Isaia 5. Fragment din EDCR

Abia săptămâna trecută am regăsit liniștea necesară pentru a continua revizuirea cărții Isaia, pe urmele colegului meu de echipă, Florin Lăiu.

Pastorul Lăiu a tras în text o brazdă adâncă, rearanjând textul biblic pe rânduri, pentru a evidenția – pe cât posibil – structurile poetice folosite de profet.

Isaia are un text dificil, prin urmare nu putem trece prin text „ca ghiuleaua prin vămile văzduhului” (ca să citez un „clasic în viață”).

Puteți citi mai jos un fragment din Isaia 5. După cum vedeți, nu am mai introdus alineatele pentru rândurile secundare. Deocamdată nu mă interesează aranjarea în pagină a textului, ci prezentarea conținutului.

O să spuneți poate că unii termeni nu mai sunt folosiți. Observația e justă. Universul cultural al lui Isaia nu este universul Facebook, Twitter și Instagram. Este universul sec. VIII î.Hr. și trebuie redat ca atare.

Vaiuri asupra lui Israel și Iuda

8 Vai de voi, care înșirați casă lângă casă

și adăugați ogor lângă ogor, până nu mai rămâne loc,

ca să locuiți numai voi în țară!

9 DOMNUL Oștirilor a jurat în auzul meu:

„Hotărât, aceste case multe vor ajunge pustii;

mari și frumoase, cum sunt, nu vor mai fi locuite.

10 Căci zece pogoane de vie vor da un bat^c de vin,

iar un homer^d de sămânță va da o efă^e de grâu.”

11 Vai de cei ce de dimineață aleargă la băuturi

și se înfierbântă de vin până-n miez de noapte!

12 Harfe și lire, tamburine și fluiere

însoțesc vinul de la ospețele lor,

dar nu se uită la lucrul DOMNULUI

și nu văd lucrarea mâinilor Lui.

13 De aceea, poporul meu va merge în robie,

din lipsă de cunoștință.

Boierimea lui va face foame

și gloata lui se va usca de sete.

14 De aceea Locuința Morților își lărgește gâtlejul

își deschide fălcile^f peste măsură,

ca să coboare boierimea și gloata cetății ,

cu veselia ei zgomotoasă.

15 Omul va fi coborât, orice ins va fi smerit;

cei trufași vor lăsa privirea în pământ.

16 Dar DOMNUL Oștirilor va fi înălțat prin judecată,

Dumnezeul cel sfânt va fi sfințit prin dreptate.

17 Atunci vor paște mieii ca pe imașul lor,

și păstori pribegi vor mânca moșiile prăpădite ale bogaților.

18 Vai celor ce trag la carul nelegiuirii, în hamul minciunii,

care trag în șleauri la căruța păcatului,

19 zicând: „Să dea zor DOMNUL,

să‑Și grăbească lucrarea,^g

ca să vedem că se apropie!

Să se împlinească odată planul Sfântului lui Israel,

ca să știm ce‑i cu el!”

20 Vai de cei ce numesc răul bine

și binele – rău,

care iau întunericul drept lumină

și lumina – drept întuneric,

care iau amărăciunea drept dulceață

și dulceața – drept amărăciune!

21 Vai de cei ce se văd singuri înțelepți

și care în sinea lor se cred pricepuți!

22 Vai de cei tari la băut vin

și viteji la amestecat băuturi,

23 care pentru mită îl scot basma curată pe cel vinovat,

și iau drepturile celor nevinovați!

24 De aceea, cum pârjolește para focului miriștea

și cum mistuie flacăra iarba uscată,

tot așa, ca putregaiul le va fi rădăcina,

iar floarea li se va risipi ca praful în vânt,

căci au nesocotit Legea DOMNULUI Oștirilor

și au disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel.

25 De aceea Se aprinde DOMNUL împotriva poporului Său,

Își întinde mâna împotriva lor

și‑i lovește de se zguduie munții

și zac leșurile ca gunoiul pe ulițe.

Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește

și mâna Lui este tot întinsă.

26 El ridică steag unui neam de departe

fluieră după el de la capătul lumii:

și iată‑i, vin repede, în goană.

27 Nimeni dintre ei nu obosește și nu cade,

nimeni nu ațipește, nimeni nu doarme;

niciunuia nu i se desface brâul de pe coapse,

nici nu i se rupe cureaua încălțămintei.

28 Săgețile lor sunt ascuțite,

toate arcurile sunt întinse;

copitele cailor lor parcă sunt cremene,

iar roțile lor sunt ca vârtejul de vânt.

29 Răcnetul lor este ca al leului,

mârâie ca puii de leu,

mugesc și înșfacă prada,

o iau cu ei și nimeni nu vine în ajutor.

30 Vor mugi împotriva lui, în ziua aceea, ca mugetul mării,

iar el, privind la pământ, va vedea întuneric apăsător;

lumina a dispărut în ruperea de nori.

 ^c5:10 1 bat = 40 litri de lichide.

 ^d5:10 1 homer = 400 litri de cereale.

 ^e5:10 1 efă = 40 litri de cereale.

 ^f5:14 Lit. „gura”.

 ^g5:19 Versetul exprimă scepticismul contemporanilor lui Isaia, care nu cred că Dumnezeu își va împlini lucrarea (judecata anunțată în v. 12).

 

„Cine a măsurat apele cu căușul palmei?” Un fragment din Isaia 40 (EDCR)

De curând am reușit să mă eliberez de muncile care m-au luat și m-au ținut ostatic în ultimele luni. Am reușit să reiau munca pe textul cărții Isaia. Merge greu, fiindcă poezia se șlefuiește greu.

Precizez, ca și în alte dăți, că prima revizuire a textului a fost făcută de maestrul Florin Lăiu, căruia versiunea EDCR îi datorează mai mult decât s-a stabilit inițial, când au fost împărțite normele de lucru.

Textul de mai jos nu este final. Urmează să mai discut cu profesorul Lăiu unele chestiuni. Îl previn pe cititor că literalismul este moartea poeziei. Nu-mi scoateți ochii că „în original se spune un pic altfel” sau că „mai fidel ar fi așa…”.

Știu și eu cum e în original și știu și eu cum ar fi „mai fidel” și „mai exact”. Dar un text poetic are exigențele lui. Dacă în poezie frumusețe nu e, nimic nu e.

Acestea fiind zise, vă invit să citiți un calup din Isaia 40.

Puterea lui Dumnezeu

12 Cine a măsurat apele cu căușul palmei,

întinderea cerului cu palma întinsă

și toată țărâna pământului cu banița?

Cine a pus munții pe cântar

și dealurile pe taler de balanță?

13 Cine L-a îndrumat pe Duhul DOMNULUI

și ce om L-a luminat cu sfatul lui?

14 Cu cine S-a sfătuit El? Cine putea să-I dea învățătură

și să-L învețe calea dreptății?

Cine să-i facă parte de știință

și să-I dezvăluie calea priceperii?

15 Iată, neamurile sunt ca o picătură din vadră,

cântăresc cât praful de pe cumpănă;

Țărmurile cântăresc cât un fir de nisip.

16 Libanul nu este de ajuns pentru foc^d

și vietățile lui nu ajung pentru arderea-de-tot.

17 Toate neamurile sunt o nimica înaintea Lui,

sunt socotite neant și deșertăciune.

18 Cu cine-L veți asemănați voi pe Dumnezeu

și ce asemănare veți găsi pentru El?

19 Un idol? – Meșterul îl toarnă în formă,

Argintarul îl îmbracă în aur

și-i face lănțișoare de argint.

20 Cel sărac alege ca dar un lemn care nu putrezește;

își caută un meșter iscusit,

ca să-i facă un idol care să stea țeapăn.

21 Oare nu știți? N-ați auzit?

Nu vi s-a spus de la început?

N-ați înțeles întemeierea pământului?

22 El șade pe orizontul^e lumii

și locuitorii pământului sunt ca niște lăcuste;

El desfășură cerul ca pe un văl

și îl întinde ca pe un cort de locuit.

23 El îi preface în nimic pe cei mari și tari,

îi face ca nimica pe judecătorii pământului.

24 Nici bine n-au fost sădiți, nici bine n-au fost semănați,

nici bine n-a prins tulpina rădăcini în pământ,

că și suflă asupra lor – ei se usucă

și-i duce vârtejul ca pleava.

25 „Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă?”,

zice Cel Sfânt.

26 Ridicați-vă ochii în sus și priviți:

cine a creat stelele^f?

El scoate la numărătoare oștirea lor

și le cheamă pe toate pe nume;

așa de mare e puterea și forța tăriei Lui,

că una nu lipsește.

27 Pentru ce zici tu, Iacove,

pentru ce spui tu, Israele:

„Soarta mea e neștiută^g de DOMNUL

și dreptul meu, trecut cu vederea de Dumnezeul meu”?

28 Oare nu știi? Cum de n-ai auzit?

Dumnezeul cel veșnic, DOMNUL,

a creat marginile pământului.

El nu obosește și nu ostenește;

priceperea Lui e de nepătruns.

29 El dă putere celui obosit

și celui vlăguit îi sporește vigoarea.

30 Tinerii obosesc și ostenesc,

feciorii aleși se împiedică și cad,

31 dar cei ce Îl așteaptă pe DOMNUL își înnoiesc puterea;

își înalță aripile ca vulturii;

aleargă și nu ostenesc,

umblă și nu obosesc.

---

 ^d 40:16 Referire metonimică la pădurile de cedru ale Libanului.

 ^e 40:22 Ebr. ḥug „cerc”, „orizont”.

 ^f 40:26 Termenul „stele” a fost adăugat în traducere pentru a întregi sensul întrebării. Vezi Dt. 4:19 pentru asocierea dintre „stele” și „oștirea cerului”.

 ^g 40:27 Lit. „ascunsă”.

 

Sursele din atelierul lui Cornilescu. Lexiconul lui Gesenius

Pe măsură ce verific, fir cu fir, fiecare verset din versiunea lui Cornilescu, luând ca reper Textul Masoretic (pentru VT), descopăr că uneori traducătorul are abateri de la principala lui versiune-sursă: textul lui Segond.

Uneori soluția de traducere vine din lexiconul lui Gesenius. Am descoperit câteva astfel de exemple în trecut, dar, din nefericire, nu mi le-am notat.

Pe unul îl prezint mai jos.

În Isaia 11:3 avem secvența ebraică wahariho beyir’at YHWH, tradusă în Cornilescu prin „plăcerea lui va fi frica de Domnul”.

Textul lui Cornilescu nu seamănă nici cu ce avem în Segond: „Il respirera la crainte de l’Éternel”, nici cu parafraza lunguță din KJV: „And shall make him of quick understanding in the fear of the LORD”.

În lexiconul Gesenius găsim însă

הֲרִיחוֹ בְּיִרְאַת יְיָ “his delight shall be in the fear of Jehovah.”^[1]

Aceeași soluție de traducere a fost inclusă și în traducerea JPS (1917), dar nu aș presupune o influență directă a acesteia asupra traducătorului român. La 1917 eram în plin război. Nu cred că ajungeau cărțile din America așa de repede în Europa, ori că traducătorul nostru ar fi putut obține în timp util o asemenea versiune).

^[1] Wilhelm Gesenius and Samuel Prideaux Tregelles, Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon to the Old Testament Scriptures, p. 760.

 

Fragmente din EDCR. Viziunea inaugurală a profetului Isaia

Cea mai frumoasă, mai măreață și mai zguduitoare viziune inaugurală a unui profet biblic rămâne cea relatată de Isaia, în capitolul 6. (Profetul Ezechiel poate intra cu succes la categoria „cea mai stranie viziune inaugurală”).

Pasajul din Isaia 6 este paradigmatic pentru întâlnirea dintre om și Dumnezeu, căci conștientizarea de către om a sfințeniei dumnezeiești îl constrânge să-și mărturisească profunda inadecvare. Fără această înțelegere nu poți „prinde frecvența” sacrului, nu poți intra în relație cu Dumnezeu și nu poți înțelege „religiosul” (în forma lui elementară).

Citind pasajul, mă întreb dacă referirea la „buze necurate” trebuie înțeleasă ca pars pro toto (buzele sunt necurate fiindcă tot omul este necurat, dar aici e subliniată doar o anumită dimensiune) sau dacă ea trebuie înțeleasă din perspectiva închinării, în sensul că Isaia este conștient că ceea ce spune el în închinare este inadecvat, fără acoperire sau chiar ipocrit. (Să nu uităm, primul capitol al cărții este vehement împotriva închinării de fațadă, adică a jertfelor care nu sunt însoțite de un comportamentul cerut de Dumnezeu.)

Pasajul mai este remarcabil și prin actul pe care îl îndeplinesc serafimii. Isaia este consacrat în slujbă prin atingerea cu un cărbune de pe altar. Nu sunt multe locuri în Biblie în care ispășirea unui păcat se face fără vărsare de sânge. Acesta este unul dintre ele.

Trebuie însă observat că actul ispășirii se produce nu în lumea sensibilă, supusă accesului prin simțuri, ci în viziunea pe care o are profetul. Așadar, el se caracterizează printr-o anumită „virtualitate”, ceea ce nu-i scade din eficacitate (după cum, faptul că eu îmi primesc salariul pe card, în formă virtuală, nu scade cu nimic din realitatea tranzacției).

Mai jos textul din Isaia 6, după două revizuiri succesive.

1 În anul morții regelui Uzzia, L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul de sus cel înălțat, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2 Deasupra^a Lui se aflau serafimi^b, având fiecare șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. 3 Strigau unul către celălalt și ziceau:

„Sfânt! Sfânt! Sfânt este DOMNUL Oștirilor!

Tot pământul este plin^c de slava Lui!”

4 Se zguduiau ușorii ușii de glasul celor care strigau și s-a umplut Casa de fum. 5 Atunci mi-am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, și ochii mei L-au văzut pe Împăratul, DOMNUL Oștirilor!” 6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar, 7 mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, vina ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” 8 Apoi am auzit glasul DOMNULUI întrebând: „Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?” și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

9 El mi-a zis atunci:

„Du-te și spune poporului acestuia:

«De auzit să tot auziți, dar să nu înțelegeți!

De văzut să tot vedeți și să nu pricepeți!»

10 Împietrește^d inima acestui popor,

fă-l tare de urechi și astupă-i ochii,

ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima, să se pocăiască și să fie vindecat!”^e

11 Eu am întrebat: „Până când, Doamne?” Iar El a răspuns:

„Până când vor rămâne cetățile pustii, fără locuitori,

casele — fără oameni,

și țara — pustiu și prăpăd.

12 DOMNUL  îi va izgoni departe pe oameni

și mare va fi paragina în mijlocul țării.

13 O zecime de locuitori dacă va rămâne în ea,

va fi și aceasta aruncată în foc, la rândul ei,

ca terebintul și ca stejarul, copaci ai Așerei,

care sunt tăiați și făcuți stâlpi pentru înălțimi.^f

(Stâlpii aceștia sunt neamul sfânt).”

Note:

 ^a6:2 Septuaginta: „în jurul Lui”.

 ^b6:2 Termenul serafim provine de la verbul saraf („a arde”) și în mod obișnuit denumește șerpi „înfocați” (adică veninoși, cf. Num. 21:6; Deut. 8:15) sau „zburători” (Is. 14:29; 30:6). Aici însă termenul denumește ființe celeste înaripate din proximitatea tronului divin.

 ^c6:3 Sau: „să se umple” (cf. Num. 14:21; Ps. 57:5, 11; 72:19; 108:5; Is. 11:9; Hab. 2:14), după modelul din Ex. 40:34-35; 1 Regi 8:11.

 ^d6:10 Lit. „îngrașă” sau „fă-o insensibilă” (Ps. 119:70).

 ^e6:10 Unii interpreți consideră că textul conține o antifrază, ca în Amos 4:4.

 ^f6:13 Emendare a Textului Masoretic: ’Așera (numele unei zeități străine), în loc de ’așer (pron. rel. „care”) și bama („înălțime”, „capiște”) în loc de bam („în ei”).

 

Frânturi din EDCR. Cartea profetului Isaia

 

EDCR. Revizuirea traducerii cărții Profetului Isaia

De curând am început să parcurg textul cărții profetului Isaia, în traducerea Dumitru Cornilescu. Colegul meu de echipă, excelentul ebraist Florin Lăiu, a tras deja o brazdă adâncă în text, iar misiunea mea este doar să vin pe urmele sale și să fac a doua verificare.

Sunt abia la începutul cărții, dar vă pot oferi deja o mostră de text din capitolul 3, care conține acel celebru rechizitoriu împotriva luxului afișat de femeile din Ierusalim.

Pasajul ne-a dat de furcă destul de mult, din cauza articolelor care formează garderoba pomenită de profet.

P.S. Dacă tot am găsit răgazul pentru a scrie acest „update” despre EDCR, anunț cu acest prilej că Noul Testament a fost revizuit integral de cele două echipe desemnate la început și că ele au trecut aproape toate pe la Comitetul Pastoral, care le-a aprobat. Membrii Comitetului mai au de citit Faptele Apostolilor, Evrei și Apocalipsa. Cu multă muncă și un strop de binecuvântare, am putea vedea NT tipărit la finalul acestui an.

Păcatele și soarta femeilor din Ierusalim

16 DOMNUL zice:

„Pentru că fiicele Sionului s-au îngâmfat

și umblă cu gâtul întins, aruncând ocheade dulci,

cu pași mărunței, în clinchetul verigilor prinse de glezne^d,

17 Domnul va aduce râie pe creștetul fiicelor Sionului,

DOMNUL le va dezveli rușinea^e.”

18 În ziua aceea, Domnul le va scoate toate podoabele:

verigile de la picioare, sorișorii^f și lunișoarele^g,

19 cerceii, brățările, năframele, 20 scufiile,

lănțișoarele de la picioare, brâiele și cutiile cu parfum^h

talismanele, 21 inelele, verigile pentru nas,

22 rochiile de sărbătoare, șalurile, mantiile și pungile,

23 oglinzile, cămășile fine, turbanele și voalurile.

24 Și atunci, în loc de mireasmă va fi duhoare;

o funie — în loc de cingătoare;

în locul pieptănăturilor cu dichis — un cap ras;

în locul unei rochii bogate — pânză de sac;

un semn de înfierareⁱ, — în loc de frumusețe.

25 Bărbații tăi^j vor cădea sub sabie,

iar floarea vitejilor tăi — în război.

26 Porțile ei vor geme și vor boci;

despuiată, va zăcea în țărână.^k

Note:

 ^d3:16 Lit. „clincănind cu picioarele”. Referire la ornamentele purtate de femei în jurul gleznelor.

 ^e3:17 Sau: „fruntea”.

 ^f3:18 Podoabă având forma unei rozete care imită discul solar.

 ^g3:18 Podoabe în formă de semilună (Jud. 8:21).

 ^h3:20 Potrivit unei alte interpretări, ar putea fi vorba de amulete (ca în Ezec. 13:18,19,20).

 ⁱ3:24 Sau: „rușine”. În Antichitate sclavii erau uneori însemnați cu fierul roșu, pentru a putea fi identificați.

 ^j3:25 Referire la cetatea Ierusalimului.

 ^k3:26 Ierusalimul golit de locuitori este reprezentat simbolic de o femeie care zace abandonată.

 

Despre felul frumos (și tainic) în care „crește” Scriptura

N.B. Pentru ceea ce încerc să arăt mai jos ar fi necesar să avem în vedere atât textul ebraic, cât și cel grec (Septuaginta). Dar esența argumentației mele rămâne valabilă și dacă operăm cu textul cornilescian.

Se dau două texte veterotestamentare.

Stricaţi ce sînteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: ,,Nu m-a făcut el?” Sau poate vasul să zică despre olar: ,,El nu se pricepe?” (Is. 29:16 Cornilescu 1924)

,,Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! ‒ Un ciob dintre cioburile pămîntului! ‒ Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: ‘Ce faci?’ Şi lucrarea ta zice ea despre tine: ‘El n-are mîini?’ (Is. 45:9 Cornilescu 1924)

Cele două versete din Isaia nu fac referire la mântuire sau damnare. Profetul utilizează imaginea „olar-lut” pentru a sublinia ridicolul în care se plasează cei care „îl iau pe Dumnezeu de suman”. Relația dintre Dumnezeu și poporul evreu este asimetrică, iar autoritatea Creatorului asupra creației sale este incontestabilă. De notat că ideea de „autoritate” e prezentă în text, dar nu în mod explicit.

Se dă un text paulin (Rom. 9:19-21, Cornilescu 1924):

Dar îmi vei zice: ,,Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?” Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: ,,Pentru ce m-ai făcut aşa?” Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaşi frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

În Rom. 9:21 apostolul Pavel împletește imaginile din cele două pasaje (Is. 29:16 și Is. 45:9), integrându-le într-un fir argumentativ care justifică dreptul lui Dumnezeu de a alege, de a arăta îndurare față de oameni ori, dimpotrivă, de a-i împietri conform voii sale. Ca răspuns la o posibila obiecție conform căreia Dumnezeu se comportă în mod arbitrar, apostolul pur și simplu invocă cele două texte isaianice, adaptându-le în conformitate cu scopurile sale teologice.

Întrebarea lutului („de ce m-ai făcut astfel?”) din prelucrarea lui Pavel nu are corespondent în textul veterotestamentar (grecesc). În plus, apostolul face explicit conceptul de autoritate (exousia) care subîntinde relația dintre olar și lut. Explorând și amplificând potențialul teologic ale pasajelor din Isaia, apostolul răspunde la întrebarea interlocutorului său imaginar cu două întrebări retorice care sunt de fapt un răspuns tranșant: olarul are autoritate deplină asupra lutului, în așa fel încât din aceeași frământătură să facă atât un vas de cinste, cât și unul de necinste.

După cum se observă ușor, imaginile de sorginte isaianică sunt învestite de apostol cu o puternică dimensiune soteriologică: din perspectiva raportării la neamuri și la evrei, Dumnezeu pe de o parte a răbdat „vasele mâniei” (σκεύη ὀργῆς), sortite nimicirii, iar pe de alta și-a făcut cunoscută bogăția slavei față de „vasele îndurării” (σκεύη ἐλέους), rânduite pentru slavă.

 

Smochini „din Egipt”? (Is. 9:10)

Mă intrigă traducerea făcută de Cornilescu în Is. 9:10.

Textul ebraic nu pomenește Egiptul ca loc de proveniență al smochinilor.

Puținele versiuni în care m-am uitat nu au așa ceva.

De unde o fi apărut acest adaos? Să fie o scăpare a lui sau o eroare a culegătorilor/tipografilor?

 

Somnicul traducătorului și excesul de literalitate

Disclaimer: cetitorii prea pudibonzi sunt rugați să ocolească această postare sau să ceară în prealabil acordul părinților.

Se dă textul: ἐπὶ τῶν μαστῶν κόπτεσθε  (Is. 32:12), care ar trebui tradus: „bateți-vă peste piept” (în semn de jale).

Cum traduce acest text capuchehaia Nicolae Milescu?

„Şi preste ţîţe vă tăiaţi” (Ms. 45).

Ok, să zicem că asemenea greșeli scapă când traduci la viteză. Verbul kopto înseamnă atât a bate”, cât și „a tăia”.

Ce fac editorii Bibliei de la București? Te-ai aștepta să sesizeze că versetul conține o problemă.

Nu sesizează, drept care formularea se perpetuează în prima Biblie românească tipărită (1688).

De la „smeritul între ieromonași” Samuil Micu (1795) te-ai aștepta la mai multă vigilență traductologică. Și la nițică pudoare.

Citim la el: „Și plângeți pentru țițe”.

Fără să clipească din gene, Samuil Micu ne mai dă și o notă erudită la subsol, din care deduc că ar fi putut traduce textul mai acătări:

Eusevie: preste țițe vă bateți: În jidovie: pentru țițe să plângă, adecă, pentru fiii săi, care de foame vor pieri în vreamea lui Tit și a împăratului asiriianilor.

N-am acum vreme să văd ce au făcut cu acest text Bibl.1819, Filotei al Buzăului și Andrei Șaguna.

Cert este că în Biblia sinodală de la 1914 avem în sfârșit o traducere corectă: „Și bateți-vă pieptul, de dorul țarinei și pentru rodul viței”.

 

Cum sună Isaia 53 în traducere după Septuaginta?

Capitolul 53 e probabil cea mai cunoscută secțiune a cărții a cărții Isaia.

În textul ebraic valențele hristologice sunt foarte bine conturate. Dar ce putem spune despre versiunea greacă?

Mai jos, o traducere (provizorie) după Septuaginta. Alte traduceri puteți găsi în versiunea Anania și în Septuaginta Polirom.

Evident, nu pot justifica aici anumite opțiuni de traducere, acolo unde textul pune probleme.

***

1 Doamne, cine a crezut vestirea noastră? Și brațul Domnului cui i s-a descoperit?

2 Am vestit înaintea lui ca un copil, ca o rădăcină într-un pământ însetat; nu are nici chip, nici slavă. Și noi l-am văzut și nu avea chip, nici frumusețe.

3 Dar chipul lui era fără de cinste, mai obidit decât toți oamenii, om în durere și deprins să poarte slăbiciunea, încât s-a întors fața lui, n-a fost prețuit și pus la socoteală.

4 El păcatele noastre le poartă și pentru noi este chinuit, iar noi am socotit că este în necaz și în durere și în năpastă.

5 El a fost rănit pentru fărădelegile noastre și istovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa pentru pacea noastră [a fost] asupra lui, prin vânătaia lui am fost noi vindecați.

6 Toți ca niște oi ne-am rătăcit, fiecare pe calea lui s-a rătăcit. Și Domnul l-a dat pentru păcatele noastre.

7 Și el din pricina caznei nu-și deschide gura. Ca o oaie la junghiere a fost dus și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu-și deschide gura.

8 În umilință judecata lui a fost luată. Neamul lui cine îl va istorisi? Căci este luată de pe pământ viața lui; pentru nelegiuirile poporului meu a fost dus la moarte.

9 Și îi voi da pe cei răi pentru îngroparea lui și pe cei bogați pentru mortea lui. Căci nelegiuire nu a săvârșit, nici nu s-a aflat înșelăciune în gura lui.

10 Și Domnul voiește să-l curățească de rană. Dacă veți dărui pentru păcat, sufletul vostru va vedea sămânță cu viață îndelungată. Și Domnul voiește

11 Să ia necazul sufletului său, să-i arate lumină și să-l frământe cu înțelegere, să îndreptățească pe cel drept care bine slujește multora, și păcatele lor el le va purta.

12 De aceea el va moșteni pe mulți și va împărți prăzile celor puternici, fiindcă sufletul lui a fost dat la moarte și între cei fără de lege a fost socotit. Însă el a purtat păcatele multora și pentru păcatele lor a fost dat [la moarte].

 

Romani 8 și Isaia 50. Ecouri intratextuale

Nu-ți poți da seama cât de „îmbibat” de Scriptură era Apostolul Pavel până nu cercetezi de-a fir a păr anumite pasaje ieșite de sub condeiul lui.

Astăzi, parcurgând Isaia 50 în grecește, mi s-a părut că descopăr în acest pasaj o temă pe care am mai întâlnit-o în altă parte. Unde anume? În Romani 8:33-34.

În traducerea mea textul paulin ar suna astfel:

³³ Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?

Dumnezeu este Cel care îndreptățește!

³⁴ Cine este cel care osândește?

Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!

Și acum să vedem cum se leagă el de cartea profetului Isaia.

Isaia 50 conține un solilocviu al Slujitorului Suferind care meditează la relația sa cu Dumnezeu. Ascultarea și perseverența Slujitorului atrag suferințe (este biciuit, lovit peste obraji, scuipat), dar în final Dumnezeu îi vine în ajutor și îl reabilitează, ridicându-l deasupra condiției sale. Experiența suferinței îi dă „consistență” morală, verticalitate, stabilitate. Aceste calități sunt sugerate printr-o imagine foarte grăitoare: „fața ca o stâncă tare” (gr. στερεὰν πέτραν). În 50:9 optimismul Slujitorului atinge o notă de triumf, chiar jubilație: Dumnezeu este cel care îl „îndreptățește”, adică îl „pronunță nevinovat”; ca urmare, nu se teme de niciun rău.

Evident, noi citim acest pasaj din Isaia în cheie mesianică. Și nu greșim. Dar Pavel selectează din acest pasaj o dimensiune pe care o aplică nu lui Hristos, ci creștinului în general. O interpretare / aplicare foarte originală și foarte curajoasă.

Iată mai jos textul isaianic, într-o traducere personală. Cuvintele cu bold sunt cele al căror ecou ajunge până în Romani 8.

4 Domnul îmi dă limbă de învățătură ca să știu la vreme când se cade să rostesc cuvânt. Mi-a pus în zori, mi-a dat ureche ca să aud.

5 Învățătura Domnului îmi deschide urechea, eu nu mă împotrivesc, nici nu întorc vorba.

6 Spinarea mi-am dat-o spre biciuire și obrajii, spre lovituri; fața nu mi-am întors-o de la rușinea scuipărilor.

7 Domnul mi-a fost ajutor, de aceea nu am ajuns de ocară, ci mi-am făcut fața ca o stâncă tare și am cunoscut că nu voi fi dat de rușine.

8 Căci se apropie Cel care mă îndreptățește. Cine este cel ce vine la judecată cu mine? Să-mi stea împotrivă. Și cine este cel ce vine la judecată cu mine? Să se apropie de mine.

9 Iată, Domnul îmi vine în ajutor. Cine îmi va face rău? Iată, voi toți, ca o haină vă veți învechi și ca molia vă va mânca.

De remarcat și că la întrebarea profetului „Cine îmi va face rău?” Pavel răspunde cu o lungă listă de posibile pericole care, în traducerea Cornilescu, se prezintă după cum urmează:

³⁵ Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? ³⁶ După cum este scris: ,,Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”

 ³⁷ Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

 ³⁸ Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, ³⁹ nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Mai jos, un fragment din Messiah: Isaia 50 pus pe muzică. Suferințele sunt narate la persoana a III-a.

 

Întrebare pentru bibliștii ortodocși: de ce e tradus verbul dikaioun prin „a îndrepta” în versiunile ortodoxe?

Am studiat câte ceva despre verbul dikaioun și metafora judiciară a îndreptățirii în teza mea de doctorat.

Unii bibliști ortodocși susțin că la apostolul Pavel verbul dikaioun trebuie tradus prin „a îndrepta” fiindcă apostolul vorbește de o prefacere morală, ontologică.

Nu sunt convins de asta. Nu fiindcă nu cred că un credincios nu are parte de „prefacere morală, ontologică etc.”, ci fiindcă nu cred că asta are în vedere Pavel când folosește dikaioun. Pentru „prefacere morală etc.” apostolul Pavel are alți termeni.

În orice caz, e curios că versiunile ortodoxe folosesc „a îndrepta” chiar și în VT, în pasaje care prezintă acțiunea lui Dumnezeu în termenii unei „achitări” judiciare.

De văzut Isaia 50:8, un pasaj mesianic pe care îl înțelegem cu referire la Hristos.

ὅτι ἐγγίζει ὁ δικαιώσας με τίς ὁ κρινόμενός μοι ἀντιστήτω μοι ἅμα καὶ τίς ὁ κρινόμενός μοι ἐγγισάτω μοι (Is. 50:8)

Mai jos versetul în Biblia 1688.

Foarte interesant, apostolul Pavel înțelege acest verset nu mesianic, ci cu referire la toți credincioșii. Metafora judiciară își păstrează forța ei deplină în Romani 8:33: τίς ἐγκαλέσει κατὰ ἐκλεκτῶν θεοῦ; θεὸς ὁ δικαιῶν·

Să vedem cum e tradus versetul în Biblia de la București.

Nota bene, din cauza faptului că lipsește verbul „este” în v. 34 (i.e. Hristos este), textul din Bibl. 1688 devine amiguu, putând fi înțeles exact pe dos: anume că Hristos este cel care „osândeaște”. Me ghenoito!

Precum se vede, versiunile ortodoxe obscurizează metafora judiciară. Mă întreb de ce. Are vreun biblist ortodox un răspuns plauzibil?

Sunt dispus să ascult, să învăț.

Aștept.

Iată cum sună traducerea sinodală:

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează;

Ce să înțelegi din acest „îndreptează”. Aș face un sondaj de opinie între studenții de la teologie ortodoxă, pentru a vedea cum îmi explică ei acest verb.

Versiunea Anania sună mai bine.

Cine va aduce pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce aduce îndreptăţire;

 

Meditaţie liberă la Isaia cap. 2

În măsura în care timpul îmi va permite, voi încerca să postez din când în când meditaţii la cartea profetului Isaia. Cum spuneam şi cu altă ocazie, profeţii sunt o lectură mai dificilă pentru cititorul „necălăuzit de cineva”. Observaţiile mele sunt doar în mică măsură de ordin exegetic (deci dacă vor cădea în mâna unor ebraişti fac apel dinainte la clemenţă).

Pe scurt: Capitolul este structurat în trei timpi, după cum urmează: (1) anunţarea unei perioade mesianice, caracterizată de pace; (2) întoarcere la situaţia dezolantă din prezent, marcată de prosperitate, dar şi de apostazie; (3) anunţarea „Zilei Domnului”, o zi de judecată împotriva hybris-ului omenesc.

O pace universală, într-un viitor enigmatic

(1) Profeţia despre domnia păcii face referire la o perioadă indefinită, din viitor (expresia be’aharit haiamim este oarecum ambiguă: „în zilele din urmă” sau „în zilele care vor urma”). Aceste vremuri „din urmă” se caracterizează printr-un „universalism” care trebuie să fi fost surprinzător pentru cei care au auzit sau citit profeţia la vremea când a fost rostită sau scrisă: toate neamurile (kol hagoim) vor merge spre Muntele Sionului pentru a se închina Dumnezeului lui Iacov.

Din Sion vor purcede cele două surse ale învăţăturii: Legea (tora) şi Cuvântul Domnului (devar Adonai).

În această eră, Dumnezeu se revelează ca cel ce judecă. (Substantivul „judecător” nu este pomenit; Cornilescu l-a calchiat aici pe Segond: Il sera le juge des nations).

Arbitrajul lui Dumnezeu este de aşa-natură, încât popoarele vor ajunge la pace. „Imageria” folosită de profet este superbă: săbiile devin fiare de plug şi suliţele devin cosoare. Îmi permit să evoc aici ritmicitatea poetică din KJV (1611) they shall beat their swords into plowshares, and their spears into pruninghooks. Soluţia splendidă găsită de traducătorii englezi a rezistat până la NRS şi ESV. De remarcat că două arme devin două unelte ale traiului aşezat (fierul de plug şi cosorul). În substrat textul spune că în sfârşit războiul va face loc vieţii tihnite, puse în armonie cu succesiunea muncilor agricole (aratul şi recoltatul).

Homer vs. Isaia

Profeţia lui Isaia este învăluită de taină. Când şi cum se va împlini nu e treaba noastră să speculăm. Putem spune cu certitudine că ea vine în întâmpinarea acestei aşteptări multimilenare a unei păci universale. O pace universală care îşi are sursa în Dumnezeu, nu în promisiunile mincinoase pe care un Hitler viclean le face unui Chamberlain păcălici.

Prin contrast cu de epopeile greceşti, profeţia lui Isaia nu glorifică războiul. Marca divină a mesajului se vede cel mai bine în constatarea implicită că războaiele sunt în bună măsură provocate de ambiţii naţionaliste distructive.

Homer preamărea războiul, prezentându-l însă unilateral, din perspectiva învingătorilor acoperiţi de glorie. Isaia, cu doar un secol în urma lui Homer, n-ar fi înghiţit asemenea gogoşi ideologice, menite să dea războiului o aură mitică mincinoasă. Războaiele, după cum avea să constate întreaga lume în sec. XX, sunt sursa unor orori indescriptibile. Aceste orori nu pot fi vindecate decât de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.

 

Imagini şi simboluri în Isaia 1 (cont.)

Reiau analiza sumară a imaginilor şi simbolurilor din Isaia 1, începută AICI.

v. 18 – Culori ultraroşii

Vorbind despre păcat, profetul face referire la două nuanţe de roşu, cunoscute pentru rezistenţa lor la spălare:

• roşul aprins (şani)
• roşul purpuriu (din vb. adem, a fi roşu)

Roşul nu reprezintă păcatul, ci capacitatea lui de a păta. Altfel spus: „Chiar dacă păcatul v-a pătruns sufletul şi l-a pătat până în străfunduri, veniţi să judecăm lucrurile, fiindcă această cercetare este purificatoare.”

[Notă hermeneutică: Este demn de remarcat un principiu general de terapie a păcatului: pentru a avea parte de vindecare şi purificare lăuntrice, e nevoie de judecarea păcatului, de analiza lui sub reflectoarele dreptăţii divine. Principiul e valabil atât pentru naţiuni, cât şi pentru indivizi].

În acelaşi verset, puritatea este simbolizată de albul zăpezii sau al lânii.

v. 20 – Sabia

Războiul este denumit metaforic printr-un simbol foarte des întâlnit – sabia (hereb).

v. 21 – Curva

Ierusalimul, cetatea credincioasă, a ajuns o curvă (zona). Imaginea este şocantă, dar în Isaia se întâlneşte relativ rar. Ezechiel însă are un rechizitoriu axat în principal pe această acuză: infidelitatea faţă de Dumnezeu.

Tot versetul 21 spune că Ierusalimul, altădată loc al dreptăţii, a ajuns un cuib de ucigaşi.

v. 22 – Zgură şi poşircă

Argintul (kesep) a devenit zgură (sigim). Vinul (sobe) a fost „tăiat” (mahul) cu apă. Versetul 21 îşi găseşte ecou în v. 25 (eliminarea zgurii şi purificarea).

v. 29 – Stejari şi grădini (I)

V. 29 face referire la simbolurile idolatriei. Un prim simbol este stejarul (sau terebinul, ela). Ceremoniile idolatre se desfăşurau în preajma unui stejar „sacru”. Alt simbol este grădina (gana), care denumeşte de fapt un spaţiu „sacru” (o capişte).

v. 30 – Stejari şi grădini (II)

Interesant este că aici profetul foloseşte pentru Israel exact doi termeni asociaţi idolatriei: stejarul (terebintul) care se ofileşte şi grădina fără apă.

Când Dumnezeu va judeca pe Israel, va distruge implicit şi locurile unde au avut loc practicile idolatre.

v. 31 – Material inflamabil

În ziua judecăţii lui Dumnezeu, cel tare devine asemenea unor câlţi (n’oret), iar fapta lui devine o scânteie (niţoţ). O combinaţie cât se poate de sugestivă şi de inflamabilă! Mă întreb dacă imaginea nu constituie şi un avertisment subit de tipul: „Yours sins will find you out” sau „Păcatele pe care le faci te vor ajunge; de la ele ţi se va trage pieirea”.

 

Imagini şi simboluri în Isaia 1

Scrierile profetice sunt pline de miez, dar şi greu de asimilat, în lipsa unui studiu amănunţit. În adolescenţă, când citeam Biblia „la rând”, dintr-un capăt în celălalt, aveam mari dificultăţi să „bifez” cărţile profetice. Astăzi literatura profetică mi se pare superbă prin complexitatea ei, prin densitatea de simboluri, comparaţii, metafore, prin patosul pe care-l degajă şi prin ironia cu care este presărată.

[Nu m-a surprins deci să aflu recent că profetul preferat al lui Bonhoeffer a fost Ieremia, personajul care contestă vehement confiscarea „religiei” de către „politic”, însoţită de pervertirea celei dintâi].

Mi se pare interesantă lectura profeţilor în cheie „simbolică”, adică urmărind cu predilecţie repertoriul de simboluri şi imagini la care apelează pentru a transmite mesajul. Nu ştiu dacă voi avea timp să postez consecvent descoperirile. Am reuşit deocamdată să parcurg primul capitol din Isaia. Ce prezint mai jos sunt nişte reflecţii rudimentare, fără panaş exegetic. Nu propun savantâlcuri detaliate, la firul ierbii, ci un survol „de recunoaştere”.

[N.B. Faceţi abstracţie de terminologia ebraică. E pentru uz „intern”].

v. 1-7 Termeni de comparaţie pentru un popor răzvrătit

• copii (răzvrătiţi)
• neam păcătos (goi hote)
• popor încărcat de fărădelegi (am kebed awon)
• sămânţă de nelegiuiţi (zera mareim)
• fii ticăloşiţi (banim maşitim)
• un trup bolnav şi desfigurat de răni netratate

În sinteză: mesajul profetic de la începutul capitolului începe ca un proces (cu invocarea martorilor – cerul şi pământul). Dumnezeu se prezintă în postura părintelui care descoperă că fiii pe care i-a crescut s-au răsculat împotriva lui şi au devenit nişte ticăloşi, mai răi decât animalele, fiindcă acestea îşi recunosc stăpânii. Pentru dispreţul lor faţă de Dumnezeu, au fost deja pedepsiţi, dar judecata încă n-a dus la o schimbare. În termeni poetici, Israelul este ca un om plin de răni care supurează. (Din istorie ştim că Imperiul Neo-Asirian care a distrus Samaria (722) a făcut pagube mari şi în Regatul lui Iuda, unde predică Isaia)

v. 8 Decăderea Ierusalimului

Cele două imagini (coliba în vie şi adăpostul de pază pe un câmp de castraveţi) sunt luate din viaţa agricolă a poporului. La sfârşitul recoltei, aceste adăposturi provizorii erau abandonate. Imaginea unui câmp pustiu şi a unei colibe părăsite este dezolantă.
Ierusalimul a ajuns ca o cetate asediată (aici probabil imaginea este „realistă”, nu simbolică).

v. 9-10 Sodoma şi Gomora reloaded

Profetul face o dublă referire la cetăţile de tristă amintire. Prin faptul că a fost foarte aproape de distrugere, Regatul lui Iuda e comparabil cu Sodoma şi Gomora (nimicite până în temelii). Pentru Iuda, dezastrul n-a fost complet. Şi totuşi, din punct de vedere al nelegiuirilor, comparaţia rămâne valabilă. Iuda este „popor al Gomorei”, iar conducătorii lui sunt „căpetenii ale Sodomei”.

Sodoma şi Gomora nu sunt prezentate aici ca cetăţi ale desfrâului, ci ca simboluri ale ticăloşiei şi crimei (v. 15)

(Va urma)

 

Will the enemy please stand up? (Is. 59:19)

Profit de contextul creat de o postare anterioară pentru a atrage atenţia asupra unui alt verset în care versiunea Cornilescu urmează „la indigo” versiunea franceză L. Segond (şi este oarecum similară cu KJV). Isaia 59:19: „Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.”

L. Segond: “On craindra le nom de l’Éternel depuis l’occident, Et sa gloire depuis le soleil levant; Quand l’ennemi viendra comme un fleuve, L’esprit de l’Éternel le mettra en fuite.”

Problema o constituie ultima parte a versetului, care poate fi tradusă în mai multe feluri. Textul original spune (într-o transliterare simplificată): kiyavo kanahar ţar ruah Adonai nossa^h vo. În traducere: „Căci El vine ca un râu năvalnic (lit. „strâmt”) mânat de Duhul Domnului” sau „Căci El vine ca un torent pe care îl mână un vânt trimis de Domnul” (ruah poate fi tradus fie prin „Duh”, fie prin „vânt, suflare”).

De unde atunci „vrăjmaşul” pe care îl pune Duhul Domnului pe fugă? Din faptul că „ţar” (strâmt, vijelios), poate fi înţeles şi ca „vrăjmaş” (traducere care apare în Peşita şi într-un Targum). Totuşi, în context, ideea de „vrăjmaş [venind ca un] râu” nu este prea logică. Traducerile evreieşti (în limba engleză) spun altceva:

JPS (1985) “For He shall come like a hemmed-in stream Which the wind of the LORD drives on.”

CJB (1998) “For he will come like a pent-up stream, impelled by the Spirit of ADONAI.”