Traducerea Noului Testament



Prima parte AICI.

Parcurgând episodul ispitirii din Mat. 4:5, un cititor neavizat ar putea rămâne cu impresia că templul de la Ierusalim seamănă cu o moschee, de vreme ce Diavolul l-a dus pe Mântuitorul „pe un turn al templului”.[1] În acord cu KJB, cetatea la care face referire Mântuitorul în Mat. 5:14 nu mai este aşezată „pe un munte”, ci „pe un deal”. Pridvoarele scăldătorii Betezda au devenit „arcade” (στοὰς, Ioan 5:2), iar casa din pildă nu are temelia pe stâncă, ci este „fondată pe stâncă” (τεθεμελίωτο γὰρ ἐπὶ τὴν πέτραν, Mat. 7:25). Ori de câte ori călătoreşte pe mare, Isus nu se suie în corabie, ci „se îmbarcă” (ἐμβάντι, Mat 8:23), iar la finalul discursurilor sale oameni sunt nu „uimiţi”, ci „înmărmuriţi” (Mat. 7:28). Desigur, aceia dintre ei care nu cred vor fi „damnaţi” (κατακριθήσεται, Marcu 16:16), probabil fiindcă n-au fost „predestinaţi” pentru mântuire (Efes. 1:5, Rom. 8:30).

Nici epistolele nu sunt cruţate de acest „lifting facial”. În Epistola către Romani citim că Duhul ne ajută în „infirmităţile noastre” (ταῖς ἀσθενείαις, Rom 8:26) şi că stăpânirile despre care vorbeşte autorul sunt de fapt „principate” (ἀρχαὶ, Rom. 8:38). Apostolii nu sunt „ispravnici ai tainelor”, ci „administratori ai misterelor” (οἰκονόμους μυστηρίων, 1 Cor. 4:1). Sf. Pavel declară că nu „abuzează” de dreptul pe care îl are în raport cu Evanghelia (1 Cor. 9:18), dar le permite credincioşilor din Corint să aibă „erezii” între ei (αἱρέσεις, 1 Cor. 4:19), iar în argumentaţia sa despre înviere îl apostrofează astfel pe oponentul său imaginar: „Prostule! Ce semeni tu nu înviază dacă nu moare”.[2] În Biserică există nu „slujbe”, ci „servicii” (διακονιῶν, 1 Cor. 12:5). Credincioşii nu sunt „fiecare în parte mădulare ale lui Hristos” ci „membre în particular” (μέλη ἐκ μέρους, 1 Cor. 12:27), iar manifestarea Duhului nu aduce o învăţătură, ci „o doctrină” (διδαχὴν, 1 Cor. 14:26). Epistola lui Iacov îi îndeamnă pe credincioşi să nu fie doar „auditori” ai cuvântului, în vreme ce 1 Petru îi sfătuieşte să nu se teamă de „teroarea” celor răi.


[1] Termenul englezesc „pinnacle” (utilizat de Wycliffe, Tyndale şi ceilalţi traducători şi revizori ulteriori lor) provine în ultimă instanţă din Vulgata (pinnaculum), care traduce gr. πτερύγιον, diminutiv al lui πτέρυξ („aripă”). Cercetătorii nu sunt siguri cu privire la forma acestui element arhitectonic (cf. BDAG, s.v., şi TDNT, vol. 3, p. 236), dar, indiferent cum ar fi arătat, în mod sigur nu putea fi vorba de un turn.

[2] Apostrofarea de către Iacov (4:4) a destinatarilor săi se face tot în termeni „moderni”: „Voi adulteri şi adultere, nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie cu Dumnezeu?” Textul grec bizantin conţine atât femininul, cât şi masculinul: μοιχοὶ καὶ μοιχαλίδες, οὐκ οἴδατε ὅτι ἡ φιλία τοῦ κόσμου ἔχθρα τοῦ Θεοῦ ἐστιν;


Zilele astea lucrez intens la studiul pe care îl voi prezenta la colocviul de la Iaşi, studiu care analizează relaţia dintre „Fidela” şi KJB.

Am scris în numeroase rânduri despre Fidela, versiune ajunsă, iată, la a treia ediţie.

Studiul meu va fi destul de amplu, însă am ales să postez aici câteva fragmente privind registrul stilistic al acestei versiuni româneşti.

***

În această secţiune voi semnala atât neologismele care fac notă discordantă cu stilul bisericesc, cât şi calcurile frazeologice care ies din registrul limbii române literare. De pildă, în episodul Bunei Vestiri, arhanghelul Gabriel o numeşte pe fecioara Maria „privilegiată” (κεχαριτωμένη, Luca 1:28), iar două versete mai jos îi spune că a găsit nu „har”, ci „favoare” (Luca 1:30). În acelaşi context, insistenţa traducătorilor de a urma fidel textul englez[1] (marcat de redundanţă) se soldează cu formulări de un comic involuntar: „Vei rămâne însărcinată în pântecele tău” (συλλήψῃ ἐν γαστρί, Luca 1:31). În relatarea despre naştere din cealaltă evanghelie, citim că „o fecioară va fi însărcinată” (Mat. 1:23) şi că magii din Răsărit vin la pruncul Isus cu „tezaure” (θησαυροὺς, Mat 2:11).

Terminologia care trimite la statutul socio-profesional al personajelor din evanghelii a fost „adusă la zi”: ucenicii sunt acum „discipoli”, cărturarii au devenit „scribi”, aprodul s-a transformat în „executor” (ὑπηρέτης, Mat. 5:25), vameşul Matei nu stă la „vamă”, ci la „recepţia vămii” (τελώνιον, Mat. 9:9)[2], iar robii din Luca 19:15 nu fac „negoţ”, ci „comerţ”, drept care negustorul amator de perle nu poate fi decât „comerciant” (ἀνθρώπῳ ἐμπόρῳ, Mat. 13:45). Iosif din Arimateea nu mai este „sfetnic”, ci „consilier” (βουλευτής, Mc. 15:43), iar soborul însuşi a devenit, desigur, un „consiliu” (συνέδριον, Mat. 26:59). Cea mai radicală schimbare îl vizează pesemne pe „Ioan Botezătorul”, rebotezat el însuşi şi integrat în denominaţiunea traducătorilor români, cu numele de „Ioan Baptist”.

  (În mod cert va urma). :)


[1] KJB: „thou shalt conceive in thy womb”. Formularea provine de la Tyndale: „thou shalt conceave in thy wombe”.

[2] De notat că Zacheu, colegul său de breaslă, coboară nu dintr-un dud, ci dintr-un „sicomor”.


Din cauza călătoriilor din ultima vreme (şi a polemicilor nu puţine), am uitat să postez ultimul capitol al epistolei către Galateni, în traducerea lui Ştefănică Dragoş.

1. Fraţilor, dacă un om este surprins de vreo greşeală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l într-un duh de blândeţe. Dar ai grijă să nu fii şi tu ispitit.

2. Purtaţi-vă unii altora poverile şi în acest fel veţi împlini Legea lui Hristos.

3. Căci dacă cineva consideră că este ceva, când de fapt nu-i nimic, se înşală.

4. Fiecare să-şi analizeze propria lucrare şi atunci va avea motiv de laudă doar în ce-l priveşte pe el, şi nu în ceea ce-l priveşte pe altul.

5. Fiindcă fiecare îşi va purta propria sarcină.

6. Cine primeşte învăţătură din Cuvânt , să facă parte din toate bunurile şi celui ce-l învaţă.

7. Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu se lasă sfidat. Ce seamănă omul, aceea va şi recolta.

8. Fiindcă cel care seamănă în firea lui pământească, va recolta din firea pământească putrezirea; dar cel care seamănă în Duhul, va recolta din Duhul viaţa veşnică.

9. Să nu descurajăm făcând binele, căci la vremea potrivită vom recolta, dacă nu cădem de oboseală.

10. Prin urmare, cât avem ocazia, să facem bine tuturor, şi îndeosebi celor din familia credinţei.

11. Vedeţi cu ce litere mari v-am scris, cu mâna mea!

12. Toţi cei ce vor să producă o impresie bună în privinţa exteriorului vă constrâng să vă circumcideţi, doar ca să nu fie persecutaţi pentru crucea lui Hristos.

13. Fiindcă nici ei, cei care sunt circumcişi, nu respectă Legea, ci vor să fiţi circumcişi ca să se mândrească cu trupul vostru.

14. Cât despre mine, nicidecum nu mă voi lăuda decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.

15. Fiindcă nici circumcizia, nici necircumcizia nu sunt nimic, ci creaţia nouă.

16. Pace şi milă să fie peste toţi cei ce vor trăi după acest principiu, şi peste Israelul lui Dumnezeu!

17. De acum încolo nimeni să nu-mi mai facă necazuri, căci eu port semnele lui Isus în trupul meu.

18. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.


Am revenit de pe “plaiuri” vieneze la muncile obişnuite care premerg începutul de an universitar. În perioada următoare voi diminua prezenţa pe blog, “fiin’căci datoria cere”. Au mai rămas două capitole din Galateni, traducerea lui Dragoş Ştefănică.

Capitolul 5

1.      Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Aşadar, rămâneţi fermi şi nu vă supuneţi iarăşi jugului sclaviei.

2. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă veţi fi circumcişi, Hristos nu vă va folosi la nimic.

3. Şi din nou declar oricărui om care se lasă circumcis că este dator să împlinească întreaga Lege.

4. Voi, care vreţi să fiţi îndreptăţiţi prin Lege, v-aţi dezlipit de Hristos, aţi căzut din har.

5. Căci noi aşteptăm, prin Duhul, prin credinţă, nădejdea dreptăţii.

6. Întrucât în Hristos Isus, nici circumcizia, nici necircumcizia nu au vreo valoare, ci credinţa, care lucrează în dragoste.

7. Cândva alergaţi bine. Cine v-a împiedicat, ca să nu mai ascultaţi de adevăr?

8. Această influenţă nu este de la Cel ce vă cheamă.

9. Puţină drojdie face să dospească întregul aluat.

10. Eu sunt încrezător în Domnul, în ce vă priveşte, că nimic altceva nu aveţi în minte. Iar cel ce vă tulbură îşi va purta pedeapsa, oricine ar fi.

11. Şi eu, fraţilor, dacă încă proclam circumcizia, de ce mai sunt persecutat? În acest caz, pricina de poticnire a Evangheliei a fost anulată.

12. O, de s-ar mutila cei ce vă intrigă!

13. Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai nu găsiţi în libertate o oportunitate ca să trăiţi după firea pământească, ci, în dragoste, slujiţi-vă unii pe alţii.

14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur precept: „iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”

15. Dar dacă vă muşcaţi şi vă devoraţi unii pe alţii, luaţi seama ca nu cumva să vă distrugeţi reciproc.

16. Aşadar, vă spun: umblaţi călăuţiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

17. Căci firea pământească râvneşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământeşi. Aceştia se opun unul altuia, astfel încât să nu faceţi ceea ce voiţi.

18. Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.

19. Faptele firii pământeşti sunt cunoscute: desfrâul, necurăţia, trivialitatea,

20. idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambiţiile egoiste, discordiile, facţiunile,

21. invidiile, beţiile, îmbuibările şi altele asemănătoare acestora. Cu privire la ele vă previn, după cum am mai făcut-o, că cei ce fac lucruri ca acestea nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

22. Rodul Duhului, însă, este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credincioşia,

23. blândeţea, autocontrolul. Împotriva unor astfel de lucruri nu este Lege.

24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul,

26. Să nu devenim îngâmfaţi, provocându-ne şi invidiindu-ne unii pe alţii.


Capitolul 4 

1. Eu spun că, atât timp cât moştenitorul este minor, nu diferă cu nimic de un sclav, cu toate că este stăpân peste toate.

2. Ci el este sub autoritatea tutorilor şi a administratorilor până la timpul stabilit de tatăl său.

3. Tot astfel şi noi, când eram „minori”, eram sub sclavia principiilor lumii.

4. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,

5. ca să răscumpere pe cei aflaţi sub Lege, ca să primim adopţia.

6. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă „Ava, tată!”

7. Aşadar nu mai eşti sclav, ci fiu. Şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu.

            8. Altădată, când nu-L cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi sclavi celor ce, prin natura lor, nu sunt zei.

9. Dar acum, după ce L-aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi la acele principii slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?

10. Voi ţineţi zile, luni, vremi şi ani.

11. Mă tem să nu mă fi străduit pentru voi în van.

12. Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi; nu mi-aţi greşit cu nimic. 13. Ci voi ştiţi că în neputinţa trupului v-am vestit Evanghelia prima dată.

14. Şi n-aţi tratat cu dispreţ, nici dezgust, ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus.

15. Aşadar, unde este fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost posibil, v-aţi fi scos şi ochii şi mi i-aţi fi dat.

16. Am devenit vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul?

17. Ei arată râvnă faţă de voi nu pentru un scop bun, ci vor să vă înstrăineze de noi, ca să arătaţi râvnă pentru ei.

18. Este bine să arătaţi totdeauna râvnă pentru ceea ce este bun, şi nu doar când sunt eu prezent la voi.

19. Copiii mei, din pricina cărora sufăr iarăşi durerile naşterii până va lua Hristos chip în voi!

20. Cum aş dori să fiu acum la voi şi să-mi schimb tonul, căci sunt descumpănit cu privire la voi.

21. Spuneţi-mi, voi care vreţi să fiţi sub Lege, nu ascultaţi voi Legea?

22. Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul dintr-o femeie sclavă şi unul dintr-o femeie liberă.

23. Dar cel din femeia sclavă s-a născut în chip firesc, pe când cel din femeia liberă, prin promisiune.

24. Aceste lucruri trebuie înţelese alegoric: căci aceste două femei reprezintă două legăminte: unul de pe muntele Sinai care naşte pentru sclavie, şi care este Agar,

25. căci Agar este muntele Sinai din Arabia, şi corespunde Ierusalimului actual, care este sclav împreună cu copiii lui.

26. Dar Ierusalimul de sus este liber, şi el este mama noastră.

27. Căci este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu poţi naşte; izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu suferi durerile naşterii! Căci copiii femeii părăsite vor fi mai mulţi decât copiii celei care are soţ”.

28. Prin urmare, voi, fraţilor, sunteţi copii ai promisiunii, asemenea lui Isaac.

29. Şi după cum s-a întamplat atunci, că cel ce s-a născut în chip firesc l-a persecutat pe cel născut prin Duhul, la fel se întâmplă şi acum.

30. Dar ce spune Scriptura? „Alungă-i, pe sclavă şi pe fiul ei, căci fiul sclavei nu va moşteni împreună cu fiul femeii libere.”

31. De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii sclavei, ci ai femeii libere.


Să trecem la Galateni 3.

Remarc traducerea lui ἐβάσκανεν, ebaskanen prin “a deocheat”. Verbul înseamnă “a face o vrajă”, “a deochea”. Mai adecvaţi ar fi fost “a fermeca” sau “a vrăji”, dacă sensul lor nu s-ar fi lărgit de o manieră care face textul ambiguu. “A fermeca” are astăzi şi conotaţie pozitivă (“Cântecul lui m-a fermecat”). Iar “a vrăji” e folosit astăzi în limbajul colocvial.

1. O, galateni nechibziuţi, cine v-a deocheat pe voi, sub ochii cărora Isus Hristos a fost zugrăvit ca răstignit?

2. Numai aceasta vreau să aflu de la voi: prin faptele Legii aţi primit Duhul, sau prin auzirea credinţei?

3. Atât de nechibziuţi sunteţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi să sfârşiţi acum prin firea pământească?

4. Aţi suferit atât de mult în van? Dacă într-adevăr, a fost în van.

5. Aşadar, Cel ce vă dă Duhul şi Care face miracole printre voi, le face prin faptele Legii, sau prin auzirea credinţei?

6. După cum Avraam „a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost considerată dreptate”,

7. înţelegeţi, deci, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.

8. Scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe păgâni prin credinţă, a binevestit mai înainte lui Avraam: „Toate naţiunile vor fi binecuvântate în tine”.

9. Prin urmare, cei ce au credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. 10. Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, fiindcă este scris: „Blestemat este oricine nu perseverează în toate cele scrise în cartea Legii, ca să le împlinească!”

11. Că nimeni nu este îndreptăţit prin Lege înaintea lui Dumnezeu este limpede, fiindcă „Cel drept va trăi prin credinţă”.

12. Dar Legea nu se bazează pe credinţă; dimpotrivă: „Cel ce face aceste lucruri va trăi prin ele”.

13. Hristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii făcându-Se blestem pentru noi, căci este scris: „Blestemat este oricine este spânzurat pe lemn”,

14. pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste păgâni, în Hristos Isus, astfel încât să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului.

15. Fraţilor, vorbesc în felul oamenilor: nimeni nu anulează sau adaugă ceva la testamentul valid al unui om.

16. Astfel,  promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu spune „şi seminţelor”, ca şi cum ar fi vorba de mai multe, ci ca şi cum ar fi vorba de una: „şi seminţei tale”, care este Hristos.

17. Ceea ce vreau să spun este aceasta: Legea, care a venit 430 de ani mai târziu, nu poate anula legământul validat mai înainte de Dumnezeu, astfel încât să desfiinţeze promisiunea. 18. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, atunci nu mai vine din promisiune; dar Dumnezeu prin promisiune i-a dat-o lui Avraam.

19. Atunci care este scopul Legii? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor Legii, până când avea să vină Sămânţa, Căreia îi fusese făcută promisiunea; şi a fost rânduită prin îngeri, printr-un mediator.

20. Mediatorul, însă, nu reprezintă o singură parte, pe când Dumnezeu este Unul.

21. Este atunci Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţă, într-adevăr dreptatea ar fi venit din Lege.

22. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, astfel încât promisiunea să fie dată, prin credinţa în Isus Hristos, celor ce cred.

23. Înainte de venirea credinţei, eram sub paza Legii, închişi în vederea credinţei care trebuia să fie revelată.

24. Aşadar, Legea ne-a fost un pedagog înspre Hristos, ca să fim îndreptăţiţi prin credinţă.

25. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub autoritatea pedagogului.

26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus.

27. Toţi câţi v-aţi botezat în Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.

28. Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici sclav nici om liber, nu mai este nici bărbat, nici femeie, căci voi toţi sunteţi una în Hristos Isus.

29. Şi dacă sunteţi  ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori conform promisiunii.


Mai jos puteţi citi cap. 2 din Galateni, într-o traducere nouă, destul de “neologizantă”.

Capitolul 2

1. După paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luându-l şi pe Tit.

2. M-am suit în urma unei descoperiri şi am prezentat Evanghelia pe care o proclam printre păgâni, însă în particular, celor cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în van.

3. Dar nici Tit, care era cu mine, deşi grec, n-a fost silit să se circumcidă.

4. Din cauza fraţilor falşi furişaţi, care s-au infiltrat printre noi ca să spioneze libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Isus, ca să ne subjuge,

5. nu ne-am potrivit nicio clipă lor, ca să ne supunem, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

6. Dar cei consideraţi importanţi – orice ar fi fost, mi-e indiferent – Dumnezeu nu este părtinitor – deci cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.

7. Dimpotrivă, văzând că mie mi se încredinţase Evangehlia pentru cei necircumcişi, după cum lui Petru i se încredinţase pentru cei circumcişi –

8. pentru că Cel Care-l împuternicise pe Petru ca apostol către circumcişi, m-a împuternicit şi pe mine ca apostol către păgâni –

9. şi cunoscând harul care îmi fusese dat, Iacov şi Chifa şi Ioan, cei care sunt consideraţi stâlpi, ne-au întins, mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă în semn de părtăşie, pentru ca noi să mergem la păgâni, iar ei la cei circumcişi.

10. Au cerut doar să ne amintim de săraci, ceea ce, de altfel, m-am străduit să fac.

11. Dar când a venit Chifa în Antiohia, l-am înfruntat făţiş, căci era de condamnat:

12. înainte de a veni unii de la Iacov, mânca împreună cu păgânii, dar când au venit ei, s-a retras şi s-a separat, temându-se de cei circumcişi.

13. Ceilalţi iudei l-au urmat în ipocrizie, astfel încât până şi Barnaba s-a lăsat prins în ipocrizia lor.

14. Dar când am văzut că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca un păgân, nu ca un iudeu, cum constrângi pe păgâni să trăiască în felul iudeilor?”

15. Noi suntem iudei prin naştere, şi nu păcătoşi dintre păgâni.

16. Dar ştiind că omul nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos, şi noi am crezut în Hristos Isus, ca să fim îndreptăţiţi prin credinţa în Hristos, şi nu prin faptele Legii; căci prin faptele Legii nu va fi îndreptăţit nimeni.

17. Însă dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptăţiţi în Hristos, suntem noi înşine găsiţi păcătoşi, înseamnă oare că Hristos este un slujitor al păcatului? Nicidecum!

18. Căci dacă iarăşi zidesc ceea ce am dărâmat, mă arăt călcător de Lege.

19. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos,

20. şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

21. Eu nu zădărnicesc harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea se obţine prin Lege, atunci Hristos a murit în van.


Acum doi ani am coordonat o teză de licenţă care investiga problemele de traducere din Epistola către Galateni, urmărind totodată relaţia dintre Cornil. 1921 (prima versiune) şi Cornil. 1924 (versiunea revizuită) precum şi raportarea amândurora la Segond.

Dragoş Ştefănică, autorul acelei lucrări de licenţă, a făcut şi o traducere a textului grec.

Realizezi cel mai bine ce probleme de traducere pune un text abia atunci când te confrunţi cu el în mod direct.

I-am verificat traducerea în amănunt. I-am criticat unele formulări. Cu unele n-am fost de-acord, dar i le-am lăsat, fiindcă ţin de o anumită preferinţă.

Recent i-am cerut permisiunea de a-i publica aici traducerea, în speranţa că le va fi utilă cititorilor care sunt preocupaţi de studierea acestei epistole.

Vă reamintesc că textul este sub incidenţa dreptului de autor!

Capitolul 1

            1. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi;

2. şi toţi fraţii care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:

3. har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos,

4. Care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne izbăvească din veacul rău de acum, potrivit cu voia Dumnezeului şi Tatălui nostru.

5. A Lui să fie gloria în vecii vecilor, amin.

6. Mă mir că vă întoarceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.

7. Nu că ar fi o alta, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să pervertească Evanghelia lui Hristos.

8. Însă chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar propovădui o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o, să fie anatema!

9. După cum am spus mai înainte, spun şi acum din nou: dacă cineva vă propovăduieşte o altă Evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

10. Oare încerc acum să primesc bunăvoinţa oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

            11. Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia propovăduită de mine nu este de sorginte omenească,

12. pentru că nici eu n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin revelarea lui Isus Hristos.

13. Aţi auzit despre modul meu de a fi de pe vremuri, în iudaism, cum persecutam peste măsură biserica lui Dumnezeu şi încercam să o distrug,

14. şi că înaintasem în iudaism, mai presus decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine; eram foarte zelos pentru tradiţiile mele strămoşeşti.

15. Însă când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,

16. a găsit cu cale să reveleze în mine pe Fiul Său, ca să-L propovăduiesc printre păgâni, n-am consultat pe vreun om,

17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci îndată am plecat în Arabia, după care m-am reîntors în Damasc.

18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.

19. Însă n-am văzut pe niciunul dintre apostoli, ci numai pe Iacov, fratele Domnului.

20. În ceea ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.

21. Apoi am plecat în ţinuturile Siriei şi Ciliciei,

22. dar eram necunoscut la chip bisericilor din Iudeea, care sunt în Hristos.

23. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne persecuta odinioară, acum propovăduieşte credinţa pe care cândva încerca s-o distrugă”.

24. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.


Gata, am terminat cu Evrei. Mai jos ultima parte a cap. 13.

Mi-am făcut iluzii o vreme că o asemenea traducere modernă m-ar putea reabilita parţial în ochii celor care mă acuză (nejustificat) de  „elitism”, „ecumenism”, „antisemitism” şi alte asemenea blazgonii…

Când colo, se dovedeşte că însăşi ideea de a retraduce o epistolă din NT (sau chiar două) este o gravă „deviaţie intelectualistă” care trebuie înfierată cu justă mânie proletară!

Încă n-au apărut lozincile de tipul „moarte intelectualilor!” şi „noi muncim, noi nu gândim!”, dar cine ştie…

Le reamintesc cititorilor că această epistolă este scrisă de cineva din cercul apostolic şi că este adresată unei comunităţi de iudeo-creştini (de „mesianici”, cum ar veni) care erau persecutaţi de confraţii lor evrei. Ca urmare a persecuţiei, unii membri ai comunităţii erau tentaţi să se întoarcă la iudaism. Epistola este scrisă pentru a-i îndemna pe credincioşi să rămână statornici Noului Legământ.

15 Să aducem deci lui Dumnezeu prin El pururea jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele Lui.

16 Nu uitaţi binefacerea şi într-ajutorarea, căci astfel de jertfe sunt plăcute lui Dumnezeu.

17 Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă [lor] – căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală [de ele] – astfel încât să-şi îndeplinească [slujba] cu bucurie şi nu suspinând; aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.

18 Rugaţi-vă pentru noi; suntem convinşi că avem o conştiinţă curată şi că vrem să ne purtăm frumos în toate [privinţele].

19 Vă rog în mod deosebit să faceţi aceasta să va fiu redat mai curând.

20 Dumnezeul păcii, care – prin sângele unui legământ veşnic – L-a adus [înapoi] dintre morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Isus,

21 El să vă desăvârşească în orice faptă bună, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în mijlocul vostru ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Hristos, a căruia să fie slava în vecii vecilor. Amin!

22 Vă îndemn, fraţilor, primiţi cuvântul [acestui] îndemn; căci v-am scris în puţine cuvinte.

23 Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul; dacă vine degrabă, vă voi vedea împreună cu el.

24 Salutaţi pe toţi conducătorii voştri şi pe toţi sfinţii. Cei din Italia vă trimit salutări.

25 Harul să fie cu voi toţi. Amin!


Să lăsăm o vreme la o parte spinoasele chestiuni din Orientul Mijlociu şi să revenim la buchisit.

Traducerea mea (sau „de capul meu”, după cum se exprima cineva) a ajuns la ultimul capitol, din care postez prima parte.

1 Dragostea frăţească să rămână.

2 Nu daţi uitării primirea de oaspeţi: prin aceasta unii, fără să ştie, i-au primit în ospeţie pe îngeri.

3 Aduceţi-vă aminte de cei întemniţaţi, ca şi când [voi înşivă] aţi fi întemniţaţi împreună cu ei; de cei chinuiţi, căci şi voi trăiţi în trup.

4 Căsătoria să fie onorată de toţi şi patul [conjugal] să fie neîntinat; pe desfrânaţi şi pe adulteri îi va judeca Dumnezeu.

5 Trăiţi fără să iubiţi banii! Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa, cu niciun chip nu te voi părăsi”,

6 de aceea putem îndrăzni să spunem: „Domnul este ajutorul meu, de aceea nu mă voi teme; ce poate să-mi facă omul?”

7 Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri care v-au vestit cuvântul lui Dumnezeu; cântăriţi atent sfârşitul vieţuirii lor şi urmaţi-le credinţa.

8 Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci.

9 Nu vă lăsaţi atraşi de tot soiul de învăţături străine; bine este ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri care n-au fost de niciun folos celor care le-au întrebuinţat.

10 Noi avem un altar din care nu au dreptul să mănânce cei care slujesc cortului [vechi].

11 Trupurile animalelor al căror sânge este adus în sanctuar pentru păcate, de către marele preot, sunt arse afară din tabără.

12 De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul prin sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

13 Prin urmare, să mergem la el dincolo de poartă şi să purtăm ocara Lui.

14 Căci aici nu avem o cetate care dăinuie, ci o căutăm pe cea viitoare.


Publicarea Epistolei către Evrei se apropie de final.

Mulţumesc cititorilor pentru încrederea şi optimismul pe care le-au arătat până în prezent. :)

Mulţumesc şi criticilor mei că s-au abţinut cu succes până în prezent. Lor li se aplică acel cuvânt rostit îndeobşte la nunţi în ţările anglo-saxone: “Să fi vorbit când trebuia ori să tacă pe vecie”. :))))

Versetele 1-15 ale capitolului AICI.

16 Nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc precum Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul-de-întâi-născut.

17 Ştiţi că mai apoi, vrând să moştenească binecuvântarea, a fost respins. Deşi a căutat-o cu lacrimi, n-a mai putut schimba [hotărârea].

18 Voi însă nu v-aţi apropiat de un munte care poate fi pipăit, nici de un foc arzând, nici de întuneric, neguri şi furtună,

19 nici de sunetul trâmbiţei, nici de un glas care [rostea asemenea] cuvinte, încât cei care l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească.

20 (Căci nu puteau suporta porunca [dată]: „Până şi o fiară, dacă va atinge muntele, să fie ucisă cu pietre.”

21 Şi atât de înfricoşătoare era priveliştea, încât Moise a zis: „Sunt îngrozit şi mă cutremur”.)

22 Voi v-aţi apropiat de muntele Sionului şi de Ierusalimul ceresc, cetatea Dumnezeului celui viu, de zecile de mii de îngeri,

23 de adunarea sărbătorească şi de biserica întâilor-născuţi scrişi în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi,

24 de Isus, mijlocitorul legământului nou, şi de sângele stropirii care vorbeşte mai bine decât Abel.

25 Luaţi seama ca nu cumva să-L respingeţi pe Cel care vorbeşte. Dacă nu au scăpat aceia, după ce au refuzat [să asculte] pe cel care îi avertiza de pe pământ, cu cât mai puţin [vom scăpa] noi, dacă vom respinge pe Cel care [vorbeşte] din cer,

26 a cărui voce a clătinat pământul în trecut, şi care a promis, zicând: „Încă o dată voi zgudui, nu doar pământul, ci şi cerul.”

27 [Cuvintele] „încă o dată” arată că cele clătinate – adică cele create – vor fi înlăturate, ca să rămână cele ce nu pot fi clătinate.

28 De aceea, fiindcă primim o împărăţie care nu poate fi clătinată, să arătăm recunoştinţă, şi să ne închinăm astfel lui Dumnezeu cu reverenţă şi evlavie,

29 căci Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.


Am împărţit capitolul 12 în două. Pornind de la exemplele enumerate în cap. 11 („un nor de martori”), autorul îi motivează pe ascultători să persevereze în „întrecerea” care le stă înainte. Viaţa de credinţă este un agon (o cursă, o probă de alergare) în care trebuie să perseverăm.

A doua temă majoră a capitolului face referire la „disciplină / pedeapsă”. Evenimentele prin care trece comunitatea sunt un soi de măsuri disciplinare, menite să-i facă pe membri părtaşi sfinţeniei lui Dumnezeu. Hm, nu e tocmai un mesaj popular, dar face parte din ecuaţia vieţii noastre de credinţă. 

Capitolul 12

1 De aceeaşi şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne aţine calea, şi să alergăm stăruitor în lupta care ne stă înainte,

2 privind ţintă la Isus, întemeietorul şi desăvârşitorul credinţei, care, pentru bucuria care-i era pus înainte, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea, şi s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.

3 Luaţi aminte la Cel care a răbdat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire, ca să nu obosiţi şi să vă descurajaţi în sufletele voastre.

4 Voi încă nu v-aţi împotrivit până la sânge, în lupta cu păcatul,

5 şi aţi uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiul meu, nu lua în uşor pedepsele Domnului, nici nu descuraja când eşti  mustrat de El.

6 Pe cine iubeşte Domnul, [pe acela îl] pedepseşte; şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l acceptă.”

7 Suportaţi pedeapsa: prin aceasta Dumnezeu arată că-i sunteţi fii. Cine este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl [său]?

8 Dacă nu primiţi pedeapsa de care toţi au parte, sunteţi bastarzi şi nu fii [legitimi].

9 Dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi [totuşi] i-am respectat, nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui duhurilor şi vom trăi?

10 Ei ne pedepseau pentru puţine zile, după cum găseau de cuviinţă; [Dumnezeu ne pedepseşte] spre folosul [nostru], ca să putem lua parte la sfinţenia Lui.

11 Pentru moment, nicio pedeapsă nu pare [motiv] de bucurie, ci de întristare; dar mai apoi aduce rodul paşnic al dreptăţii celor care au trecut prin ea.

12 De aceea întăriţi mâinile slăbite şi genunchii osteniţi,

13 şi croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se smintească, ci mai degrabă să fie vindecat.

14 Urmăriţi pacea cu toţi [oamenii] şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul,

15 veghind ca nimeni să nu ajungă lipsit de harul lui Dumnezeu; nu cumva să crească [între voi] vreo rădăcină de amărăciune care să aducă necaz şi prin ea mulţi să fie întinaţi.


Pentru prima parte a acestui capitol, vezi AICI.

Ca în toate celelalte capitole, există şi în această secţiune câteva locuri în care textul poate fi interpretat în mai multe feluri. Nu am răgazul necesar să pot explica de ce am optat pentru o anumită formulare în defavoarea altora.

Probabil am mai spus-o: consider că fiecare traducere a NT trebuie să vină la pachet cu note explicative. Cum va înţelege cititorul (chiar şi cel evlavios şi bine intenţionat) dacă nu-l va călăuzi cineva?

20 Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la cele viitoare.

21 Prin credinţă Iacov, când trăgea să moară, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi „s-a închinat [sprijinindu-se] pe capătul toiagului său”.

22 Prin credinţă Iosif, când era pe moarte, a pomenit de ieşirea fiilor lui Israel [din Egipt] şi a dat porunci cu privire la oasele lui.

23 Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de către părinţii lui, când s-a născut, căci au văzut că era frumos copilul şi nu s-au temut de porunca regelui.

24 Prin credinţă Moise, când a devenit mare, a refuzat să fie chemat fiul fiicei lui Faraon,

25 alegând mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerea vremelnică a păcatului,

26 socotind că ocara lui Hristos este o bogăţie mai mare decât comorile Egiptului; căci privea ţintă la răsplătire.

27 Prin credinţă a părăsit Egiptul, fără să-i fie teamă de mânia împăratului, căci L-a avut mereu înaintea ochilor pe Cel nevăzut.

28 Prin credinţă a sărbătorit Paştele şi a făcut stropirea cu sânge, pentru Nimicitorul să nu se atingă de cei întâi-născuţi ai lor.

29 Prin credinţă a străbătut Marea Roşie ca pe uscat, în vreme ce egiptenii, când au încercat, au fost înghiţiţi.

30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate vreme de şapte zile.

31 Prin credinţă n-a fost nimicită desfrânata Rahav împreună cu cei care n-au crezut, căci ea le-a primit pe iscoade în pace.

32 Şi ce să mai spun? Nu-mi va ajunge timpul să povestesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David şi Samuel şi [ceilalţi] profeţi,

33 care prin credinţă au învins împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit promisiuni, au închis gurile leilor,

34 au stins puterea focului, au scăpat de tăişul sabiei, s-au înzdrăvenit din boală, au devenit puternici în luptă, au zdrobit oştirile străine.

35 Femeile i-au primit pe cei morţi, prin înviere. Alţii au fost torturaţi, dar n-au primit răscumpărarea, ca să dobândească o înviere mai bună.

36 Alţii au suferit batjocuri şi biciuiri ori chiar lanţuri şi temniţă,

37 au fost ucişi cu pietre, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi de sabie, au pribegit în haine de oaie, în piei de capră, lipsiţi, prigoniţi, chinuiţi –

38 [oameni] de care lumea nu era vrednică – rătăcind în pustii, pe munţi, în peşteri şi prin crăpăturile pământului.

39 Toţi aceştia, deşi au primit [o bună] mărturie prin credinţă, nu au primit ceea ce le fusese promis,

40 căci cu privire la ei Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun, ca să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi.


Cap. 10 se încheia cu declaraţia „[noi suntem] dintre aceia care au credinţă pentru izbăvirea sufletului”. Acum autorul cărţii ne spune ce înseamnă credinţa şi exemplifică in extenso, folosindu-se de istoria de început a poporului ales.

Credincioşii care au dubii cu privire la propria lor identitate sunt deci motivaţi să privească în trecut la patriarhi, care au avut parte (păstrând proporţiile) de aceleaşi zbateri şi lupte, trăind într-o perpetuă peregrinare, cu ochii către realitatea promisă de Dumnezeu.

Există câteva probleme exegetice importante în aceste capitol care îl pun pe traducător să aleagă. Timpul nu-mi îngăduie să-mi justific opţiunile.

Despre Evrei 1:11 am scris acum mai bine de trei ani o scurtă postare exegetică. Vezi AICI.

Capitolul 11

1 Credinţa este realitatea celor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd.

2 Prin aceasta au primit [o bună] mărturie cei din vechime.

3 Prin credinţă înţelegem că lumile au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd.

4 Prin credinţă i-a a adus Abel lui Dumnezeu o mai bună jertfă decât cea a lui Cain, primind astfel mărturie că este drept, căci Dumnezeu a mărturisit despre darurile sale; prin aceasta, deşi mort, continuă să vorbească.

5 Prin credinţă a fost strămutat Enoh ca să nu mai vadă moartea şi nu a mai fost de găsit, căci l-a strămutat Dumnezeu; înainte de strămutarea lui a primit mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

6 Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi [lui Dumnezeu]. Căci cel care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că [El] există şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.

7 Prin credinţă Noe, fiind prevenit cu privire la cele care încă nu se vedeau şi luând aminte cu grijă, a pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin aceasta a judecat lumea şi s-a făcut moştenitor al dreptăţii care vine din credinţă.

8 Prin credinţă a ascultat Avraam când a fost chemat să plece în locul pe care urma să-l ia în moştenire; a plecat neştiind încotro merge.

9 Prin credinţă a călătorit spre ţara promisă, ca într-un ţinut străin, locuind în corturi cu Isaac şi Iacov, împreună-moştenitori ai aceleiaşi promisiuni.

10 El aştepta cetatea care are temelii [tari], al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu.

11 Prin credinţă şi Sara a primit putere de a zămisli şi a născut chiar dacă îi trecuse vârsta, căci a socotit vrednic de încredere pe Cel care făcuse promisiunea.

12 Astfel că, dintr-un [singur om], şi acela aproape mort, s-au născut [urmaşi] precum mulţimea stelelor cerului şi ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără a primi promisiunile; [doar] le-au văzut de departe, le-au salutat şi au mărturisit că sunt străini şi călători pe pământ.

14 Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii.

15 Dacă le-ar fi stat gândul la cea din care au ieşit, ar fi avut timp să se întoarcă,

16 dar căutau una mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor; căci le-a pregătit lor o cetate.

17 Prin credinţă a adus Avraam pe Isaac când a fost încercat; el, care primise promisiunile, a vrut să-l aducă [jertfă] pe singurul său [fiu],

18 despre care se spusese: „Prin Isaac o sămânţă îţi va purta numele”,

19 fiindcă socotise că Dumnezeu poate să-l învie şi din morţi, astfel că l-a primit [înapoi] în chip simbolic.

(Va urma)


Prima parte a cap. AICI.

23 Să ţinem neclintită mărturisirea nădejdii, căci Cel care a făcut promisiunile este credincios,

24 şi să luăm seama unii la alţii ca să ne îndemnăm la dragostei şi la fapte bune,

25 fără a neglija întâlnirea noastră laolaltă, precum au unii obiceiul, ci îndemnându-ne [unii pe alţii], şi aceasta cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie Ziua.

26 Căci dacă păcătuim în mod voit după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

27 ci o aşteptare înspăimântătoare a judecăţii şi furia unui foc care îi va mistui pe împotrivitori.

28 Dacă cineva a încălcat legea lui Moise, este omorât fără milă „pe baza [mărturiei] a doi sau trei martori”.

29 Cu cât mai rea – credeţi – va fi pedeapsa de care se va învrednici cel ce L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care a nesocotit sângele legământului prin care a fost sfinţit şi L-a batjocorit pe Duhul harului?

30 Căci Îl cunoaştem pe cel care a zis „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul” şi iarăşi „Domnul va judeca pe poporul Său”.

31 Cumplit [lucru este] să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

32 Amintiţi-vă de zilele mai dinainte în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe.

33 Uneori aţi fost ţinta publică a insultelor şi necazurilor, iar alteori v-aţi făcut părtaşi celor care au avut parte de ele.

34 Aţi suferit alături de cei întemniţaţi  şi aţi acceptat cu bucurie răpirea averilor voastre, ştiind că aveţi în ceruri o avere mai bună şi mai durabilă.

35 Nu lepădaţi îndrăzneala voastră, care va avea o mare răsplătire.

36 Aveţi nevoie de statornicie pentru ca, făcând voia lui Dumnezeu, să obţineţi promisiunea.

37 Căci încă puţin, foarte puţin şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.”

38 „Dar cel drept prin credinţă va trăi. Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu-şi găseşte plăcerea în el.”

39 Noi însă nu suntem dintre aceia care dau înapoi, ca să piară, ci dintre aceia care au credinţă pentru izbăvirea sufletului.


E gata şi capitolul 10, din care postez prima jumătate.

Textul e provizoriu, în senul că voi mai şlefui câte ceva pe ici pe colo, de îndată ce necruţătorul meu coleg de birou, Dragoş Ştefănică, va avea timp să intre la plivit. :)

Capitolul 10

1 Legea are umbra bunurilor viitoare, nu însăşi forma lucrurilor, şi nu poate, prin aceleaşi jertfe aduse mereu, an de an, să desăvârşească pe cei care se apropie [de Dumnezeu].

2 Altminteri, oare nu ar fi încetat să fie aduse, dacă închinătorii, odată curăţiţi, n-ar mai fi avut conştiinţa păcatelor?

3 Dar prin ele se face amintirea păcatelor în fiecare an,

4 fiindcă este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să îndepărteze păcatele.

5 De aceea, când vine în lume [Hristos] zice: „Jertfă şi ofrandă n-ai voit, ci mi-ai pregătit un trup.

6 Arderi-de-tot  şi [jertfe] pentru păcat nu Ţi-au fost pe plac.

7 Atunci am zis: «Iată-Mă – în sulul cărţii este scris despre Mine – vin să fac voia Ta, Dumnezeule»

8 După ce a spus mai înainte că „Jertfe şi ofrande şi arderi-de-tot şi jertfe de păcat n-ai voit şi nu Ţi-au fost pe plac” – [jertfe] aduse după lege –

9 a zis apoi: „Iată-Mă, vin să fac voia ta, Dumnezeule”. Anulează prima [rânduială], ca să o instituie pe a doua.

10 Prin voia Lui suntem sfinţiţi, prin ofranda trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.

11 În vreme ce orice preot slujeşte în fiecare zi şi aduce în mod repetat aceleaşi jertfe care niciodată nu pot să înlăture păcatele,

12 El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, de-a pururi, s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu,

13 aşteptând de acum înainte ca vrăjmaşii Lui să fie făcuţi scăunel sub picioarele Lui.

14 Printr-o [singură] ofrandă a desăvârşit de-a pururi pe cei sfinţiţi.

15 Despre aceasta ne dă mărturie şi Duhul Sfânt; Căci după ce spune,

16 „Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu ei, după zilele acelea, zice Domnul; voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor”,

17 [adaugă:] „De păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-mi voi mai aduce aminte.”

18 Unde are loc iertarea acestora, nu mai este nevoie de ofrandă pentru păcate.

19 Fraţilor, având deci îndrăzneală pentru a intra în sanctuar prin sângele lui Isus,

20 pe calea nouă şi vie pe care a ne-a deschis-o, prin perdeaua [interioară], adică prin trupul Lui,

21 şi un preot important peste casa lui Dumnezeu,

22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, cu siguranţa credinţei, cu inimile curăţite de o conştiinţă rea şi cu trupurile spălate cu apă curată.

(Va urma)


După cum se poate vedea cu ochiul liber, sunt din nou la trebi. Fotografiile din Egipt sunt încă pe „cartica” foto a colegului meu, Ciprian Terinte şi sunt slabe nădejdi să intru în posesia lor foarte curând. Speranţa moare penultima. :)

Prima parte a cap. 9, AICI.

15 De aceea [Isus] este mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moarte suferită pentru răscumpărarea din abaterile [săvârşite] sub primul legământ, cei chemaţi să poată primi promisiunea moştenirii veşnice.

16 Căci unde este un testament, trebuie să aibă loc moartea [autorului],

17 fiindcă un testament intră în vigoare după moartea [lui], neavând putere cât încă trăieşte acesta.

18  Din acest motiv, nici primul [legământ] n-a fost ratificat fără sânge.

19 După ce Moise a rostit întregului popor fiecare poruncă, potrivit legii, a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă, lână stacojie şi isop şi a stropit însăşi cartea [legământului] şi întreg poporul,

20 zicând: „Acesta este sângele legământului, pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi.”

21 În acelaşi fel, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de slujbă.

22 Potrivit legii, aproape toate sunt curăţite cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu vine iertarea.

23 Era deci nevoie ca reprezentările celor din ceruri să fie curăţite, iar cele cereşti [să fie curăţite] cu jertfe mai bune decât [cele pământeşti].

24 Căci Hristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mâna [omului], copie a celui original, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi.

25 Dar nu ca să se aducă pe sine [jertfă] în mod repetat, precum intră marele preot în sanctuar în fiecare an cu sânge străin,

26 căci atunci ar fi trebuit să sufere în mod repetat de la întemeierea lumii. Dimpotrivă, s-a arătat o dată, la sfârşitul veacurilor, pentru nimicirea păcatului prin jertfa Lui.

27 După cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, după care judecata,

28 tot astfel şi Hristos, după ce s-a adus pe sine o dată [ca jertfă] pentru a purta păcatele multora, se va arăta a doua oară, dar nu [în legătură cu] păcatul, ci pentru cei care-l aşteaptă, în vederea mântuirii.


Am finalizat şi capitolul 9. Postez aici prima parte, fiindcă e vorba de un capitol mai lung. Nu sunt întru totul mulţumit de text în forma lui prezentă. Colegul meu de birou, Dragoş Ştefănică, îi va căuta (şi găsi, probabil) toate nodurile, adevărate şi închipuite, deci sunt şanse ca forma finală a textului să sune mai bine. :)

Precizez că săptămâna viitoare voi fi plecat din ţară, prin urmare nu ştiu dacă voi avea acces la internet şi dacă voi putea aproba comentariile în timp util.

1 [Legământul] cel dintâi avea rânduieli pentru slujbă şi un sanctuar pământesc.

2 A fost ridicat un cort: în prima încăpere [se găseau] sfeşnicul şi masa şi prezentarea pâinilor. Acesta era locul sfânt.

3 După perdeaua a doua [se afla] o încăpere numită „locul preasfânt”,

4 unde erau altarul tămâierii, de aur, şi chivotul legământului, placat cu aur. În [chivot] erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aron care înmugurise şi tablele legământului.

5 Deasupra [chivotului] se aflau heruvimii slavei care umbreau capacul ispăşirii, [lucruri] despre care nu avem acum [vreme] să vorbim în amănunt.

6 Acestea fiind pregătite astfel, preoţii intră mereu în prima încăpere pentru a săvârşi slujbele.

7 Dar în a doua [încăpere] intră numai marele preot, o dată pe an, dar nu fără sânge, pe care îl aduce pentru păcatele făcute din neştiinţă, ale sale şi ale poporului.

8 Prin aceasta Duhul Sfânt dădea de înţeles că drumul spre sanctuar încă nu apăruse, câtă vreme încă exista primul cort.

9 Acesta era un simbol pentru vremea prezentă, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot să ducă la desăvârşire conştiinţa închinătorului,

10 [fiindcă ele se referă] doar la mâncăruri, băuturi şi felurite îmbăieri, [fiind] rânduieli exterioare, impuse până lao  vreme de reformă.

11 Dar Hristos, venind ca mare preot al bunurilor viitoare, [a trecut] prin cortul mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [omenească], adică nu [face parte] din această creaţie,

12 şi a intrat în sanctuar odată pentru totdeauna, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu propriul sânge, dobândind o răscumpărare veşnică.

13 Dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei junci stropită peste cei întinaţi [îi] sfinţesc spre curăţirea trupului,

14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic s-a adus pe sine [ca jertfă] fără cusur înaintea lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?


Capitolul 8 este mai scurtuţ. Jumătate din el este un citat extins din Ieremia 31 (38 în textul grec al Septuagintei).

1 Aspectul de căpătâi al celor spune [până acum] este că avem un astfel de mare preot, care a şezut la dreapta tronului Măririi în ceruri,

2 slujitor al sanctuarului şi al cortului adevărat, ridicat nu de un om, ci de Domnul.

3 Orice mare preot este aşezat ca să aducă daruri şi jertfe; de aceea trebuia ca şi El să aducă ceva.

4 Dacă ar fi pe pământ, nu ar fi preot, căci sunt preoţi care aduc darurile după lege.

5 care slujesc o reprezentare şi o umbră a [sanctuarului] ceresc, după cum a fost prevenit Moise când urma să ridice cortul: „Ia seama, i-a spus [Dumnezeu], să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte”.

6 Acum a dobândit o slujbă cu atât mai distinsă, cu cât legământul pe care îl mediază este mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor promisiuni mai bune.

7 Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, nu ar mai fi fost nevoie de un al doilea.

8 Găsindu-le vină [israeliţilor], [Dumnezeu] le spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,

9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului; fiindcă n-au rămas în legământul Meu, nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.

10 Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: voi pune legile Mele în cugetul lor şi le voi scrie pe inima lor. Eu le voi fi Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.

11 Nu va mai învăţa nimeni pe semenul său ori pe fratele său zicând: «Cunoaşte pe Domnul», căci toţi mă vor cunoaşte, de la mic la mare.

12 Căci voi fi îndurător cu nelegiuirile lor şi de păcatele şi de nelegiuirile lor nu-mi voi mai aduce aminte.”

13 Când zice „[legământ] nou”, arată că cel dintâi este învechit. Însă ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.


Am ajuns la jumătatea epistolei cu traducerea.

Capitolul 7

1 Acest Melhisedec, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când [acesta] se întorcea de la măcelul împăraţilor şi l-a binecuvântat,

2 căruia Avraam i-a dat zeciuială – [al cărui nume] se traduce mai întâi „împărat al dreptăţii”, şi apoi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii” –

3 fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, şi asemănător Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot de-a pururi.

4 Vedeţi cât de mare a fost acesta, căruia patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.

5 Şi cei dintre fiii lui Levi care intră în preoţie au poruncă să ia zeciuială de la popor potrivit Legii, adică de la fraţii lor, cu toate că şi [aceştia] sunt ieşiţi din coapsa lui Avraam.

6 Însă [Melhisedec], care nu descinde din ei, a primit zeciuială de la Avraam şi l-a binecuvântat pe cel care avea promisiunile.

7 Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

8 Dar într-un caz primesc zeciuială nişte oameni muritori; în celălalt, unul despre care se mărturiseşte că trăieşte.

9 Şi, ca să zicem aşa, prin Avraam, a dat zeciuială şi Levi, care primeşte zeciuiala,

10 Căci era încă în coapsa tatălui său când l-a întâmpinat Melhisedec.

11 Dacă deci desăvârşirea ar fi fost [posibilă] prin preoţia levitică, pe baza căreia poporul a primit Legea, ce nevoie era să apară un alt preot după rânduiala lui Melhisedec şi nu [unul] chemat după rânduiala lui Aaron?

12 Când se schimbă preoţia, apare cu necesitate şi o schimbare a legii.

13 Căci cel despre care se spun acestea aparţine altui trib, din care nimeni n-a slujit altarului;

14 Este limpede că Domnul nostru descinde din Iuda, trib despre care Moise n-a vorbit nimic în privinţa preoţiei.

15 [Acest fapt] este încă mai evident dacă, pe tiparul lui Melhisedec, apare un alt preot

16 care nu a ajuns [în slujbă] printr-o lege privind descendenţa fizică, ci prin puterea unei vieţi care nu poate fi nimicită.

17 Căci mărturiseşte: „Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.”

18 Pe de o parte, este desfiinţată porunca anterioară, din cauza slăbiciunii şi inutilităţii ei,

19 (legea n-a desăvârşit nimic); pe de alta, este introdusă o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

20 Lucrul aceasta nu [s-a făcut] fără jurământ. Ceilalţi au devenit preoţi fără jurământ,

21 dar El [a devenit preot] prin jurământ, prin Cel care-i spusese: „A jurat Domnul şi nu va regreta: Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”,

22 De aceea Isus a devenit garantul unui legământ cu atât mai bun.

23 [Ceilalţi] erau preoţi într-un număr mare, fiindcă moartea îi împiedica să rămână [în slujbă].

24 Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare,

25 de aceea poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei.

26 Şi tocmai de un astfel de mare preot aveam nevoie: [unul] devotat, lipsit de răutate, neîntinat, separat de cei păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,

27 care nu are nevoie în fiecare zi, ca [ceilalţi] mari preoţi, să aducă jertfe mai întâi pentru propriile păcate şi apoi pentru cele ale poporului, căci aceasta a făcut-o odată [pentru totdeauna], aducându-se pe Sine [ca jertfă].

28 Căci legea aşază ca mari preoţi pe nişte oameni cu slăbiciuni; dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii, [îl aşază ca preot] pe un Fiu care a fost făcut desăvârşit pe vecie.

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,608 other followers