Însemnări (semi)exegetice la pasajul despre „Răpire” (1 Tes. 4.14‒18) (2)

Continuarea de AICI.

Un mesaj de mângâiere

Trebuie spus de la bun început că scopul apostolului Pavel este de a-i mângâia și încuraja pe credincioși, nu de a semăna teroare și panică printre ei.

În două rânduri, în această secțiune, apostolul spune:

Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tes. 4:18).

De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr (1 Tes. 5:11).

Mai jos câteva însemnări la versetele din secțiunea 14‒17.

v. 14 Temelia speranței noastre este credința că Hristos a murit și a înviat. Dacă avem această credință, credem și că Dumnezeu va aduce la viață pe cei care au adormit în Hristos. Când se va arăta Hristos, se vor arăta și cei morți.

v. 15 Venirea Domnului este numită în grecește parousia. Termenul e folosit și în cazul venirii unui om obișnuit. De pildă, Pavel scrie într-o epistolă „Mă bucur de venirea (parousia) lui Stefanas, Fortunat şi Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră” (1 Cor. 16:17).

La parousia Domnului unii credincioși vor fi în viață. Apostolul scrie „noi, cei rămași”, ca și când el însuși se așteaptă să mai fie în viață la momentul respectiv. Mai târziu, când îi scrie lui Timotei din temniță, apostolul este conștient că el însuși va muri destul de curând.

Verbul tradus prin „a o lua înainte” înseamnă „a depăși” sau „a întrece”. Uneori e folosit în texte care descriu întrecerile sportive.

v. 16 Sosirea Domnului este prezentată în termeni foarte dramatici și sugestivi:

• cu un strigăt

Termenul „strigăt” este folosit de regulă pentru a denumi un ordin (de a începe bătălia) sau o poruncă.

• cu glasul unui arhanghel

Apostolul nu ne spune despre ce arhanghel este vorba, dar prin tradiție s-a considerat că Mihail este cel care însoțește revenirea lui Hristos.

• cu trâmbița lui Dumnezeu

Desigur, Dumnezeu nu are nevoie de o trâmbiță „fizică” pentru a se face auzit, dar apostolul menționează acest instrument fiindcă vrea să prezinte întoarcerea lui Isus în termenii unei operațiuni cvasimilitare. Când Isus va reveni să-și ia Biserica, acțiunea va arăta ca o rescue mission.

v. 17 „vom fi răpiți”

Acesta este versetul pe care se bazează în principal doctrina despre Răpirea Bisericii. Totuși, trebuie precizat că Pavel nu folosește substantivul „răpire”, ci verbul „a răpi”.

Acest verb (harpazō) poate fi tradus și prin „a smulge”, „a înșfăca”, după cum ilustrează următoarele versete:

Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum (Mat 13:19).

Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor, şi să-l ducă în cetăţuie (Act 23:10).

„ca să întâmpinăm pe Domnul” Credincioșii ies în întâmpinarea lui Hristos, pe nori, în văzduh și astfel vor fi permanent cu Domnul.

Și ce se întâmplă cu ceilalți oameni?

Apostolul nu ne spune. El încheie capitolul cu următoarele cuvinte: „Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tes. 4:18).”

 

Însemnări (semi)exegetice la pasajul despre „Răpire” (1 Tes. 4.14‒18)

Postez mai jos câteva dintre însemnările pe care mi le-am făcut în pregătirea lecțiunii biblice pe care am ținut-o astăzi dimineață.

Sunt semiexegetice fiindcă nu voi intra în chestiuni foarte tehnice. Mă mențin la un nivel care ar putea fi considerat mai degrabă „expozitiv”.

***

Subiectul „Răpire” îi intrigă și-i fascinează pe credincioșii evanghelici din toată lumea. S-au scris cărți pe acest subiect nu doar cărți academice, ci și opere de ficțiune. În ultimii ani s-a publicat pe această temă o serie de 16 romane intitulată Left Behind („Rămași după Răpire”), tradusă parțial și în românește, la Editura Rao (cu titlul Supraviețuitorii, 8 vol. apărute). Pe vremea când eram student m-am apucat să o citesc (în engleză). Pe atunci seria era în curs de publicare (vezi aici primul volum tipărit). Am parcurs 6 volume și apoi n-am mai rezistat. Nu mă întrebați de ce. Veți afla răspunsul dacă încercați experimentul.

Cu sau fără mine, aceste cărți s-au vândut în vreo 65 de milioane de exemplare. Pe baza unora dintre ele s-au făcut și filme. Așadar, când este vorba de Apocalipsa și de vremurile din urmă, nu ducem lipsă de curioși.

Pasajul care ne interesează (1 Tes. 4.14‒18) face parte din cea mai timpurie epistolă scrisă de apostolul Pavel. Epistola pe care o numim „1 Tesaloniceni” a fost scrisă cam pe la anul 50 d.Hr.

Apostolul Pavel a petrecut o scurtă vreme în Tesalonic (Fapte 17), propovăduind Evanghelia, apoi a mers mai departe, coborând spre Berea și Atena (unde a ținut un important discurs în Areopag). În final a ajuns la Corint, acolo unde a și scris această epistolă.

Capitolul 4, din care face parte textul despre „Răpire”, conține următoarele teme importante:

• sfințirea credincioșilor. Sfințirea înseamnă, între altele, abținerea de la relații sexuale imorale. Într-o lume în care desfrâul era ceva obișnuit, apostolul le reamintește credincioșilor că ei trebuie să trăiască altfel decât imensa majoritate a populației.

• dragostea de frați. În această secțiune apostolul le spune credincioșilor să ducă o viață liniștită, să-și vadă de treburile lor și să aibă o slujbă. În prelungirea acestei discuții, tesalonicenilor li se spune să aibă relații armonioase cu cei din afara bisericii.

Al treilea aspect de ordin practic din cap. 4 este cel care ne preocupă și pe noi în această postare: ce se va întâmpla cu cei morți, atunci când va reveni Mântuitorul Isus Hristos?

Problema despre care scrie Apostolul este una de ordin pastoral: unii dintre creștinii tesaloniceni au murit, iar cei rămași în viață au început să-și pună întrebări: „Care va fi soarta lor la parousia?”

Din primul capitol al epistolei (1:9) știm că Evanghelia propovăduită de Pavel conținea următoarele idei:

• renunțați la idoli, fiindcă aceștia nu valorează nimic
• slujiți Dumnezeului adevărat
• Fiul lui Dumnezeu a murit și a înviat pentru noi. El se va întoarce curând să ne izbăvească de mânia viitoare

Acesta a fost în esență mesajul pe care l-au auzit tesalonicenii. Din nefericire, în intervalul (de vreo șase luni?) scurs de la plecarea lui Pavel, unii credincioși au murit. Firește, moartea lor i-a întristat pe cei rămași în viață și i-a făcut să-și pună întrebări. Pavel a aflat despre aceste neliniști și de aceea le scrie „Voi aveți o speranță. Nu vă purtați ca și când nu ați avea nicio nădejde!”

(va urma)

 

O Biblie de revizuit, până la Răpire

Pregătesc acum un studiu despre mult „abuzatul” pasaj din 1 Tes. 4.14-18, locul clasic al „Răpirii Bisericii”.

Poate voi avea vreme să împărtășesc concluziile exegetice pe blog. Judecând după microcipofobiile care bântuie periodic blogosfera, sunt sigur că subiectele de factură eshatologic-apocaliptică nu duc lipsă de cetitori.

Dar despre asta mai târziu.

Deocamdată vă plictisesc cu o chichiță traductologică din 1 Tes. 4:14.

Textul grec (în care am subliniat verbele) zice după cum urmează:

εἰ γὰρ πιστεύομεν ὅτι Ἰησοῦς ἀπέθανεν καὶ ἀνέστη, οὕτως καὶ ὁ θεὸς τοὺς κοιμηθέντας διὰ τοῦ Ἰησοῦ ἄξει σὺν αὐτῷ.

Iau secvența διὰ τοῦ Ἰησοῦ nu ca echivalent al lui en Christo (i.e. „pe cei adormiți în Hristos îi va aduce”), ci ca expresie instrumentală („Dumnezeu prin Hristos îi va aduce…”).

Dacă vrem să „ținem aproape” de buchea originalului, ar trebui să punem între paranteze pătrate cuvintele care sunt necesare pentru a face textul românesc inteligibil.

Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, [tot] astfel [credem] și [că] Dumnezeu prin Isus îi va aduce cu El [la viață] pe cei care au adormit.

Ca să „aliniem” textul lui Cornilescu la original, ar trebui să-l marcăm cu paranteze după cum urmează:

Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, [credem] şi că Dumnezeu va aduce [înapoi] împreună cu Isus pe cei ce au adormit [în El].

O precizare: Pavel spune că Dumnezeu va aduce prin Isus, nu împreună cu Isus. E o diferență de accent teologic.

Concluzie preliminară: pe măsură ce compar textul grec și textul lui Cornilescu mă conving tot mai mult de un lucru: versiunea Cornilescu trebuie „desfăcută” verset cu verset și cuvânt cu cuvânt, lustruită, șlefuită, unsă cu ulei și reasamblată.

Cine va câștiga procesul „de copyright” care se judecă în această perioadă va trebui să inițieze un proces coerent de revizuire a acestei versiuni.

Ea a fost bună pentru secolul XX. Pentru secolul XXI avem așteptări mai mari.

[Evident, dacă între timp nu vin peste noi microcipurile și Răpirea!]