Tâlcuiri la Cornilescu



Pe măsură ce verific, fir cu fir, fiecare verset din versiunea lui Cornilescu, luând ca reper Textul Masoretic (pentru VT), descopăr că uneori traducătorul are abateri de la principala lui versiune-sursă: textul lui Segond.

Uneori soluția de traducere vine din lexiconul lui Gesenius. Am descoperit câteva astfel de exemple în trecut, dar, din nefericire, nu mi le-am notat.

Pe unul îl prezint mai jos.

În Isaia 11:3 avem secvența ebraică wahariho beyir’at YHWH, tradusă în Cornilescu prin „plăcerea lui va fi frica de Domnul”.

Textul lui Cornilescu nu seamănă nici cu ce avem în Segond: „Il respirera la crainte de l’Éternel”, nici cu parafraza lunguță din KJV: „And shall make him of quick understanding in the fear of the LORD”.

În lexiconul Gesenius găsim însă

הֲרִיחוֹ בְּיִרְאַת יְיָ “his delight shall be in the fear of Jehovah.”[1]

Aceeași soluție de traducere a fost inclusă și în traducerea JPS (1917), dar nu aș presupune o influență directă a acesteia asupra traducătorului român. La 1917 eram în plin război. Nu cred că ajungeau cărțile din America așa de repede în Europa, ori că traducătorul nostru ar fi putut obține în timp util o asemenea versiune).

[1] Wilhelm Gesenius and Samuel Prideaux Tregelles, Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon to the Old Testament Scriptures, p. 760.

Reclame

Cea mai frumoasă, mai măreață și mai zguduitoare viziune inaugurală a unui profet biblic rămâne cea relatată de Isaia, în capitolul 6. (Profetul Ezechiel poate intra cu succes la categoria „cea mai stranie viziune inaugurală”).

Pasajul din Isaia 6 este paradigmatic pentru întâlnirea dintre om și Dumnezeu, căci conștientizarea de către om a sfințeniei dumnezeiești îl constrânge să-și mărturisească profunda inadecvare. Fără această înțelegere nu poți „prinde frecvența” sacrului, nu poți intra în relație cu Dumnezeu și nu poți înțelege „religiosul” (în forma lui elementară).

Citind pasajul, mă întreb dacă referirea la „buze necurate” trebuie înțeleasă ca pars pro toto (buzele sunt necurate fiindcă tot omul este necurat, dar aici e subliniată doar o anumită dimensiune) sau dacă ea trebuie înțeleasă din perspectiva închinării, în sensul că Isaia este conștient că ceea ce spune el în închinare este inadecvat, fără acoperire sau chiar ipocrit. (Să nu uităm, primul capitol al cărții este vehement împotriva închinării de fațadă, adică a jertfelor care nu sunt însoțite de un comportamentul cerut de Dumnezeu.)

Pasajul mai este remarcabil și prin actul pe care îl îndeplinesc serafimii. Isaia este consacrat în slujbă prin atingerea cu un cărbune de pe altar. Nu sunt multe locuri în Biblie în care ispășirea unui păcat se face fără vărsare de sânge. Acesta este unul dintre ele.

Trebuie însă observat că actul ispășirii se produce nu în lumea sensibilă, supusă accesului prin simțuri, ci în viziunea pe care o are profetul. Așadar, el se caracterizează printr-o anumită „virtualitate”, ceea ce nu-i scade din eficacitate (după cum, faptul că eu îmi primesc salariul pe card, în formă virtuală, nu scade cu nimic din realitatea tranzacției).

Mai jos textul din Isaia 6, după două revizuiri succesive.

1 În anul morții regelui Uzzia, L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul de sus cel înălțat, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2 Deasupraa Lui se aflau serafimib, având fiecare șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. 3 Strigau unul către celălalt și ziceau:

„Sfânt! Sfânt! Sfânt este DOMNUL Oștirilor!

Tot pământul este plinc de slava Lui!”

4 Se zguduiau ușorii ușii de glasul celor care strigau și s-a umplut Casa de fum. 5 Atunci mi-am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, și ochii mei L-au văzut pe Împăratul, DOMNUL Oștirilor!” 6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar, 7 mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, vina ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” 8 Apoi am auzit glasul DOMNULUI întrebând: „Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?” și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

9 El mi-a zis atunci:

„Du-te și spune poporului acestuia:

«De auzit să tot auziți, dar să nu înțelegeți!

De văzut să tot vedeți și să nu pricepeți!»

10 Împietreșted inima acestui popor,

fă-l tare de urechi și astupă-i ochii,

ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima, să se pocăiască și să fie vindecat!”e

11 Eu am întrebat: „Până când, Doamne?” Iar El a răspuns:

„Până când vor rămâne cetățile pustii, fără locuitori,

casele — fără oameni,

și țara — pustiu și prăpăd.

12 DOMNUL  îi va izgoni departe pe oameni

și mare va fi paragina în mijlocul țării.

13 O zecime de locuitori dacă va rămâne în ea,

va fi și aceasta aruncată în foc, la rândul ei,

ca terebintul și ca stejarul, copaci ai Așerei,

care sunt tăiați și făcuți stâlpi pentru înălțimi.f

(Stâlpii aceștia sunt neamul sfânt).”

Note:

 a6:2 Septuaginta: „în jurul Lui”.

 b6:2 Termenul serafim provine de la verbul saraf („a arde”) și în mod obișnuit denumește șerpi „înfocați” (adică veninoși, cf. Num. 21:6; Deut. 8:15) sau „zburători” (Is. 14:29; 30:6). Aici însă termenul denumește ființe celeste înaripate din proximitatea tronului divin.

 c6:3 Sau: „să se umple” (cf. Num. 14:21; Ps. 57:5, 11; 72:19; 108:5; Is. 11:9; Hab. 2:14), după modelul din Ex. 40:34-35; 1 Regi 8:11.

 d6:10 Lit. „îngrașă” sau „fă-o insensibilă” (Ps. 119:70).

 e6:10 Unii interpreți consideră că textul conține o antifrază, ca în Amos 4:4.

 f6:13 Emendare a Textului Masoretic: ’Așera (numele unei zeități străine), în loc de ’așer (pron. rel. „care”) și bama („înălțime”, „capiște”) în loc de bam („în ei”).


Jesaja_(Michelangelo) (mai mult…)


De curând am început să parcurg textul cărții profetului Isaia, în traducerea Dumitru Cornilescu. Colegul meu de echipă, excelentul ebraist Florin Lăiu, a tras deja o brazdă adâncă în text, iar misiunea mea este doar să vin pe urmele sale și să fac a doua verificare.

Sunt abia la începutul cărții, dar vă pot oferi deja o mostră de text din capitolul 3, care conține acel celebru rechizitoriu împotriva luxului afișat de femeile din Ierusalim.

Pasajul ne-a dat de furcă destul de mult, din cauza articolelor care formează garderoba pomenită de profet.

P.S. Dacă tot am găsit răgazul pentru a scrie acest „update” despre EDCR, anunț cu acest prilej că Noul Testament a fost revizuit integral de cele două echipe desemnate la început și că ele au trecut aproape toate pe la Comitetul Pastoral, care le-a aprobat. Membrii Comitetului mai au de citit Faptele Apostolilor, Evrei și Apocalipsa. Cu multă muncă și un strop de binecuvântare, am putea vedea NT tipărit la finalul acestui an.

Păcatele și soarta femeilor din Ierusalim

16 DOMNUL zice:

„Pentru că fiicele Sionului s-au îngâmfat

și umblă cu gâtul întins, aruncând ocheade dulci,

cu pași mărunței, în clinchetul verigilor prinse de glezned,

17 Domnul va aduce râie pe creștetul fiicelor Sionului,

DOMNUL le va dezveli rușineae.”

18 În ziua aceea, Domnul le va scoate toate podoabele:

verigile de la picioare, sorișoriif și lunișoareleg,

19 cerceii, brățările, năframele, 20 scufiile,

lănțișoarele de la picioare, brâiele și cutiile cu parfumh

talismanele, 21 inelele, verigile pentru nas,

22 rochiile de sărbătoare, șalurile, mantiile și pungile,

23 oglinzile, cămășile fine, turbanele și voalurile.

24 Și atunci, în loc de mireasmă va fi duhoare;

o funie — în loc de cingătoare;

în locul pieptănăturilor cu dichis — un cap ras;

în locul unei rochii bogate — pânză de sac;

un semn de înfierarei, — în loc de frumusețe.

25 Bărbații tăij vor cădea sub sabie,

iar floarea vitejilor tăi — în război.

26 Porțile ei vor geme și vor boci;

despuiată, va zăcea în țărână.k

Note:

 d3:16 Lit. „clincănind cu picioarele”. Referire la ornamentele purtate de femei în jurul gleznelor.

 e3:17 Sau: „fruntea”.

 f3:18 Podoabă având forma unei rozete care imită discul solar.

 g3:18 Podoabe în formă de semilună (Jud. 8:21).

 h3:20 Potrivit unei alte interpretări, ar putea fi vorba de amulete (ca în Ezec. 13:18,19,20).

 i3:24 Sau: „rușine”. În Antichitate sclavii erau uneori însemnați cu fierul roșu, pentru a putea fi identificați.

 j3:25 Referire la cetatea Ierusalimului.

 k3:26 Ierusalimul golit de locuitori este reprezentat simbolic de o femeie care zace abandonată.


Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea Noului Testament din EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită). Textul românesc a fost verificat integral, de două ori, de specialiști în domeniu. Revizorul literar mai are de citit Faptele Apostolilor, Evrei și Apocalipsa.

Între timp se lucrează intens și la VT, dar cantitatea de text care trebuie citită, răscitită, verificată și răsverificată este sensibil mai mare, prin urmare încă nu putem stabili în mod riguros data publicării întregii Biblii.

NT va fi gata în toamna aceasta, dacă nu apar situații neprevăzute care să ne împiedice să ducem proiectul la bun sfârșit.

Semnalele pe care le-am primit până în prezent sunt bune. Cei care înțeleg nevoia realizării acestei revizuiri se declară mulțumiți de forma textului.

Am întâlnit și o excepție notabilă. Un pastor dintr-o anumită confesiune evanghelică (de limbă maghiară) a declarat într-un anumit context că nu dă „doi bani” pe noua revizuire. În fapt, respectivul opinent nu dă „doi bani” pe textul critic (Nestle-Aland 28) folosit ca etalon în procesul revizuirii, prin urmare nu putea da prea mulți gologani nici pe revizuirea care are ca punct de referință textul critic.

Înverșunarea de acest tip nu este ceva nou în spațiul evanghelic românesc. Când s-a tipărit prima dată versiunea Cornilescu, unii aparținători ai aceleiași confesiuni din care face pastorul citat mai sus au dat de înțeles că nu dau prea mulți bani pe noua versiune, care atenta la „sacralitatea” Bibliei de la Iași 1874, folosită până la acea dată de evanghelicii români.

Dar să nu zăbovim prea mult asupra opiniilor celor care, din considerente ideologice, nu pot aprecia efortul masiv care s-a făcut în cei trei ani de când a început lucrul la EDCR. Cei nouă revizori implicați în proces știu prea bine câtă energie s-a cheltuit pentru a face textul să sune bine.

Important este ca sarcina verificării traducerii să se încheie la timp și oamenii să aibă la dispoziție un text bine cântărit. În final, gradul de receptare a versiunii pe termen lung este testul pe care va trebui să-l dea și EDCR, ca orice traducere.

Până apare tot NT în format electronic și tipărit, vă ofer o mostră de traducere din Luca, evanghelia al cărei text a fost analizat ieri de Comitetul Pastoral al EDCR.

Pilda ispravnicului necinstit

1 Isus le-a spus ucenicilor: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipește avuțiile. 2 El l-a chemat și i-a zis: «Ce aud despre tine? Dă-mi socotelile isprăvniciei tale, căci nu mai poți rămâne în slujbă!» 3 Ispravnicul și-a zis: «Ce voi face dacă stăpânul îmi ia slujba? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. 4 Știu ce voi face pentru ca, atunci când voi fi scos din slujbă, ei să mă primească în casele lor.» 5 I-a chemat pe datornicii stăpânului său, unul câte unul, și i-a zis celui dintâi: «Cât îi datorezi stăpânului meu?» 6 «O sută de măsuria de untdelemn», a răspuns el. Și i-a zis: «Ia-ți înscrisul, așază-te și scrie degrabă cincizeci!» 7 Apoi i-a zis altuia: «Dar tu cât îi datorezi?» «O sută de măsurib de grâu», a răspuns el. Și i-a zis: «Ia-ți înscrisul și scrie optzeci!» 8 Stăpânul l-a lăudat pe ispravnicul necinstit pentru că lucrase cu iscusință. Căci fiii veacului acestuia sunt mai iscusiți decât fiii luminii în relațiile cu semenii lor. 9 Eu vă spun: Faceți-vă prieteni cu ajutorul avuțiilorc necinstite, pentru ca, atunci când ele se vor sfârși, să fiți primiți în corturile veșnice.

10 Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mari. 11 Dacă în avuția necinstită n-ați fost credincioși, cine o să v-o încredințeze pe cea adevărată? 12 Și, dacă în lucrul altuia n-ați fost credincioși, cine o să vă dea ce-i al vostru? 13 Niciun rob nu poate sluji la doi stăpâni, căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și avuției.”

Pilda bogatului și a lui Lazăr

19 Era odată un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și petrecea în fiecare zi cu mare fast. 20 Iar un sărac numit Lazăr zăcea la poarta lui, plin de bube, 21 și ar fi dorit să se sature cu [resturile] ce cădeau de la masa bogatului. Ba mai veneau și câinii să-i lingă bubele. 22 S-a întâmplat că săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost îngropat. 23 Pe când era el în Hades, în chinuri, și-a ridicat privirile și l-a văzut de departe pe Avraam, iar pe Lazăr în sânul lui. 24 Atunci a strigat: «Părinte Avraam, fie-ți milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav mă chinuiesc în văpaia asta!» 25 Avraam i-a răspuns: «Fiule, adu-ți aminte că în viață tu ai avut parte de lucrurile bune, iar Lazăr de cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi și voi este o prăpastie mare, pentru ca cei ce ar vrea să meargă de aici la voi să nu poată, și nici de acolo la noi să nu treacă.» 27 Bogatul a zis: «Atunci, părinte [Avraam], te rog să-l trimiți în casa tatălui meu, 28 unde am cinci frați, ca să-i avertizeze și să nu ajungă și ei în acest loc de chin.» 29 Avraam a răspuns: «Îi au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei!» 30 «Nu, părinte Avraam», a zis el, «ci, dacă va merge la ei cineva din morți, se vor pocăi.» 31 Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu vor fi convinși nici dacă ar învia cineva din morți.»”

 a16:6 Grecește: bátos, unitate de măsură echivalentă cu aprox. 39 de litri.

 b16:7 Grecește: kóros, unitate de măsură echivalentă cu aprox. 390 de litri.

 c16:9 Gr. mamōnás, adaptare în greacă a termenilor mamon (ebr.) sau mamona’ (aram.). În textele în limba ebraică sau aramaică, termenul este folosit cu sensul de „bogăție”, „bani”, „avere”. Același termen este reluat în vers. 11 și 13.


CinaBlog

Mai jos câteva citate dintr-un articol pe tema Paștelui, apărut în Dilema veche.

***

Paștele, sărbătoarea de căpătîi a creștinismului, a parcurs un drum foarte lung de la momentul instituirii sale de către Iisus pînă la complexul eveniment liturgic prăznuit astăzi, după o rînduială strictă, în Biserica răsăriteană. În cursul celor două milenii care despart „primul Paște“ de sărbătoarea pe care o cunoaștem în forma ei prezentă s-au produs și cîteva mutații semnificative, atît de ordin teologic, cît și „onomastic“ (i.e. schimbări care țin de numele evenimentului). În textul de mai jos mă voi opri la cele din prima categorie, cu precizarea că un subiect atît de amplu ar necesita o analiză mult mai largă.

Potrivit Învățăturii de credință creștină ortodoxă, Paștele este „Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai veche și mai mare sărbătoare creștină“ (București, EIBMBOR, 2008, p. 310). Totuși, nu trebuie uitat că la originea Paștelui, în înțeles creștin, stă un eveniment care are în centru nu învierea, ci moartea lui Iisus, prezentată de cei patru evangheliști ca împlinire a unui legămînt nou pe care îl încheie Dumnezeu cu poporul Său. Potrivit primelor trei Evanghelii, în timpul pesah-ului evreiesc, Iisus ia o pîine pe care o frînge și o împarte ucenicilor, spunînd: „Acesta este trupul meu“. (De notat că, deși Mîntuitorul va fi folosit o azimă, autorii biblici evită cuvîntul azymon și folosesc grecescul artos, termenul generic pentru pîine.)

Celălalt element pomenit de evangheliști este paharul cu „rodul viței“ pe care Iisus, în Marcu și Matei, îl prezintă drept „sîngele“ Său, „care se varsă pentru mulți“ („spre iertarea păcatelor“, precizează Matei). Ambele Evanghelii conțin o secvență care de regulă nu este redată literal în versiunile moderne ale Bibliei: „Acesta este sîngele meu al legămîntului“ sau „sîngele meu, de legămînt“ (Mat. 26:28; Marcu 14:2, s.n.). Evanghelistul Luca, mai sensibil la chestiuni de stil și motivat în egală măsură de considerente apologetice, a reformulat declarația lui Iisus, astfel că, la Ultima Cină, El spune: „Acest pahar este noul legămînt în sîngele meu care se varsă pentru mulți“ (Luca 22:20, s.n.). Probabil fiindcă vizează un public mai larg, Luca vrea să evite impresia că la euharistie se bea sînge (acuzație anticreștină care de altfel nu va întîrzia să apară în mediul păgîn). Indiferent care va fi fost forma exactă a declarației lui Iisus, ea pune în relație două elemente – „sînge“ și „legămînt“ – care evocă un evantai larg de evenimente și pasaje din istoria biblică veterotestamentară.

Continuarea AICI.

 


De când am început să verific sistematic Psalmii din versiunea Cornilescu, trag cu ochiul la traducerea Psalmilor publicată în 1651 la Bălgrad. E prima noastră Psaltire care are ca text de referință textul ebraic. Traducerea trebuie să fi fost făcută dintr-o versiune latinească, dar una care se bazează pe textul ebraic.

Observ că unele soluții sunt destul de reușite. Mai observ că ici-colo traducătorii apelează la textul grec, al cărui prestigiu nu-l ignoră (cu totul).

Citind eu psalmii, zic să arunc o privire și asupra predosloviei, pe care am lecturat-o când eram mai preocupat de NT de la Bălgrad. Unele lucruri mă intrigaseră și acum 6-7 ani, dar acum am devenit mai interesat de subiect

La început am fost impresionat de multitudinea surselor patristice pe care le citează autorul. Apoi au început să mă roadă niște bănuieli. Să fi avut cărturarul transilvănean la dispoziție tot evantaiul de surse patristice pe care le enumera? Ar fi cam greu să ajungi să stăpânești toate aceste informații din acumulări personale, îmi zic. Prea zboară lejer, ca albinuța din floare în floare, de la Ieronim la Augustin și de la Hilarie la Vasile cel Mare.

Mă apuc să fac niște verificări și… surpriză, găsesc o amplă secțiune plagiată dintr-un autor protestant (evreu convertit la catolicism, trecut apoi la protestantism). Voi reveni cu detalii despre subiect într-un articol pe care îl pregătesc pentru simpozionul de la Iași din primăvara aceasta.

Pe măsură ce studiez prefața tot mai atent, mai aflu ceva: imparțial ca tot românul, autorul meu nu s-a „inspirat” doar dintr-un cărturar calvin. A mai plagiat, pentru simetrie, și un iezuit (devenit cardinal). Dacă nici Psaltirea de la Bălgrad nu este „interconfesională”, nu știu care versiune este! 🙂

Că a plagiat e cea mai mică problemă. Munca asta de compilație era frecventă în epocă (deși autorii care se respectau știau că sursele trebuie precizate). Mai rău e că uneori n-a înțeles ce plagiază. Iezuitul discută împărțirea Psaltirii în iudaism și zice că după anumiți psalmi (40, 71, 88 și 105) avem „Amen, Amen”. Această formulă ar marca patru diviziuni (patru cărți) la care evreii adaugă o a patra (carte). Textul latinesc zice așa: „quibus quatuor libris addunt quintum à 106. vsque ad 150.” Românul nostru însă n-a sesizat că numeralul „quintum” se referă la un „liber” (carte/diviziune) și a tradus așa: „Acestor cinci părți le adaogă ei al 5 psalom (!), de la 106, până la 108 (!)”. Una peste alta, nici numărul final – 108 – nu este corect, dar poate că aici e vina zețarului, care din neatenție a tipărit altceva decât ce avea pe ciornă. În orice caz, a ieșit un haloimăs.

Acum sunt tare curios să văd cât din totalul predosloviei este original și cât este preluat din alte surse.

Afacerea asta m-a desumflat nițel. Mi-ar fi plăcut să avem în Psaltirea de la Bălgrad primul studiu original, scris de un român, privind Psalmii. N-a prea fost să fie.

Rămânem deci cu „prima versiunea a Psalmilor traduși după o versiune bazată pe textul ebraic”. Cum spuneam, experimentul a fost unic. Abia pe la 1860 se încearcă din nou traducerea VT din ebraică (sau prin intermediar).

Pagina următoare »