Tâlcuiri la Cornilescu



În ultima vreme am fost preocupat de persoana lui Pilat și am și scris o mică notă cu privire la acest personaj. Nota se intitulează „Pilat al meu”.

Urmează să mă lămuresc cum a intrat în tradiția biblică românească „Pilat din Pont”. Cum a reușit acest personaj de tristă notorietate să ia corabia tocmai din Pont (pe coasta nordică a Turciei, aproape de Georgia) și să ajungă nu doar o rotiță în sistemul administrativ roman, ci și singurul păgân care are cinstea de a figura într-o importantă profesiune de credință creștină (Crezul de la Niceea).

Dacă vă frământă această întrebare e cazul să aflați că Pilat nu era „din Pont”.

În greacă i se spune Πόντιος Πιλᾶτος Póntios Pilatos. Numele Póntios (lat. Pontius) a fost înțeles în mod eronat ca indiciu că Pilat ar fi fost „din Pont”. În fapt, el constituie așa-numitul nomen gentilicium, numele care indica apartenența unui cetățean roman la o anumită gens (i.e. gens Pontia). Aceasta își avea originile în Samnium, regiune muntoasă din centrul Italiei. Pilatus este cognomen. Numele lui personal (praenomen) nu este cunoscut.

Care o fi prima versiune a Bibliei în care avem sintagma „Pilat din Pont” și în care numele Póntios ajunge să fie înțeles ca toponim?


Acum, când parcurg încă o dată cartea Numerilor, în versiunea revizuită, mi-a atras atenția versetul din 15:41, unde textul ebraic are la final declarația „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

În Cornilescu 1924 această declarație lipsește. Poate că n-ar fi rău ca edițiile următoare (revizuite doar ortografic) să alinieze versiunea românească la textul masoretic

Mai jos fotografia din ediția 1924 (exemplarul din arhiva BFBS, Cambridge). După textul subliniat cu roșu ar trebui să avem, ca în ebraică: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

 


Mi-a căzut astăzi privirea pe Numeri 22:4, din Biblia de la București:

Și zise Moav bătrânimei lui Madiam: Acuma va aleage adunarea aceasta pre toți cei împrejureanii noștri, ca când ar aleage vițelul ceale verzi den câmpu”.

Problema, așa cum vom vedea, este verbul „va aleage”.

În Ms. 45, care e mai aproape de ceea ce a ieșit de sub pana lui Milescu, textul zice: „va linge” în loc de „va aleage”.

Textul grec din Ediția Frankfurt (1597) zice:

Νῦν ἐκλείξει ἡ συναγωγὴ αὕτη πάντας τοὺς κύκλῳ ἡμῶν, ὡς ἐκλείξαι ὁ μόσχος τὰ χλωρὰ ἐκ τοῦ πεδίου „Acum va linge adunarea aceasta pe toți cei din jurul nostru, cum ar linge vițelul verdeața (lit. „cele verzi”) de pe câmp”.

Verbul folosit în greacă este ἐκλείχω, „a linge”. În text prima formă este de viitor: ἐκλείξει.

Nu știu de ce bucureștenilor nu le-a plăcut traducerea asta și am „emendat-o”, că a ieșit „va alege” (ἐκλέξει).

Sunt două posibilități: fie cărturarii bucureșteni au făcut o confuzie și au citit ἐκλέξει „va alege” (3 sg. viit. de la ἐκλέγω), fie au avut o ediție care chiar are această lecțiune (ipoteză pe care încă n-am verificat-o).

În orice caz, soluția de traducere din Biblia de la București este un non-sens atât prin raportare la textul ebraic, cât și prin raportare la textul „recept” al Septuagintei.

Vor fi fost cărturarii bucureșteni „pedepsiți” întru grecie, dar le plăcea și lor, ca nouă tuturor, pateul de rață (=rateul).

P.S. Explicația din volumul MDL la Numeri nu mă mulțumește. Nu cred că avem un sens neobișnuit, ci o reconstituire diferită a textului grec (probabil în urma unei confuzii dintre cele două verbe).


Cartea Leviticului a fost revizuită acum câțiva ani de către doi dintre membrii echipei de revizuire. Luna aceasta a ajuns la revizorul literar, care mi-a trimis multe întrebări și comentarii care urmează să fie analizate (pe firul scurt, pentru eficiență).

După ce ne punem de acord asupra formei finale, textul Leviticului va fi trimis Comitetului Pastoral (probabil în septembrie).

În tot acest proces, textul a trecut prin transformări importante, de la o structură literală (înrudită metodologic cu cea pe care o găsiți în „Leviticul de la Humanitas”) către o structură pe care o considerăm mai potrivită pentru gama de cititori vizați EDCR. Prin definiție, ne-am propus să nu-i oprimăm prea tare pe aceștia din urmă cu asprimea construcțiilor repetitive din textul ebraic.

Pe alocuri, ca și la NT, îi venim cititorului în ajutor cu note explicative.

Mai jos Leviticul 2, capitolul care vorbește despre ofranda din cereale (termenul minha a fost tradus de Cornilescu prin „jertfă de mâncare” sub influența versiunilor germane, care au Speisopfer.

Darul de mâncare

1 Dacă cineva Îi aduce DOMNULUI un dar constând într-o ofrandă din cereale, darul acesta să fie din făină aleasă: să toarne untdelemn peste ea și să pună peste ea tămâie. 2 S‑o aducă preoților, fiilor lui Aaron; preotul să ia din ea un pumn plin – din făina aleasă, cu untdelemnul ei și cu tămâia ei – și s‑o ardă pe altar ca jertfă‑de‑aducere‑aminte, o ardere de un miros plăcut DOMNULUI. 3 Partea care va rămâne din ofrandă să fie a lui Aaron și a fiilor lui: este un lucru preasfânt din arderile aduse DOMNULUI.

4 Dacă aduci un dar constând într-o ofrandă din cereale coaptă în cuptor, să fie din făină aleasă: turte nedospite frământate cu untdelemn și lipii nedospite unse cu untdelemn.

5 Dacă darul tău este o ofrandă din cereale coaptă în tavă, să fie din făină aleasă, frământată cu untdelemn și nedospită. 6 S‑o frângi în bucăți și să torni untdelemn peste ea; aceasta este ofranda din cereale.

7 Dacă darul tău este o ofrandă din cereale coaptă în tigaie, să fie din făină aleasă, frământată cu untdelemn.

8 Când Îi aduci DOMNULUI o ofrandă din cereale pregătită în aceste feluri, să o înfățișezi preotului. Acesta să o apropie de altar, 9 să ridice din ofrandă o parte ca aducere aminte și să o ardă pe altar, ca ardere de un miros plăcut DOMNULUI. 10 Partea rămasă din ofrandă să fie a lui Aaron și a fiilor lui: este un lucru preasfânt din arderile aduse DOMNULUI.

11 Nicio ofrandă pe care I‑o veți aduce DOMNULUI să nu fie făcută cu aluat dospit, căci nu puteți să-I aduceți DOMNULUI ca ardere dospeală sau miere. 12 Pe acestea I le veți putea aduce DOMNULUI ca dar-de-începuta, dar să nu fie aduse pe altar ca jertfă de un miros plăcut. 13 Toate darurile, toate ofrandele tale să le sărezi cu sare; să nu lipsească de pe ofrandele tale sarea legământului cu Dumnezeul tău; pe toate darurile tale de mâncare să pui sare.

14 Dacă Îi aduci DOMNULUI o ofrandă din primele roade, să aduci spice coapte de curând, prăjite la foc, precum și boabe noi, pisate, ca ofrandă din primele tale roade. 15 Să pui untdelemn peste ele și să adaugi tămâie; aceasta este ofranda din cereale. 16 Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate și din untdelemn, cu toată tămâia, ca ardere pentru DOMNUL.

 a2:12 Ebr. qorban reʾșit constituie o categorie largă de daruri ce denumește nu „primele roade” (ebr. bikkurim; vers. 14), ci partea primă a produselor agricole derivate: vin, ulei de măsline, grâne (Num. 18:12), lână (Dt. 18:4) sau aluat (Num. 15:20,21).


Abia săptămâna trecută am regăsit liniștea necesară pentru a continua revizuirea cărții Isaia, pe urmele colegului meu de echipă, Florin Lăiu.

Pastorul Lăiu a tras în text o brazdă adâncă, rearanjând textul biblic pe rânduri, pentru a evidenția – pe cât posibil – structurile poetice folosite de profet.

Isaia are un text dificil, prin urmare nu putem trece prin text „ca ghiuleaua prin vămile văzduhului” (ca să citez un „clasic în viață”).

Puteți citi mai jos un fragment din Isaia 5. După cum vedeți, nu am mai introdus alineatele pentru rândurile secundare. Deocamdată nu mă interesează aranjarea în pagină a textului, ci prezentarea conținutului.

O să spuneți poate că unii termeni nu mai sunt folosiți. Observația e justă. Universul cultural al lui Isaia nu este universul Facebook, Twitter și Instagram. Este universul sec. VIII î.Hr. și trebuie redat ca atare.

Vaiuri asupra lui Israel și Iuda

8 Vai de voi, care înșirați casă lângă casă

și adăugați ogor lângă ogor, până nu mai rămâne loc,

ca să locuiți numai voi în țară!

9 DOMNUL Oștirilor a jurat în auzul meu:

„Hotărât, aceste case multe vor ajunge pustii;

mari și frumoase, cum sunt, nu vor mai fi locuite.

10 Căci zece pogoane de vie vor da un batc de vin,

iar un homerd de sămânță va da o efăe de grâu.”

11 Vai de cei ce de dimineață aleargă la băuturi

și se înfierbântă de vin până-n miez de noapte!

12 Harfe și lire, tamburine și fluiere

însoțesc vinul de la ospețele lor,

dar nu se uită la lucrul DOMNULUI

și nu văd lucrarea mâinilor Lui.

13 De aceea, poporul meu va merge în robie,

din lipsă de cunoștință.

Boierimea lui va face foame

și gloata lui se va usca de sete.

14 De aceea Locuința Morților își lărgește gâtlejul

își deschide fălcilef peste măsură,

ca să coboare boierimea și gloata cetății ,

cu veselia ei zgomotoasă.

15 Omul va fi coborât, orice ins va fi smerit;

cei trufași vor lăsa privirea în pământ.

16 Dar DOMNUL Oștirilor va fi înălțat prin judecată,

Dumnezeul cel sfânt va fi sfințit prin dreptate.

17 Atunci vor paște mieii ca pe imașul lor,

și păstori pribegi vor mânca moșiile prăpădite ale bogaților.

18 Vai celor ce trag la carul nelegiuirii, în hamul minciunii,

care trag în șleauri la căruța păcatului,

19 zicând: „Să dea zor DOMNUL,

să‑Și grăbească lucrarea,g

ca să vedem că se apropie!

Să se împlinească odată planul Sfântului lui Israel,

ca să știm ce‑i cu el!”

20 Vai de cei ce numesc răul bine

și binele – rău,

care iau întunericul drept lumină

și lumina – drept întuneric,

care iau amărăciunea drept dulceață

și dulceața – drept amărăciune!

21 Vai de cei ce se văd singuri înțelepți

și care în sinea lor se cred pricepuți!

22 Vai de cei tari la băut vin

și viteji la amestecat băuturi,

23 care pentru mită îl scot basma curată pe cel vinovat,

și iau drepturile celor nevinovați!

24 De aceea, cum pârjolește para focului miriștea

și cum mistuie flacăra iarba uscată,

tot așa, ca putregaiul le va fi rădăcina,

iar floarea li se va risipi ca praful în vânt,

căci au nesocotit Legea DOMNULUI Oștirilor

și au disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel.

25 De aceea Se aprinde DOMNUL împotriva poporului Său,

Își întinde mâna împotriva lor

și‑i lovește de se zguduie munții

și zac leșurile ca gunoiul pe ulițe.

Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește

și mâna Lui este tot întinsă.

26 El ridică steag unui neam de departe

fluieră după el de la capătul lumii:

și iată‑i, vin repede, în goană.

27 Nimeni dintre ei nu obosește și nu cade,

nimeni nu ațipește, nimeni nu doarme;

niciunuia nu i se desface brâul de pe coapse,

nici nu i se rupe cureaua încălțămintei.

28 Săgețile lor sunt ascuțite,

toate arcurile sunt întinse;

copitele cailor lor parcă sunt cremene,

iar roțile lor sunt ca vârtejul de vânt.

29 Răcnetul lor este ca al leului,

mârâie ca puii de leu,

mugesc și înșfacă prada,

o iau cu ei și nimeni nu vine în ajutor.

30 Vor mugi împotriva lui, în ziua aceea, ca mugetul mării,

iar el, privind la pământ, va vedea întuneric apăsător;

lumina a dispărut în ruperea de nori.

 c5:10 1 bat = 40 litri de lichide.

 d5:10 1 homer = 400 litri de cereale.

 e5:10 1 efă = 40 litri de cereale.

 f5:14 Lit. „gura”.

 g5:19 Versetul exprimă scepticismul contemporanilor lui Isaia, care nu cred că Dumnezeu își va împlini lucrarea (judecata anunțată în v. 12).


De curând am reușit să mă eliberez de muncile care m-au luat și m-au ținut ostatic în ultimele luni. Am reușit să reiau munca pe textul cărții Isaia. Merge greu, fiindcă poezia se șlefuiește greu.

Precizez, ca și în alte dăți, că prima revizuire a textului a fost făcută de maestrul Florin Lăiu, căruia versiunea EDCR îi datorează mai mult decât s-a stabilit inițial, când au fost împărțite normele de lucru.

Textul de mai jos nu este final. Urmează să mai discut cu profesorul Lăiu unele chestiuni. Îl previn pe cititor că literalismul este moartea poeziei. Nu-mi scoateți ochii că „în original se spune un pic altfel” sau că „mai fidel ar fi așa…”.

Știu și eu cum e în original și știu și eu cum ar fi „mai fidel” și „mai exact”. Dar un text poetic are exigențele lui. Dacă în poezie frumusețe nu e, nimic nu e.

Acestea fiind zise, vă invit să citiți un calup din Isaia 40.

Puterea lui Dumnezeu

12 Cine a măsurat apele cu căușul palmei,

întinderea cerului cu palma întinsă

și toată țărâna pământului cu banița?

Cine a pus munții pe cântar

și dealurile pe taler de balanță?

13 Cine L-a îndrumat pe Duhul DOMNULUI

și ce om L-a luminat cu sfatul lui?

14 Cu cine S-a sfătuit El? Cine putea să-I dea învățătură

și să-L învețe calea dreptății?

Cine să-i facă parte de știință

și să-I dezvăluie calea priceperii?

15 Iată, neamurile sunt ca o picătură din vadră,

cântăresc cât praful de pe cumpănă;

Țărmurile cântăresc cât un fir de nisip.

16 Libanul nu este de ajuns pentru focd

și vietățile lui nu ajung pentru arderea-de-tot.

17 Toate neamurile sunt o nimica înaintea Lui,

sunt socotite neant și deșertăciune.

18 Cu cine-L veți asemănați voi pe Dumnezeu

și ce asemănare veți găsi pentru El?

19 Un idol? – Meșterul îl toarnă în formă,

Argintarul îl îmbracă în aur

și-i face lănțișoare de argint.

20 Cel sărac alege ca dar un lemn care nu putrezește;

își caută un meșter iscusit,

ca să-i facă un idol care să stea țeapăn.

21 Oare nu știți? N-ați auzit?

Nu vi s-a spus de la început?

N-ați înțeles întemeierea pământului?

22 El șade pe orizontule lumii

și locuitorii pământului sunt ca niște lăcuste;

El desfășură cerul ca pe un văl

și îl întinde ca pe un cort de locuit.

23 El îi preface în nimic pe cei mari și tari,

îi face ca nimica pe judecătorii pământului.

24 Nici bine n-au fost sădiți, nici bine n-au fost semănați,

nici bine n-a prins tulpina rădăcini în pământ,

că și suflă asupra lor – ei se usucă

și-i duce vârtejul ca pleava.

25 „Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă?”,

zice Cel Sfânt.

26 Ridicați-vă ochii în sus și priviți:

cine a creat stelelef?

El scoate la numărătoare oștirea lor

și le cheamă pe toate pe nume;

așa de mare e puterea și forța tăriei Lui,

că una nu lipsește.

27 Pentru ce zici tu, Iacove,

pentru ce spui tu, Israele:

„Soarta mea e neștiutăg de DOMNUL

și dreptul meu, trecut cu vederea de Dumnezeul meu”?

28 Oare nu știi? Cum de n-ai auzit?

Dumnezeul cel veșnic, DOMNUL,

a creat marginile pământului.

El nu obosește și nu ostenește;

priceperea Lui e de nepătruns.

29 El dă putere celui obosit

și celui vlăguit îi sporește vigoarea.

30 Tinerii obosesc și ostenesc,

feciorii aleși se împiedică și cad,

31 dar cei ce Îl așteaptă pe DOMNUL își înnoiesc puterea;

își înalță aripile ca vulturii;

aleargă și nu ostenesc,

umblă și nu obosesc.


 d 40:16 Referire metonimică la pădurile de cedru ale Libanului.

 e 40:22 Ebr. ḥug „cerc”, „orizont”.

 f 40:26 Termenul „stele” a fost adăugat în traducere pentru a întregi sensul întrebării. Vezi Dt. 4:19 pentru asocierea dintre „stele” și „oștirea cerului”.

 g 40:27 Lit. „ascunsă”.


Articol scris în colaborare cu Sorin Ion Loghin

Dintre multele învățături pe care le găsim în Sfânta Scriptură, cele mai ușor de înțeles se găsesc în listele de calități pe care Apostolul Pavel le-a inclus în Epistolele Pastorale. Aceste liste stau ca îndrumar pentru cei puși în slujba Domnului și nu numai. Între calitățile enumerate de Pavel se află și termenul kόsmios; acesta este important fiindcă el arată interesul Apostolului nu doar pentru calitățile care țin de caracter (chibzuință, înțelepciune, ospitalitate), ci și pentru cele care țin de exteriorul persoanei.

Modul în care cititorii Scripturii înțeleg textul, în special cei ce nu au acces direct la textul grecesc, depinde de calitatea muncii făcute de traducători. În cazul acestui termen, traducătorii au întâmpinat și întâmpină dificultăți, din cauza faptului că el nu este ușor de tradus. Cititorii care vor avea răbdarea să consulte 11 traduceri, din perioade de timp diferite (1648-2017), vor putea observa evoluția modului în care a fost abordat termenul kόsmios. Pe scurt, printre echivalenții folosiți se numără: „cinstit”, „smerit”, „bine rânduit”, „modest”, „cuviincios”, „decent”. O analiză mai atentă arată că cele mai multe traduceri au preferat termenul „cuviincios”. Problema cu acești echivalenți este că ei nu redau în mod satisfăcător înțelesul lui kόsmios, drept care cititorii pierd ocazia de a sesiza bogatul spectru de nuanțe asociate acestui termen.

Înainte de a analiza pasajele în care este folosit termenul în Noul Testament, vom arunca o privire asupra câtorva texte din perioada clasică. Ar trebui să mai precizăm și că termenul kόsmios derivă de la kόsmos, „ordine”, „podoabă” (ulterior și „ordine a lucrurilor”, „lume”). În textele pre-creștine, kόsmios îl descrie pe omul care se autodisciplinează și care, în virtutea moralității sale înalte, devine vrednic de respect. Ca termen filozofic, kόsmios cuprindea idealul grecesc al ordinii, al autocontrolului, al măsurii și al echilibrului. Valența filozofică se poate observa foarte bine în cele spuse de Platon: „Or, filosoful, având de-a face cu ceea ce este divin și supus ordinii (kosmíō), devine și el o ființă supusă ordinii și divină, în măsura în care aceasta este posibilă pentru un om” (Republica, VI.12, 500 C-D, trad. Andrei Cornea). În loc de „supus ordinii” am putea spune „caracterizat de ordine”, iar ideea din dialogul platonician ar rămâne în esență aceeași.

Cu timpul, sensul termenului s-a îngustat, kόsmios fiind folosit mai ales pentru a denumi o calitate socială. În operele autorilor greci, este folosit pentru a completa profilul cetățeanului model, care își vede liniștit de ale sale, își muncește în tihnă peticul de pământ și caută să se achite cu grijă de sarcinile care îi revin.

În Noul Testament, kόsmios înregistrează doar două ocurențe, ambele în 1 Timotei. Prima dintre ele este folosită în legătură cu îmbrăcămintea femeilor creștine. A doua ocurență apare într-o înșiruire de calități care trebuie să-l caracterizeze pe epískopos, conducătorul comunității creștine. Având în vedere istoria utilizării termenului în perioada clasică, facem precizarea că adjectivul kόsmios nu vizează doar aspectul exterior sau comportamentul, cu toate că și acestea au un rol important, ci se referă și la omul lăuntric. Distincția „interior-exterior” nu trebuie însă accentuată prea mult, fiindcă exteriorul este frecvent expresia interiorului.

Dacă traducem literal textul din 1 Timotei 2:9 (păstrând, așadar, în mod conștient cacofonia pe care numai cu un artificiu stilistic o putem evita), ajungem la următorul text: „Tot astfel, femeile să se împodobească cu îmbrăcăminte kόsmios, cu modestie și decență, nu cu împletituri [de păr], nici cu aur, cu mărgăritare sau cu haine scumpe”. Versetul descrie succint femeia a cărei ținută este „în ordine”, respectabilă, chiar modestă, elemente exterioare consonante cu profilul spiritual al cuiva care profesează theosébeia, adică reverența pentru Dumnezeu (1 Tim. 2:10).

Cu privire la 1 Timotei 3:2, ne putem întreba dacă Pavel are în vedere aspectul interior sau dacă, precum în pasajul precedent, kόsmios capătă o valență exterioară și descrie ținuta episcopului. Totuși, prezența adjectivului sṓphrōn („chibzuit”) în același verset nu ne dă voie să pierdem din vedere dimensiunea interioară, cea exterioară fiind doar o dovadă a chibzuinței. S-ar spune că sṓphrōn este la nivelul caracterului ceea ce kόsmios este la nivelul exteriorului.

După cum precizam la începutul articolului, kόsmios le-a creat dificultăți traducătorilor, iar mulți dintre ei n-au reușit să-i redea sensul suficient de bine. De exemplu, termeni precum „smerit” (Noul Testament de la Alba Iulia, 1648) sau „bine întocmit” (Biblia de la București, 1688) îl duc pe cititor într-un alt teritoriu semantic decât cel dorit de Pavel. Din fericire, această problemă a fost rezolvată în  versiunile moderne, care limpezesc textul paulin. În Biblia catolică (2013) cele două ocurențe ale lui kόsmios sunt traduse prin „decentă” (1 Tim. 2:9), respectiv „cuviincios” (1 Tim. 3:2). NTR (2017) propune perechea „decentă” și „respectabil”.

În ediția sa princeps (NT 1920), Cornilescu folosește o parafrază pentru prima ocurență: „în chip cuviincios”, soluție inspirată din versiunea Segond (d’une manière décente). Lista de calități „episcopale” conține o parafrază și mai generoasă: „cu rânduială în purtarea lui”. Abia în urma revizuirii întreprinse la cererea Societății Biblice Britanice s-a ajuns la formula pe care o cunoaștem: „vrednic de cinste”. Aceasta are însă dezavantajul că introduce o anumită ambiguitate, fiindcă astăzi cititorul tinde să asocieze „cinstea” cu ideea de „corectitudine”, nu cu cea de „onoare”, care trebuie să fi fost în intenția lui Cornilescu. În EDCR s-a optat pentru termenul „prezentabil”, care are avantajul că evocă spectrul de asocieri „estetice” ale lui ksmos (ordine, bună rânduială, podoabă, ornament).

În concluzie, kόsmios este un termen întâlnit frecvent în discursul etico-filozofic al autorilor clasici de limbă greacă. Același termen este folosit de Apostolul Pavel în listele de calități pe care le găsim în Epistolele Pastorale. Termenul vizează dimensiunea interioară a omului chibzuit, calitate manifestată în exterior prin îmbrăcăminte și comportament. Aplicat explicit conducătorilor creștini, întrucât ei sunt cei mai vizibili și trebuie să constituie exemple pentru toată comunitatea, termenul reprezintă un prag etic spre care sunt îndemnați să urce și cei care nu sunt chemați să ocupe funcții de conducere.


Mai jos câteva observații asupra unui termen important din Epistolele Pastorale. Sper că niciunul dintre cititorii blogului nu are intoleranță la gluten exegetic.

Precizez că textul a fost scris la două mâini, în coautorat cu Sorin Loghin.

***

Termenul semnόs le-a pus probleme traducătorilor, deoarece găsirea unui echivalent românesc adecvat nu este o sarcină tocmai ușoară. Dacă vom avea curiozitatea (și răbdarea) de a consulta zece traduceri românești reprezentative (publicate în intervalul 1648–2017), vom observa că majoritatea traducătorilor au preferat să traducă termenul semnόs prin „cinstit”, echivalent care conține o nuanță de ambiguitate, în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, termenul îl induce în eroare pe cititor, dând impresia că, atunci când cere ca un diacon să fie semnόs, Pavel are în vedere corectitudinea. Or, diaconii trebuie să fie integri, dar nu acest atribut este cel care deschide lista calităților din 1 Tim. 3:8.

Revenind la traducerea termenului, constatăm că el a fost redat în fel și chip în tradiția biblică românească, ceea ce este un indiciu clar că traducătorii au făcut numeroase încercări de a-l echivala corect în limba română. Între echivalenții pe care îi găsim se numără „smerit”, „moderat”, „modest”, „cucernic” și „onorabil”. Înainte de a vedea cum poate fi rezolvată problema cauzată de dificultatea traducerii termenului semnόs, vom face o incursiune în perioada clasică, pentru a observa sensul cu care a fost folosit termenul în sursele precreștine.

În literatura clasică semnόs este folosit pentru a denumi persoane și chiar lucruri care inspiră reverență. În unele contexte el aproximează ceea ce noi am putea numi „splendid”, „magnific” și „nobil”. În cel mai înalt sens, termenul este o calitate atribuită zeilor și, prin extensie, obiectelor cultice care sunt într-o strânsă legătură cu aceștia. Deși semnόs nu exclude dimensiunea interioară, din cele mai multe texte reiese că latura exterioară este cea privilegiată. De exemplu, în Antichități iudaice (VI.332), Iosif Flaviu folosește termenul pentru a descrie personajul pe care îl vede vrăjitoarea din Endor: „La apariția acestuia, femeia s-a fâstâcit în fața bărbatului semeț (semnόn) și plin de măreție divină și, tulburată de înfățișarea, lui a exclamat «Oare nu ești tu regele Saul?»” (trad. de I. Acsan). Din context reiese că în viziunea necromantei (sau a lui Iosif Flaviu?) profetul este caracterizat de prestanță și gravitate. Un om descris ca semnόs este demn, are un comportament onorabil și urmează un standard moral înalt, calități care se manifestă în exterior și atrag respectul celorlalți.

În Septuaginta sensul termenului nu este diferit de cel atestat în perioada clasică. După cum precizam mai sus, semnόs este o caracteristică a locurilor care sunt sub protecția divinității. Un derivat al lui semnόs este folosit cu referire la Templul. Când Heliodor, reprezentantul regelui Seleucos, vine la Ierusalim cu gând să confiște banii depozitați în incinta sacră, marele preot se opune ferm, arătând că „nu se poate să fie nedreptățiți cei care au avut încredere în sfințenia locului, în măreția (semnόtēti) și inviolabilitatea unui templu cinstit de toată lumea” (2 Mac. 3:12). Adjectivul mai este folosit pentru a descrie oameni care prin comportamentul lor au câștigat admirația nu doar a celor din jur, ci și a generațiilor viitoare. În discursul pe care îl ține înainte de a fi martirizat, Eleazar îi spune torționarului său „Nu-mi vei pângări gura venerabilă (semnόn) de bătrân și nici nu vei întina apusul unei vieți trăite după lege”  (4 Mac. 5:36).

În Epistolele Pastorale semnόs este o calitate cerută persoanelor aflate în funcții de conducere, deoarece, printr-o purtare adecvată, ei se bucură de prețuirea celor din jur. Diaconii trebuie să fie semnόi (1 Tim. 3:8), deoarece ei fac o slujbă publică, iar printr-o ținută serioasă și onorabilă inspiră respect. Aceeași virtute este foarte apreciată în cazul femeilor, prin urmare Pavel o include în lista destinată acestora (1 Tim. 3:11). Exegeții încă nu s-au pus de acord dacă termenul gynḗ, folosit în context, trebuie tradus prin „femeie”, caz în care Pavel s-ar adresa femeilor care desfășoară o slujire diaconală, sau prin „soție”, caz în care pasajul vorbește despre soțiile diaconilor. Indiferent cum înțelegem termenul, este limpede că Pavel cere ca femeile să fie caracterizate de un comportament rezervat, discreție și stăpânire de sine în orice împrejurări. În Tit 2:2, Pavel lărgește orizontul listelor de calități și nu-i mai vizează exclusiv pe liderii bisericii (aici presbýtēs trebuie înțeles ca bătrân, membru al bisericii, nu ca prezbiter, conducător). Apostolul se referă la întreaga congregație și cere ca toți să fie semnόi.

După cum precizam la începutul articolului, semnόs este un termen greu de tradus, iar adjectivul „cinstit”, folosit în traducerile românești, îl poate induce în eroare pe cititor. Din fericire, traducerile recente au rezolvat această problemă. În Biblia catolică (2013) termenul a fost tradus prin „demn”, iar în NTR 3.0 prin „onorabil”. Dat fiind că versiunea Cornilescu 1924 traduce termenul prin doi termeni diferiți („cinstit” și „vrednic de cinste”), în Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) echivalarea s-a făcut, în toate cele trei cazuri, prin adjectivul „demn”.

În concluzie, grecescul semnόs descrie lucruri și persoane care inspiră reverență și respect, fie sub aspect estetic, fie în domeniul moral. Această calitate trebuie să fie apanajul persoanele aflate în poziții de conducere, al femeilor și al creștinilor în general, deoarece ținuta membrilor bisericii, indiferent de rolul pe care îl îndeplinesc aceștia, este o mărturie importantă în arena publică.


Update: Meditând „în background” la subiectul acestei postări, mi-am adus aminte de alte pasaje care m-au intrigat profund în trecut: Deuteronom 7:7 („Nu doar pentru că întreceți la număr…”) și Galateni 1:7 („Nu doar că este o altă Evanghelie…”). Pe ambele le-aș fi socotit, la prima vedere, greșeli de traducere. Când însă iei la puricat versiunile biblice mai vechi, descoperi cu surprindere că acel „doar” trebuie să fi fost, pentru Cornilescu, echivalentul lui „doară” (vezi ediția Biblia 1874).

Așadar, în Deut. 7:7 sensul avut în vedere de Cornilescu era: „Nu doară pentru că întreceți la număr…”. Noi, în limbaj modern, am zice „Nu pentru că ați întrece la număr…”.

În toate cele trei pasaje (Deuteronom, Galateni, 2 Corinteni), acel „doar” din versiunea Cornilescu clasică ar trebui eliminat, fiindcă el îl va duce în eroare pe cititorul care nu are informațiile de context.

***

Deși lucrez de mai bine de patru ani cu un text „cornilescian” nou (la EDCR mă refer), recitesc uneori din versiunea Cornilescu „clasică”.

Astăzi, în timp ce parcurgeam 2 Corinteni, mi-a atras atenția versetul din finalul capitolului 1 al acestei epistole:

„Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.”

Chiar și fără să faci exegeză aprofundată la acest pasaj, versetul sună ciudat. În versiunea curentă, Pavel dă impresia că spune „avem stăpânire peste credința voastră, la care trebuie adăugat faptul că vrem să lucram etc.”. Știind însă că în primul capitol Pavel vrea să lege rănile sufletești ale destinatarilor (nu să toarne sare!), mi-am zis să arunc o privire în NT Cornilescu 1920. Nu-mi venea la socoteală, vezi bine, ca traducătorul să fi făcut o asemenea gafă.

În textul din ediția princeps văd că e tradus bine: „Nu doară că am avea stăpânire peste credința voastră”. Folosirea lui „doară” în prima versiune dă textului o altă coloratură. Între „doar” și „doară” e o diferență capitală. Noi folosim astăzi secvența „nu doar că” pentru a institui o premisă pe care o socotim validă și care e urmată de alte afirmații.

Potrivit acestei înțelegeri, Pavel afirmă că „are stăpânire” peste credința corintenilor. Or, premisa aceasta este greșită. Apostolul spune taman pe dos! Că nu face pe șeful în relația cu membrii bisericii din Corint.

Și acum, întrebarea care mă frământă: Cum s-a ajuns de la „nu doară că” la „nu doar că”?

Să fie aici mâna lui Cornilescu? Sau poate a celor care au tipărit textul? Ediția din 1924 a fost tipărită în Germania. Știm că unele erori s-a strecurat (rânduri tipărite greșit) care au fost corectate în edițiile ulterioare.

În orice caz, pentru ca această eroare să fie corectată, voi propune Societății Biblice Britanice / Societății Biblice Interconfesionale eliminarea lui „doar”, fiindcă termenul, judecat după exigențele moderne, nu are ce căuta acolo.

Sensul corect al textului este următorul:

„Nu că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.”


Articolul de mai jos a fost scris în colaborare cu Sorin Loghin.

Dintre virtuțile menționate în Epistolele Pastorale, evlavia este probabil cel mai adesea în pericol de a nu fi înțeleasă cum trebuie, fiindcă puțini cititori sunt conștienți că termenul ajunge să acopere viața de credință în ansamblul ei. Pentru a putea aprecia bogăția acestui concept și a vedea ramificațiile lui practice, trebuie să facem referire nu doar la semnificațiile termenului grec eusébeia, care stă în spatele românescului „evlavie”, ci și la înțelesul termenului latinesc corespunzător – pietas, de la care provine, în ultimă instanță, românescul „pietate”.

Dacă am face un sondaj între români, cerându-le să precizeze cu ce anume asociază evlavia, probabil am descoperi că mulți dintre cei chestionați au în vedere un sentiment de devoțiune față de practicile bisericești. Potrivit acestei înțelegeri, omul evlavios ar fi cel care adoptă o atitudine cucernică în biserică (înalță rugăciuni fierbinți, cântă cu mare înflăcărare și ascultă atent mesajul predicat). Totuși, termenul eusébeia nu cuprinde doar ideea de „respect” sau „reverență” față de Dumnezeu și practicile bisericești, ci și relația cu membrii familiei sau cu societatea în ansamblul ei (inclusiv structurile de autoritate ale acesteia).

Pentru a înțelege mai bine termenul eusébeia, trebuie să facem o călătorie în trecut, cu scopul de a vedea sensurile cu care a fost folosit de-a lungul timpului. Vom începe cu perioada clasică greco-romană, care se suprapune parțial peste epoca Noului Testament. În contextul greco-roman, eusébeia se referă (alături de latinescul pietas) în mod tipic la devotamentul față de familie. În mentalul romanilor din primul secol, Eneas, eroul epopeei scrise de Vergiliu (70-19 î.Hr.), ilustrează cel mai bine ce înseamnă pietas în mod practic. Când grecii (care îi asediaseră pe troieni vreme de zece ani) reușesc finalmente să pătrundă în Troia prin vicleșug, prințul Eneas îl imploră pe Ascanius să părăsească cetatea cuprinsă de flăcări: „Hai dară, tatăl meu drag, și te urcă la mine în spate: / Însumi pe umeri te iau, iară truda aceasta mi-e dulce, / Orișicum totul va fi, o primejdie – aceeași – i-a noastră, / Dar și scăparea la fel – lângă mine micuțul Iúlus / Soț va umbla, iară soața să-mi vină pe urme, din spate” (Eneida, II.707-711, trad. D. Slușanschi).

Atitudinea aceasta nu îi are în vedere doar pe cei apropiați, ci și pe străini, dacă se întâmplă să fie năpăstuiți sau refugiați. Din punct de vedere civil, eusébeia este respectul datorat persoanelor aflate în funcții de conducere (magistrați, regi) sau legilor, cutumelor și practicilor sociale (de ex., jurămintele). Din moment ce întreaga ordine socială era plasată sub oblăduirea zeilor, este de înțeles de ce eusébeia este sinonimă cu reverența față de zei, ajungând să denumească actul închinării propriu-zis. Totuși, se înțelegea că această eusébeia, manifestată prin ritualurile cultice, izvora dintr-o atitudine lăuntrică.

În Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, termenul se întâlnește doar de patru ori în cărțile canonice (Prov. 1:7, 13:11; Is. 11:2, 33:6), fiind folosit pentru a traduce expresia ebraică yir’at ’Adonay, „frica de Domnul”. În context veterotestamentar, evlavia presupune loialitate față de Legământ și devoțiune pentru Lege. De asemenea, înglobează atât ideea de cunoaștere a lui Dumnezeu, cât și reverența ca pas ce decurge natural din această cunoaștere.

În Epistolele Pastorale, eusébeia este folosit pentru a descrie modul de viață al creștinului autentic. Termenul este folosit de zece ori (8x în 1 Timotei, 1x în 2 Timotei și 1x în Tit). Înainte de a vedea valențele lui eusébeia într-un pasaj important, anume 1 Timotei 3:16, unde Pavel vorbește despre „taina evlaviei”, merită să ne oprim asupra înțelesului altor doi termeni din aceeași familie lexicală: adverbul eusebōs („în mod evlavios”) și verbul eusebeĩn („a trăi cu evlavie”). În Tit 2:11-12, apostolul Pavel ne spune că: „harul lui Dumnezeu ne învață să o rupem cu păgânătatea” și să trăim cu evlavie (gr. eusebōs).  Folosirea acestui adverb indică faptul că viața nouă este modelată de cunoașterea lui Dumnezeu. În 1 Timotei 5:4, Pavel scrie că, dacă o văduvă are copii sau nepoți, aceștia trebuie să învețe „să arate devoțiune” (eusebeĩn) mai întâi față de propria familie. Din context, rezultă că apostolul are în vedere datoria copiilor de a-i susține financiar pe părinți (într-o societate fără sistem de pensii sau asigurări sociale). În acest verset, eusébeia se suprapune în mod clar peste pietas așa cum o înțelegeau cititorii epopeei lui Vergiliu.

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Deși Pavel folosește un termen care are o istorie pre-creștină, în Pastorale termenul capătă o coloratură creștină, întrucât reverența față de ordinea socială izvorăște nu din frica zeilor, ci din cunoașterea Dumnezeului celui viu. Eusébeia este, așadar, expresia credinței noastre manifestate în viața de zi cu zi.

Secțiunea din 1 Timotei în care Pavel vorbește despre comportamentul lui Timotei în biserică se încheie cu o referire la „taina evlaviei” (tò tēs eusebéias mystḗrion), secvență care are o puternică încărcătură teologică. Până acum termenul a fost folosit pentru a descrie conduita creștină exemplară, care trebuie să fie un reper nu doar pentru cei din lume ci și pentru cei din biserică. Prin contrast, în 1 Tim. 3:16 termenul intră în alcătuirea unei formule abreviate („taina evlaviei”) care în termeni moderni are sensul de „religia creștină” (vezi expresia sinonimă din 1 Tim. 3:9: „taina credinței”). Că așa trebuie înțeleasă expresia rezultă din imnul hristologic care descrie pe scurt lucrarea mântuitoare a Domnului Isus, care începe cu întruparea și se sfârșește cu înălțarea în slavă.

În concluzie, eusébeia este un termen complex care se referă la viața creștină caracterizată de cunoașterea lui Dumnezeu,  devoțiunea față de familie și respectul față de instituțiile care formează țesutul social.

P.S. (later edit) Cum e folosit termenul „evlavios” în literatură sau în mass-media?

În Hotel Terra (de Simona Kiselevski, Cartea Românească, 2003, p. 100) găsesc următoarea utilizare: „Pe de altă parte, în preajma bisericii, alta e starea de spirit. Femei evlavioase, cu capetele acoperite de basmale, își fac zeci de cruci mărunte”.

Flacăra (2007): „Cu femei evlavioase și îndurerate, care au stat câteva ore la coadă ca să sărute, pentru ultima oară, mâna Patriarhului.”

Realitatea.net (AICI): „Femeile evlavioase cred cu tărie că, în urma acestui ritual, care durează 9 zile de miercuri consecutiv, ți se împlinește cea mai arzătoare dintre dorințe.”

Exemplele pot continua.


Despre NT 1648 am scris în numeroase rânduri. Din când în când mă întorc la acest text care continuă să mă intrige, fiindcă folosește în mod evident formulări diferite de ceea ce ne-am aștepta să găsim dacă traducătorii ar fi lucrat direct cu textul grec.

Evident, editorul volumului publicat la Alba Iulia pomenește frecvent „izvodul grecesc”, invocă textul slavonesc și nu-l uită pe Ieronim (menționare neobișnuită, având în vedere contextul răsăritean). Nu suflă, în schimb, niciun cuvințel despre textul lui Beza.

Or, dacă ne apucăm să comparăm sistematic NT 1648 și versiunea latinească a lui Beza, putem descoperi multe asemănări izbitoare.

Mai jos găsiți câteva din Galateni 1, capitolul în care Pavel își face o mică prezentare autobiografică și descrie relația sa cu apostolii de la Ierusalim.

***

13. Că auzit-ați cum m-am purtat oarecând între jidovime, că foarte-am supărat beseareca lui Dumnezău și o am risipit pre ia.

14. Și creșteam întru jidovime mai mult de vârstnicii miei în ruda mea, mai cu mare râvne fiind cătră rânduialele carele am luat de la părinții miei.

Textul grec zice: τῶν πατρικῶν μου παραδόσεων „tradițiile strămoșești”.

Beza a preferat o variantă mai explicativă, pe care o regăsim trasă la indigo și în NT 1648 (cu deosebirea că în loc de mai mult ca perfect traducătorii transilvăneni au folosit perfectul simplu: traditionum quas à patribus meis acceperam.

15. Iară când plăcu lui Dumnezău, cel ce mă alease den pântecele maicii meale, și mă chemă den mila Lui,

16. Să arate pre Fiiul Lui pentru mine, ca să propovăduiesc pre El între păgâni, derept aceaia, nu m-am sfătuit cu trupul și cu sângele.

17. Nece m-am înturnat în Ierosalim cătră apostolii ceia ce era mainte de mine, ce mă duș în Araviia și iară mă întorș în Damasc.

Textul grec zice: οὐδὲ ἀνῆλθον εἰς Ἱεροσόλυμα, „nici nu m-am suit la Ierusalim”.

Cititorii obișnuiți cu idiomul biblic știu că adesea deplasarea în cetatea sfântă e descrisă în termeni de „urcare”. Și aici avem un verb care indică ascensiunea.

În mod straniu, Beza a preferat să dea o altă echivalare: neque redii Hierosolymam, nici nu m-am întors la Ierusalim sau, cum zice NT 1648: „Nece m-am înturnat în Ierosalim”.

18. După aceaia, după trei ani, înturnaiu în Ierosalim (Beza: redii Hierosolymam) să văz pre Pătru și rămaș la el cincisprăzeace zile.


Articolul de mai jos a fost scris în colaborare cu Sorin Loghin.

În vârful listei de virtuți pe care o putem alcătui în urma unei lecturi atente a Epistolelor Pauline stau, precum se știe, „credința, nădejdea și dragostea” (1 Cor. 13:13), cea din urmă fiind, de altfel, și cea mai importantă. Ce virtute am pune însă pe locul întâi, dacă ne-am opri doar asupra celor trei epistole cunoscute sub numele de Pastorale?

Repertoriul de calități enumerate de Apostolul Pavel conține una care se repetă: sōphrosýnē, termen pentru care nu este simplu de găsit un echivalent românesc adecvat. Înainte de a ne apleca asupra acestui cuvânt, să precizăm că din aceeași familie lexicală face parte și verbul sōphroneō care în sens larg înseamnă „a fi cu mintea întreagă” sau „a judeca sănătos”. Îl găsim folosit cu acest sens în Marcu 5:15: după exorcizare îndrăcitul care fusese posedat de o legiune de demoni a redevenit „întreg la minte” (sōphronoũnta).

În esență, termenul sōphrosýnē se referă la un anumit mod de gândire care are consecințe practice. Dar înainte de a lămuri sensul termenului în Epistolele Pastorale, este necesar să facem o scurtă incursiune în trecut, pentru a vedea sensurile pe care le-a avut termenul de-a lungul timpului. În stoicism, curent filozofic fondat de Zenon în secolul al III-lea î.Hr., sōphrosýnē este considerată una din cele patru virtuți cardinale, fiindu-le cerută în mod deosebit conducătorilor, întrucât aceștia au de luat decizii politice și militare importante. Echivalentul românesc ar fi „chibzuință”.

Fiindcă sōphrosýnē presupune și capacitatea de autocontrol (stăpânirea patimilor), ea a ajuns să fie asociată cu sobrietatea și castitatea. Treptat, termenul a ajuns să fie folosit într-un sens particular, ca virtute prin excelență feminină: o femeie caracterizată de sōphrosýnē este fidelă soțului. În Septuaginta, traducerea greacă a VT, cuvântul apare doar de câteva ori. Potrivit Înțelepciunii lui Solomon, sōphrosýnē (alături de pricepere, dreptate și curaj) se numără printre virtuțile produse de înțelepciune (sophía). În perioada creștină ulterioară NT, Iustin Martirul (sec. II d.Hr.) folosește și el cele două sensuri ale termenului în interiorul aceleiași scrieri: mai întâi pentru a demonstra caracterul rațional al credinței (Apologia 13.2) și apoi cu sensul de „castitate” (sōphrosýnē este opusul desfrâului; Apologia 14.2).

Din analiza surselor grecești clasice rezultă că sōphrosýnē ține atât de caracter, cât și de trăirea practică, întrucât ea presupune capacitatea de a discerne ce trebuie făcut și ce nu. În Epistolele Pastorale (1 Tim. 3:2) se precizează că un episcop trebuie să fie sṓphrōn. În același verset, Pavel precizează că slujitorul trebuie să fie fidel în căsătorie („bărbat al unei singure soții”) și „cu mintea trează”. Regăsim termenul sṓphrōn și în Tit 1:8, în lista de calități cerute de la prezbiteri (=„episcopi”). De această dată, termenul este în vecinătatea lui „înfrânat”. Nu doar liderii creștini trebuie să dea dovadă de sōphrosýnē. Nu ne surprinde să găsim virtutea și în lista de calități asociată cu experiența de viață: bătrânii, spune Pavel, trebuie să fie sṓphrōnas (Tit 2:2).

Sensul specializat („feminin”) pomenit la începutul articolului apare și în Pastorale (1 Tim. 2:9), într-un verset în care Pavel le cere femeilor să se „împodobească” (kosmeĩn) cu o ținută decentă, cu sōphrosýnē, tradus de Cornilescu prin „sfială”. Totuși, termenul grec nu transmite ideea că o femeie trebuie să se simtă timorată sau lipsită de încredere în sine, ci la faptul că ținuta ei exterioară trebuie să facă dovada discernământului și a chibzuinței. O femeie caracterizată de sōphrosýnē nu se îmbracă indecent, provocator sau fără gust. Folosirea verbului „a împodobi” (kosmeĩn) și a adjectivului kósmios (prezentabil, plăcut, ordonat) arată că elementul estetic nu este exclus, ci subordonat unei rațiuni superioare. În orice caz, îmbrăcămintea constituie expresia unei virtuți importante și a unui comportament mai larg.

De-a lungul timpului, termenul a fost redat în moduri diferite, fiecare traducere încercând să surprindă cât mai fidel, în funcție de context, sensul lui. Traducătorii Noului Testament de la Alba Iulia (1648) l-au tradus prin înțelepție (1 Tim. 2:9), încercând probabil să-l apropie de „înțelepciune”. Mai aproape de sensul primar al termenului sunt echivalenții din Biblia de la București (1688): întregăciunea minții (1 Tim. 2:9), respectiv minte întreagă (1 Tim. 2:15). O schimbare majoră se produce odată cu introducerea neologismului castitate (1 Tim. 2:15) de către traducătorii Bibliei de la Iași (1874). Acest din urmă termen acoperă foarte bine sensul „feminin” analizat în prima parte a articolului. Cât despre termenii sfială și smerenie din Cornilescu 1924, ei nu redau în mod satisfăcător sensul termenului grec. Problema a fost însă remediată în EDCR, în care sunt folosiți termenii decență (1 Tim. 2:9), respectiv chibzuință.

În rezumat, sōphrosýnē are o gamă largă de înțelesuri și utilizări, de la cel larg (judecată rațională, moderație, sobrietate, trăsături manifestate în diferite contexte), până la cel specializat, circumscris căsătoriei (castitate, înfrânare).


Aflu ieri de la un student că a apărut o nouă traducere a Bibliei, făcută de prof. univ. dr. Ion Socoteanu, eminent specialist în chirurgie cardiovasculară. Fiindcă de vreo 15 ani mă ocup asiduu de studierea traducerilor biblice românești, m-am umplut instant de mirare când am auzit de această versiune, apărută spontan, precum Atena din capul lui Zeus, în spațiul evanghelic românesc.

Traducătorul, precum vedeți din înregistrarea de mai jos, a fost invitat recent la emisiunea „Știrea cea bună”, moderată de Cornel Dărvășan, care lucrează pentru canalul A7Tv.

Din felul în care este prezentată această versiune, s-ar putea crede că ea este o ediție complet nouă, tradusă de la zero.

„Această Biblie este rezultatul unei munci titanice, de peste 20 de ani, a profesorului Ion Socoteanu”, anunță cu satisfacție moderatorul (minutul 17.30), iar invitatul tace aprobator și aprobă tacit.

Ca mai întotdeauna, când e vorba de traducerea Bibliei, lucrurile sunt mai complicate, după cum voi încerca să arăt mai jos, descâlcind astfel niște ițe care de multă vreme erau foarte încurcate.

Mai întâi, precizez de la bun început că versiunea apărută în 2017 este o republicare, cu intervenții minimale, a ediției GBV (București 2001). Mai jos un citat din prefață. E important să avem datele esențiale din capul locului, fiindcă vom reveni la această chestiune într-o postare viitoare.

Să purcedem acum la analiza principalelor idei prezentate în emisiune.

Cornel Dărvășan îl invită pe traducător să spună cum a apărut ideea noii versiuni.

Prof. Socoteanu începe prin a spune că, atunci când a început să citească literatură religioasă în alte limbi, a observat că citatele biblice nu se potriveau întotdeauna cu ce știa el din versiunea Cornilescu și că astfel a început să-și pună întrebarea „cine are dreptate”.

„Când am privit mai cu atenție, am văzut că traducerea noastră era o traducere literară, adică să sune bine, nu să respecte textul, adică o traducere literală”.

Deosebirile, adaugă reputatul cardiolog, nu erau dintre cele periferice sau lipsite de importanță.

Moderatorul îl invită să dea exemple.

Dr. Socoteanu se oprește, între altele, la 2 Corinteni 5:10, pasaj care în Cornilescu clasic zice așa:

„Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Profesorul de cardiologie găsește în acest verset două pietre de poticnire.

Primo, n-ar fi potrivită introducerea termenului „răsplată”; secundo, nu merge să zici „răsplată pentru rău”.

Când aud de astfel de obiecții, îmi vine să mă apuc și eu de cardiologie, fiindcă îmi dau seama că îmi pierd vremea cu activitățile mele biblico-filologice.

„Nu este permis pentru Cuvântul lui Dumnezeu să-ți adaugi idei” (22.10), mai zice traducătorul.

Să vedem acum analiza versetului din 2 Cor. 5:10.

În Biblia GBV 2001 (care este mama versiunii Stephanus 2017) găsim următoarea soluție:

„Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.”

Problemele cu această versiune pretins literală sunt mai multe. Le iau pe rând.

  • Secvența „să fim arătați” este neromânească. Nimeni nu vorbește așa, când zice că trebuie să apară la tribunal. Nu spun că „trebuie să fiu arătat astăzi la secția de poliție”, ci „trebuie să mă prezint la secția de poliție”. Nu se câștigă nicio iotă de literalism cu asemenea formulări de lemn.
  • Secvența „să primească cele făcute în trup” (ἵνα κομίσηται τὰ διὰ τοῦ σώματος) nu e suficient de literală, dacă tot ne-am amorezat lulea de literalism. Prof. Socoteanu spune că nu este permisă schimbarea unei iote din textul biblic, dar își permite să introducă în Biblie termenul „făcute”, care nu apare în textul grec! Dacă obiectăm că D. Cornilescu a introdus „răsplată”, atunci putem să obiectăm și că se introduce termenul „făcute”, nu?
  • Traducerea GBV-Socoteanu zice „în trup”, dar textul grec zice „prin trup” (διὰ τοῦ σώματος). Avem, desigur, la subsolul traducerii, varianta „prin trup”. Dar de ce ea nu apare în susul paginii? Oare nu cumva fiindcă „traducerea trebuie să sune bine”? Paradoxal, deși traducătorul reproșează versiunii cornilesciene preocuparea pentru naturalețe, acest criteriu nu este considerat tocmai de lepădat nici de traducătorul care se vrea (dar nu este!) literalist.

Și acum să propun o traducere cu adevărat literală, adică cea pe care ar fi trebuit să o producă prof. Socoteanu, dacă ar fi fost consecvent cu sine însuși:

Căci noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să primească fiecare cele prin trup spre ce a făcut, fie bine, fie rău.

Cum vi se pare? Așa-i că v-ar plăcea o traducere literală pe acest calapod?

Revenind la text, subliniez cât se poate de apăsat că este perfect legitim să introduci termenul „răsplată” într-un text eliptic, care vorbește despre judecată. Asta nu înseamnă că adaugi la Cuvântul Domnului, ci că articulezi ideea care este implicită în text.

La judecată NU primești fapta comisă, ci răsplata pentru ea! Atât felul în care este folosit verbul komizo în textele clasice, cât și logica textului cer întregirea gândului paulin cu termenul „răsplată”, care aparține de drept contextului. Îl simți acolo, dacă ai simțurile hermeneutice suficient de dezvoltate.

Iar ideea că termenul „răsplată” este exclusiv pozitiv nu putea să se ivească decât în mintea cuiva care nu este suficient de atent la nuanțele limbii pe care o vorbește. De bună seamă, nu e suficient să te naști într-o limbă. Trebuie și să ai urechi să o auzi.

În română avem zicala foarte expresivă „după faptă și răsplată”, în care termenul „răsplată” funcționează cu ambele înțelesuri (recompensă sau pedeapsă). Am citit cu toții Povestea babei și a moșneagului, care ilustrează perfect ce înseamnă „după faptă și răsplată”. De altfel, parcurgerea cuvântului-titlu „răsplată” din Dicționarul-tezaur al limbii române va risipi orice îndoieli ar putea să mai aibă cineva cu privire la termen.

Pesemne că și Cornel Dărvășan e bântuit de niște îndoieli, căci ia taurul de coarne:

„Domnule profesor, v-ați apucat de studiat ebraică și greacă”? (22:40)

Răspunsul prof. Socoteanu este năucitor. Cu bold am marcat secțiunile care m-au lăsat cu gura căscată.

„M-am apucat, dar nu asta este esențialul! Sigur, a vorbi despre traducerea Bibliei… aceasta presupune cunoașterea limbilor originale. Nu asta este esența pentru traducerea Bibliei. Pentru traducerea Bibliei esența este accesul la manuscrise. La inventarierea manuscriselor. Aceasta a fost prima problemă. Apoi…, nu atât cunoașterea, pentru că este vorba de limbi nevorbite, limbi clasice, ci de gramatica lor. Astăzi există un Institutul internațional de studiu al manuscriselor sacre, unde totul se face computerizat. A gândi în secolul XXI că trebuie să știi limba ebraică și greacă veche, ca să faci o traducere, este anacronic. Aceasta era, să zicem, o necesitate pentru a doua jumătate a sec. XIX. De atunci nu mai era asta problema. Problemele erau de cu totul alt ordin: cum să accesezi manuscrise, câte manuscrise sunt…”

„Și dvs. cum ați procedat?”, întreabă moderatorul.

„Pentru mine a fost importantă existența acestui institut care poate fi accesat și prin metode de actualitate, prin metode moderne…”

(Adică nu tu greacă, nu tu ebraică, fiindcă avem un Institut internațional. Care o fi acela, stau și mă întreb. O fi INTF, cel din Münster, unde am lucrat și eu o vară, digitizând și indexând manuscrise bizantine? Misterul persistă, fiindcă moderatorul nu cere detalii.)

„Și ați luat de la sursă manuscrise…”

„Sigur…! Pentru că pentru oricine vrea să traducă, primul lucru este să ai aceste manuscrise. Apoi să ai cunoștințe de limbă, apoi de gramatică veche, nu doar de limbă, pentru că nu e limbă vorbită. Deci din punct de vedere tehnic sunt cu totul altele problemele necesare pentru a aborda o traducere…”

Carevasăzică, sunt un anacronic de secol XIX, rătăcit în modernitatea secolului XXI.

Eu, cu gândirea mea revolută, credeam că pentru a te apuca de o traducere trebuie să cunoști cât mai bine limba veche în care s-a scris textul.

Dar prof. Socoteanu îmi spune că nu limba contează, ci manuscrisele!

Și manuscrisele acelea, întreb eu, în ce limbă le citești?

Cum poți să citești manuscrise grecești vechi, dacă nu cunoști limba respectivă? Papirusurile, de pildă, necesită nu doar o bună cunoaștere a limbii grecești, ci și cunoștințe avansate de codicologie.

Profit de ocazie să întreb: Câte manuscrise grecești a ținut în mână și studiat prof. Socoteanu? În ce fel le-a luat „de la sursă”? Și de ce îi trebuie lui manuscrise, dacă astăzi există ediții critice făcute de specialiști care nu se ocupă de cardiologie de luni până vineri și de colaționarea manuscriselor în week-end?

De ce îi zăpăcim și intoxicăm cu falsuri pe cititorii care nu sunt în stare să deosebească dreapta de stânga, atunci când vine vorba de traducerea Bibliei și manuscrise?

(Va urma)


La rugămintea unui cititor interesat de textul versiunii revizuite a Bibliei Cornilescu, public mai jos un capitol din ultima carte a Bibliei.

Paginarea EDCR a trecut de jumătate. Ultima carte paginată este Romani, deci în prima săptămână din ianuarie 2019 vom avea probabil noi fișiere de verificat. Dacă planurile merg așa cum ne dorim, vom avea textul tipărit către finalul lunii ianuarie.

Munca depusă în cei trei ani și jumătate de la începerea proiectului de revizuire a fost intensă, deci satisfacția de a vedea NT tipărit va fi pe măsură.

Fiindcă astăzi este ultima zi din an, vă urez bucurii și binecuvântări din belșug! Îndurarea Domnului și Mântuitorului nostru să ne însoțească pe toți!

Mai jos capitolul 18 din Apocalipsa, acest amestec dulce-amar de tragic și sublim, de lamentație și jubilație.

Căderea Babilonului

1 După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. 2 El a strigat cu glas tare și a zis:

„A căzut, a căzut Babilonul cel mare!

A ajuns locuință a demonilor,

închisoare a oricărui duh necurat,

închisoare a oricărei păsări necurate,

închisoare a oricărei fiare necurate și respingătoare,

3 pentru că din vinul mâniei desfrâului ei

au băut toate neamurile

și împărații pământului s-au desfrânat cu ea

și negustorii pământului prin risipa desfătării ei s-au îmbogățit.”

4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea:

„Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu,

ca să nu fiți părtași la păcatele ei

și să nu fiți loviți cu urgiile ei!

5 Căci până la cer s-au îngrămădit păcatele ei

și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei.

6 Răsplătiți-i cum v-a răsplătit și ea!

Dați-i de două ori pentru faptele ei!

În potirul amestecat de ea turnați îndoit!

7 Pe cât s-a slăvit și s-a desfătat,

pe atât dați-i chin și tânguire!

Fiindcă zice în inima ei:

«Sunt împărăteasă,

nu sunt văduvă,

nu voi cunoaște nicidecum tânguirea.»

8 De aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei:

molima, tânguirea și foametea.

Și va fi mistuită de foc,

pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.

9 Vor plânge și vor boci după ea împărații pământului, care s-au desfrânat și s-au desfătat cu ea, când vor vedea fumul arderii ei. 10 Vor sta departe, de teama chinului ei, și vor zice:

«Vai! vai! cetatea cea mare,

Babilon, cetatea cea tare!

Într-un ceas ți-a venit judecata!»

11 Negustorii pământului plâng și jelesc după ea, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12 marfă de aur, argint, pietre scumpe, mărgăritare, in subțire, purpură, mătase și țesături stacojii, felurite soiuri de lemn parfumat, felurite vase de fildeș, de lemn scump, de aramă, de fier și de marmură, 13 scorțișoară, mirodenii, ierburi aromate, mir, tămâie, vin, ulei, floarea făinii, grâu, vite, oi, cai, căruțe, trupuri și suflete de oameni.

14 Și roadele râvnite de sufletul tău

s-au dus de la tine.

Toate lucrurile alese, strălucite,

au pierit de la tine

și nicidecum nu le vei mai găsi.

15 Cei ce fac negoț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de teama chinului ei. Vor plânge, se vor tângui 16 și vor zice:

«Vai! vai! Cetatea cea mare,

care era îmbrăcată în in subțire,

în purpură și stacojiu,

care era împodobită cu aur,

pietre scumpe și mărgăritare!

17 Într-un ceas s-au prăpădit atâtea bogății!»

Și toți cârmacii, toți cei ce merg cu corabia în vreun loc, corăbieri și toți cei ce lucrează pe mare stăteau departe 18 și, când au văzut fumul arderii ei, au început să strige: «Cine mai este asemenea cetății celei mari?» 19 Și își aruncau țărână în cap, plângeau, se tânguiau, țipau și ziceau:

«Vai! vai! Cetatea cea mare!

Toți cei ce aveau corăbii pe mare s-au îmbogățit

în urma belșugului ei,

dar într-un ceas a fost pustiită!»

20 Bucură-te de ea, cerule,

și voi, sfinților, apostolilor și profeților,

pentru că Dumnezeu a judecat-o și v-a făcut dreptate!”

21 Atunci, un înger puternic a ridicat o piatră ca o piatră uriașă de moară, a aruncat-o în mare și a zis:

„Cu așa repeziciune va fi aruncat

Babilonul, cetatea cea mare,

și nu va mai fi găsit!

22 Sunetul celor ce cântă din harfă,

sunetul muzicanților,

al celor ce cântă din fluiere și trâmbițe,

nu se va mai auzi în tine.

Niciun meșter în vreun meșteșug oarecare

nu se va mai găsi la tine,

și uruitul morii

nu se va mai auzi în tine.

23 Lumina lămpii

nu va mai lumina în tine

și glasul mirelui și al miresei

nu se va mai auzi în tine,

pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului,

pentru că prin vrăjitoria ta

au fost amăgite toate neamurile.”

24 Și pentru că în ea a fost găsit sângele profeților și al sfinților

și al tuturor celor ce au fost înjunghiați pe pământ.


Ieri, la sfârșitul zilei, am răsuflat ușurați. În urma ședinței finale a Comitetelor EDCR am pus punct procesului de revizuire a Noului Testament.

În ultimele două luni am avut un maraton de întâlniri săptămânale în care am cântărit diverse propuneri care au venit după ce revizorii și-au terminat munca.

Dar una e să ai un text care mulțumește patru oameni și alta e să reușești să împaci preferințele literare ale unui grup de opt persoane.

Totuși, în urma discuțiilor am reușit imposibilul: modelarea textului într-o formă care ține în echilibru dorința de precizie și necesitatea de a face textul inteligibil pentru categoria de public pe care o vizăm.

Inevitabil, am simțit nevoia unor justificări în note. Aparatul de note va fi mai consistent la prima ediție, el urmând să treacă printr-o „cură de slăbire” la viitoarele ediții, când justificările traductologice nu vor mai fi necesare.

Mai jos două fotografii din timpul ultimei ședințe. Precum se poate vedea, atmosfera de lucru a fost destinsă, chiar dacă asupra unor texte biblice participanții la întâlnire au înțelegeri diferite. Dincolo însă de indiosincraziile noastre hermeneutice, ne unește pasiunea noastră pentru Cuvântul lui Dumnezeu și dorința de a-l pune în mâinile oamenilor, pentru creștere și maturizare duhovnicească.

Pentru cei dornici să mai citească un fragment discutat la ultima ședință, postez în continuare 1 Petru 3.

Îndemnuri pentru familii

1 Tot astfel, femeilor, fiți supuse soților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, 2 când vor vedea trăirea voastră curată și respectuoasă. 3 Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, care constă în împletituri ale părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, 4 ci să fie omul ascuns al inimii, anume caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau pe vremuri sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și care le erau supuse soților lor; 6 ca Sara, care-l asculta pe Avraam și-l numea „domnul meu”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de nimic.

7 Tot astfel, bărbaților, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, căci sunt vase mai fragile, și arătați-le prețuire, întrucât și ele vor moșteni împreună cu voi harul vieții!

Suferința pentru dreptate

8 Încolo, să aveți toți aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți! 9 Nu întoarceți rău pentru rău, nu răspundeți la batjocură cu batjocură; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea!

10 Căci cine vrea să se bucure de viață

și să vadă zile bune

să-și înfrâneze limba de la rău

și buzele de la cuvinte înșelătoare.

11 Să se depărteze de rău și să facă binele,

să caute pacea și s-o urmărească.

12 Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți

și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.

Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.a

13 Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? 14 Chiar dacă ați avea de suferit pentru dreptate, ferice de voi! Să nu aveți nicio teamă de ei și să nu vă tulburațib, 15 ci sfințiți-L ca Domn pe Hristos în inimile voastrec! Fiți mereu gata să dați un răspuns de apărared oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, 16 dar cu blândețe și respect, având un cuget curat, pentru ca cei ce batjocoresc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău! 17 Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul.

18 Și Hristos a suferit o dată pentru păcate,

El, Cel drept, pentru cei nedrepți,

ca să ne aducă la Dumnezeu.

A fost omorât în trup,

dar a fost înviat prin Duhul,

19 prin care S-a dus și le-a vestit biruința Sa duhurilor din închisoare, 20 care se răzvrătiseră pe vremuri, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se construia arca în care doar câteva suflete, și anume opt, au fost salvate cu ajutorul apei. 21 Simbolul acesta vă mântuiește acum și pe voi – anume botezul, care nu este o îndepărtare a murdăriei trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeue, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S-a dus la cer, iar îngerii, autoritățile și puterile I s-au supus.f

 a3:12 Ps. 34:12-16.

 b3:14 Is. 8:12.

 c3:15 Lit. „pe Domnul Hristos sfințiți-L în inimile voastre”. Preluare și actualizare hristologică a textului din Is. 8:13.

 d3:15 Gr. apología „apărare” sau „cuvânt de apărare”.

 e3:21 Sau: „apelul pe care o conștiință îl face către Dumnezeu”.

 f3:22 Sau: „au fost făcuți să i se supună”.


În ultimele două luni au avut loc întâlniri aproape săptămânale ale Comitetelor EDCR, cu scopul de a definitiva acele soluții de traducere asupra cărora încă avem dezbateri.

Un instantaneu din timpul ședinței de ieri (10 dec. 2018). Doi colegi „sunt prezenți” prin skype. Un membru al Comitetului Pastoral a ajuns după începerea ședinței, deci uneori numărul participanților ajunge la nouă.

Ședințele durează în medie trei ore. Uneori stăm chiar mai mult, dacă situația o impune.

Au fost în discuție mai ales epistolele, al căror vocabular „tehnic” cere o calibrare atentă.

Am primit iarăși zeci de întrebări, observații și sugestii cu privire la anumite pasaje grele și a trebuit să pregătesc terenul pentru discuții, „periind” iarăși lexicoanele, gramaticile, comentariile, sursele primare (elenistice sau patristice) relevante.

Am adunat în acest timp informații pentru o nouă carte. Rămâne doar să găsesc răgazul necesar să regurgitez și să rumeg pe îndelete astfel de informații. Dar la ora asta nu mai visez decât să văd finalizat și tipărit NT. Sper că în luna ianuarie să vedem cu ochii și acest deziderat. Deocamdată frământăm și iar frământăm textul, cernând totul, fir cu fir.

Nu puține au fost ocaziile în care ne-am dat seama că un simplu cuvânt nu poate evoca „haloul” pe care îl are corespondentul grecesc din original. Și atunci am ales să dăm niște explicații în notă. Așa se face că aparatul de note s-a îngrășat simțitor în epistole, după cum ilustrează următorul capitol.

Mai jos un fragment din 1 Timotei.

Calitățile cerute de la un episcop

1 Adevărat este cuvântula acesta: Dacă râvnește cineva să fie episcopb, dorește un lucru bun. 2 Dar trebuie ca episcopul să fie mai presus de orice reproș, bărbatul unei singure soții, cu mintea trează, chibzuit, prezentabil, ospitalier, în stare să-i învețe pe alții. 3 Să nu fie nici dedat la vin, nici bătăuș, [nici dornic de câștig mârșav,] ci să fie blând, nu certăreț, nu iubitor de bani, 4 să-și conducă bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată demnitatea. 5 Căci dacă cineva nu știe să-și conducă bine propria casă, cum va avea grijă de biserica lui Dumnezeu? 6 Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda Diavoluluic. 7 Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară, ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa Diavolului.

Calitățile cerute de la diaconi

8 Diaconii, de asemenea, trebuie să fie demni, nu cu două fețed, nu băutori de mult vin, nu dornici de câștig mârșav 9 și să păstreze taina credinței cu un cuget curat. 10 Trebuie mai întâi cercetați și apoi să fie diaconi, dacă sunt fără vină. 11 Femeilee, de asemenea, trebuie să fie demne, nebârfitoare, cu mintea trează, credincioase în toate lucrurile. 12 Diaconii să fie bărbați ai unei singure soții și să-și conducă bine copiii și casele lor. 13 Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi își dobândesc o pozițief de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus.

Taina credinței creștine

14 Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni la tine în curând 15 și ca să știi – în caz că zăbovesc – cum trebuie să te porțig în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. 16 Și, fără îndoială, mare este taina evlavieih:

„Cel ce s-a arătat în trup

a fost dovedit drept prin Duhul,

a fost văzut de îngeri,

a fost propovăduit printre neamuri,

a fost crezut în lume,

a fost înălțat în slavă.”

Note

 a3:1 Secvența pistòs ho lógos, folosită recurent în Epistolele Pastorale, poate fi considerată finalul secțiunii precedente (cap. 2:11-15).

 b3:1 Termenii grecești epískopos „funcționar”, „supraveghetor” și presbýteros „mai mare”, „mai în vârstă” denumeau funcția și titlul unui conducător creștin, referindu-se la una și aceeași slujbă: Fap. 20:17,28. Tit 1:5,7. Treptat, începând cu sec. al II-lea d.Hr., conținutul termenilor s-a schimbat, odată cu noul curs al Bisericii: prezbiterul (înțeles ca termen lingvistic și ca funcție) a devenit preot, iar episcopul a devenit un supraveghetor de prezbiteri-preoți.

 c3:6 Genitivul poate fi interpretat în două feluri: (1) osânda cerută de Diavol; (2) osânda pe care și Diavolul a primit-o pentru îngâmfare.

 d3:8 Sau: „cu două feluri de a vorbi”.

 e3:11 Referire la soțiile diaconilor sau, mai probabil, la femeile-diacon (cf. Rom. 16:1).

 f3:13 Gr. bathmós, „treaptă” sau, în sens figurat, „rang”, „poziție”.

 g3:15 Gr. anastréphō nu se referă strict la comportarea din timpul slujbelor bisericești, ci la conduită în sensul cel mai larg, la modul de a trăi al slujitorului creștin.

 h3:16 În contextul de față, gr. eusébeia, „evlavie”, „pietate”, termen-cheie în Epistolele Pastorale, se suprapune parțial peste concepte precum „credință” sau „religie”.


Astăzi a fost o zi importantă, fiindcă marcăm în mod oficial încheierea revizuirii textului Noului Testament (EDCR). Ultimele două cărți, Faptele Apostolilor și Apocalipsa, au fost discutate la Comitetul Pastoral și au primit validarea.

Urmează acum să pregătim textul pentru tehnoredactare, adică să verificăm câteva amănunte tehnice (specifice programului care a fost folosit în procesul revizuirii).

Presupun că tehnoredactarea se va face în cursul lunii noiembrie. Dacă vom reuși să ne mișcăm bine, tipărirea s-ar putea face în decembrie. Dacă bibilirea textului tehnoredactat va fi mai îndelungată, vom împinge procesul de publicare până în ianuarie. Oricum, partea bună este că anul 2019 va fi anul apariției unei versiuni a NT care a fost verificată minuțios de către o echipă de specialiști.

Energiile consumate în cei trei ani și jumătate de când a început proiectul EDCR au fost uriașe. Este o minune și un semn al harului lui Dumnezeu că am ajuns în această etapă.

Ne dorim să avem parte de acest har și în etapa următoare, care presupune încheierea revizuirii Vechiului Testament.

Mai jos o mostră de text din Fapte 2.

Cuvântarea lui Petru

14 Atunci, Petru s-a ridicat împreună cu cei unsprezece, și-a înălțat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și să luați aminte la cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, cum credeți voi, căci este abia ceasul al treilea din zi. 16 Ci aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 Așa va fi în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu:

voi turna din Duhul Meu peste orice făptură;

fiii voștri și fiicele voastre vor profeți,

tinerii voștri vor avea vedenii

și bătrânii voștri vor visa vise!

18 Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele

voi turna din Duhul Meu în zilele acelea și vor profeți.

19 Voi face minuni sus, în cer,

și semne jos, pe pământ:

sânge, foc și nor de fum;

20 soarele se va preschimba în întuneric

și luna, în sânge,

înainte să vină ziua Domnului cea mare și strălucită.

21 Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.a

22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, 23 pe Acesta, predat potrivit planului și preștiinței lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor nelegiuiți; 24 pe El Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-L de chinurile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El:

Eu Îl aveam totdeauna pe Domnul înaintea ochilor mei,

căci El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

26 De aceea, mi s-a bucurat inima și mi s-a veselit limba;

chiar și trupul meu va sălășlui în nădejde,b

27 căci nu vei lăsa sufletul meu în Hades

și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieții

și mă vei umple de bucurie înaintea feței Tale.c

29 Fraților, despre patriarhul David să-mi fie îngăduit a spune cu îndrăzneală că a murit și a fost îngropat, iar mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 30 Profet fiind, el a știut că Dumnezeu S-a jurat să așeze pe tronul lui pe unul dintre urmașii lui; 31 despre învierea lui Hristos a profețit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Hades, iar trupul lui nu va vedea putrezirea.

 a2:21 Ioel 2:28-32.

 b2:26 Textul ebraic care stă la baza versiunii grecești citate de Luca spune: „trupul meu va locui în siguranță”. În versiunea sa greacă, textul este iluminat de un concept nou — speranța în înviere — la care se face aluzie în versetul următor: „nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”.

 c2:28 Ps. 16:8-11.


Am în sfârșit bucuria de a anunța că și epistolele 1-2 Corinteni au ajuns în forma finală și că revizuirea meticuloasă a Noului Testament a ajuns aproape de final.

Comitetul Pastoral al EDCR mai are de citit Faptele Apostolilor și Apocalipsa, după care putem trece la paginare și tipărire.

Eforturile făcute până în acest moment au fost uriașe, cu zeci de întâlniri, sute de emailuri, mesaje și dezbateri purtate pe marginea textului.

Uneori am impresia că nu traducere facem, ci sculptură. Cioplim cu dalta, ciupim cu dăltița, șlefuim, netezim, finisăm, întoarcem obiectul sculptat pe toate părțile, îl examinăm îl lumină, îl mai șlefuim un pic și tot așa.

Așa cum am anunțat în mai multe rânduri, așteptarea noastră este să finalizăm tipărirea în decembrie.

Mai jos este un capitol din 1 Corinteni.

Fiindcă zilele acestea se discută intens despre căsătorie, nu puteam alege un capitol mai relevant.

Pentru partea de final a capitolului e nevoie de o notă explicativă. Versetele 36-38 sunt foarte dificile și am ales varianta care ni s-a părut cea mai puțin problematică.

Despre căsătorie

1 Cu privire la lucrurile despre care mi-ați scris, eu cred că este bine pentru om să nu se atingă de femeie. 2 Totuși, din pricina desfrâului, fiecare bărbat să-și aibă soția lui și fiecare femeie să-și aibă soțul ei! 3 Soțul să-și împlinească față de soție datoria de soț și tot așa să facă și soția față de soț! 4 Soția nu este stăpână pe trupul ei, ci soțul ei. Tot astfel, nici soțul nu este stăpân peste trupul lui, ci soția lui. 5 Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciți [cu postul și] cu rugăciunea, apoi să fiți iarăși împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre! 6 Lucrul acesta îl spun ca un sfat, nu ca o poruncă. 7 Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.

8 Celor neînsurați și văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9 Dar, dacă nu se înfrânează, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă! 10 Celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul: soția să nu se despartă de soț! 11 (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu soțul ei!) Și nici soțul să nu-și lase soția!

12 Celorlalți le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necredincioasă și ea este de acord să trăiască mai departe cu el, să nu se despartă de ea! 13 Și dacă o femeie are un soț necredincios și el este de acord să trăiască mai departe cu ea, să nu se despartă de soțul ei! 14 Căci soțul necredincios este sfințit prin soția [credincioasă] și soția necredincioasă este sfințită prin fratele credincios; altminteri, copiii voștri ar fi necurați, dar, de fapt, sunt sfinți. 15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în astfel de împrejurări fratele nu este legat, și nici sora: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 16 Căci ce știi tu, femeie, dacă îți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți
vei mântui soția?

Perseverența în chemarea primită

17 Încolo, fiecare să trăiască după cum i-a făcut Domnul parte și după cum l-a chemat Dumnezeu! Aceasta este rânduiala pe care am așezat-o în toate bisericile. 18 Dacă cineva a fost chemat pe când era circumcis, să nu-și ascundă semnele circumciziei! Dacă cineva a fost chemat pe când era necircumcis, să nu se circumcidă! 19 Circumcizia nu înseamnă nimic și lipsa circumciziei nu înseamnă nimic; importantă este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea(a) în care era când a fost chemat! 21 Ai fost chemat când erai rob? Nu te îngrijora, dar, dacă poți să ajungi liber, folosește prilejul! 22 Căci robul chemat în Domnul este un eliberat al Domnului. Tot astfel, cel liber care a fost chemat este un rob al lui Hristos. 23 Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți robi oamenilor! 24 Fiecare, fraților, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat!

Celibat și căsătorie

25 Cu privire la feciori și fecioare(b) n-am o poruncă de la Domnul. Le dau însă un sfat, fiindcă am primit de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. 26 Consider că este bine astfel, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru om să rămână cum este. 27 Ești legat de o soție? Nu căuta dezlegare! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! 28 Dar nici dacă te însori nu păcătuiești. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuiește. Dar unii ca aceștia vor avea necazuri pământești, iar eu aș vrea să vă cruț.

29 Ce spun eu, fraților, este că vremea s-a scurtat: de acum încolo, cei care au soții să fie ca și cum n-ar avea; 30 cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; 31 cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi(c) de ea, căci chipul lumii acesteia trece! 32 Dar eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cel necăsătorit se îngrijește de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului. 33 Dar cel căsătorit se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă soției, 34 și este împărțit. Atât femeia nemăritată, cât și fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte și cu trupul, și cu duhul, dar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să-i placă soțului. 35 Spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă întind o capcană, ci pentru ceea ce este frumos și ca să-I puteți sluji Domnului fără piedici.

36 Dacă cineva crede că se comportă rușinos față de trupul lui fecior, dacă este sub presiunea instinctului și așa trebuie să fie, să facă ce vrea: nu greșește, să se căsătorească. 37 Dar cine stă ferm în inima sa și nu este sub presiune, ci are stăpânire asupra propriei voințe și așa a hotărât în inima sa – să-și păstreze trupul fecior – bine va face. 38 Astfel, cine își dă în căsătorie trupul fecior bine face, și cine nu și-l dă mai bine face. 39 O femeie este legată [de lege] câtă vreme îi trăiește soțul; dar dacă-i moare soțul, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită va fi dacă rămâne așa cum este, după părerea mea. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu.

(a) 7:20 Lit. „chemarea”.

(b) 7:25 Termenul gr. parthénos „fecioară”, „fecior” poate fi folosit pentru oricare dintre sexe, nu doar cu referire la persoane de sex feminin.

(c) 7:31 Gr. katachráomai, tradus aici prin „a folosi”, înseamnă „a folosi pe deplin” sau „a folosi în exces”.


Pe măsură ce verific, fir cu fir, fiecare verset din versiunea lui Cornilescu, luând ca reper Textul Masoretic (pentru VT), descopăr că uneori traducătorul are abateri de la principala lui versiune-sursă: textul lui Segond.

Uneori soluția de traducere vine din lexiconul lui Gesenius. Am descoperit câteva astfel de exemple în trecut, dar, din nefericire, nu mi le-am notat.

Pe unul îl prezint mai jos.

În Isaia 11:3 avem secvența ebraică wahariho beyir’at YHWH, tradusă în Cornilescu prin „plăcerea lui va fi frica de Domnul”.

Textul lui Cornilescu nu seamănă nici cu ce avem în Segond: „Il respirera la crainte de l’Éternel”, nici cu parafraza lunguță din KJV: „And shall make him of quick understanding in the fear of the LORD”.

În lexiconul Gesenius găsim însă

הֲרִיחוֹ בְּיִרְאַת יְיָ “his delight shall be in the fear of Jehovah.”[1]

Aceeași soluție de traducere a fost inclusă și în traducerea JPS (1917), dar nu aș presupune o influență directă a acesteia asupra traducătorului român. La 1917 eram în plin război. Nu cred că ajungeau cărțile din America așa de repede în Europa, ori că traducătorul nostru ar fi putut obține în timp util o asemenea versiune).

[1] Wilhelm Gesenius and Samuel Prideaux Tregelles, Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon to the Old Testament Scriptures, p. 760.


Cea mai frumoasă, mai măreață și mai zguduitoare viziune inaugurală a unui profet biblic rămâne cea relatată de Isaia, în capitolul 6. (Profetul Ezechiel poate intra cu succes la categoria „cea mai stranie viziune inaugurală”).

Pasajul din Isaia 6 este paradigmatic pentru întâlnirea dintre om și Dumnezeu, căci conștientizarea de către om a sfințeniei dumnezeiești îl constrânge să-și mărturisească profunda inadecvare. Fără această înțelegere nu poți „prinde frecvența” sacrului, nu poți intra în relație cu Dumnezeu și nu poți înțelege „religiosul” (în forma lui elementară).

Citind pasajul, mă întreb dacă referirea la „buze necurate” trebuie înțeleasă ca pars pro toto (buzele sunt necurate fiindcă tot omul este necurat, dar aici e subliniată doar o anumită dimensiune) sau dacă ea trebuie înțeleasă din perspectiva închinării, în sensul că Isaia este conștient că ceea ce spune el în închinare este inadecvat, fără acoperire sau chiar ipocrit. (Să nu uităm, primul capitol al cărții este vehement împotriva închinării de fațadă, adică a jertfelor care nu sunt însoțite de un comportamentul cerut de Dumnezeu.)

Pasajul mai este remarcabil și prin actul pe care îl îndeplinesc serafimii. Isaia este consacrat în slujbă prin atingerea cu un cărbune de pe altar. Nu sunt multe locuri în Biblie în care ispășirea unui păcat se face fără vărsare de sânge. Acesta este unul dintre ele.

Trebuie însă observat că actul ispășirii se produce nu în lumea sensibilă, supusă accesului prin simțuri, ci în viziunea pe care o are profetul. Așadar, el se caracterizează printr-o anumită „virtualitate”, ceea ce nu-i scade din eficacitate (după cum, faptul că eu îmi primesc salariul pe card, în formă virtuală, nu scade cu nimic din realitatea tranzacției).

Mai jos textul din Isaia 6, după două revizuiri succesive.

1 În anul morții regelui Uzzia, L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul de sus cel înălțat, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2 Deasupraa Lui se aflau serafimib, având fiecare șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. 3 Strigau unul către celălalt și ziceau:

„Sfânt! Sfânt! Sfânt este DOMNUL Oștirilor!

Tot pământul este plinc de slava Lui!”

4 Se zguduiau ușorii ușii de glasul celor care strigau și s-a umplut Casa de fum. 5 Atunci mi-am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, și ochii mei L-au văzut pe Împăratul, DOMNUL Oștirilor!” 6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar, 7 mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, vina ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” 8 Apoi am auzit glasul DOMNULUI întrebând: „Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?” și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

9 El mi-a zis atunci:

„Du-te și spune poporului acestuia:

«De auzit să tot auziți, dar să nu înțelegeți!

De văzut să tot vedeți și să nu pricepeți!»

10 Împietreșted inima acestui popor,

fă-l tare de urechi și astupă-i ochii,

ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima, să se pocăiască și să fie vindecat!”e

11 Eu am întrebat: „Până când, Doamne?” Iar El a răspuns:

„Până când vor rămâne cetățile pustii, fără locuitori,

casele — fără oameni,

și țara — pustiu și prăpăd.

12 DOMNUL  îi va izgoni departe pe oameni

și mare va fi paragina în mijlocul țării.

13 O zecime de locuitori dacă va rămâne în ea,

va fi și aceasta aruncată în foc, la rândul ei,

ca terebintul și ca stejarul, copaci ai Așerei,

care sunt tăiați și făcuți stâlpi pentru înălțimi.f

(Stâlpii aceștia sunt neamul sfânt).”

Note:

 a6:2 Septuaginta: „în jurul Lui”.

 b6:2 Termenul serafim provine de la verbul saraf („a arde”) și în mod obișnuit denumește șerpi „înfocați” (adică veninoși, cf. Num. 21:6; Deut. 8:15) sau „zburători” (Is. 14:29; 30:6). Aici însă termenul denumește ființe celeste înaripate din proximitatea tronului divin.

 c6:3 Sau: „să se umple” (cf. Num. 14:21; Ps. 57:5, 11; 72:19; 108:5; Is. 11:9; Hab. 2:14), după modelul din Ex. 40:34-35; 1 Regi 8:11.

 d6:10 Lit. „îngrașă” sau „fă-o insensibilă” (Ps. 119:70).

 e6:10 Unii interpreți consideră că textul conține o antifrază, ca în Amos 4:4.

 f6:13 Emendare a Textului Masoretic: ’Așera (numele unei zeități străine), în loc de ’așer (pron. rel. „care”) și bama („înălțime”, „capiște”) în loc de bam („în ei”).

Pagina următoare »