Recomandări



Semnalez și aici pe blog un material publicat pe Contributors.

Mai jos câteva citate.

Fiindcă în românește nu sunt foarte numeroase traducerile după autori din secolul XV, publicarea în premieră a lucrării lui Georg Captivus Septemcastrensis, Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor, în traducerea prof. univ. dr. Ioana Costa, reprezintă un eveniment editorial cu totul remarcabil. Că acest incunabul se publică atât de târziu în română, mai ales că un exemplar din ediția princeps (1481) se păstrează în biblioteca „V. A. Urechia” din Galați, se poate explica doar parțial ca efect al declinului care, din nefericire, afectează limbile clasice în România, cu reverberații asupra întregii culturi autohtone. Multe și complexe sunt pricinile care ar putea fi invocate, însă nu este locul potrivit să le discutăm aici.

Pentru a se putea realiza publicarea unui asemenea volum, adevărat best-seller în secolele XV-XVI (republicat în 1530 inclusiv de Martin Luther, cu o prefață-recomandare), era nevoie de eforturi unui primum movens editorial, care în acest caz a fost dl. Constantin Erbiceanu, autorul studiului introductiv. Georg Captivus Septemcastrensis (George de Ungaria, numit uneori și „Anonimul din Sebeș”), capturat de turci în 1438 și vândut la târgul de sclavi din Edirne (Adrianopol), își petrece douăzeci de ani din viață ca rob și ajunge să cunoască bine atât obiceiurile și instituțiile turcilor, cât și islamul în general. După cincisprezece ani petrecuți în slujba aceluiași stăpân, care în final în tratează ca pe un membru al familiei, primește învoirea de a pleca temporar în insula Chios, își calcă promisiunea de a se întoarce, iar în final se stabilește la Roma.

Devenit membru al ordinului dominican, și-a povestit experiențele într-o carte atipică pentru vremea ei, descriind atât practicile inumane ale turcilor (campaniile de jaf, dublate de interesul asiduu pentru traficul de sclavi), cât și elementele pozitive ale noii culturi pe care a ajuns să o cunoască din interior.

Continuarea AICI.

Anunțuri

Dirijorul John Nelson împărtășește „pericolele” la care te expui ascultând muzica lui Bach. Cum ar zice C.S. Lewis, un tânăr muzician nereligios ar face bine să-și selecteze cu grijă repertoriul, dacă nu vrea să aibă niște „surprize neplăcute”. Mai ales în muzica barocă, „primejdiile” pândesc la tot pasul. Nu știi din ce compoziție te poate săgeta Vânătorul ceresc. Odată pătrunsă în inimă, săgeata ascuțită nu se mai poate scoate decât cu mare „vătămare” pentru sănătatea „victimei” . 🙂


Spune-mi de câte ori faci referire la Evul Mediu ca la un timp al inculturii și barbariei, ca să-ți spun cât de (in)cult ești.

Urmăriți cum folosește românul (sau europeanul?) tipic „Evul Mediu” ca termen de comparație și veți avea măsura percepției deformate care subzistă în imaginarul popular cu privire la această epocă. Când omul de rând vrea să spună că „nu mai suntem în Evul Mediu”, el are vag în cap o vreme în care „oamenii credeau că pământul este plat”. În fapt, medievalii educați, pe urma anticilor, știau că pământul este o sferă.

După socotelile omului „de pe stradă”, societatea medievală era înapoiată pe toate planurile, ca și cum în ea s-ar fi îngrămădit toate relele posibile din celelalte perioade ale istoriei. (Las’ deoparte faptul că discreditarea Evului Mediu e în bună măsură renghiul de PR pe care ni l-au jucat cu succes Renașterea, prin umaniști, și că Evul Mediu a avut problemele lui, ca orice epocă).

Ce nu prea se știe la nivel popular este că mult hulitul Ev Mediu este perioada în care apar universitățile, în care se copiază și se difuzează manuscrise iluminate cu multă măiestrie. Apoi, cu gândirea și estetica medievale e imposibil să ajungi la ororile arhitectonice de genul Casei Poporului, acest mega-buboi care sluțește aspectul Bucureștiului. Tot atunci, ca să nu lungesc prea mult vorba, apar importante ordine monahale care fac posibilă răspândirea creștinismului în Europa.

Dacă vreți să contemplați sistematic minunățiile manuscrise produse de Evul Mediu, vă recomand pagina de FB Manuscriptorium, „ținută în spate” de Cristian Ispir, doctor în istorie medievală și angajat la British Library într-un proiect de digitalizare de manuscrise.

Dați un like pe pagină și veți primi în mod constant mici frânturi de Ev Mediu, una mai frumoasă decât alta.

Mai jos, fragment de manuscris ebraic, de pe la 1460.

MS


NECGen

A apărut în sfârșit primul volum din noua traducere a Bibliei după textul ebraic, proiect care se desfășoară la Colegiul Noua Europă.

Fiindcă am participat regulat la întâlnirile acestui grup de traducere, încă din 2013, mă bucur că putem vedea rodul eforturilor noastre.

Volumul va fi lansat la Gaudeamus, sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 17.00. (Urmăriți calendarul evenimentelor, în cazul în care apar schimbări de ultim moment).

Mai jos o pagină de text și câteva informații despre volum (preluate de pe site-ul Humanitas). Pentru comenzi, vedeți AICI.

NECGen2

***

Ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu

Traducere, studii introductive și note de Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelației), autorii textului consemnat în scris (primitorii și transmițătorii Revelației) și traducătorii textului originar. Cu volumul de față, ne aflăm în prezența traducătorilor, exponenți ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admirația noastră. Pentru că reușesc să pună erudiția cea mai temeinică în serviciul cordialității, al nevoii de a înțelege ceea ce e dincolo de înțelegerea obișnuită.“ (ANDREI PLEȘU)

Ținând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiție îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generațiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite cvasi-ininteligibile, cât și neologismele stridente și lipsite de conotații poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumusețea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

Volumul de față, Geneza, este primul dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

 


Mai jos găsiți link-ul pentru partea a doua a interviului difuzat de RVE.

Fiindcă am reușit să ascult și eu interviul, îmi dau seama că aș face unele precizări suplimentare la ceea ce am spus viva voce. Asta mai ales fiindcă fluxul gândirii și fluxul vorbirii nu se aliniază perfect întotdeauna. Uneori ai în minte o idee, o verbalizezi, dar lași nespuse alte lucruri pe care le subînțelegi. Or, ascultătorul nu are acces la tot ce ai în minte și rămâne uneori cu unele semne de întrebare. În orice caz, sper că esențialul este limpede.


Nu cu mult timp în urmă am fost invitat la Radio Vocea Evangheliei pentru un interviu legat de tema care ne-a ținut în priză anul acesta (mai cu seamă în luna octombrie).

Fiindcă am primit fișierele în variantă mp3, le-am încărcat pe youtube și am folosit ca imagine (la cererea expresă a youtube) coperta ultimei cărți.

Puteți asculta aici prima parte a interviului. Voi reveni cu partea a doua într-o postare separată.

Enjoy!


Semnalez aici începutul unui excelent articol publicat pe Contributors (AICI) de Teofil Stanciu, pe care îl și felicit pentru inițiativă.

Pentru a citit tot materialul, accesați link-ul indicat mai sus.

***

Aniversarea a 500 de ani de la debutul Reformei protestante a suscitat un oarecare interes mediatic inclusiv în spațiul românesc, aflat sub mult mai puternica amprentă generală a creștinismului ortodox ce n-a avut parte de astfel de cutremure structurale. Familiarizarea cu un fenomen de o asemenea magnitudine nu este sub nicio formă un demers rezervat doar celor cu interese religios-spirituale, nici doar urmașilor spirituali ai Reformei. Dimpotrivă, este un gest cultural ce conferă fiecărui individ o poziționare mai adecvată într-o lume globală de largă respirație occidentală, ce poartă adânc impregnată marca obârșiilor sale morale și religioase. Ar fi suficient să ne amintim teza – deosebit de influentă, chiar dacă nu infailibilă – a lui Max Weber, care stabilea o legătură directă între spiritul capitalist și etica dezvoltată de grupările protestante.

Gândirea teologică, antropologică, socială, morală și politică a marilor reformatori ar merita cunoscută mai cu seamă din scrierile lor – și abia pe urmă prin filtrele ulterioare care popularizează adesea versiuni modificate, trunchiate sau complet denaturate ale ideilor inițiale (cazul calvinismului ce s-a îndepărtat de Calvin fiind unul elocvent). Deși pleiada teologilor care au imprimat direcția diverselor orientări protestante este semnificativ mai cuprinzătoare, în limba română avem acces limitat la scrierile a doi dintre corifeii incontestabili ai Reformei: Martin Luther și Jean Calvin.

Cu ani în urmă, editura Logos din Cluj începea o colaborare cu profesorul Petru Forna, specialist în istoria limbii germane și literatura germană veche și medie, în vederea publicării operelor lui Luther în românește. Între timp, universitarul clujean a decedat, însă din această colaborare au rezultat trei volume de Scrieri (publicate între 2003-2013), ce includ câteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale părintelui Reformei: volumul 1 – Cele 95 de teze, Despre libertatea creștinului, Despre robia babiloniană a bisericii, Către nobilimea germană; volumul 2 – O predică despre căsătorie, Patimile lui Hristos, Isus S-a născut evreu, Despre faptele bune, Scrisoare către trei călugărițe, Către domnii consilieri, Îndemn la pace și Împotriva hoardelor, Dacă și soldații pot fi mântuiți; volumul 3 – Comentariu la Epistola către Romani, Comentarii la Epistola către Galateni, Catehismul mic, Scurte explicaţii la Catehismul mic.

Soarta lui Jean Calvin, reformatorul de la Geneva, a fost mai puțin fericită. Lucrarea sa de căpătâi, Institutio christianae religionis, rescrisă și reorganizată în mai multe rânduri de către autor pe parcursul a peste 20 de ani, este tradusă în românește – cu titlul Învățătura religiei creștine (Oradea, Cartea Creștină, 2003) – după o ediție în limba… engleză! Decizia este motivată în prefață de către dr. Iosif Țon, dar rămâne un cert neajuns că nu s-au folosit edițiile definitive scrise de Calvin însuși în latină (1559) sau franceză (1560). O altă cărțulie care se prezintă drept „o versiune abreviată şi rescrisă pentru cititorii de azi a lucrării clasice Instituţiile Religiei Creştine” pare să poarte povara aceluiași păcat, fiind tradusă tot din engleză, după cum sugerează numele englezit al autorului John (!) Calvin – este vorba despre Creștinism biblic, Oradea, Făclia, 1997. Există totuși și două tomuri traduse după original: Jean Calvin, Ioan (Cluj, Logos, 2011) și Romani (Cluj, Logos, 2015), ambele sunt comentarii exegetice traduse din franceză.

Pagina următoare »