Hristos – temeiul sfințirii și al unității creștine (1Cor. 1:2)

Dacă sunteți interesați de materiale exegetice, urmăriți site-ul SCER (AICI), dedicat primei serii de comentarii exegetice de producție româno-protestantă.

Postez mai jos un fragment care să vă dea o idee despre cum va arăta textul comentariului. În perioada următoare sper să pot scrie din când în când astfel de texte la 1 Corinteni.

Ruinele Corintului antic: templul lui Apolo și Acrocorintul (în plan depărtat). Foto: © Emanuel Conțac

Sublinierea făcută de Pavel prin dubla referire la sfințire („sfințiți… chemați sfinți”) are rolul de a-i semnala cititorului că acest aspect va reveni în cursul epistolei. În mod tipic, temele lansate de autor în primele paragrafe ale epistolei au ecou în alte capitole. În lumina elementelor care vor fi introduse pe parcursul epistolei (corintenii tolerează o abatere morală „cum nici între păgâni nu se pomenește”), declarația Apostolului are în subtext o nuanță critică. Insistența pe sfințenie scoate în evidență un domeniu în care corintenii sunt deficitari.

Secvența „împreună cu toți” trebuie pusă în relație cu „chemați să fie sfinți”. Credincioșilor li se spune că sunt chemați să fie sfinți ca parte a unei comunități mai mari de credincioși (cf. 14:36).

Găsiți toată postarea AICI.

 

Cunoașterea temeinică a unui text – exigența de gradul zero a muncii traducătorului / editorului

În pregătirea unei conferințe pe care trebuie să o țin luna asta la Beijing, la Universitatea Minzu, m-am aplecat din nou asupra unor traduceri vechi ale Scripturii în limba română.

Mi se confirmă iar și iar că editorul sau traducătorul de texte vechi trebuie să cunoască din scoarță în scoarță materialul pe care îl editează / traduce.

Văd în transcrierea Evangheliei după Ioan o eroare de împărțire care își are cauza în insuficienta cunoaștere a conținutului pericopei transcrise.

Secvența „Și tremișii era de la farisei și întrebară etc.” constituie începutul unui enunț nou. Din neatenție, editorul textului l-a pus după „Isaia proroc”.

 

App-uri și site-uri care conțin textul NT EDCR

După eforturi susținute, făcute de diverse echipe de programatori și specialiști IT, avem în sfârșit bucuria să anunțăm prezența textului NT EDCR în mai multe app-uri de profil.

Cititorii români sunt probabil foarte familiarizați cu app-ul eBiblia, al cărei palmares de versiuni românești cu greu poate fi concurat.

Puteți citi aceste versiuni pe site-ul https://my.ebiblia.ro/app/#_

Între multele avantaje pe care le oferă acest site (și app-ul aferent) se numără posibilitatea de a citi în paralel mai multe versiuni.

Un alt app foarte popular este YouVersion. https://www.youversion.com/

Nu în ultimul rând, Societatea Biblică Interconfesională din România, care deține copyrightul pentru EDCR, are un app (AICI) în care a fost adăugat recent și textul revizuit (2019). Tot aici puteți găsi două versiuni românești audio.

 

Kόsmios – imaginea pe care o proiectează un creștin în societate

Articol scris în colaborare cu Sorin Ion Loghin

Dintre multele învățături pe care le găsim în Sfânta Scriptură, cele mai ușor de înțeles se găsesc în listele de calități pe care Apostolul Pavel le-a inclus în Epistolele Pastorale. Aceste liste stau ca îndrumar pentru cei puși în slujba Domnului și nu numai. Între calitățile enumerate de Pavel se află și termenul kόsmios; acesta este important fiindcă el arată interesul Apostolului nu doar pentru calitățile care țin de caracter (chibzuință, înțelepciune, ospitalitate), ci și pentru cele care țin de exteriorul persoanei.

Modul în care cititorii Scripturii înțeleg textul, în special cei ce nu au acces direct la textul grecesc, depinde de calitatea muncii făcute de traducători. În cazul acestui termen, traducătorii au întâmpinat și întâmpină dificultăți, din cauza faptului că el nu este ușor de tradus. Cititorii care vor avea răbdarea să consulte 11 traduceri, din perioade de timp diferite (1648-2017), vor putea observa evoluția modului în care a fost abordat termenul kόsmios. Pe scurt, printre echivalenții folosiți se numără: „cinstit”, „smerit”, „bine rânduit”, „modest”, „cuviincios”, „decent”. O analiză mai atentă arată că cele mai multe traduceri au preferat termenul „cuviincios”. Problema cu acești echivalenți este că ei nu redau în mod satisfăcător înțelesul lui kόsmios, drept care cititorii pierd ocazia de a sesiza bogatul spectru de nuanțe asociate acestui termen.

Înainte de a analiza pasajele în care este folosit termenul în Noul Testament, vom arunca o privire asupra câtorva texte din perioada clasică. Ar trebui să mai precizăm și că termenul kόsmios derivă de la kόsmos, „ordine”, „podoabă” (ulterior și „ordine a lucrurilor”, „lume”). În textele pre-creștine, kόsmios îl descrie pe omul care se autodisciplinează și care, în virtutea moralității sale înalte, devine vrednic de respect. Ca termen filozofic, kόsmios cuprindea idealul grecesc al ordinii, al autocontrolului, al măsurii și al echilibrului. Valența filozofică se poate observa foarte bine în cele spuse de Platon: „Or, filosoful, având de-a face cu ceea ce este divin și supus ordinii (kosmíō), devine și el o ființă supusă ordinii și divină, în măsura în care aceasta este posibilă pentru un om” (Republica, VI.12, 500 C-D, trad. Andrei Cornea). În loc de „supus ordinii” am putea spune „caracterizat de ordine”, iar ideea din dialogul platonician ar rămâne în esență aceeași.

Cu timpul, sensul termenului s-a îngustat, kόsmios fiind folosit mai ales pentru a denumi o calitate socială. În operele autorilor greci, este folosit pentru a completa profilul cetățeanului model, care își vede liniștit de ale sale, își muncește în tihnă peticul de pământ și caută să se achite cu grijă de sarcinile care îi revin.

În Noul Testament, kόsmios înregistrează doar două ocurențe, ambele în 1 Timotei. Prima dintre ele este folosită în legătură cu îmbrăcămintea femeilor creștine. A doua ocurență apare într-o înșiruire de calități care trebuie să-l caracterizeze pe epískopos, conducătorul comunității creștine. Având în vedere istoria utilizării termenului în perioada clasică, facem precizarea că adjectivul kόsmios nu vizează doar aspectul exterior sau comportamentul, cu toate că și acestea au un rol important, ci se referă și la omul lăuntric. Distincția „interior-exterior” nu trebuie însă accentuată prea mult, fiindcă exteriorul este frecvent expresia interiorului.

Dacă traducem literal textul din 1 Timotei 2:9 (păstrând, așadar, în mod conștient cacofonia pe care numai cu un artificiu stilistic o putem evita), ajungem la următorul text: „Tot astfel, femeile să se împodobească cu îmbrăcăminte kόsmios, cu modestie și decență, nu cu împletituri [de păr], nici cu aur, cu mărgăritare sau cu haine scumpe”. Versetul descrie succint femeia a cărei ținută este „în ordine”, respectabilă, chiar modestă, elemente exterioare consonante cu profilul spiritual al cuiva care profesează theosébeia, adică reverența pentru Dumnezeu (1 Tim. 2:10).

Cu privire la 1 Timotei 3:2, ne putem întreba dacă Pavel are în vedere aspectul interior sau dacă, precum în pasajul precedent, kόsmios capătă o valență exterioară și descrie ținuta episcopului. Totuși, prezența adjectivului sṓphrōn („chibzuit”) în același verset nu ne dă voie să pierdem din vedere dimensiunea interioară, cea exterioară fiind doar o dovadă a chibzuinței. S-ar spune că sṓphrōn este la nivelul caracterului ceea ce kόsmios este la nivelul exteriorului.

După cum precizam la începutul articolului, kόsmios le-a creat dificultăți traducătorilor, iar mulți dintre ei n-au reușit să-i redea sensul suficient de bine. De exemplu, termeni precum „smerit” (Noul Testament de la Alba Iulia, 1648) sau „bine întocmit” (Biblia de la București, 1688) îl duc pe cititor într-un alt teritoriu semantic decât cel dorit de Pavel. Din fericire, această problemă a fost rezolvată în  versiunile moderne, care limpezesc textul paulin. În Biblia catolică (2013) cele două ocurențe ale lui kόsmios sunt traduse prin „decentă” (1 Tim. 2:9), respectiv „cuviincios” (1 Tim. 3:2). NTR (2017) propune perechea „decentă” și „respectabil”.

În ediția sa princeps (NT 1920), Cornilescu folosește o parafrază pentru prima ocurență: „în chip cuviincios”, soluție inspirată din versiunea Segond (d’une manière décente). Lista de calități „episcopale” conține o parafrază și mai generoasă: „cu rânduială în purtarea lui”. Abia în urma revizuirii întreprinse la cererea Societății Biblice Britanice s-a ajuns la formula pe care o cunoaștem: „vrednic de cinste”. Aceasta are însă dezavantajul că introduce o anumită ambiguitate, fiindcă astăzi cititorul tinde să asocieze „cinstea” cu ideea de „corectitudine”, nu cu cea de „onoare”, care trebuie să fi fost în intenția lui Cornilescu. În EDCR s-a optat pentru termenul „prezentabil”, care are avantajul că evocă spectrul de asocieri „estetice” ale lui kόsmos (ordine, bună rânduială, podoabă, ornament).

În concluzie, kόsmios este un termen întâlnit frecvent în discursul etico-filozofic al autorilor clasici de limbă greacă. Același termen este folosit de Apostolul Pavel în listele de calități pe care le găsim în Epistolele Pastorale. Termenul vizează dimensiunea interioară a omului chibzuit, calitate manifestată în exterior prin îmbrăcăminte și comportament. Aplicat explicit conducătorilor creștini, întrucât ei sunt cei mai vizibili și trebuie să constituie exemple pentru toată comunitatea, termenul reprezintă un prag etic spre care sunt îndemnați să urce și cei care nu sunt chemați să ocupe funcții de conducere.

 

Pastilă exegetică. Despre folosirea termenului grec „semnόs” în Epistolele Pastorale

Mai jos câteva observații asupra unui termen important din Epistolele Pastorale. Sper că niciunul dintre cititorii blogului nu are intoleranță la gluten exegetic.

Precizez că textul a fost scris la două mâini, în coautorat cu Sorin Loghin.

***

Termenul semnόs le-a pus probleme traducătorilor, deoarece găsirea unui echivalent românesc adecvat nu este o sarcină tocmai ușoară. Dacă vom avea curiozitatea (și răbdarea) de a consulta zece traduceri românești reprezentative (publicate în intervalul 1648–2017), vom observa că majoritatea traducătorilor au preferat să traducă termenul semnόs prin „cinstit”, echivalent care conține o nuanță de ambiguitate, în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, termenul îl induce în eroare pe cititor, dând impresia că, atunci când cere ca un diacon să fie semnόs, Pavel are în vedere corectitudinea. Or, diaconii trebuie să fie integri, dar nu acest atribut este cel care deschide lista calităților din 1 Tim. 3:8.

Revenind la traducerea termenului, constatăm că el a fost redat în fel și chip în tradiția biblică românească, ceea ce este un indiciu clar că traducătorii au făcut numeroase încercări de a-l echivala corect în limba română. Între echivalenții pe care îi găsim se numără „smerit”, „moderat”, „modest”, „cucernic” și „onorabil”. Înainte de a vedea cum poate fi rezolvată problema cauzată de dificultatea traducerii termenului semnόs, vom face o incursiune în perioada clasică, pentru a observa sensul cu care a fost folosit termenul în sursele precreștine.

În literatura clasică semnόs este folosit pentru a denumi persoane și chiar lucruri care inspiră reverență. În unele contexte el aproximează ceea ce noi am putea numi „splendid”, „magnific” și „nobil”. În cel mai înalt sens, termenul este o calitate atribuită zeilor și, prin extensie, obiectelor cultice care sunt într-o strânsă legătură cu aceștia. Deși semnόs nu exclude dimensiunea interioară, din cele mai multe texte reiese că latura exterioară este cea privilegiată. De exemplu, în Antichități iudaice (VI.332), Iosif Flaviu folosește termenul pentru a descrie personajul pe care îl vede vrăjitoarea din Endor: „La apariția acestuia, femeia s-a fâstâcit în fața bărbatului semeț (semnόn) și plin de măreție divină și, tulburată de înfățișarea, lui a exclamat «Oare nu ești tu regele Saul?»” (trad. de I. Acsan). Din context reiese că în viziunea necromantei (sau a lui Iosif Flaviu?) profetul este caracterizat de prestanță și gravitate. Un om descris ca semnόs este demn, are un comportament onorabil și urmează un standard moral înalt, calități care se manifestă în exterior și atrag respectul celorlalți.

În Septuaginta sensul termenului nu este diferit de cel atestat în perioada clasică. După cum precizam mai sus, semnόs este o caracteristică a locurilor care sunt sub protecția divinității. Un derivat al lui semnόs este folosit cu referire la Templul. Când Heliodor, reprezentantul regelui Seleucos, vine la Ierusalim cu gând să confiște banii depozitați în incinta sacră, marele preot se opune ferm, arătând că „nu se poate să fie nedreptățiți cei care au avut încredere în sfințenia locului, în măreția (semnόtēti) și inviolabilitatea unui templu cinstit de toată lumea” (2 Mac. 3:12). Adjectivul mai este folosit pentru a descrie oameni care prin comportamentul lor au câștigat admirația nu doar a celor din jur, ci și a generațiilor viitoare. În discursul pe care îl ține înainte de a fi martirizat, Eleazar îi spune torționarului său „Nu-mi vei pângări gura venerabilă (semnόn) de bătrân și nici nu vei întina apusul unei vieți trăite după lege”  (4 Mac. 5:36).

În Epistolele Pastorale semnόs este o calitate cerută persoanelor aflate în funcții de conducere, deoarece, printr-o purtare adecvată, ei se bucură de prețuirea celor din jur. Diaconii trebuie să fie semnόi (1 Tim. 3:8), deoarece ei fac o slujbă publică, iar printr-o ținută serioasă și onorabilă inspiră respect. Aceeași virtute este foarte apreciată în cazul femeilor, prin urmare Pavel o include în lista destinată acestora (1 Tim. 3:11). Exegeții încă nu s-au pus de acord dacă termenul gynḗ, folosit în context, trebuie tradus prin „femeie”, caz în care Pavel s-ar adresa femeilor care desfășoară o slujire diaconală, sau prin „soție”, caz în care pasajul vorbește despre soțiile diaconilor. Indiferent cum înțelegem termenul, este limpede că Pavel cere ca femeile să fie caracterizate de un comportament rezervat, discreție și stăpânire de sine în orice împrejurări. În Tit 2:2, Pavel lărgește orizontul listelor de calități și nu-i mai vizează exclusiv pe liderii bisericii (aici presbýtēs trebuie înțeles ca bătrân, membru al bisericii, nu ca prezbiter, conducător). Apostolul se referă la întreaga congregație și cere ca toți să fie semnόi.

După cum precizam la începutul articolului, semnόs este un termen greu de tradus, iar adjectivul „cinstit”, folosit în traducerile românești, îl poate induce în eroare pe cititor. Din fericire, traducerile recente au rezolvat această problemă. În Biblia catolică (2013) termenul a fost tradus prin „demn”, iar în NTR 3.0 prin „onorabil”. Dat fiind că versiunea Cornilescu 1924 traduce termenul prin doi termeni diferiți („cinstit” și „vrednic de cinste”), în Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) echivalarea s-a făcut, în toate cele trei cazuri, prin adjectivul „demn”.

În concluzie, grecescul semnόs descrie lucruri și persoane care inspiră reverență și respect, fie sub aspect estetic, fie în domeniul moral. Această calitate trebuie să fie apanajul persoanele aflate în poziții de conducere, al femeilor și al creștinilor în general, deoarece ținuta membrilor bisericii, indiferent de rolul pe care îl îndeplinesc aceștia, este o mărturie importantă în arena publică.

 

De la „nu doară” (Cornilescu 1920), la „nu doar” (Cornilescu 1924 etc.). O greșeală moștenită vreme de aproape un secol

Update: Meditând „în background” la subiectul acestei postări, mi-am adus aminte de alte pasaje care m-au intrigat profund în trecut: Deuteronom 7:7 („Nu doar pentru că întreceți la număr…”) și Galateni 1:7 („Nu doar că este o altă Evanghelie…”). Pe ambele le-aș fi socotit, la prima vedere, greșeli de traducere. Când însă iei la puricat versiunile biblice mai vechi, descoperi cu surprindere că acel „doar” trebuie să fi fost, pentru Cornilescu, echivalentul lui „doară” (vezi ediția Biblia 1874).

Așadar, în Deut. 7:7 sensul avut în vedere de Cornilescu era: „Nu doară pentru că întreceți la număr…”. Noi, în limbaj modern, am zice „Nu pentru că ați întrece la număr…”.

În toate cele trei pasaje (Deuteronom, Galateni, 2 Corinteni), acel „doar” din versiunea Cornilescu clasică ar trebui eliminat, fiindcă el îl va duce în eroare pe cititorul care nu are informațiile de context.

***

Deși lucrez de mai bine de patru ani cu un text „cornilescian” nou (la EDCR mă refer), recitesc uneori din versiunea Cornilescu „clasică”.

Astăzi, în timp ce parcurgeam 2 Corinteni, mi-a atras atenția versetul din finalul capitolului 1 al acestei epistole:

„Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.”

Chiar și fără să faci exegeză aprofundată la acest pasaj, versetul sună ciudat. În versiunea curentă, Pavel dă impresia că spune „avem stăpânire peste credința voastră, la care trebuie adăugat faptul că vrem să lucram etc.”. Știind însă că în primul capitol Pavel vrea să lege rănile sufletești ale destinatarilor (nu să toarne sare!), mi-am zis să arunc o privire în NT Cornilescu 1920. Nu-mi venea la socoteală, vezi bine, ca traducătorul să fi făcut o asemenea gafă.

În textul din ediția princeps văd că e tradus bine: „Nu doară că am avea stăpânire peste credința voastră”. Folosirea lui „doară” în prima versiune dă textului o altă coloratură. Între „doar” și „doară” e o diferență capitală. Noi folosim astăzi secvența „nu doar că” pentru a institui o premisă pe care o socotim validă și care e urmată de alte afirmații.

Potrivit acestei înțelegeri, Pavel afirmă că „are stăpânire” peste credința corintenilor. Or, premisa aceasta este greșită. Apostolul spune taman pe dos! Că nu face pe șeful în relația cu membrii bisericii din Corint.

Și acum, întrebarea care mă frământă: Cum s-a ajuns de la „nu doară că” la „nu doar că”?

Să fie aici mâna lui Cornilescu? Sau poate a celor care au tipărit textul? Ediția din 1924 a fost tipărită în Germania. Știm că unele erori s-a strecurat (rânduri tipărite greșit) care au fost corectate în edițiile ulterioare.

În orice caz, pentru ca această eroare să fie corectată, voi propune Societății Biblice Britanice / Societății Biblice Interconfesionale eliminarea lui „doar”, fiindcă termenul, judecat după exigențele moderne, nu are ce căuta acolo.

Sensul corect al textului este următorul:

„Nu că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.”

 

Grecescul διαθήκη tradus prin „făgăduință”? Câteva observații privitoare la traducerea părintelui Octavian Picioruș

A ajuns la cinstitele noastre urechi vestea că părintele Octavian Picioruș lucrează cu spor la realizarea unei noi traduceri a Bibliei. Fiindcă ostenitorii ortodocși în câmpul traducerii Bibliei parcă nu sunt așa de mulți ca cei protestanți (am în vedere epoca post-revoluționară), vestea nu poate decât să ne bucure.

Ni s-a dat ocazia să citim traducerea capitolului 8 din Epistola către Evrei, în versiunea părintelui Picioruș, și nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că traducătorul folosește termenul „făgăduință” pentru a traduce grecescul διαθήκη, redat îndeobște în română prin „legământ” sau „testament”

Înainte de a comenta echivalentul ales de părintele Picioruș, vom spune că în versiunea sinodală actuală traducerea lui διαθήκη se face prin cel puțin patru termeni: Lege, legământ, așezământ și testament. (Dacă scotocim mai atent, s-ar putea să găsim mai mulți).

În relatarea serbării Paștelui, traducătorii români au folosit Lege (!). Vi-l puteți imagina pe Hristos zicând: „Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu”? Eu unul nu pot.

Prin contrast, în Fapte 3:25 întâlnim echivalentul firesc: „Voi sunteți fiii proorocilor și ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinții noștri”.

Aceeași redare, corectă, o întâlnim în Romani 9:4: „Ale cărora sunt înfierea și slava și legămintele (διαθῆκαι) și Legea (νομοθεσία, recte „darea Legii”).

Ceilalți doi termeni (așezământ și testament) îi găsiți în Evrei 9.

Dar să revenim la traducerea părintelui Picioruș. Sunt mai multe motive pentru care suntem de părere că redarea lui διαθήκη prin „făgăduință” este eronată.

(1) Există un alt termen grec care trebuie tradus prin „făgăduință”. Ne referim la ἐπαγγελία, care joacă un rol important în argumentația teologică a Epistolei către Evrei. În traducerea actuală a părintelui Picioruș, cei doi termeni nu sunt diferențiați (v. 6), ceea ce este o pierdere pentru textul tradus și, implicit, pentru cititor.

 (2) διαθήκη intră în sintagme precum τὴν κιβωτὸν τῆς διαθήκης  (Evr. 9:4). Vom zice „chivotul făgăduinței” sau, cum s-a îndătinat,  „chivotul legământului”? Observăm în treacăt că aici Sinodala are „chivotul Așezământului” (!). Probabil această soluție e importată de la Nitzulescu.

(3) În Evrei 9:20 se face trimitere (cu citat cu tot) la Exod 24:8, loc în care Dumnezeu încheie legământ (nu făgăduință!) cu poporul Israel. Legăturile teologice dintre VT și NT nu trebuie tăiate prin cuvinte care nu reflectă fidel teologia veterotestamentară.

Formularea „voi săvârși cu casa lui Israil (!) și cu casa lui Iudas (!) făgăduința cea nouă” e de un literalism crâncen. În românește nu zicem niciodată „săvârșesc o făgăduință”. Un preot ortodox „săvârșește liturghia”. Un politician român „săvârșește ticăloșii”.

În românește „făgăduință” se combină optim cu „a face”.

Și nici nu zicem „fac o făgăduință cu cineva” („Nu după făgăduința pe care am făcut-o cu părinții lor”; v. 9 din traducerea părintelui Picioruș), ci „cuiva”.

 

Introducerea EDCR. Argumente pentru revizuire

Fiindcă secțiunea introductivă a EDCR este deja paginată, o pot supune atenției publicului. În prezent sunt așezate în pagină Evangheliile, Fapte și o parte din epistole (Romani – 2 Timotei).

Mai jos găsiți un fragment de text. Fișierul integral, sub formă de PDF, poate fi găsit AICI.

***

Cuvânt către cititor

1. Revizuirea Bibliei Cornilescu – o datorie veche de aproape un secol

Istoria Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu (1891–1975) se împletește strâns cu istoria din ultimul secol a bisericilor neoprotestante românești. Publicată în 1921 și revizuită în perioada 1923–1924, la cererea și sub îndrumarea directă a Societății Biblice Britanice (SBB), versiunea Cornilescu s-a impus relativ repede în conștiința cititorilor români, fiind folosită, în perioada comunistă, inclusiv de protestanții istorici ori de catolici și ortodocși.

Deși în general SBB nu a adoptat versiuni realizate de un singur traducător, pentru spațiul românesc a făcut o excepție datorită primirii entuziaste de care a avut parte versiunea lui Dumitru Cornilescu în primii ani de la tipărirea și difuzarea ei. Tot în această perioadă, conducerea executivă a SBB a avut în intenție o revizuire atentă a textului. Acest proces ar fi urmat să se realizeze prin compararea minuțioasă a textului românesc cu originalele ebraic și aramaic (pentru VT), respectiv grec (pentru NT). Din cauza bolii care l-a afectat o vreme, Dumitru Cornilescu, stabilit între timp în Elveția, nu a mai reușit să înceapă laborioasa activitate planificată de SBB, astfel că ideea a căzut în uitare. Problema revizuirii a revenit în actualitate după evenimentele prilejuite de a 90-a aniversare a Bibliei Cornilescu, în 2014.

În primăvara anului 2015, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a făcut demersurile necesare constituirii unui Comitet de Revizuire, alcătuit din specialiști desemnați de confesiunile neoprotestante din România (Biserica Adventistă, Biserica Baptistă, Biserica Penticostală). În echipa de revizori au fost desemnați următorii cercetători: Emanuel Conțac, Laurențiu Ionescu, Florin Lăiu, Laurențiu Moț, Gelu Păcurar, Dragoș Ștefănică, Silviu Tatu, Ciprian Terinte, Cristinel Sava (revizor literar).

În aceeași perioadă s-a cristalizat și Comitetul Pastoral al revizuirii, alcătuit din patru pastori aparținând principalelor confesiuni neoprotestante: Ioan Brie (Biserica Penticostală), Corneliu Boingeanu (Biserica Baptistă), Ieremia Rusu (Biserica Creștină după Evanghelie), Iacob Pop (Biserica Adventistă).

În vederea unei verificări și diortosiri atente, fiecărei cărți din Scriptură i-au fost alocați doi revizori care să parcurgă succesiv textul: sarcina celui dintâi a fost de a se asigura că traducerea se aliniază fidel la original; rolul celui de al doilea revizor a fost de a verifica munca făcută de colegul său. Eventualele divergențe survenite în urma acestei prime etape au fost aduse pe masa Comitetului de Revizuire, soluțiile fiind adoptate prin consens, în urma unor discuții ample, sau, în mod excepțional, prin supunere la vot. Îmbunătățiri de ordin stilistic au fost introduse de revizorul literar, care s-a asigurat că textul corespunde așteptărilor cititorului educat. După această etapă, textul a fost trimis spre lectură Comitetului Pastoral, ale cărui sugestii au fost analizate în ședințe de lucru separate.

2. Principii generale privind proiectul de revizuire

Fiindcă demersul actual este unic în istoria traducerii Bibliei în limba română, îi oferim mai jos cititorului explicațiile necesare cu privire la cadrul de lucru general.

2.1. Sigla noii ediții este EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită)

2.2. Revizuire vs. traducere

Lucrarea membrilor Comitetului constituie o revizuire, nu o traducere nouă. Textul de bază folosit de revizori este cel publicat în 1924, retipărit succesiv cu modificări minore în perioada 1925–1928 și actualizat ortografic de SBIR în perioada 2012–2015. Numai în cazul în care s-a considerat că textul cornilescian nu corespunde criteriilor stabilite în metodologia-cadru (a se vedea secțiunea 3, mai jos), el a fost revizuit mai substanțial, inclusiv la nivelul topicii. În tot acest proces, revizorii au căutat să păstreze cât mai mult posibil din formulările lui Dumitru Cornilescu.

 

Evlavia (eusébeia) – trăirea creștină într-un cuvânt

Articolul de mai jos a fost scris în colaborare cu Sorin Loghin.

Dintre virtuțile menționate în Epistolele Pastorale, evlavia este probabil cel mai adesea în pericol de a nu fi înțeleasă cum trebuie, fiindcă puțini cititori sunt conștienți că termenul ajunge să acopere viața de credință în ansamblul ei. Pentru a putea aprecia bogăția acestui concept și a vedea ramificațiile lui practice, trebuie să facem referire nu doar la semnificațiile termenului grec eusébeia, care stă în spatele românescului „evlavie”, ci și la înțelesul termenului latinesc corespunzător – pietas, de la care provine, în ultimă instanță, românescul „pietate”.

Dacă am face un sondaj între români, cerându-le să precizeze cu ce anume asociază evlavia, probabil am descoperi că mulți dintre cei chestionați au în vedere un sentiment de devoțiune față de practicile bisericești. Potrivit acestei înțelegeri, omul evlavios ar fi cel care adoptă o atitudine cucernică în biserică (înalță rugăciuni fierbinți, cântă cu mare înflăcărare și ascultă atent mesajul predicat). Totuși, termenul eusébeia nu cuprinde doar ideea de „respect” sau „reverență” față de Dumnezeu și practicile bisericești, ci și relația cu membrii familiei sau cu societatea în ansamblul ei (inclusiv structurile de autoritate ale acesteia).

Pentru a înțelege mai bine termenul eusébeia, trebuie să facem o călătorie în trecut, cu scopul de a vedea sensurile cu care a fost folosit de-a lungul timpului. Vom începe cu perioada clasică greco-romană, care se suprapune parțial peste epoca Noului Testament. În contextul greco-roman, eusébeia se referă (alături de latinescul pietas) în mod tipic la devotamentul față de familie. În mentalul romanilor din primul secol, Eneas, eroul epopeei scrise de Vergiliu (70-19 î.Hr.), ilustrează cel mai bine ce înseamnă pietas în mod practic. Când grecii (care îi asediaseră pe troieni vreme de zece ani) reușesc finalmente să pătrundă în Troia prin vicleșug, prințul Eneas îl imploră pe Ascanius să părăsească cetatea cuprinsă de flăcări: „Hai dară, tatăl meu drag, și te urcă la mine în spate: / Însumi pe umeri te iau, iară truda aceasta mi-e dulce, / Orișicum totul va fi, o primejdie – aceeași – i-a noastră, / Dar și scăparea la fel – lângă mine micuțul Iúlus / Soț va umbla, iară soața să-mi vină pe urme, din spate” (Eneida, II.707-711, trad. D. Slușanschi).

Atitudinea aceasta nu îi are în vedere doar pe cei apropiați, ci și pe străini, dacă se întâmplă să fie năpăstuiți sau refugiați. Din punct de vedere civil, eusébeia este respectul datorat persoanelor aflate în funcții de conducere (magistrați, regi) sau legilor, cutumelor și practicilor sociale (de ex., jurămintele). Din moment ce întreaga ordine socială era plasată sub oblăduirea zeilor, este de înțeles de ce eusébeia este sinonimă cu reverența față de zei, ajungând să denumească actul închinării propriu-zis. Totuși, se înțelegea că această eusébeia, manifestată prin ritualurile cultice, izvora dintr-o atitudine lăuntrică.

În Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, termenul se întâlnește doar de patru ori în cărțile canonice (Prov. 1:7, 13:11; Is. 11:2, 33:6), fiind folosit pentru a traduce expresia ebraică yir’at ’Adonay, „frica de Domnul”. În context veterotestamentar, evlavia presupune loialitate față de Legământ și devoțiune pentru Lege. De asemenea, înglobează atât ideea de cunoaștere a lui Dumnezeu, cât și reverența ca pas ce decurge natural din această cunoaștere.

În Epistolele Pastorale, eusébeia este folosit pentru a descrie modul de viață al creștinului autentic. Termenul este folosit de zece ori (8x în 1 Timotei, 1x în 2 Timotei și 1x în Tit). Înainte de a vedea valențele lui eusébeia într-un pasaj important, anume 1 Timotei 3:16, unde Pavel vorbește despre „taina evlaviei”, merită să ne oprim asupra înțelesului altor doi termeni din aceeași familie lexicală: adverbul eusebōs („în mod evlavios”) și verbul eusebeĩn („a trăi cu evlavie”). În Tit 2:11-12, apostolul Pavel ne spune că: „harul lui Dumnezeu ne învață să o rupem cu păgânătatea” și să trăim cu evlavie (gr. eusebōs).  Folosirea acestui adverb indică faptul că viața nouă este modelată de cunoașterea lui Dumnezeu. În 1 Timotei 5:4, Pavel scrie că, dacă o văduvă are copii sau nepoți, aceștia trebuie să învețe „să arate devoțiune” (eusebeĩn) mai întâi față de propria familie. Din context, rezultă că apostolul are în vedere datoria copiilor de a-i susține financiar pe părinți (într-o societate fără sistem de pensii sau asigurări sociale). În acest verset, eusébeia se suprapune în mod clar peste pietas așa cum o înțelegeau cititorii epopeei lui Vergiliu.

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Deși Pavel folosește un termen care are o istorie pre-creștină, în Pastorale termenul capătă o coloratură creștină, întrucât reverența față de ordinea socială izvorăște nu din frica zeilor, ci din cunoașterea Dumnezeului celui viu. Eusébeia este, așadar, expresia credinței noastre manifestate în viața de zi cu zi.

Secțiunea din 1 Timotei în care Pavel vorbește despre comportamentul lui Timotei în biserică se încheie cu o referire la „taina evlaviei” (tò tēs eusebéias mystḗrion), secvență care are o puternică încărcătură teologică. Până acum termenul a fost folosit pentru a descrie conduita creștină exemplară, care trebuie să fie un reper nu doar pentru cei din lume ci și pentru cei din biserică. Prin contrast, în 1 Tim. 3:16 termenul intră în alcătuirea unei formule abreviate („taina evlaviei”) care în termeni moderni are sensul de „religia creștină” (vezi expresia sinonimă din 1 Tim. 3:9: „taina credinței”). Că așa trebuie înțeleasă expresia rezultă din imnul hristologic care descrie pe scurt lucrarea mântuitoare a Domnului Isus, care începe cu întruparea și se sfârșește cu înălțarea în slavă.

În concluzie, eusébeia este un termen complex care se referă la viața creștină caracterizată de cunoașterea lui Dumnezeu,  devoțiunea față de familie și respectul față de instituțiile care formează țesutul social.

P.S. (later edit) Cum e folosit termenul „evlavios” în literatură sau în mass-media?

În Hotel Terra (de Simona Kiselevski, Cartea Românească, 2003, p. 100) găsesc următoarea utilizare: „Pe de altă parte, în preajma bisericii, alta e starea de spirit. Femei evlavioase, cu capetele acoperite de basmale, își fac zeci de cruci mărunte”.

Flacăra (2007): „Cu femei evlavioase și îndurerate, care au stat câteva ore la coadă ca să sărute, pentru ultima oară, mâna Patriarhului.”

Realitatea.net (AICI): „Femeile evlavioase cred cu tărie că, în urma acestui ritual, care durează 9 zile de miercuri consecutiv, ți se împlinește cea mai arzătoare dintre dorințe.”

Exemplele pot continua.

 

O traducere care nu prea iese la socoteală. Demontarea unor dezinformări pe marginea noii „Traduceri literale” (Stephanus, 2017). Partea întâi.

Aflu ieri de la un student că a apărut o nouă traducere a Bibliei, făcută de prof. univ. dr. Ion Socoteanu, eminent specialist în chirurgie cardiovasculară. Fiindcă de vreo 15 ani mă ocup asiduu de studierea traducerilor biblice românești, m-am umplut instant de mirare când am auzit de această versiune, apărută spontan, precum Atena din capul lui Zeus, în spațiul evanghelic românesc.

Traducătorul, precum vedeți din înregistrarea de mai jos, a fost invitat recent la emisiunea „Știrea cea bună”, moderată de Cornel Dărvășan, care lucrează pentru canalul A7Tv.

Din felul în care este prezentată această versiune, s-ar putea crede că ea este o ediție complet nouă, tradusă de la zero.

„Această Biblie este rezultatul unei munci titanice, de peste 20 de ani, a profesorului Ion Socoteanu”, anunță cu satisfacție moderatorul (minutul 17.30), iar invitatul tace aprobator și aprobă tacit.

Ca mai întotdeauna, când e vorba de traducerea Bibliei, lucrurile sunt mai complicate, după cum voi încerca să arăt mai jos, descâlcind astfel niște ițe care de multă vreme erau foarte încurcate.

Mai întâi, precizez de la bun început că versiunea apărută în 2017 este o republicare, cu intervenții minimale, a ediției GBV (București 2001). Mai jos un citat din prefață. E important să avem datele esențiale din capul locului, fiindcă vom reveni la această chestiune într-o postare viitoare.

Să purcedem acum la analiza principalelor idei prezentate în emisiune.

Cornel Dărvășan îl invită pe traducător să spună cum a apărut ideea noii versiuni.

Prof. Socoteanu începe prin a spune că, atunci când a început să citească literatură religioasă în alte limbi, a observat că citatele biblice nu se potriveau întotdeauna cu ce știa el din versiunea Cornilescu și că astfel a început să-și pună întrebarea „cine are dreptate”.

„Când am privit mai cu atenție, am văzut că traducerea noastră era o traducere literară, adică să sune bine, nu să respecte textul, adică o traducere literală”.

Deosebirile, adaugă reputatul cardiolog, nu erau dintre cele periferice sau lipsite de importanță.

Moderatorul îl invită să dea exemple.

Dr. Socoteanu se oprește, între altele, la 2 Corinteni 5:10, pasaj care în Cornilescu clasic zice așa:

„Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Profesorul de cardiologie găsește în acest verset două pietre de poticnire.

Primo, n-ar fi potrivită introducerea termenului „răsplată”; secundo, nu merge să zici „răsplată pentru rău”.

Când aud de astfel de obiecții, îmi vine să mă apuc și eu de cardiologie, fiindcă îmi dau seama că îmi pierd vremea cu activitățile mele biblico-filologice.

„Nu este permis pentru Cuvântul lui Dumnezeu să-ți adaugi idei” (22.10), mai zice traducătorul.

Să vedem acum analiza versetului din 2 Cor. 5:10.

În Biblia GBV 2001 (care este mama versiunii Stephanus 2017) găsim următoarea soluție:

„Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.”

Problemele cu această versiune pretins literală sunt mai multe. Le iau pe rând.

• Secvența „să fim arătați” este neromânească. Nimeni nu vorbește așa, când zice că trebuie să apară la tribunal. Nu spun că „trebuie să fiu arătat astăzi la secția de poliție”, ci „trebuie să mă prezint la secția de poliție”. Nu se câștigă nicio iotă de literalism cu asemenea formulări de lemn.
• Secvența „să primească cele făcute în trup” (ἵνα κομίσηται τὰ διὰ τοῦ σώματος) nu e suficient de literală, dacă tot ne-am amorezat lulea de literalism. Prof. Socoteanu spune că nu este permisă schimbarea unei iote din textul biblic, dar își permite să introducă în Biblie termenul „făcute”, care nu apare în textul grec! Dacă obiectăm că D. Cornilescu a introdus „răsplată”, atunci putem să obiectăm și că se introduce termenul „făcute”, nu?
• Traducerea GBV-Socoteanu zice „în trup”, dar textul grec zice „prin trup” (διὰ τοῦ σώματος). Avem, desigur, la subsolul traducerii, varianta „prin trup”. Dar de ce ea nu apare în susul paginii? Oare nu cumva fiindcă „traducerea trebuie să sune bine”? Paradoxal, deși traducătorul reproșează versiunii cornilesciene preocuparea pentru naturalețe, acest criteriu nu este considerat tocmai de lepădat nici de traducătorul care se vrea (dar nu este!) literalist.

Și acum să propun o traducere cu adevărat literală, adică cea pe care ar fi trebuit să o producă prof. Socoteanu, dacă ar fi fost consecvent cu sine însuși:

Căci noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să primească fiecare cele prin trup spre ce a făcut, fie bine, fie rău.

Cum vi se pare? Așa-i că v-ar plăcea o traducere literală pe acest calapod?

Revenind la text, subliniez cât se poate de apăsat că este perfect legitim să introduci termenul „răsplată” într-un text eliptic, care vorbește despre judecată. Asta nu înseamnă că adaugi la Cuvântul Domnului, ci că articulezi ideea care este implicită în text.

La judecată NU primești fapta comisă, ci răsplata pentru ea! Atât felul în care este folosit verbul komizo în textele clasice, cât și logica textului cer întregirea gândului paulin cu termenul „răsplată”, care aparține de drept contextului. Îl simți acolo, dacă ai simțurile hermeneutice suficient de dezvoltate.

Iar ideea că termenul „răsplată” este exclusiv pozitiv nu putea să se ivească decât în mintea cuiva care nu este suficient de atent la nuanțele limbii pe care o vorbește. De bună seamă, nu e suficient să te naști într-o limbă. Trebuie și să ai urechi să o auzi.

În română avem zicala foarte expresivă „după faptă și răsplată”, în care termenul „răsplată” funcționează cu ambele înțelesuri (recompensă sau pedeapsă). Am citit cu toții Povestea babei și a moșneagului, care ilustrează perfect ce înseamnă „după faptă și răsplată”. De altfel, parcurgerea cuvântului-titlu „răsplată” din Dicționarul-tezaur al limbii române va risipi orice îndoieli ar putea să mai aibă cineva cu privire la termen.

Pesemne că și Cornel Dărvășan e bântuit de niște îndoieli, căci ia taurul de coarne:

„Domnule profesor, v-ați apucat de studiat ebraică și greacă”? (22:40)

Răspunsul prof. Socoteanu este năucitor. Cu bold am marcat secțiunile care m-au lăsat cu gura căscată.

„M-am apucat, dar nu asta este esențialul! Sigur, a vorbi despre traducerea Bibliei… aceasta presupune cunoașterea limbilor originale. Nu asta este esența pentru traducerea Bibliei. Pentru traducerea Bibliei esența este accesul la manuscrise. La inventarierea manuscriselor. Aceasta a fost prima problemă. Apoi…, nu atât cunoașterea, pentru că este vorba de limbi nevorbite, limbi clasice, ci de gramatica lor. Astăzi există un Institutul internațional de studiu al manuscriselor sacre, unde totul se face computerizat. A gândi în secolul XXI că trebuie să știi limba ebraică și greacă veche, ca să faci o traducere, este anacronic. Aceasta era, să zicem, o necesitate pentru a doua jumătate a sec. XIX. De atunci nu mai era asta problema. Problemele erau de cu totul alt ordin: cum să accesezi manuscrise, câte manuscrise sunt…”

„Și dvs. cum ați procedat?”, întreabă moderatorul.

„Pentru mine a fost importantă existența acestui institut care poate fi accesat și prin metode de actualitate, prin metode moderne…”

(Adică nu tu greacă, nu tu ebraică, fiindcă avem un Institut internațional. Care o fi acela, stau și mă întreb. O fi INTF, cel din Münster, unde am lucrat și eu o vară, digitizând și indexând manuscrise bizantine? Misterul persistă, fiindcă moderatorul nu cere detalii.)

„Și ați luat de la sursă manuscrise…”

„Sigur…! Pentru că pentru oricine vrea să traducă, primul lucru este să ai aceste manuscrise. Apoi să ai cunoștințe de limbă, apoi de gramatică veche, nu doar de limbă, pentru că nu e limbă vorbită. Deci din punct de vedere tehnic sunt cu totul altele problemele necesare pentru a aborda o traducere…”

Carevasăzică, sunt un anacronic de secol XIX, rătăcit în modernitatea secolului XXI.

Eu, cu gândirea mea revolută, credeam că pentru a te apuca de o traducere trebuie să cunoști cât mai bine limba veche în care s-a scris textul.

Dar prof. Socoteanu îmi spune că nu limba contează, ci manuscrisele!

Și manuscrisele acelea, întreb eu, în ce limbă le citești?

Cum poți să citești manuscrise grecești vechi, dacă nu cunoști limba respectivă? Papirusurile, de pildă, necesită nu doar o bună cunoaștere a limbii grecești, ci și cunoștințe avansate de codicologie.

Profit de ocazie să întreb: Câte manuscrise grecești a ținut în mână și studiat prof. Socoteanu? În ce fel le-a luat „de la sursă”? Și de ce îi trebuie lui manuscrise, dacă astăzi există ediții critice făcute de specialiști care nu se ocupă de cardiologie de luni până vineri și de colaționarea manuscriselor în week-end?

De ce îi zăpăcim și intoxicăm cu falsuri pe cititorii care nu sunt în stare să deosebească dreapta de stânga, atunci când vine vorba de traducerea Bibliei și manuscrise?

(Va urma)

 

„Isus Hristos” sau „Isus Cristos”?

Un cititor îmi lasă pe blog următorul comentariu:

În legătură cu transcrierea Numelui Domnului, Hristos versus Cristos, am văzut că unele versiuni contemporane merg pe varianta latinizată. Văd că în EDCR se păstrează varianta grecească. Am auzit pe unii care spun că ar trebui făcută adaptarea de la Hristos la Cristos pentru că noi suntem „creștini”, nu „hreștini”. De curiozitate, a stârnit vreo dezbatere această formă în comitetele EDCR, sau a fost ceva de la sine înțeles?

Da, au fost discuții în comitetele SBIR în legătură cu numele Isus Hristos și s-a ajuns la concluzia că trebuie păstrată legătura cu ediția Cornilescu clasică.

Este drept că unele versiuni românești au început să introducă forma „Cristos”, dar nu cred că ea are circulație largă în bisericile neoprotestante. Din ceea ce știu eu, bisericile penticostale și cele adventiste folosesc forma cornilesciană clasică: Isus Hristos. Varianta „Cristos” pare să fie agreată mai cu seamă în bisericile baptiste (dar nu în toate). Cu privire la bisericile creștine după Evanghelie nu mă pot pronunța. Cred însă că și ele sunt conservatoare în această privință. Deci strict din perspectiva cititorilor pe care îi vizăm, nu ar fi recomandată schimbarea numelui.

Lăsând la o parte preferințele „confesionale”, dacă le pot numi așa, eu unul pledez pentru forma „Isus Hristos” din următoarele considerente:

(1) este forma folosită de Cornilescu însuși începând cu versiunea 1924 (în 1921 avem „Iisus Hristos”. Precizez aici că forma „Iisus Hristos” nu ar trebui socotită „strict ortodoxă”, de vreme ce ea apare și în versiuni protestante precum Iași 1874, versiune folosită de credincioșii baptiști și adventiști până la apariția versiunii Cornilescu).

(2) Forma „Hristos” are o tradiție venerabilă în română, fiindcă urcă până la primele traduceri românești (Coresi, 1561 ș. urm.). E limpede că forma „Hristos” e influența slavonismului în cultura română. Dar, oricât de latini ne-ar plăcea să fim, nu putem scăpa de „iubirea” (liubov-ul) și „dragostea” slavonești, de „Duh” și de alți termeni similari, după cum nu putem scăpa nici de „mântuirea” maghiară. Considerăm că sunt inacceptabile „salvarea intrată în casă” ori „amorul lui Dumnezeu”.

Apropo, unul dintre miturile de succes induse de școala românească este că noi suntem o insulă (virgină) de latinitate într-o mare slavă. În fapt, în lunga ei copilărie, cultura română a supt cu nesaț laptele slavonismului cultural, chiar dacă acum, la maturitate, se sfiește să recunoască acest adevăr.

(3) Creștinul majoritar mediu (dar nu știu dacă și foarte binevoitor) încă primește și vehiculează trăsnăi de genul „Isus cu un i înseamnă măgar”. Dacă și la forma „Hristos” se renunță, introducem o distanță suplimentară între noi, evanghelicii, și populația majoritară. Deși publicul-țintă al edițiilor Cornilescu nu este alcătuit din ortodocșii, e bine să păstrăm ușa de acces mai larg deschisă, folosind o formă a numelui care e mai aproape de uzul răsăritean.

(4) Dacă avem în vedere criteriul eufoniei, aș zice că formule de tipul „ca Cristos” sunt mai supărătoare decât „ca Hristos”. A doua variantă atenuează un pic din efectul sonor neplăcut.

(5) Avem în română cuvinte de origine ucraineană sau rusă (cu etimon slavon, în orice caz) care au combinația „hr” la început: hrib, hrean, hrubă, hram. Unele fac parte din uzual: hrană, hrăni, hrănitor. Dacă forma „Hristos” ar fi fost singura din această categorie, aș fi avut dubii cu privire la păstrarea ei.

(6) Chi-ul grecesc nu a dat peste tot în română „c”. Zicem „arhanghel, har, harismă („carisma” aș lăsa-o pentru politicieni și actori) hartă, hârtie, hărui, heruvim”, nu „car, carismă, cartă, cârtie, cheruvim etc.” Mai avem și câte un „hrisov” sau un „hronic” în limba veche, pe filieră neogreacă. Zicem „crizantemă”, dar și „Hrisant Notara”.

(7) E drept că spunem „creștini” (nu „hreștini”), dar, dacă vrem să mergem până la capăt cu argumentul uzului „din popor”, ar trebui să zicem *Gézu / Jézu *Crist(u) sau Criștu(u), cum presupun lingviștii că se spunea în perioada românei vechi, pentru care nu avem atestări scrise.

(8) Faptul că românul nedus la biserică înjură de „cristoși” ar putea fi un argument suplimentar ca în biserică să zicem și să scriem „Hristos”.

 

Apocalipsa 18. Un fragment din EDCR

La rugămintea unui cititor interesat de textul versiunii revizuite a Bibliei Cornilescu, public mai jos un capitol din ultima carte a Bibliei.

Paginarea EDCR a trecut de jumătate. Ultima carte paginată este Romani, deci în prima săptămână din ianuarie 2019 vom avea probabil noi fișiere de verificat. Dacă planurile merg așa cum ne dorim, vom avea textul tipărit către finalul lunii ianuarie.

Munca depusă în cei trei ani și jumătate de la începerea proiectului de revizuire a fost intensă, deci satisfacția de a vedea NT tipărit va fi pe măsură.

Fiindcă astăzi este ultima zi din an, vă urez bucurii și binecuvântări din belșug! Îndurarea Domnului și Mântuitorului nostru să ne însoțească pe toți!

Mai jos capitolul 18 din Apocalipsa, acest amestec dulce-amar de tragic și sublim, de lamentație și jubilație.

Căderea Babilonului

1 După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. 2 El a strigat cu glas tare și a zis:

„A căzut, a căzut Babilonul cel mare!

A ajuns locuință a demonilor,

închisoare a oricărui duh necurat,

închisoare a oricărei păsări necurate,

închisoare a oricărei fiare necurate și respingătoare,

3 pentru că din vinul mâniei desfrâului ei

au băut toate neamurile

și împărații pământului s-au desfrânat cu ea

și negustorii pământului prin risipa desfătării ei s-au îmbogățit.”

4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea:

„Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu,

ca să nu fiți părtași la păcatele ei

și să nu fiți loviți cu urgiile ei!

5 Căci până la cer s-au îngrămădit păcatele ei

și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei.

6 Răsplătiți-i cum v-a răsplătit și ea!

Dați-i de două ori pentru faptele ei!

În potirul amestecat de ea turnați îndoit!

7 Pe cât s-a slăvit și s-a desfătat,

pe atât dați-i chin și tânguire!

Fiindcă zice în inima ei:

«Sunt împărăteasă,

nu sunt văduvă,

nu voi cunoaște nicidecum tânguirea.»

8 De aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei:

molima, tânguirea și foametea.

Și va fi mistuită de foc,

pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.

9 Vor plânge și vor boci după ea împărații pământului, care s-au desfrânat și s-au desfătat cu ea, când vor vedea fumul arderii ei. 10 Vor sta departe, de teama chinului ei, și vor zice:

«Vai! vai! cetatea cea mare,

Babilon, cetatea cea tare!

Într-un ceas ți-a venit judecata!»

11 Negustorii pământului plâng și jelesc după ea, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12 marfă de aur, argint, pietre scumpe, mărgăritare, in subțire, purpură, mătase și țesături stacojii, felurite soiuri de lemn parfumat, felurite vase de fildeș, de lemn scump, de aramă, de fier și de marmură, 13 scorțișoară, mirodenii, ierburi aromate, mir, tămâie, vin, ulei, floarea făinii, grâu, vite, oi, cai, căruțe, trupuri și suflete de oameni.

14 Și roadele râvnite de sufletul tău

s-au dus de la tine.

Toate lucrurile alese, strălucite,

au pierit de la tine

și nicidecum nu le vei mai găsi.

15 Cei ce fac negoț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de teama chinului ei. Vor plânge, se vor tângui 16 și vor zice:

«Vai! vai! Cetatea cea mare,

care era îmbrăcată în in subțire,

în purpură și stacojiu,

care era împodobită cu aur,

pietre scumpe și mărgăritare!

17 Într-un ceas s-au prăpădit atâtea bogății!»

Și toți cârmacii, toți cei ce merg cu corabia în vreun loc, corăbieri și toți cei ce lucrează pe mare stăteau departe 18 și, când au văzut fumul arderii ei, au început să strige: «Cine mai este asemenea cetății celei mari?» 19 Și își aruncau țărână în cap, plângeau, se tânguiau, țipau și ziceau:

«Vai! vai! Cetatea cea mare!

Toți cei ce aveau corăbii pe mare s-au îmbogățit

în urma belșugului ei,

dar într-un ceas a fost pustiită!»

20 Bucură-te de ea, cerule,

și voi, sfinților, apostolilor și profeților,

pentru că Dumnezeu a judecat-o și v-a făcut dreptate!”

21 Atunci, un înger puternic a ridicat o piatră ca o piatră uriașă de moară, a aruncat-o în mare și a zis:

„Cu așa repeziciune va fi aruncat

Babilonul, cetatea cea mare,

și nu va mai fi găsit!

22 Sunetul celor ce cântă din harfă,

sunetul muzicanților,

al celor ce cântă din fluiere și trâmbițe,

nu se va mai auzi în tine.

Niciun meșter în vreun meșteșug oarecare

nu se va mai găsi la tine,

și uruitul morii

nu se va mai auzi în tine.

23 Lumina lămpii

nu va mai lumina în tine

și glasul mirelui și al miresei

nu se va mai auzi în tine,

pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului,

pentru că prin vrăjitoria ta

au fost amăgite toate neamurile.”

24 Și pentru că în ea a fost găsit sângele profeților și al sfinților

și al tuturor celor ce au fost înjunghiați pe pământ.

 

Ultima ședință de revizuire a NT EDCR. Un fragment din 1 Petru

Ieri, la sfârșitul zilei, am răsuflat ușurați. În urma ședinței finale a Comitetelor EDCR am pus punct procesului de revizuire a Noului Testament.

În ultimele două luni am avut un maraton de întâlniri săptămânale în care am cântărit diverse propuneri care au venit după ce revizorii și-au terminat munca.

Dar una e să ai un text care mulțumește patru oameni și alta e să reușești să împaci preferințele literare ale unui grup de opt persoane.

Totuși, în urma discuțiilor am reușit imposibilul: modelarea textului într-o formă care ține în echilibru dorința de precizie și necesitatea de a face textul inteligibil pentru categoria de public pe care o vizăm.

Inevitabil, am simțit nevoia unor justificări în note. Aparatul de note va fi mai consistent la prima ediție, el urmând să treacă printr-o „cură de slăbire” la viitoarele ediții, când justificările traductologice nu vor mai fi necesare.

Mai jos două fotografii din timpul ultimei ședințe. Precum se poate vedea, atmosfera de lucru a fost destinsă, chiar dacă asupra unor texte biblice participanții la întâlnire au înțelegeri diferite. Dincolo însă de indiosincraziile noastre hermeneutice, ne unește pasiunea noastră pentru Cuvântul lui Dumnezeu și dorința de a-l pune în mâinile oamenilor, pentru creștere și maturizare duhovnicească.

Pentru cei dornici să mai citească un fragment discutat la ultima ședință, postez în continuare 1 Petru 3.

Îndemnuri pentru familii

1 Tot astfel, femeilor, fiți supuse soților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, 2 când vor vedea trăirea voastră curată și respectuoasă. 3 Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, care constă în împletituri ale părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, 4 ci să fie omul ascuns al inimii, anume caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau pe vremuri sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și care le erau supuse soților lor; 6 ca Sara, care-l asculta pe Avraam și-l numea „domnul meu”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de nimic.

7 Tot astfel, bărbaților, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, căci sunt vase mai fragile, și arătați-le prețuire, întrucât și ele vor moșteni împreună cu voi harul vieții!

Suferința pentru dreptate

8 Încolo, să aveți toți aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți! 9 Nu întoarceți rău pentru rău, nu răspundeți la batjocură cu batjocură; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea!

10 Căci cine vrea să se bucure de viață

și să vadă zile bune

să-și înfrâneze limba de la rău

și buzele de la cuvinte înșelătoare.

11 Să se depărteze de rău și să facă binele,

să caute pacea și s-o urmărească.

12 Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți

și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.

Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.^a

13 Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? 14 Chiar dacă ați avea de suferit pentru dreptate, ferice de voi! Să nu aveți nicio teamă de ei și să nu vă tulburați^b, 15 ci sfințiți-L ca Domn pe Hristos în inimile voastre^c! Fiți mereu gata să dați un răspuns de apărare^d oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, 16 dar cu blândețe și respect, având un cuget curat, pentru ca cei ce batjocoresc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău! 17 Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul.

18 Și Hristos a suferit o dată pentru păcate,

El, Cel drept, pentru cei nedrepți,

ca să ne aducă la Dumnezeu.

A fost omorât în trup,

dar a fost înviat prin Duhul,

19 prin care S-a dus și le-a vestit biruința Sa duhurilor din închisoare, 20 care se răzvrătiseră pe vremuri, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se construia arca în care doar câteva suflete, și anume opt, au fost salvate cu ajutorul apei. 21 Simbolul acesta vă mântuiește acum și pe voi – anume botezul, care nu este o îndepărtare a murdăriei trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu^e, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S-a dus la cer, iar îngerii, autoritățile și puterile I s-au supus.^f

 ^a3:12 Ps. 34:12-16.

 ^b3:14 Is. 8:12.

 ^c3:15 Lit. „pe Domnul Hristos sfințiți-L în inimile voastre”. Preluare și actualizare hristologică a textului din Is. 8:13.

 ^d3:15 Gr. apología „apărare” sau „cuvânt de apărare”.

 ^e3:21 Sau: „apelul pe care o conștiință îl face către Dumnezeu”.

 ^f3:22 Sau: „au fost făcuți să i se supună”.

 

Noutăți privitoare la EDCR. Un fragment din 1 Timotei

În ultimele două luni au avut loc întâlniri aproape săptămânale ale Comitetelor EDCR, cu scopul de a definitiva acele soluții de traducere asupra cărora încă avem dezbateri.

Un instantaneu din timpul ședinței de ieri (10 dec. 2018). Doi colegi „sunt prezenți” prin skype. Un membru al Comitetului Pastoral a ajuns după începerea ședinței, deci uneori numărul participanților ajunge la nouă.

Ședințele durează în medie trei ore. Uneori stăm chiar mai mult, dacă situația o impune.

Au fost în discuție mai ales epistolele, al căror vocabular „tehnic” cere o calibrare atentă.

Am primit iarăși zeci de întrebări, observații și sugestii cu privire la anumite pasaje grele și a trebuit să pregătesc terenul pentru discuții, „periind” iarăși lexicoanele, gramaticile, comentariile, sursele primare (elenistice sau patristice) relevante.

Am adunat în acest timp informații pentru o nouă carte. Rămâne doar să găsesc răgazul necesar să regurgitez și să rumeg pe îndelete astfel de informații. Dar la ora asta nu mai visez decât să văd finalizat și tipărit NT. Sper că în luna ianuarie să vedem cu ochii și acest deziderat. Deocamdată frământăm și iar frământăm textul, cernând totul, fir cu fir.

Nu puține au fost ocaziile în care ne-am dat seama că un simplu cuvânt nu poate evoca „haloul” pe care îl are corespondentul grecesc din original. Și atunci am ales să dăm niște explicații în notă. Așa se face că aparatul de note s-a îngrășat simțitor în epistole, după cum ilustrează următorul capitol.

Mai jos un fragment din 1 Timotei.

Calitățile cerute de la un episcop

1 Adevărat este cuvântul^a acesta: Dacă râvnește cineva să fie episcop^b, dorește un lucru bun. 2 Dar trebuie ca episcopul să fie mai presus de orice reproș, bărbatul unei singure soții, cu mintea trează, chibzuit, prezentabil, ospitalier, în stare să-i învețe pe alții. 3 Să nu fie nici dedat la vin, nici bătăuș, [nici dornic de câștig mârșav,] ci să fie blând, nu certăreț, nu iubitor de bani, 4 să-și conducă bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată demnitatea. 5 Căci dacă cineva nu știe să-și conducă bine propria casă, cum va avea grijă de biserica lui Dumnezeu? 6 Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda Diavolului^c. 7 Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară, ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa Diavolului.

Calitățile cerute de la diaconi

8 Diaconii, de asemenea, trebuie să fie demni, nu cu două fețe^d, nu băutori de mult vin, nu dornici de câștig mârșav 9 și să păstreze taina credinței cu un cuget curat. 10 Trebuie mai întâi cercetați și apoi să fie diaconi, dacă sunt fără vină. 11 Femeile^e, de asemenea, trebuie să fie demne, nebârfitoare, cu mintea trează, credincioase în toate lucrurile. 12 Diaconii să fie bărbați ai unei singure soții și să-și conducă bine copiii și casele lor. 13 Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi își dobândesc o poziție^f de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus.

Taina credinței creștine

14 Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni la tine în curând 15 și ca să știi – în caz că zăbovesc – cum trebuie să te porți^g în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. 16 Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei^h:

„Cel ce s-a arătat în trup

a fost dovedit drept prin Duhul,

a fost văzut de îngeri,

a fost propovăduit printre neamuri,

a fost crezut în lume,

a fost înălțat în slavă.”

Note

 ^a3:1 Secvența pistòs ho lógos, folosită recurent în Epistolele Pastorale, poate fi considerată finalul secțiunii precedente (cap. 2:11-15).

 ^b3:1 Termenii grecești epískopos „funcționar”, „supraveghetor” și presbýteros „mai mare”, „mai în vârstă” denumeau funcția și titlul unui conducător creștin, referindu-se la una și aceeași slujbă: Fap. 20:17,28. Tit 1:5,7. Treptat, începând cu sec. al II-lea d.Hr., conținutul termenilor s-a schimbat, odată cu noul curs al Bisericii: prezbiterul (înțeles ca termen lingvistic și ca funcție) a devenit preot, iar episcopul a devenit un supraveghetor de prezbiteri-preoți.

 ^c3:6 Genitivul poate fi interpretat în două feluri: (1) osânda cerută de Diavol; (2) osânda pe care și Diavolul a primit-o pentru îngâmfare.

 ^d3:8 Sau: „cu două feluri de a vorbi”.

 ^e3:11 Referire la soțiile diaconilor sau, mai probabil, la femeile-diacon (cf. Rom. 16:1).

 ^f3:13 Gr. bathmós, „treaptă” sau, în sens figurat, „rang”, „poziție”.

 ^g3:15 Gr. anastréphō nu se referă strict la comportarea din timpul slujbelor bisericești, ci la conduită în sensul cel mai larg, la modul de a trăi al slujitorului creștin.

 ^h3:16 În contextul de față, gr. eusébeia, „evlavie”, „pietate”, termen-cheie în Epistolele Pastorale, se suprapune parțial peste concepte precum „credință” sau „religie”.

 

Vechile și frumoasele cărări. Biblia Cornilescu, atunci și acum

De curând cele două comitete care supervizează publicarea EDCR (Comitetul de traducere și Comitetul pastoral) au validat viitorul model de așezare în pagină a textului Bibliei Cornilescu.

„Viitorul model” e un fel de a spune, căci „viitorul” e de fapt „fostul”. Doar nu în zadar spune Ecleziastul că „ce a fost va mai fi”…

Ca o splendidă ironie divină, Biblia EDCR urmează modelul primei ediții Cornilescu (al cărei text este dispus pe o coloană), tipărite la București, în 1921.

Mai jos o mostră de text biblic din Evanghelia după Matei (EDCR) și o mostră de text din Psalmi (cu precizarea că aceștia nu au trecut încă pe la revizorul literar ori pe la Comitetul Pastoral).***

Dacă săptămâna viitoare reușim să organizăm ultima întâlnire a comitetelor, pentru verificarea unor chestiuni din epistole, textul poate să intre la tehnoredactare.

Între timp, referințele marginale au fost comprimate un pic, dar coafarea lor va fi o activitate migăloasă, fiindcă uneori titlul cărții este pe un rând, iar trimiterea propriu-zisă (capitol și verset) se află pe altă pagină.

Mai jos, două imagini cu vechiul Cornilescu.

***

 

Vești despre EDCR. Încheierea procesului de revizuire a Noului Testament

Astăzi a fost o zi importantă, fiindcă marcăm în mod oficial încheierea revizuirii textului Noului Testament (EDCR). Ultimele două cărți, Faptele Apostolilor și Apocalipsa, au fost discutate la Comitetul Pastoral și au primit validarea.

Urmează acum să pregătim textul pentru tehnoredactare, adică să verificăm câteva amănunte tehnice (specifice programului care a fost folosit în procesul revizuirii).

Presupun că tehnoredactarea se va face în cursul lunii noiembrie. Dacă vom reuși să ne mișcăm bine, tipărirea s-ar putea face în decembrie. Dacă bibilirea textului tehnoredactat va fi mai îndelungată, vom împinge procesul de publicare până în ianuarie. Oricum, partea bună este că anul 2019 va fi anul apariției unei versiuni a NT care a fost verificată minuțios de către o echipă de specialiști.

Energiile consumate în cei trei ani și jumătate de când a început proiectul EDCR au fost uriașe. Este o minune și un semn al harului lui Dumnezeu că am ajuns în această etapă.

Ne dorim să avem parte de acest har și în etapa următoare, care presupune încheierea revizuirii Vechiului Testament.

Mai jos o mostră de text din Fapte 2.

Cuvântarea lui Petru

14 Atunci, Petru s-a ridicat împreună cu cei unsprezece, și-a înălțat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și să luați aminte la cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, cum credeți voi, căci este abia ceasul al treilea din zi. 16 Ci aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 Așa va fi în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu:

voi turna din Duhul Meu peste orice făptură;

fiii voștri și fiicele voastre vor profeți,

tinerii voștri vor avea vedenii

și bătrânii voștri vor visa vise!

18 Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele

voi turna din Duhul Meu în zilele acelea și vor profeți.

19 Voi face minuni sus, în cer,

și semne jos, pe pământ:

sânge, foc și nor de fum;

20 soarele se va preschimba în întuneric

și luna, în sânge,

înainte să vină ziua Domnului cea mare și strălucită.

21 Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.^a

22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, 23 pe Acesta, predat potrivit planului și preștiinței lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor nelegiuiți; 24 pe El Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-L de chinurile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El:

Eu Îl aveam totdeauna pe Domnul înaintea ochilor mei,

căci El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

26 De aceea, mi s-a bucurat inima și mi s-a veselit limba;

chiar și trupul meu va sălășlui în nădejde,^b

27 căci nu vei lăsa sufletul meu în Hades

și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieții

și mă vei umple de bucurie înaintea feței Tale.^c

29 Fraților, despre patriarhul David să-mi fie îngăduit a spune cu îndrăzneală că a murit și a fost îngropat, iar mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 30 Profet fiind, el a știut că Dumnezeu S-a jurat să așeze pe tronul lui pe unul dintre urmașii lui; 31 despre învierea lui Hristos a profețit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Hades, iar trupul lui nu va vedea putrezirea.

 ^a2:21 Ioel 2:28-32.

 ^b2:26 Textul ebraic care stă la baza versiunii grecești citate de Luca spune: „trupul meu va locui în siguranță”. În versiunea sa greacă, textul este iluminat de un concept nou — speranța în înviere — la care se face aluzie în versetul următor: „nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”.

 ^c2:28 Ps. 16:8-11.

 

Noutăți despre EDCR. 1 Corinteni 7

Am în sfârșit bucuria de a anunța că și epistolele 1-2 Corinteni au ajuns în forma finală și că revizuirea meticuloasă a Noului Testament a ajuns aproape de final.

Comitetul Pastoral al EDCR mai are de citit Faptele Apostolilor și Apocalipsa, după care putem trece la paginare și tipărire.

Eforturile făcute până în acest moment au fost uriașe, cu zeci de întâlniri, sute de emailuri, mesaje și dezbateri purtate pe marginea textului.

Uneori am impresia că nu traducere facem, ci sculptură. Cioplim cu dalta, ciupim cu dăltița, șlefuim, netezim, finisăm, întoarcem obiectul sculptat pe toate părțile, îl examinăm îl lumină, îl mai șlefuim un pic și tot așa.

Așa cum am anunțat în mai multe rânduri, așteptarea noastră este să finalizăm tipărirea în decembrie.

Mai jos este un capitol din 1 Corinteni.

Fiindcă zilele acestea se discută intens despre căsătorie, nu puteam alege un capitol mai relevant.

Pentru partea de final a capitolului e nevoie de o notă explicativă. Versetele 36-38 sunt foarte dificile și am ales varianta care ni s-a părut cea mai puțin problematică.

Despre căsătorie

1 Cu privire la lucrurile despre care mi-ați scris, eu cred că este bine pentru om să nu se atingă de femeie. 2 Totuși, din pricina desfrâului, fiecare bărbat să-și aibă soția lui și fiecare femeie să-și aibă soțul ei! 3 Soțul să-și împlinească față de soție datoria de soț și tot așa să facă și soția față de soț! 4 Soția nu este stăpână pe trupul ei, ci soțul ei. Tot astfel, nici soțul nu este stăpân peste trupul lui, ci soția lui. 5 Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciți [cu postul și] cu rugăciunea, apoi să fiți iarăși împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre! 6 Lucrul acesta îl spun ca un sfat, nu ca o poruncă. 7 Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.

8 Celor neînsurați și văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9 Dar, dacă nu se înfrânează, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă! 10 Celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul: soția să nu se despartă de soț! 11 (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu soțul ei!) Și nici soțul să nu-și lase soția!

12 Celorlalți le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necredincioasă și ea este de acord să trăiască mai departe cu el, să nu se despartă de ea! 13 Și dacă o femeie are un soț necredincios și el este de acord să trăiască mai departe cu ea, să nu se despartă de soțul ei! 14 Căci soțul necredincios este sfințit prin soția [credincioasă] și soția necredincioasă este sfințită prin fratele credincios; altminteri, copiii voștri ar fi necurați, dar, de fapt, sunt sfinți. 15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în astfel de împrejurări fratele nu este legat, și nici sora: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 16 Căci ce știi tu, femeie, dacă îți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți
vei mântui soția?

Perseverența în chemarea primită

17 Încolo, fiecare să trăiască după cum i-a făcut Domnul parte și după cum l-a chemat Dumnezeu! Aceasta este rânduiala pe care am așezat-o în toate bisericile. 18 Dacă cineva a fost chemat pe când era circumcis, să nu-și ascundă semnele circumciziei! Dacă cineva a fost chemat pe când era necircumcis, să nu se circumcidă! 19 Circumcizia nu înseamnă nimic și lipsa circumciziei nu înseamnă nimic; importantă este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea(a) în care era când a fost chemat! 21 Ai fost chemat când erai rob? Nu te îngrijora, dar, dacă poți să ajungi liber, folosește prilejul! 22 Căci robul chemat în Domnul este un eliberat al Domnului. Tot astfel, cel liber care a fost chemat este un rob al lui Hristos. 23 Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți robi oamenilor! 24 Fiecare, fraților, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat!

Celibat și căsătorie

25 Cu privire la feciori și fecioare(b) n-am o poruncă de la Domnul. Le dau însă un sfat, fiindcă am primit de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. 26 Consider că este bine astfel, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru om să rămână cum este. 27 Ești legat de o soție? Nu căuta dezlegare! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! 28 Dar nici dacă te însori nu păcătuiești. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuiește. Dar unii ca aceștia vor avea necazuri pământești, iar eu aș vrea să vă cruț.

29 Ce spun eu, fraților, este că vremea s-a scurtat: de acum încolo, cei care au soții să fie ca și cum n-ar avea; 30 cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; 31 cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi(c) de ea, căci chipul lumii acesteia trece! 32 Dar eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cel necăsătorit se îngrijește de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului. 33 Dar cel căsătorit se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă soției, 34 și este împărțit. Atât femeia nemăritată, cât și fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte și cu trupul, și cu duhul, dar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să-i placă soțului. 35 Spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă întind o capcană, ci pentru ceea ce este frumos și ca să-I puteți sluji Domnului fără piedici.

36 Dacă cineva crede că se comportă rușinos față de trupul lui fecior, dacă este sub presiunea instinctului și așa trebuie să fie, să facă ce vrea: nu greșește, să se căsătorească. 37 Dar cine stă ferm în inima sa și nu este sub presiune, ci are stăpânire asupra propriei voințe și așa a hotărât în inima sa – să-și păstreze trupul fecior – bine va face. 38 Astfel, cine își dă în căsătorie trupul fecior bine face, și cine nu și-l dă mai bine face. 39 O femeie este legată [de lege] câtă vreme îi trăiește soțul; dar dacă-i moare soțul, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită va fi dacă rămâne așa cum este, după părerea mea. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu.

(a) 7:20 Lit. „chemarea”.

(b) 7:25 Termenul gr. parthénos „fecioară”, „fecior” poate fi folosit pentru oricare dintre sexe, nu doar cu referire la persoane de sex feminin.

(c) 7:31 Gr. katachráomai, tradus aici prin „a folosi”, înseamnă „a folosi pe deplin” sau „a folosi în exces”.

 

Biblia trinitariană (TBS 2017) – rezultat al încrucișării genetice dintre versiunea Cornilescu și ediția KJV. Impresii preliminare despre un (nou) proiect ratat

Mi-a ajuns de curând în mână ediția Bibliei tipărite de Editura Făclia, în parteneriat cu Societatea Biblică Trinitariană. M-am uitat prin textul acestei revizuiri și impresia preliminară este că avem de-a face cu o încrucișare între două texte: cel al lui Cornilescu (1924) și diverse soluții de traducere preluate din KJV.

La baza acestui demers stă aversiunea viscerală a Societății Biblice Trinitariane (cu sediul la Londra) față de textul critic al Noului Testament (ediția Nestle-Aland, care este folosit de mii de cercetători din întreaga lume și care are o istorie respectabilă). Altfel, nu-mi explic următoarea precizare: „La baza traducerii TBS a stat în primul rând textul în limba greacă a lui Scrivener care atrage atenția asupra variantelor textului critic. Am lucrat sistematic pentru a ne asigura că niciuna dintre variantele critice nu rămâne în acest text” (AICI).

Dacă tragem linie și adunăm, cei aproape 190 de ani de cercetări în domeniul criticii de text sunt aruncați pur și simplu pe apa sâmbetei în favoarea conglomeratului pe care îl numim Textus Receptus. Judecând după zelul cu care este promovat acest tip de text, ai impresia că el e textul „primoridal”, coborât exact în această formă pe Sinai sau, de ce nu, direct în grădina Eden. Așadar, adepții Textus Receptus ignoră cu totul cercetarea din cele două secole care s-au scurs de la ediția lui Karl Lachmann. Acesta a recunoscut, pe bună dreptate, că Textul Receptus este  o matcă în care se depun tot soiul de aluviuni (lecțiuni secundare) care n-au existat de la bun început acolo.

Pe pagina de prezentare a noii versiuni citim următoarele: „Societatea Biblică Trinitariană din Londra (Trinitarian Bible Society – TBS) a considerat ca fiind oportună decizia de a face o nouă traducere și revizuire a textului biblic, iar la baza acestei noi traduceri să stea textul grecesc Textus Receptus și Textul Masoretic ebraic. S-au consultat îndeaproape atât Biblia de Iași, cât și versiunea lui Dumitru Cornilescu.”

În cazul în care editorii acestei noi versiuni vor să acrediteze ideea că ea este o traducere de la zero a textului ebraic, respectiv grec, afirm fără menajamente că această sugestie este o exagerare pioasă, în tradiția exagerărilor pioase care s-au tot vehiculat în prefețele edițiilor românești ale NT/Bibliei încă de la începuturile tiparului.

Formulările din textul biblic propriu-zis indică altceva: revizorii au folosit textul Cornilescu drept bază a revizuirii și l-au ciopârțit după inspirației, ca să-l transforme într-un soi de KJV românesc. Am avea deci o a doua Fidela. De parcă nu era suficientă „Fidela” americană, ne-am pricopist acum cu una „britanică”.

Exemplele care indică dependența de Cornilescu sunt mult prea numeroase pentru a fi discutate aici exhaustiv. Notez în treacăt o serie de soluții la care nu poți ajunge dacă traduci direct din greacă.

Este regretabil că atâta efort se investește pentru proiecte care ajung mari rateuri. Ele, din păcate, ajung versiuni „de butic”, fiindcă nu sunt proiecte desfășurate prin colaborarea unor specialiști de la instituțiile teologice din țară. Sunt pur și simplu menite să satisfacă ambițiile unei organizații care a făcut o pasiune pentru două texte care, cu tot prestigiul lor istoric, și-au cam trăit traiul. Mă refer la Textul Receptus și la KJV.

Iau câteva exemple din care rezultă că nu avem o traducere direct din ebraică, respectiv greacă.

Geneza 40:13: „Peste trei zile Faraon te va scoate din închisoare…””

TM (Textul masoretic): „Peste trei zile Faraon îți va înălța capul…”

KJV „Yet within three days shall Pharaoh lift up thine head,”

Mai notez în treacăt că ediția SBB 1921 are și ea idiomul ebraic „va înălța capul tău”.

Se vede cu ochiul liber că avem o folosire a vechii versiuni a lui Cornilescu, a cărui dorință a fost de a face o traducere pe înțelesul omului de rând. Să vii în anul Domnului 2017 și să spui că pleci de la textul ebraic, când de fapt iei ca punct de plecare același Cornilescu, este o formă de impostură.

Ei bine, în prefață de scrie că „traducerea de față a fost realizată prin aplicarea principiului echivalenței formale” și că „membrii echipei editoriale au căutat să exprime – pe cât posibil, în funcție de cerințele limbii române – fiecare cuvânt din textele originale”.

Luca 19:44. Gr. ἐδαφιοῦσί este tradus de Cornilescu prin „te vor face una cu pământul”, soluție care se regăsește și în TBS 2017. Traducerea direct din greacă ar fi trebuit să ducă la o altă formulare, nu chiar la cea din Cornilescu.

Romani 1:14: „și celor înțelepți și celor neînțelepți”

Textul grec al lui Scrivener zice σοφοῖς τε καὶ ἀνοήτοις, adică „și celor înțelepți și celor fără minte”

Cineva care a tradus doar cu greaca în minte, nu avea cu să ajungă exact la formularea lui Cornilescu nici dacă era insuflat de Duhul Sfânt.

Uneori găsesc în text urme ale unor formulări englezești, ceea ce arată că revizorii nu au avut suficiență competență în materie de greacă.

Romani 2:17 „celor care prin răbdare în a face fapte bune caută gloria și onoarea și nemurirea: viață veșnică”

Textul grec are doar καθ᾽ ὑπομονὴν ἔργου ἀγαθοῦ, care s-ar putea traduce prin „stăruința în faptă bună” sau, dacă vrem un pic mai liber: „stăruința în facerea binelului” sau „stăruința în fapte bune”.

Așadar, direct din greacă nu prea ai cum să ajungi la „răbdare în a face”. Dar poți ajunge pe filieră englezească, dacă ai sub ochi „patient continuance in doing…”

Din prefață aflăm că în ediția curentă s-au folosit italicele pentru a marca întregirea sensului din original, dar după ce am citit câteva capitole am ajuns la concluzia că adaosurile nu sunt parcate peste tot.

Iau un exemplu care arată și dependența traducătorilor de KJV

Romani 2:21: „tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici ca omul să nu fure, furi?”

Secvența „ca omul” nu se află în textul grec, unde citim așa: ὁ οὖν διδάσκων ἕτερον, σεαυτὸν οὐ διδάσκεις; ὁ κηρύσσων μὴ κλέπτειν, κλέπτεις;

Ea provine din textul KJV, fiind marcată cu italice, ca adaos care nu se găsește în original.

²¹ Thou therefore which teachest another, teachest thou not thyself? thou that preachest a man should not steal, dost thou steal?^[1]

Nu poți ajunge la următoarele formulări dacă traduci direct din greacă și te mai și lauzi în prefață cu motto-ul „Traducere, nu interpretare”: „scoate la lumină” (Rom. 3:5; gr. συνίστησιν), „trupul său îmbătrânit” (Rom. 4:19, gr. τὸ ἑαυτοῦ σῶμα ἤδη νενεκρωμένον); „Sara nu putea să aibă copii” (gr. τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας); „stare de har” (Rom. 5:2, gr. χάριν); „fără putere” (Rom. 5:6, gr. ἀσθενῶν).

Principiul consecvenței în traducere nu a fost respectat decât selectiv. Verbul dikaioo, „a îndreptăți”, este redat atât prin „a declara drept” (Rom. 2:13), cât și „a justifica” (Rom. 3:20).

Termenul „ethne” este tradus atât prin „Neamuri” (Rom. 3:29), cât și „națiuni” (Rom. 4:17).

Deși în prefață se mai spune că termenii de origine slavonă precum „taină” au fost înlocuiți, îl găsim în destule locuri.

De asemenea, n-a priceput de ce în loc de „ispășire” trebuie folosit „propițiere”, un barbarism teologic care probabil nu va fi asimilat de tradiția biblică românească nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Dacă ar fi vrut să mute accentul de pe ispășire, revizorii ar fi trebuit să spună „îmbunare” (căci asta mi se pare că vor să spună ei: că jertfa lui Hristos îl „îmbunează” pe Dumnezeu).

Nu e clar nici de ce ebraicul kapporet ar trebui tradus prin „tronul îndurării” și nu prin „capacul ispășirii” care, zic revizorii, fără să dea argumente, ar fi „o traducere incorectă a termenului ebraic.

Evrei 2:4. Secvența „daruri ale Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa” este o preluare de la Cornilescu. Textul grec zice καὶ πνεύματος ἁγίου μερισμοῖς κατὰ τὴν αὐτοῦ θέλησιν, „și împărțiri ale Duhului Sfânt, după voia Sa” (În KJV găsim and gifts of the Holy Ghost, according to his own will).

Evrei 9:11. Aici avem un alt indiciu clar că traducătorii n-au văzut textul grec. În greacă avem prepoziția διὰ (τῆς μείζονος καὶ τελειοτέρας σκηνῆς), care nu se poate traduce prin „cu acel cort mai mare și desăvârșit”. Și, în orice caz, „acel” trebuia pus cu italice, fiindcă nu există în greacă.

Iacov 1:5. Secvența „cu mână largă și fără mustrare” este o preluare din Cornilescu. Textul grec zice ἁπλῶς, καὶ μὴ ὀνειδίζοντος, „simplu/generos și fără să certe”. Evident, traducătorii nu s-au obosit să inoveze aici.

Iacov 1:9. Nu poți ajunge la „fratele dintr-o stare de jos” dacă traduci de la zero secvența greacă ὁ ἀδελφὸς ὁ ταπεινὸς (fratele umil).

Iacov 1:11. Cornilescu folosește două cuvinte – „căldură arzătoare” – pentru a a reda un singur cuvânt grec: καύσων – arșiță. În TBS găsim tot „căldură arzătoare”. O traducere din greacă ar fi dat pur și simplu „arșiță”.

Iacov 1:21. Versetul conține două indicii că traducătorii au luat pur și simplu textul lui Cornilescu. Mai întâi, au tradus περισσείαν κακίας, („surplus de răutate”, cf. superfluity of naughtiness – KJV) exact ca în Cornilescu. În plus, au omis să taie din versetul cornilescian secvența „în voi” (care nu are corespondent în greacă). Alternativ, ar fi putut să o marcheze cu italice, conform metodologiei anunțate.

În zilele următoare mă voi apleca mai atent asupra acestei noi versiuni. Dacă prima impresie se mențiune, avem în ediția TBS o „Fidela” lucrată mai atent, dar totuși o „fidela”.

Stilistic versiunea nu mi se pare o fericire. Nu știu ce revizor literar a lucrat pe text, dar rezultatul nu este prea grozav. Nici nu are cum să fie, fiindcă o versiune matură nu se face peste noapte. Este nevoie de discuții, întâlniri peste întâlniri, cântăriri și recântăriri, lecturi succesive etc.

Nu știu cât timp le-a luat editorilor TBS să realizeze acest proiect. În prefață nu se suflă nicio vorbuliță despre asta.

Rezultatul evaluării preliminare: așa nu!

P.S. Asemănările dintre TBS și versiunea Cornilescu sunt suficient de mari ca să justifice, cred, un mesaj trimis de Societatea Biblică Britanică suratei sale mai mici din Anglia. Epiderma britanică este în general mai subțire decât cea moldo-valaho-carpato-danubiano-pontică și ar trebui să vedem niște explicații. Ar trebui aflat dacă TBS a dorit o versiune tradusă de la zero, iar responsabilii pentru struțo-cămila rezultată sunt românii care au realizat textul și care au lucrat mai în viteză decât s-ar fi cuvenit. Eu unul am văzut prea multe năzbâtii în domeniul traducerii Bibliei ca să mă mai mir de vreo ispravă de felul acesta.

^[1] The Cambridge Paragraph Bible: Of the Authorized English Version (Cambridge: Cambridge University Press, 1873), Ro 2:21.

 

Noutăți despre Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită. Un fragment din Epistola către Galateni

Acum câteva luni anunțam pe FB că am terminat de verificat și ajustat partea de text biblic care îmi revine ca parte a procesului de revizuire a versiunii Cornilescu (ce va să fie EDCR).

Fiindcă s-a lucrat și se lucrează „cu toate pânzele sus”, tragem nădejde că vom putea publica Noul Testament în toamna acestui an.

Singura carte încă neverificată integral este Faptele Apostolilor, care le-a fost repartizată colegilor din a doua echipă „neotestamentară”. Termenul de predare inițial era 15 iunie 2018, dar am convenit să-l devansăm, ca să avem timp să pregătim textul pentru publicare.

După această revizuire de bază, textul este citit de revizorul literar, care are sau nu are obiecții și comentarii (de obicei are, deci trebuie să cântărim atent opțiunile și să le întoarcem pe toate fețele și fațetele), iar apoi sfârșește pe masa Comitetului Pastoral, care de regulă are puține observații. La început, când încă nu ne calibraserăm ca echipă, erau mai multe lucruri de discutat, de lămurit, de clarificat, de combătut. Acum, după doi ani și jumătate de mesaje și întâlniri, lucrurile au intrat în linie dreaptă.

Postez mai jos un fragment din Galateni (în forma care a fost trimisă spre evaluare Comitetului Pastoral). Mici ajustări s-ar putea să mai avem în urma dezbaterii din luna februarie.

Eu și colegii mei așteptăm opiniuni și impresii.

Sub rezerva confidențialității – vă rog să nu duceți mai departe informația 🙂 – dezvălui aici o opinie primită de la unul dintre pastorii care citește textele revizuite: „Fără să mă apuc de lucrul propriu-zis am citit o pagină din Galateni și un fragment din Filimon și mi-a plăcut cum sună.”

Sunt structural un realist (pesimist) și știu că nu poți mulțumi pe toată lumea cu o nouă versiune. Dar dacă reușim să aducem împlinire unui grup de cititori avizați, vom socoti că ne-am împlinit misiunea.

Recunoașterea slujbei lui Pavel de către ceilalți apostoli

1 Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba și l-am luat cu mine și pe Tit. 2 M-am suit în urma unei descoperiri și – deoparte, celor mai cu vază – le-am prezentat Evanghelia pe care o propovăduiesc printre neamuri, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Dar nici măcar Tit, care era cu mine, deși era grec, n-a fost silit să se circumcidă. 4 Tulburarea s-a ivit^b din pricina fraților mincinoși, furișați printre noi, care s-au strecurat ca să pândească libertatea pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne ia în robie. 5 Dar n-am cedat și nu ne-am supus lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

6 Cei considerați ca fiind cineva (oricine ar fi fost ei, îmi este indiferent; Dumnezeu nu caută la fața oamenilor), cei cu vază, așadar, nu mi-au adăugat nimic. 7 Dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși 8 (căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumciși făcuse și din mine apostolul neamurilor), 9 și când au recunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, ne-au întins mie și lui Barnaba mâna dreaptă în semn de părtășie, pentru ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. 10 Numai să ne aducem aminte de cei săraci, ceea ce m-am și străduit să fac.

Pavel îl înfruntă pe Petru în Antiohia

11 Dar când a venit Chifa^c în Antiohia, l-am înfruntat fățiș, căci era de osândit: 12 înainte de venirea unora de la Iacov, mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a retras și s-a ținut deoparte, fiindcă se temea de cei circumciși. 13 Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, încât până și Barnaba a fost prins în fățărnicia lor. 14 Când am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, nu ca un iudeu, cum de îi silești pe cei dintre neamuri să trăiască precum iudeii?” 15 Noi suntem iudei din naștere, nu păcătoși dintre neamuri. 16 Dar fiindcă știm că omul nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Isus Hristos, și noi am crezut în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți prin credința în Hristos, nu prin faptele Legii, fiindcă prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptățit. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fi noi înșine găsiți păcătoși, atunci devine oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18 Căci, dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă dovedesc călcător de Lege. 19 Însă eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos^d și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine. 21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă prin Lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos.

 ^b2:4 Secvența de la începutul versetului a fost introdusă pentru a întregi sensul textului grec, care este eliptic.

 ^c2:11 Numele aramaic al apostolului Petru.

 ^d2:20 În NA28, prima parte a vers. 20 se găsește la finalul vers. 19.

 

Biblia „Fidela” şi registrul ei stilistic (2)

Prima parte AICI.

Parcurgând episodul ispitirii din Mat. 4:5, un cititor neavizat ar putea rămâne cu impresia că templul de la Ierusalim seamănă cu o moschee, de vreme ce Diavolul l-a dus pe Mântuitorul „pe un turn al templului”.[1] În acord cu KJB, cetatea la care face referire Mântuitorul în Mat. 5:14 nu mai este aşezată „pe un munte”, ci „pe un deal”. Pridvoarele scăldătorii Betezda au devenit „arcade” (στοὰς, Ioan 5:2), iar casa din pildă nu are temelia pe stâncă, ci este „fondată pe stâncă” (τεθεμελίωτο γὰρ ἐπὶ τὴν πέτραν, Mat. 7:25). Ori de câte ori călătoreşte pe mare, Isus nu se suie în corabie, ci „se îmbarcă” (ἐμβάντι, Mat 8:23), iar la finalul discursurilor sale oameni sunt nu „uimiţi”, ci „înmărmuriţi” (Mat. 7:28). Desigur, aceia dintre ei care nu cred vor fi „damnaţi” (κατακριθήσεται, Marcu 16:16), probabil fiindcă n-au fost „predestinaţi” pentru mântuire (Efes. 1:5, Rom. 8:30).

Nici epistolele nu sunt cruţate de acest „lifting facial”. În Epistola către Romani citim că Duhul ne ajută în „infirmităţile noastre” (ταῖς ἀσθενείαις, Rom 8:26) şi că stăpânirile despre care vorbeşte autorul sunt de fapt „principate” (ἀρχαὶ, Rom. 8:38). Apostolii nu sunt „ispravnici ai tainelor”, ci „administratori ai misterelor” (οἰκονόμους μυστηρίων, 1 Cor. 4:1). Sf. Pavel declară că nu „abuzează” de dreptul pe care îl are în raport cu Evanghelia (1 Cor. 9:18), dar le permite credincioşilor din Corint să aibă „erezii” între ei (αἱρέσεις, 1 Cor. 4:19), iar în argumentaţia sa despre înviere îl apostrofează astfel pe oponentul său imaginar: „Prostule! Ce semeni tu nu înviază dacă nu moare”.[2] În Biserică există nu „slujbe”, ci „servicii” (διακονιῶν, 1 Cor. 12:5). Credincioşii nu sunt „fiecare în parte mădulare ale lui Hristos” ci „membre în particular” (μέλη ἐκ μέρους, 1 Cor. 12:27), iar manifestarea Duhului nu aduce o învăţătură, ci „o doctrină” (διδαχὴν, 1 Cor. 14:26). Epistola lui Iacov îi îndeamnă pe credincioşi să nu fie doar „auditori” ai cuvântului, în vreme ce 1 Petru îi sfătuieşte să nu se teamă de „teroarea” celor răi.

---

[1] Termenul englezesc „pinnacle” (utilizat de Wycliffe, Tyndale şi ceilalţi traducători şi revizori ulteriori lor) provine în ultimă instanţă din Vulgata (pinnaculum), care traduce gr. πτερύγιον, diminutiv al lui πτέρυξ („aripă”). Cercetătorii nu sunt siguri cu privire la forma acestui element arhitectonic (cf. BDAG, s.v., şi TDNT, vol. 3, p. 236), dar, indiferent cum ar fi arătat, în mod sigur nu putea fi vorba de un turn.

[2] Apostrofarea de către Iacov (4:4) a destinatarilor săi se face tot în termeni „moderni”: „Voi adulteri şi adultere, nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie cu Dumnezeu?” Textul grec bizantin conţine atât femininul, cât şi masculinul: μοιχοὶ καὶ μοιχαλίδες, οὐκ οἴδατε ὅτι ἡ φιλία τοῦ κόσμου ἔχθρα τοῦ Θεοῦ ἐστιν;