Recomandări



Dirijorul John Nelson împărtășește „pericolele” la care te expui ascultând muzica lui Bach. Cum ar zice C.S. Lewis, un tânăr muzician nereligios ar face bine să-și selecteze cu grijă repertoriul, dacă nu vrea să aibă niște „surprize neplăcute”. Mai ales în muzica barocă, „primejdiile” pândesc la tot pasul. Nu știi din ce compoziție te poate săgeta Vânătorul ceresc. Odată pătrunsă în inimă, săgeata ascuțită nu se mai poate scoate decât cu mare „vătămare” pentru sănătatea „victimei” . 🙂

Anunțuri

Spune-mi de câte ori faci referire la Evul Mediu ca la un timp al inculturii și barbariei, ca să-ți spun cât de (in)cult ești.

Urmăriți cum folosește românul (sau europeanul?) tipic „Evul Mediu” ca termen de comparație și veți avea măsura percepției deformate care subzistă în imaginarul popular cu privire la această epocă. Când omul de rând vrea să spună că „nu mai suntem în Evul Mediu”, el are vag în cap o vreme în care „oamenii credeau că pământul este plat”. În fapt, medievalii educați, pe urma anticilor, știau că pământul este o sferă.

După socotelile omului „de pe stradă”, societatea medievală era înapoiată pe toate planurile, ca și cum în ea s-ar fi îngrămădit toate relele posibile din celelalte perioade ale istoriei. (Las’ deoparte faptul că discreditarea Evului Mediu e în bună măsură renghiul de PR pe care ni l-au jucat cu succes Renașterea, prin umaniști, și că Evul Mediu a avut problemele lui, ca orice epocă).

Ce nu prea se știe la nivel popular este că mult hulitul Ev Mediu este perioada în care apar universitățile, în care se copiază și se difuzează manuscrise iluminate cu multă măiestrie. Apoi, cu gândirea și estetica medievale e imposibil să ajungi la ororile arhitectonice de genul Casei Poporului, acest mega-buboi care sluțește aspectul Bucureștiului. Tot atunci, ca să nu lungesc prea mult vorba, apar importante ordine monahale care fac posibilă răspândirea creștinismului în Europa.

Dacă vreți să contemplați sistematic minunățiile manuscrise produse de Evul Mediu, vă recomand pagina de FB Manuscriptorium, „ținută în spate” de Cristian Ispir, doctor în istorie medievală și angajat la British Library într-un proiect de digitalizare de manuscrise.

Dați un like pe pagină și veți primi în mod constant mici frânturi de Ev Mediu, una mai frumoasă decât alta.

Mai jos, fragment de manuscris ebraic, de pe la 1460.

MS


NECGen

A apărut în sfârșit primul volum din noua traducere a Bibliei după textul ebraic, proiect care se desfășoară la Colegiul Noua Europă.

Fiindcă am participat regulat la întâlnirile acestui grup de traducere, încă din 2013, mă bucur că putem vedea rodul eforturilor noastre.

Volumul va fi lansat la Gaudeamus, sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 17.00. (Urmăriți calendarul evenimentelor, în cazul în care apar schimbări de ultim moment).

Mai jos o pagină de text și câteva informații despre volum (preluate de pe site-ul Humanitas). Pentru comenzi, vedeți AICI.

NECGen2

***

Ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu

Traducere, studii introductive și note de Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelației), autorii textului consemnat în scris (primitorii și transmițătorii Revelației) și traducătorii textului originar. Cu volumul de față, ne aflăm în prezența traducătorilor, exponenți ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admirația noastră. Pentru că reușesc să pună erudiția cea mai temeinică în serviciul cordialității, al nevoii de a înțelege ceea ce e dincolo de înțelegerea obișnuită.“ (ANDREI PLEȘU)

Ținând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiție îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generațiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite cvasi-ininteligibile, cât și neologismele stridente și lipsite de conotații poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumusețea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

Volumul de față, Geneza, este primul dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

 


Mai jos găsiți link-ul pentru partea a doua a interviului difuzat de RVE.

Fiindcă am reușit să ascult și eu interviul, îmi dau seama că aș face unele precizări suplimentare la ceea ce am spus viva voce. Asta mai ales fiindcă fluxul gândirii și fluxul vorbirii nu se aliniază perfect întotdeauna. Uneori ai în minte o idee, o verbalizezi, dar lași nespuse alte lucruri pe care le subînțelegi. Or, ascultătorul nu are acces la tot ce ai în minte și rămâne uneori cu unele semne de întrebare. În orice caz, sper că esențialul este limpede.


Nu cu mult timp în urmă am fost invitat la Radio Vocea Evangheliei pentru un interviu legat de tema care ne-a ținut în priză anul acesta (mai cu seamă în luna octombrie).

Fiindcă am primit fișierele în variantă mp3, le-am încărcat pe youtube și am folosit ca imagine (la cererea expresă a youtube) coperta ultimei cărți.

Puteți asculta aici prima parte a interviului. Voi reveni cu partea a doua într-o postare separată.

Enjoy!


Semnalez aici începutul unui excelent articol publicat pe Contributors (AICI) de Teofil Stanciu, pe care îl și felicit pentru inițiativă.

Pentru a citit tot materialul, accesați link-ul indicat mai sus.

***

Aniversarea a 500 de ani de la debutul Reformei protestante a suscitat un oarecare interes mediatic inclusiv în spațiul românesc, aflat sub mult mai puternica amprentă generală a creștinismului ortodox ce n-a avut parte de astfel de cutremure structurale. Familiarizarea cu un fenomen de o asemenea magnitudine nu este sub nicio formă un demers rezervat doar celor cu interese religios-spirituale, nici doar urmașilor spirituali ai Reformei. Dimpotrivă, este un gest cultural ce conferă fiecărui individ o poziționare mai adecvată într-o lume globală de largă respirație occidentală, ce poartă adânc impregnată marca obârșiilor sale morale și religioase. Ar fi suficient să ne amintim teza – deosebit de influentă, chiar dacă nu infailibilă – a lui Max Weber, care stabilea o legătură directă între spiritul capitalist și etica dezvoltată de grupările protestante.

Gândirea teologică, antropologică, socială, morală și politică a marilor reformatori ar merita cunoscută mai cu seamă din scrierile lor – și abia pe urmă prin filtrele ulterioare care popularizează adesea versiuni modificate, trunchiate sau complet denaturate ale ideilor inițiale (cazul calvinismului ce s-a îndepărtat de Calvin fiind unul elocvent). Deși pleiada teologilor care au imprimat direcția diverselor orientări protestante este semnificativ mai cuprinzătoare, în limba română avem acces limitat la scrierile a doi dintre corifeii incontestabili ai Reformei: Martin Luther și Jean Calvin.

Cu ani în urmă, editura Logos din Cluj începea o colaborare cu profesorul Petru Forna, specialist în istoria limbii germane și literatura germană veche și medie, în vederea publicării operelor lui Luther în românește. Între timp, universitarul clujean a decedat, însă din această colaborare au rezultat trei volume de Scrieri (publicate între 2003-2013), ce includ câteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale părintelui Reformei: volumul 1 – Cele 95 de teze, Despre libertatea creștinului, Despre robia babiloniană a bisericii, Către nobilimea germană; volumul 2 – O predică despre căsătorie, Patimile lui Hristos, Isus S-a născut evreu, Despre faptele bune, Scrisoare către trei călugărițe, Către domnii consilieri, Îndemn la pace și Împotriva hoardelor, Dacă și soldații pot fi mântuiți; volumul 3 – Comentariu la Epistola către Romani, Comentarii la Epistola către Galateni, Catehismul mic, Scurte explicaţii la Catehismul mic.

Soarta lui Jean Calvin, reformatorul de la Geneva, a fost mai puțin fericită. Lucrarea sa de căpătâi, Institutio christianae religionis, rescrisă și reorganizată în mai multe rânduri de către autor pe parcursul a peste 20 de ani, este tradusă în românește – cu titlul Învățătura religiei creștine (Oradea, Cartea Creștină, 2003) – după o ediție în limba… engleză! Decizia este motivată în prefață de către dr. Iosif Țon, dar rămâne un cert neajuns că nu s-au folosit edițiile definitive scrise de Calvin însuși în latină (1559) sau franceză (1560). O altă cărțulie care se prezintă drept „o versiune abreviată şi rescrisă pentru cititorii de azi a lucrării clasice Instituţiile Religiei Creştine” pare să poarte povara aceluiași păcat, fiind tradusă tot din engleză, după cum sugerează numele englezit al autorului John (!) Calvin – este vorba despre Creștinism biblic, Oradea, Făclia, 1997. Există totuși și două tomuri traduse după original: Jean Calvin, Ioan (Cluj, Logos, 2011) și Romani (Cluj, Logos, 2015), ambele sunt comentarii exegetice traduse din franceză.


Am primit astăzi de la profesorul Wim François vestea că a apărut de curând volumul Vernacular Bible and Religious Reform in the Middle Ages and Early Modern Era, publicat în seria „Bibliotheca Ephemeridum Theologicarum Lovaniensium”, la editura Peeters (vezi AICI).

Lucrările reunite în volum au fost prezentate în cadrul unei conferințe organizate la Leuven în toamna lui 2012. A durat deci un pic până am reușit să le vedem tipărite, dar cartea rezultată este pe măsura așteptărilor.

În cuprinsul volumului se află și o lucrare despre trăsăturile protestante ale Noului Testament de la Bălgrad. După știința mea, este primul articol de amploare, în limba engleză, care discută aceste chestiuni. Încercăm și noi să ne mai internaționalizăm un pic.

Semnalez cu acest prilej încă un fapt important: un alt capitol, scris de soții Gabriela și Eugen Munteanu, se concentrează asupra Septuagintei lui Milescu.

La „doar” 94 de euro, prețul volumului este un pic pipărat. Conștienți de acest aspect, editorii volumului s-au asigura că autorii primesc un exemplar gratuit. Să fie primit. 🙂

Mai jos descrierea cărții, preluată de pe site-ul editurii, unde puteți găsi și CUPRINSUL.

***

The central focus of this book concerns vernacular Bibles in various regions of (late) medieval and early modern Europe, as well as the religious and cultural circumstances in which these books found their origin. The contributions represent a cross-section of several research traditions that show an interest in vernacular Bibles. The volume includes articles that demonstrate how vernacular Bibles were liable to censorship measures, viz. Francesca Tasca’s contribution on Peter Valdès of Lyons, and Gigliola Fragnito’s on post-Tridentine Catholic Europe. Other essays, in contrast, inspired by a social-historical approach, emphasize that laypeople in the late Middle Ages and Early Modern Era found ways to read the Bible and other religious works ‘anyway’ and that they were hardly hindered by bans instituted by ecclesiastical or secular governments. Two authors who take this position are Andrew C. Gow and Margriet Hoogvliet, who also question the paradigm that the Protestant Reformation was the first to open the Bible to the laity. Suzan A. Folkerts brings this intuition into practice by studying printers’ choices as well as provenance data in books containing the Epistle and Gospel readings from Mass published between 1450 and 1550 in the Netherlands. This volume not only contains contributions focusing upon Western European vernacular Bibles but also pays attention to the Bible in Romania (Emanuel Conțac, Eugen and Lucia-Gabriela Munteanu) and Scandinavia (Jonatan Pettersson). In this regard, attention is paid to the (pre)confessional character and literary choices that are constitutive for the text. The confessional Era and its implications in the political field are central to Elizabeth Hodgson’s study of ‘David’s Psalms’ in Reformation England and France/Switzerland. The ‘post-confessional’ eighteenth century Enlightenment Bible – rooted in the Catholic tradition – by Isaac-Joseph Berruyer is the object of an essay by Daniel J. Watkins. Finally, Kees Schepers devotes a study to 33 drawings made by the Brussels canon regular Gielis vander Hecken.

Pagina următoare »