât lumea religioasă în care a trăit Isus, cât și conceptele de care s-a folosit El pentru a-și formula mesajul. În plus, dincolo de prescripțiile complicate și adesea caduce, cartea Leviticului vehiculează și adevăruri veșnice, care țin de relația omului cu Dumnezeu.

Ținând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiție îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generațiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite aproape de neînțeles, cât și neologismele stridente și lipsite de conotații poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumusețea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

  • • •

Volumul de față, Exodul. Leviticul. este al doilea (primul fiind Geneza) dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustrația copertei: pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, Spania, 1299, păstrat la Biblioteca Națională a Portugaliei.


Mai am un pic și termin de citit Demonii lui Dostoievski. E probabil cel mai sofisticat, cel mai greu, cel mai politic și cel mai întunecat dintre romanele scrise de clasicul rus.

Pe scurt, așa cum îl înțeleg eu, romanul explorează consecințele autodistructive (în esență, demonice) ale curentelor filozofice și politice (în general, de inspirație iluminist-ateistă) care bântuiau în Rusia în a doua jumătate a sec. XIX.

Autorul expune cu migală cauzele care au dus la apariția unor posedați (ideologic vorbind) ca Piotr Verhovenski, a cărei persona e interpretată magistral de Anton Shagin în clipul de mai jos. Vizionând pe youtube câteva clipuri din ecranizarea făcută de ruși în 2014, a început să-mi pară rău că cei patru ani de rusă pe care i-am făcut în ciclul gimnazial s-au dus pe apa sâmbetei.

De urmărit în secvența video atât venerația religioasă (fatalmente, idolatră) a lui Verhovenski față de Stavroghin, cât și aura antichristică pe care o capătă acesta din urmă, în viziunea „închinătorului” său.

Undeva în roman, unul dintre personajele „revoluționare” spune că 100 de milioane de oameni dacă ar muri, n-ar fi prea mult pentru a institui ordinea nouă dorită de adepții „cauzei”. Fiindcă recent am cumpărat Cartea neagră a comunismului, mi-au trecut fiori pe șira spinării la gândul că ipoteticul măcel dintr-un roman scris în sec. XIX a devenit realitate în secolul următor.


Anul trecut, printre ore predate, capitole revizuite și lucrări de licență coordonate, am parcurs o lucrare masivă despre secțiunea 1 Corinteni 12-14. E vorba de o teză de doctorat susținută de Soeng Yu Li la Katholieke Universiteit Leuven, sub îndrumarea profesorului Reimund Bieringer.

Mi-a luat multișor până când am reușit să-mi adun gândurile ca să scriu recenzia la acest volum. În final, textul a apărut recent pe RBECS (AICI).

Postez mai jos câteva fragmente de început. Textul integral îl găsiți pe site-ul semnalat mai sus.

The 84 verses that comprise the largest thematic subsection of 1 Corinthians have generated countless monographs and other studies. The latest substantial contribution to this corpus is a book by Soeng Yu Li, written in the form of a doctoral dissertation. It was defended in 2016 at the Katholieke Universiteit Leuven, under the supervision of professor Reimund Bieringer.

In order to make the complex structure of his weighty volume clear, Soeng Yu Li has divided it into four parts. The first focuses on the verbal noun χάρισμα, and the second at length on the term πνευματικῶν; the third, which is also the longest, consists of successive readings of Chapters 12–14 from a “meronymic point of view” (explained below). In the fourth and final part, the author focuses on prophecy—which he describes as “the paradigm of τὰ χαρίσματα τὰ μείζονα”—in the whole of 1 Cor. 12–14.

One must begin by saying that a careful reader of 1 Corinthians is likely to find nothing unexpected in the conclusions reached by this substantial study. Even an unscholarly perusal of 1 Cor. 12–14 will not fail to note that Paul’s general intention in those verses is to bring order to the meetings of the Corinthian Christians and to divert their passion for ecstatic speaking in tongues towards things beneficial for the whole community. Soeng Yu Li, however, approaches this understanding by a long and indirect route. He takes a fresh look at many of the fine points on which scholars have disagreed and admirably attempts to categorize more precisely than has previously been done the relation between χαρίσματα and πνευματικά, the two hinges on which those three chapters turn.

Having demonstrated that χάρισμα is not a specifically religious term in non-Christian Greek literature, Soeng Yu Li looks at its 17 occurrences in the New Testament and concludes that, according to Paul’s understanding, it can be either a personal or a communal gift. When received as a personal gift, a χάρισμα can be used, he says, “for the personal benefit of the believer.” By contrast, as a communal gift, it becomes an “Aufgabeand therefore has to be used for the benefit of the whole community (p. 101).


În timp ce aștept să vină de la tehnoredactor varianta finală paginată a Noului Testament EDCR, anunț apariția a două cărți importante pentru cei interesați de domeniul studiilor biblice.

Prima lucrare este Nașterea Noului Testament, de Arthur Patzia. Volumul este fundamental pentru cei care doresc să afle informațiile de bază privitoare la procesul care a dus la scrierea, transmiterea și canonizarea documentelor care formează Noul Testament. Pentru a vedea cuprinsul ediției în limba engleză, vedeți AICI (ediția de pe Amazon).

Precizez că lucrarea va fi disponibilă în curând în librăriile creștine. Puteți cere informații despre titlu la adresa de email edituraroua [at] gmail.com. Puneți „coada de maimuță” în loc de [at]. Am pus adresa în forma aceea pentru a împiedica roboții să culeagă adresa automat de pe web.

A doua carte este un reper pentru studenții care vor să învețe limba engleză teologică. Precum se știe, editurile teologice din lumea anglo-saxonă produc o cantitate importantă de literatură teologică. Mai ales pentru publicul evanghelic românesc, engleza e foarte necesară.


De curând cele două comitete care supervizează publicarea EDCR (Comitetul de traducere și Comitetul pastoral) au validat viitorul model de așezare în pagină a textului Bibliei Cornilescu.

„Viitorul model” e un fel de a spune, căci „viitorul” e de fapt „fostul”. Doar nu în zadar spune Ecleziastul că „ce a fost va mai fi”…

Ca o splendidă ironie divină, Biblia EDCR urmează modelul primei ediții Cornilescu (al cărei text este dispus pe o coloană), tipărite la București, în 1921.

Mai jos o mostră de text biblic din Evanghelia după Matei (EDCR) și o mostră de text din Psalmi (cu precizarea că aceștia nu au trecut încă pe la revizorul literar ori pe la Comitetul Pastoral).***

Dacă săptămâna viitoare reușim să organizăm ultima întâlnire a comitetelor, pentru verificarea unor chestiuni din epistole, textul poate să intre la tehnoredactare.

Între timp, referințele marginale au fost comprimate un pic, dar coafarea lor va fi o activitate migăloasă, fiindcă uneori titlul cărții este pe un rând, iar trimiterea propriu-zisă (capitol și verset) se află pe altă pagină.

Mai jos, două imagini cu vechiul Cornilescu.

***


Jesaja_(Michelangelo) (mai mult…)


De la publicațiile britanice nu prea te aștepți să promoveze subiecte ca cel de mai jos. The Guardian, cu simpatiile lui ușor stângiste, a publicat recent un documentar despre bandele rivale din El Salvador.

Dintr-o emisiune BBC mai veche știu că aceste clanuri exportă violența în alte state din zonă și că influența lor ajunge până Statele Unite. În general, cine intră în ele nu mai iese decât mort.

Există însă și o altă cale de a părăsi aceste structuri: Isus Hristos.


Volumul Omul evanghelic a fost în lucru mulți ani de zile. După o lungă așteptare, vom putea vedea tipărită în sfârșit această colecție de studii, programată să apară la Editura Polirom în septembrie.

Coordonatorii volumului sunt Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu.

Detalii despre cuprins și autori găsiți pe blogul dedicat cărții (AICI).


Presa britanică a comentat pe îndelete filmul-satiră “Who is America?”, în care prostia absurdă a multor politicieni americani este dată în vileag de un prankster de profesie.

Urmăriți-l pe Bernie Sanders cum încearcă să fie politicos în fața unui ins care îi propune niște statistici aberante.

Încă și mai absurde sunt declarațiile senatorilor americani care mușcă și mestecă pe îndelete din aberațiile „expertului israelian”.

Nu știi dacă să râzi sau să plângi de această variantă modernă a „Prostiei omenești”.

 


Paul Arne Wagner este jurnalistul german pe care Jandarmeria română l-a ridicat ieri, în mod cu totul samavolnic, de la protestele care aveau loc în Piața Victoriei.

Urmăriți acest excepțional documentar ca să înțelegeți pe mâna cui a încăput România.

Slugile preaplecate ale Jupânului și-au făcut datoria.

Ce nu știe Jupânul este că steaua lui a început să apună. Asta i-o pot confirma personal alți jupâni temporari ai României: Adrian Năstase și Victor Ponta, de la care jupânul mai nou nu pare să fi învățat nimic.


Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea Noului Testament din EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită). Textul românesc a fost verificat integral, de două ori, de specialiști în domeniu. Revizorul literar mai are de citit Faptele Apostolilor, Evrei și Apocalipsa.

Între timp se lucrează intens și la VT, dar cantitatea de text care trebuie citită, răscitită, verificată și răsverificată este sensibil mai mare, prin urmare încă nu putem stabili în mod riguros data publicării întregii Biblii.

NT va fi gata în toamna aceasta, dacă nu apar situații neprevăzute care să ne împiedice să ducem proiectul la bun sfârșit.

Semnalele pe care le-am primit până în prezent sunt bune. Cei care înțeleg nevoia realizării acestei revizuiri se declară mulțumiți de forma textului.

Am întâlnit și o excepție notabilă. Un pastor dintr-o anumită confesiune evanghelică (de limbă maghiară) a declarat într-un anumit context că nu dă „doi bani” pe noua revizuire. În fapt, respectivul opinent nu dă „doi bani” pe textul critic (Nestle-Aland 28) folosit ca etalon în procesul revizuirii, prin urmare nu putea da prea mulți gologani nici pe revizuirea care are ca punct de referință textul critic.

Înverșunarea de acest tip nu este ceva nou în spațiul evanghelic românesc. Când s-a tipărit prima dată versiunea Cornilescu, unii aparținători ai aceleiași confesiuni din care face pastorul citat mai sus au dat de înțeles că nu dau prea mulți bani pe noua versiune, care atenta la „sacralitatea” Bibliei de la Iași 1874, folosită până la acea dată de evanghelicii români.

Dar să nu zăbovim prea mult asupra opiniilor celor care, din considerente ideologice, nu pot aprecia efortul masiv care s-a făcut în cei trei ani de când a început lucrul la EDCR. Cei nouă revizori implicați în proces știu prea bine câtă energie s-a cheltuit pentru a face textul să sune bine.

Important este ca sarcina verificării traducerii să se încheie la timp și oamenii să aibă la dispoziție un text bine cântărit. În final, gradul de receptare a versiunii pe termen lung este testul pe care va trebui să-l dea și EDCR, ca orice traducere.

Până apare tot NT în format electronic și tipărit, vă ofer o mostră de traducere din Luca, evanghelia al cărei text a fost analizat ieri de Comitetul Pastoral al EDCR.

Pilda ispravnicului necinstit

1 Isus le-a spus ucenicilor: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipește avuțiile. 2 El l-a chemat și i-a zis: «Ce aud despre tine? Dă-mi socotelile isprăvniciei tale, căci nu mai poți rămâne în slujbă!» 3 Ispravnicul și-a zis: «Ce voi face dacă stăpânul îmi ia slujba? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. 4 Știu ce voi face pentru ca, atunci când voi fi scos din slujbă, ei să mă primească în casele lor.» 5 I-a chemat pe datornicii stăpânului său, unul câte unul, și i-a zis celui dintâi: «Cât îi datorezi stăpânului meu?» 6 «O sută de măsuria de untdelemn», a răspuns el. Și i-a zis: «Ia-ți înscrisul, așază-te și scrie degrabă cincizeci!» 7 Apoi i-a zis altuia: «Dar tu cât îi datorezi?» «O sută de măsurib de grâu», a răspuns el. Și i-a zis: «Ia-ți înscrisul și scrie optzeci!» 8 Stăpânul l-a lăudat pe ispravnicul necinstit pentru că lucrase cu iscusință. Căci fiii veacului acestuia sunt mai iscusiți decât fiii luminii în relațiile cu semenii lor. 9 Eu vă spun: Faceți-vă prieteni cu ajutorul avuțiilorc necinstite, pentru ca, atunci când ele se vor sfârși, să fiți primiți în corturile veșnice.

10 Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mari. 11 Dacă în avuția necinstită n-ați fost credincioși, cine o să v-o încredințeze pe cea adevărată? 12 Și, dacă în lucrul altuia n-ați fost credincioși, cine o să vă dea ce-i al vostru? 13 Niciun rob nu poate sluji la doi stăpâni, căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și avuției.”

Pilda bogatului și a lui Lazăr

19 Era odată un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și petrecea în fiecare zi cu mare fast. 20 Iar un sărac numit Lazăr zăcea la poarta lui, plin de bube, 21 și ar fi dorit să se sature cu [resturile] ce cădeau de la masa bogatului. Ba mai veneau și câinii să-i lingă bubele. 22 S-a întâmplat că săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost îngropat. 23 Pe când era el în Hades, în chinuri, și-a ridicat privirile și l-a văzut de departe pe Avraam, iar pe Lazăr în sânul lui. 24 Atunci a strigat: «Părinte Avraam, fie-ți milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav mă chinuiesc în văpaia asta!» 25 Avraam i-a răspuns: «Fiule, adu-ți aminte că în viață tu ai avut parte de lucrurile bune, iar Lazăr de cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi și voi este o prăpastie mare, pentru ca cei ce ar vrea să meargă de aici la voi să nu poată, și nici de acolo la noi să nu treacă.» 27 Bogatul a zis: «Atunci, părinte [Avraam], te rog să-l trimiți în casa tatălui meu, 28 unde am cinci frați, ca să-i avertizeze și să nu ajungă și ei în acest loc de chin.» 29 Avraam a răspuns: «Îi au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei!» 30 «Nu, părinte Avraam», a zis el, «ci, dacă va merge la ei cineva din morți, se vor pocăi.» 31 Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu vor fi convinși nici dacă ar învia cineva din morți.»”

 a16:6 Grecește: bátos, unitate de măsură echivalentă cu aprox. 39 de litri.

 b16:7 Grecește: kóros, unitate de măsură echivalentă cu aprox. 390 de litri.

 c16:9 Gr. mamōnás, adaptare în greacă a termenilor mamon (ebr.) sau mamona’ (aram.). În textele în limba ebraică sau aramaică, termenul este folosit cu sensul de „bogăție”, „bani”, „avere”. Același termen este reluat în vers. 11 și 13.


Semnalez și aici pe blog un material publicat pe Contributors.

Mai jos câteva citate.

Fiindcă în românește nu sunt foarte numeroase traducerile după autori din secolul XV, publicarea în premieră a lucrării lui Georg Captivus Septemcastrensis, Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor, în traducerea prof. univ. dr. Ioana Costa, reprezintă un eveniment editorial cu totul remarcabil. Că acest incunabul se publică atât de târziu în română, mai ales că un exemplar din ediția princeps (1481) se păstrează în biblioteca „V. A. Urechia” din Galați, se poate explica doar parțial ca efect al declinului care, din nefericire, afectează limbile clasice în România, cu reverberații asupra întregii culturi autohtone. Multe și complexe sunt pricinile care ar putea fi invocate, însă nu este locul potrivit să le discutăm aici.

Pentru a se putea realiza publicarea unui asemenea volum, adevărat best-seller în secolele XV-XVI (republicat în 1530 inclusiv de Martin Luther, cu o prefață-recomandare), era nevoie de eforturi unui primum movens editorial, care în acest caz a fost dl. Constantin Erbiceanu, autorul studiului introductiv. Georg Captivus Septemcastrensis (George de Ungaria, numit uneori și „Anonimul din Sebeș”), capturat de turci în 1438 și vândut la târgul de sclavi din Edirne (Adrianopol), își petrece douăzeci de ani din viață ca rob și ajunge să cunoască bine atât obiceiurile și instituțiile turcilor, cât și islamul în general. După cincisprezece ani petrecuți în slujba aceluiași stăpân, care în final în tratează ca pe un membru al familiei, primește învoirea de a pleca temporar în insula Chios, își calcă promisiunea de a se întoarce, iar în final se stabilește la Roma.

Devenit membru al ordinului dominican, și-a povestit experiențele într-o carte atipică pentru vremea ei, descriind atât practicile inumane ale turcilor (campaniile de jaf, dublate de interesul asiduu pentru traficul de sclavi), cât și elementele pozitive ale noii culturi pe care a ajuns să o cunoască din interior.

Continuarea AICI.


Dirijorul John Nelson împărtășește „pericolele” la care te expui ascultând muzica lui Bach. Cum ar zice C.S. Lewis, un tânăr muzician nereligios ar face bine să-și selecteze cu grijă repertoriul, dacă nu vrea să aibă niște „surprize neplăcute”. Mai ales în muzica barocă, „primejdiile” pândesc la tot pasul. Nu știi din ce compoziție te poate săgeta Vânătorul ceresc. Odată pătrunsă în inimă, săgeata ascuțită nu se mai poate scoate decât cu mare „vătămare” pentru sănătatea „victimei” . 🙂


Spune-mi de câte ori faci referire la Evul Mediu ca la un timp al inculturii și barbariei, ca să-ți spun cât de (in)cult ești.

Urmăriți cum folosește românul (sau europeanul?) tipic „Evul Mediu” ca termen de comparație și veți avea măsura percepției deformate care subzistă în imaginarul popular cu privire la această epocă. Când omul de rând vrea să spună că „nu mai suntem în Evul Mediu”, el are vag în cap o vreme în care „oamenii credeau că pământul este plat”. În fapt, medievalii educați, pe urma anticilor, știau că pământul este o sferă.

După socotelile omului „de pe stradă”, societatea medievală era înapoiată pe toate planurile, ca și cum în ea s-ar fi îngrămădit toate relele posibile din celelalte perioade ale istoriei. (Las’ deoparte faptul că discreditarea Evului Mediu e în bună măsură renghiul de PR pe care ni l-au jucat cu succes Renașterea, prin umaniști, și că Evul Mediu a avut problemele lui, ca orice epocă).

Ce nu prea se știe la nivel popular este că mult hulitul Ev Mediu este perioada în care apar universitățile, în care se copiază și se difuzează manuscrise iluminate cu multă măiestrie. Apoi, cu gândirea și estetica medievale e imposibil să ajungi la ororile arhitectonice de genul Casei Poporului, acest mega-buboi care sluțește aspectul Bucureștiului. Tot atunci, ca să nu lungesc prea mult vorba, apar importante ordine monahale care fac posibilă răspândirea creștinismului în Europa.

Dacă vreți să contemplați sistematic minunățiile manuscrise produse de Evul Mediu, vă recomand pagina de FB Manuscriptorium, „ținută în spate” de Cristian Ispir, doctor în istorie medievală și angajat la British Library într-un proiect de digitalizare de manuscrise.

Dați un like pe pagină și veți primi în mod constant mici frânturi de Ev Mediu, una mai frumoasă decât alta.

Mai jos, fragment de manuscris ebraic, de pe la 1460.

MS


NECGen

A apărut în sfârșit primul volum din noua traducere a Bibliei după textul ebraic, proiect care se desfășoară la Colegiul Noua Europă.

Fiindcă am participat regulat la întâlnirile acestui grup de traducere, încă din 2013, mă bucur că putem vedea rodul eforturilor noastre.

Volumul va fi lansat la Gaudeamus, sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 17.00. (Urmăriți calendarul evenimentelor, în cazul în care apar schimbări de ultim moment).

Mai jos o pagină de text și câteva informații despre volum (preluate de pe site-ul Humanitas). Pentru comenzi, vedeți AICI.

NECGen2

***

Ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu

Traducere, studii introductive și note de Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelației), autorii textului consemnat în scris (primitorii și transmițătorii Revelației) și traducătorii textului originar. Cu volumul de față, ne aflăm în prezența traducătorilor, exponenți ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admirația noastră. Pentru că reușesc să pună erudiția cea mai temeinică în serviciul cordialității, al nevoii de a înțelege ceea ce e dincolo de înțelegerea obișnuită.“ (ANDREI PLEȘU)

Ținând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiție îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generațiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite cvasi-ininteligibile, cât și neologismele stridente și lipsite de conotații poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumusețea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

Volumul de față, Geneza, este primul dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

 


Mai jos găsiți link-ul pentru partea a doua a interviului difuzat de RVE.

Fiindcă am reușit să ascult și eu interviul, îmi dau seama că aș face unele precizări suplimentare la ceea ce am spus viva voce. Asta mai ales fiindcă fluxul gândirii și fluxul vorbirii nu se aliniază perfect întotdeauna. Uneori ai în minte o idee, o verbalizezi, dar lași nespuse alte lucruri pe care le subînțelegi. Or, ascultătorul nu are acces la tot ce ai în minte și rămâne uneori cu unele semne de întrebare. În orice caz, sper că esențialul este limpede.


Nu cu mult timp în urmă am fost invitat la Radio Vocea Evangheliei pentru un interviu legat de tema care ne-a ținut în priză anul acesta (mai cu seamă în luna octombrie).

Fiindcă am primit fișierele în variantă mp3, le-am încărcat pe youtube și am folosit ca imagine (la cererea expresă a youtube) coperta ultimei cărți.

Puteți asculta aici prima parte a interviului. Voi reveni cu partea a doua într-o postare separată.

Enjoy!


Semnalez aici începutul unui excelent articol publicat pe Contributors (AICI) de Teofil Stanciu, pe care îl și felicit pentru inițiativă.

Pentru a citit tot materialul, accesați link-ul indicat mai sus.

***

Aniversarea a 500 de ani de la debutul Reformei protestante a suscitat un oarecare interes mediatic inclusiv în spațiul românesc, aflat sub mult mai puternica amprentă generală a creștinismului ortodox ce n-a avut parte de astfel de cutremure structurale. Familiarizarea cu un fenomen de o asemenea magnitudine nu este sub nicio formă un demers rezervat doar celor cu interese religios-spirituale, nici doar urmașilor spirituali ai Reformei. Dimpotrivă, este un gest cultural ce conferă fiecărui individ o poziționare mai adecvată într-o lume globală de largă respirație occidentală, ce poartă adânc impregnată marca obârșiilor sale morale și religioase. Ar fi suficient să ne amintim teza – deosebit de influentă, chiar dacă nu infailibilă – a lui Max Weber, care stabilea o legătură directă între spiritul capitalist și etica dezvoltată de grupările protestante.

Gândirea teologică, antropologică, socială, morală și politică a marilor reformatori ar merita cunoscută mai cu seamă din scrierile lor – și abia pe urmă prin filtrele ulterioare care popularizează adesea versiuni modificate, trunchiate sau complet denaturate ale ideilor inițiale (cazul calvinismului ce s-a îndepărtat de Calvin fiind unul elocvent). Deși pleiada teologilor care au imprimat direcția diverselor orientări protestante este semnificativ mai cuprinzătoare, în limba română avem acces limitat la scrierile a doi dintre corifeii incontestabili ai Reformei: Martin Luther și Jean Calvin.

Cu ani în urmă, editura Logos din Cluj începea o colaborare cu profesorul Petru Forna, specialist în istoria limbii germane și literatura germană veche și medie, în vederea publicării operelor lui Luther în românește. Între timp, universitarul clujean a decedat, însă din această colaborare au rezultat trei volume de Scrieri (publicate între 2003-2013), ce includ câteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale părintelui Reformei: volumul 1 – Cele 95 de teze, Despre libertatea creștinului, Despre robia babiloniană a bisericii, Către nobilimea germană; volumul 2 – O predică despre căsătorie, Patimile lui Hristos, Isus S-a născut evreu, Despre faptele bune, Scrisoare către trei călugărițe, Către domnii consilieri, Îndemn la pace și Împotriva hoardelor, Dacă și soldații pot fi mântuiți; volumul 3 – Comentariu la Epistola către Romani, Comentarii la Epistola către Galateni, Catehismul mic, Scurte explicaţii la Catehismul mic.

Soarta lui Jean Calvin, reformatorul de la Geneva, a fost mai puțin fericită. Lucrarea sa de căpătâi, Institutio christianae religionis, rescrisă și reorganizată în mai multe rânduri de către autor pe parcursul a peste 20 de ani, este tradusă în românește – cu titlul Învățătura religiei creștine (Oradea, Cartea Creștină, 2003) – după o ediție în limba… engleză! Decizia este motivată în prefață de către dr. Iosif Țon, dar rămâne un cert neajuns că nu s-au folosit edițiile definitive scrise de Calvin însuși în latină (1559) sau franceză (1560). O altă cărțulie care se prezintă drept „o versiune abreviată şi rescrisă pentru cititorii de azi a lucrării clasice Instituţiile Religiei Creştine” pare să poarte povara aceluiași păcat, fiind tradusă tot din engleză, după cum sugerează numele englezit al autorului John (!) Calvin – este vorba despre Creștinism biblic, Oradea, Făclia, 1997. Există totuși și două tomuri traduse după original: Jean Calvin, Ioan (Cluj, Logos, 2011) și Romani (Cluj, Logos, 2015), ambele sunt comentarii exegetice traduse din franceză.

Pagina următoare »