Isaia



Pe măsură ce verific, fir cu fir, fiecare verset din versiunea lui Cornilescu, luând ca reper Textul Masoretic (pentru VT), descopăr că uneori traducătorul are abateri de la principala lui versiune-sursă: textul lui Segond.

Uneori soluția de traducere vine din lexiconul lui Gesenius. Am descoperit câteva astfel de exemple în trecut, dar, din nefericire, nu mi le-am notat.

Pe unul îl prezint mai jos.

În Isaia 11:3 avem secvența ebraică wahariho beyir’at YHWH, tradusă în Cornilescu prin „plăcerea lui va fi frica de Domnul”.

Textul lui Cornilescu nu seamănă nici cu ce avem în Segond: „Il respirera la crainte de l’Éternel”, nici cu parafraza lunguță din KJV: „And shall make him of quick understanding in the fear of the LORD”.

În lexiconul Gesenius găsim însă

הֲרִיחוֹ בְּיִרְאַת יְיָ “his delight shall be in the fear of Jehovah.”[1]

Aceeași soluție de traducere a fost inclusă și în traducerea JPS (1917), dar nu aș presupune o influență directă a acesteia asupra traducătorului român. La 1917 eram în plin război. Nu cred că ajungeau cărțile din America așa de repede în Europa, ori că traducătorul nostru ar fi putut obține în timp util o asemenea versiune).

[1] Wilhelm Gesenius and Samuel Prideaux Tregelles, Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon to the Old Testament Scriptures, p. 760.

Reclame

Cea mai frumoasă, mai măreață și mai zguduitoare viziune inaugurală a unui profet biblic rămâne cea relatată de Isaia, în capitolul 6. (Profetul Ezechiel poate intra cu succes la categoria „cea mai stranie viziune inaugurală”).

Pasajul din Isaia 6 este paradigmatic pentru întâlnirea dintre om și Dumnezeu, căci conștientizarea de către om a sfințeniei dumnezeiești îl constrânge să-și mărturisească profunda inadecvare. Fără această înțelegere nu poți „prinde frecvența” sacrului, nu poți intra în relație cu Dumnezeu și nu poți înțelege „religiosul” (în forma lui elementară).

Citind pasajul, mă întreb dacă referirea la „buze necurate” trebuie înțeleasă ca pars pro toto (buzele sunt necurate fiindcă tot omul este necurat, dar aici e subliniată doar o anumită dimensiune) sau dacă ea trebuie înțeleasă din perspectiva închinării, în sensul că Isaia este conștient că ceea ce spune el în închinare este inadecvat, fără acoperire sau chiar ipocrit. (Să nu uităm, primul capitol al cărții este vehement împotriva închinării de fațadă, adică a jertfelor care nu sunt însoțite de un comportamentul cerut de Dumnezeu.)

Pasajul mai este remarcabil și prin actul pe care îl îndeplinesc serafimii. Isaia este consacrat în slujbă prin atingerea cu un cărbune de pe altar. Nu sunt multe locuri în Biblie în care ispășirea unui păcat se face fără vărsare de sânge. Acesta este unul dintre ele.

Trebuie însă observat că actul ispășirii se produce nu în lumea sensibilă, supusă accesului prin simțuri, ci în viziunea pe care o are profetul. Așadar, el se caracterizează printr-o anumită „virtualitate”, ceea ce nu-i scade din eficacitate (după cum, faptul că eu îmi primesc salariul pe card, în formă virtuală, nu scade cu nimic din realitatea tranzacției).

Mai jos textul din Isaia 6, după două revizuiri succesive.

1 În anul morții regelui Uzzia, L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul de sus cel înălțat, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2 Deasupraa Lui se aflau serafimib, având fiecare șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. 3 Strigau unul către celălalt și ziceau:

„Sfânt! Sfânt! Sfânt este DOMNUL Oștirilor!

Tot pământul este plinc de slava Lui!”

4 Se zguduiau ușorii ușii de glasul celor care strigau și s-a umplut Casa de fum. 5 Atunci mi-am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, și ochii mei L-au văzut pe Împăratul, DOMNUL Oștirilor!” 6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar, 7 mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, vina ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” 8 Apoi am auzit glasul DOMNULUI întrebând: „Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?” și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

9 El mi-a zis atunci:

„Du-te și spune poporului acestuia:

«De auzit să tot auziți, dar să nu înțelegeți!

De văzut să tot vedeți și să nu pricepeți!»

10 Împietreșted inima acestui popor,

fă-l tare de urechi și astupă-i ochii,

ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima, să se pocăiască și să fie vindecat!”e

11 Eu am întrebat: „Până când, Doamne?” Iar El a răspuns:

„Până când vor rămâne cetățile pustii, fără locuitori,

casele — fără oameni,

și țara — pustiu și prăpăd.

12 DOMNUL  îi va izgoni departe pe oameni

și mare va fi paragina în mijlocul țării.

13 O zecime de locuitori dacă va rămâne în ea,

va fi și aceasta aruncată în foc, la rândul ei,

ca terebintul și ca stejarul, copaci ai Așerei,

care sunt tăiați și făcuți stâlpi pentru înălțimi.f

(Stâlpii aceștia sunt neamul sfânt).”

Note:

 a6:2 Septuaginta: „în jurul Lui”.

 b6:2 Termenul serafim provine de la verbul saraf („a arde”) și în mod obișnuit denumește șerpi „înfocați” (adică veninoși, cf. Num. 21:6; Deut. 8:15) sau „zburători” (Is. 14:29; 30:6). Aici însă termenul denumește ființe celeste înaripate din proximitatea tronului divin.

 c6:3 Sau: „să se umple” (cf. Num. 14:21; Ps. 57:5, 11; 72:19; 108:5; Is. 11:9; Hab. 2:14), după modelul din Ex. 40:34-35; 1 Regi 8:11.

 d6:10 Lit. „îngrașă” sau „fă-o insensibilă” (Ps. 119:70).

 e6:10 Unii interpreți consideră că textul conține o antifrază, ca în Amos 4:4.

 f6:13 Emendare a Textului Masoretic: ’Așera (numele unei zeități străine), în loc de ’așer (pron. rel. „care”) și bama („înălțime”, „capiște”) în loc de bam („în ei”).


Jesaja_(Michelangelo) (mai mult…)


De curând am început să parcurg textul cărții profetului Isaia, în traducerea Dumitru Cornilescu. Colegul meu de echipă, excelentul ebraist Florin Lăiu, a tras deja o brazdă adâncă în text, iar misiunea mea este doar să vin pe urmele sale și să fac a doua verificare.

Sunt abia la începutul cărții, dar vă pot oferi deja o mostră de text din capitolul 3, care conține acel celebru rechizitoriu împotriva luxului afișat de femeile din Ierusalim.

Pasajul ne-a dat de furcă destul de mult, din cauza articolelor care formează garderoba pomenită de profet.

P.S. Dacă tot am găsit răgazul pentru a scrie acest „update” despre EDCR, anunț cu acest prilej că Noul Testament a fost revizuit integral de cele două echipe desemnate la început și că ele au trecut aproape toate pe la Comitetul Pastoral, care le-a aprobat. Membrii Comitetului mai au de citit Faptele Apostolilor, Evrei și Apocalipsa. Cu multă muncă și un strop de binecuvântare, am putea vedea NT tipărit la finalul acestui an.

Păcatele și soarta femeilor din Ierusalim

16 DOMNUL zice:

„Pentru că fiicele Sionului s-au îngâmfat

și umblă cu gâtul întins, aruncând ocheade dulci,

cu pași mărunței, în clinchetul verigilor prinse de glezned,

17 Domnul va aduce râie pe creștetul fiicelor Sionului,

DOMNUL le va dezveli rușineae.”

18 În ziua aceea, Domnul le va scoate toate podoabele:

verigile de la picioare, sorișoriif și lunișoareleg,

19 cerceii, brățările, năframele, 20 scufiile,

lănțișoarele de la picioare, brâiele și cutiile cu parfumh

talismanele, 21 inelele, verigile pentru nas,

22 rochiile de sărbătoare, șalurile, mantiile și pungile,

23 oglinzile, cămășile fine, turbanele și voalurile.

24 Și atunci, în loc de mireasmă va fi duhoare;

o funie — în loc de cingătoare;

în locul pieptănăturilor cu dichis — un cap ras;

în locul unei rochii bogate — pânză de sac;

un semn de înfierarei, — în loc de frumusețe.

25 Bărbații tăij vor cădea sub sabie,

iar floarea vitejilor tăi — în război.

26 Porțile ei vor geme și vor boci;

despuiată, va zăcea în țărână.k

Note:

 d3:16 Lit. „clincănind cu picioarele”. Referire la ornamentele purtate de femei în jurul gleznelor.

 e3:17 Sau: „fruntea”.

 f3:18 Podoabă având forma unei rozete care imită discul solar.

 g3:18 Podoabe în formă de semilună (Jud. 8:21).

 h3:20 Potrivit unei alte interpretări, ar putea fi vorba de amulete (ca în Ezec. 13:18,19,20).

 i3:24 Sau: „rușine”. În Antichitate sclavii erau uneori însemnați cu fierul roșu, pentru a putea fi identificați.

 j3:25 Referire la cetatea Ierusalimului.

 k3:26 Ierusalimul golit de locuitori este reprezentat simbolic de o femeie care zace abandonată.


N.B. Pentru ceea ce încerc să arăt mai jos ar fi necesar să avem în vedere atât textul ebraic, cât și cel grec (Septuaginta). Dar esența argumentației mele rămâne valabilă și dacă operăm cu textul cornilescian.

Se dau două texte veterotestamentare.

Stricaţi ce sînteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: ,,Nu m-a făcut el?” Sau poate vasul să zică despre olar: ,,El nu se pricepe?” (Is. 29:16 Cornilescu 1924)

,,Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! ‒ Un ciob dintre cioburile pămîntului! ‒ Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: ‘Ce faci?’ Şi lucrarea ta zice ea despre tine: ‘El n-are mîini?’ (Is. 45:9 Cornilescu 1924)

Cele două versete din Isaia nu fac referire la mântuire sau damnare. Profetul utilizează imaginea „olar-lut” pentru a sublinia ridicolul în care se plasează cei care „îl iau pe Dumnezeu de suman”. Relația dintre Dumnezeu și poporul evreu este asimetrică, iar autoritatea Creatorului asupra creației sale este incontestabilă. De notat că ideea de „autoritate” e prezentă în text, dar nu în mod explicit.

Se dă un text paulin (Rom. 9:19-21, Cornilescu 1924):

Dar îmi vei zice: ,,Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?” Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: ,,Pentru ce m-ai făcut aşa?” Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaşi frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

În Rom. 9:21 apostolul Pavel împletește imaginile din cele două pasaje (Is. 29:16 și Is. 45:9), integrându-le într-un fir argumentativ care justifică dreptul lui Dumnezeu de a alege, de a arăta îndurare față de oameni ori, dimpotrivă, de a-i împietri conform voii sale. Ca răspuns la o posibila obiecție conform căreia Dumnezeu se comportă în mod arbitrar, apostolul pur și simplu invocă cele două texte isaianice, adaptându-le în conformitate cu scopurile sale teologice.

Întrebarea lutului („de ce m-ai făcut astfel?”) din prelucrarea lui Pavel nu are corespondent în textul veterotestamentar (grecesc). În plus, apostolul face explicit conceptul de autoritate (exousia) care subîntinde relația dintre olar și lut. Explorând și amplificând potențialul teologic ale pasajelor din Isaia, apostolul răspunde la întrebarea interlocutorului său imaginar cu două întrebări retorice care sunt de fapt un răspuns tranșant: olarul are autoritate deplină asupra lutului, în așa fel încât din aceeași frământătură să facă atât un vas de cinste, cât și unul de necinste.

După cum se observă ușor, imaginile de sorginte isaianică sunt învestite de apostol cu o puternică dimensiune soteriologică: din perspectiva raportării la neamuri și la evrei, Dumnezeu pe de o parte a răbdat „vasele mâniei” (σκεύη ὀργῆς), sortite nimicirii, iar pe de alta și-a făcut cunoscută bogăția slavei față de „vasele îndurării” (σκεύη ἐλέους), rânduite pentru slavă.


Mă intrigă traducerea făcută de Cornilescu în Is. 9:10.

Textul ebraic nu pomenește Egiptul ca loc de proveniență al smochinilor.

Puținele versiuni în care m-am uitat nu au așa ceva.

De unde o fi apărut acest adaos? Să fie o scăpare a lui sau o eroare a culegătorilor/tipografilor?

smochini


Disclaimer: cetitorii prea pudibonzi sunt rugați să ocolească această postare sau să ceară în prealabil acordul părinților.

Se dă textul: ἐπὶ τῶν μαστῶν κόπτεσθε  (Is. 32:12), care ar trebui tradus: „bateți-vă peste piept” (în semn de jale).

Cum traduce acest text capuchehaia Nicolae Milescu?

„Şi preste ţîţe vă tăiaţi” (Ms. 45).

Ok, să zicem că asemenea greșeli scapă când traduci la viteză. Verbul kopto înseamnă atât a bate”, cât și „a tăia”.

Ce fac editorii Bibliei de la București? Te-ai aștepta să sesizeze că versetul conține o problemă.

Nu sesizează, drept care formularea se perpetuează în prima Biblie românească tipărită (1688).

De la „smeritul între ieromonași” Samuil Micu (1795) te-ai aștepta la mai multă vigilență traductologică. Și la nițică pudoare.

Citim la el: „Și plângeți pentru țițe”.

Fără să clipească din gene, Samuil Micu ne mai dă și o notă erudită la subsol, din care deduc că ar fi putut traduce textul mai acătări:

Eusevie: preste țițe vă bateți: În jidovie: pentru țițe să plângă, adecă, pentru fiii săi, care de foame vor pieri în vreamea lui Tit și a împăratului asiriianilor.

N-am acum vreme să văd ce au făcut cu acest text Bibl.1819, Filotei al Buzăului și Andrei Șaguna.

Cert este că în Biblia sinodală de la 1914 avem în sfârșit o traducere corectă: „Și bateți-vă pieptul, de dorul țarinei și pentru rodul viței”.

Pagina următoare »