1 Petru



Textul din 1 Petru 2:18 conţine următorul îndemn: „Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sînt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.” Oricine citeşte acest verset în traducerea Cornilescu rămâne cu impresia că aici e vorba de supunerea nu doar faţă de stăpânii buni (agathoi) şi blânzi (epieikeis), ci şi faţă de cei exigenţi. Suntem lăsaţi să înţelegem că există oameni de treabă, caracterizaţi de blândeţe, şi oameni în graţiile cărora intri cu greu sau deloc. Asta pare să spună textul la o primă lectură.

La o citire atentă, descoperim că termenul tradus prin „greu de mulţumit” este skolios, care are un înţeles diferit. În sens propriu, înseamnă „strâmb” şi poate fi folosit cu privire la un drum sau o cale („drumurile strâmbe vor fi îndreptate”, Luca 3:5). De aici până la sensul figurat „strâmb, sucit” calea e scurtă. Putem chiar începe să nuanţăm. Un stăpân skolios este foarte probabil lipsit de scrupule şi nedrept. Dacă este skolios în grad maxim, atunci e un ticălos, un caracter perfid. Întâlnim aceste sensuri în Fapte 2:40 („Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos/ticăloşit”) şi Fil. 2:15 („…în mijlocul unui neam ticălos şi stricat”).

La grea misiune îi chema apostolul pe servitorii creştini. Să fie slugi supuse şi când sunt în serviciul unor oameni lipsiţi de scrupule şi nedrepţi. Dacă oamenii sunt greu de mulţumit (în sinea lor) asta n-ar fi o problemă. Ne resemnăm cu gândul că anumite firi capricioase şi exigente nu pot fi niciodată mulţumite. Dar ce te faci dacă stăpânul este nedrept, lipsit de scrupule şi abuziv, iar asta poate să însemne pedepse corporale drastice? Pentru un sclav din sec. I, diferenţa dintre „exigent” şi „ticălos” putea însemna uneori o bătaie cu biciul. Şi după toate astea, să mai fii încă supus şi reverenţios? Da, asta spune apostolul. Că şi faţă de un stăpân nedrept, trebuie să fii respectuos. Acesta este sensul expresiei „cu toată frica” din versetul citat. Statutul de creştin al unui sclav/servitor nu este o licenţă pentru lipsa de respect faţă de stăpân  (fie el şi un ticălos). Sclavul care dă ochii peste cap a dezgust când stăpânul e întors cu spatele nu e tocmai un model de conduită creştină. Probabil că şi astăzi, deşi avem altfel de sclavi şi altfel de stăpâni, principiul rămâne valabil.


Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi…” Cine oare n-a trebuit să înveţe pe de rost aceste cuvinte despre botez, la cateheza premergătoare marelui eveniment al vieţii de credinţă? Poate că acum versetul ar trebui un pic actualizat, pentru că sintagma „icoană închipuitoare” şi modul în care curge traducerea Cornilescu fac mai obscur textul biblic.

„Icoană închipuitoare” nu este cel mai bun echivalent, fiindcă gr. antitupos înseamnă „corespondent simbolic care fie anticipă o realitate ulterioară, fie constituie împlinirea uneia anterioare”, „reprezentare”, „împlinire”.

În context, apostolul Petru scrie despre moartea lui Isus, despre propovăduirea către „spiritele din temniţă”, despre zilele lui Noe, despre judecata lui Dumnezeu şi despre izbăvirea de care au avut parte Noe şi membrii familiei sale, prin intermediul apei. Apa potopului (care a adus scăpare) este văzută ca o prefigurare simbolică a apei botezului care le aduce mântuirea şi cititorilor. Totuşi, spune autorul, botezul nu reprezintă un act de purificare exterioară, ci constituie angajamentul (sau apelul) unei conştiinţe curate înaintea lui Dumnezeu. S-a zis deci cu vremea abluţiunilor şi a îmbăierilor rituale (specifice vechiului legământ); acum ceea ce contează este conştiinţa, interiorul, a cărei purificare este exprimată la exterior prin botez.

Propun deci următoarea traducere:

20 …în zilele lui Noe, când se construia arca, în care câteva persoane – mai exact, opt – au fost izbăvite cu ajutorul apei. 21 Acest corespondent simbolic al ei – adică botezul – vă mântuieşte acum şi pe voi. El nu înseamnă înlăturarea necurăţiei trupeşti, ci este angajamentul unei conştiinţe curate faţă de Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.

P.S.
Bartolomeu Anania: „Aceasta era prefigurarea botezului care vă mântuieşte şi pe voi astăzi: el nu e o ştergere a necurăţiei trupului, ci făgăduirea către Dumnezeu a conştiinţei celei bune, prin învierea lui Iisus Hristos.” (Hm… „făgăduirea către Dumnezeu a conştiinţei celei bune…” Ce fel de românească e asta?)