Mai am vreo 20 de versete și termin 1 Corinteni. Bucurie mare…

Un verset care mi-a dat de furcă în cap. 15 este acesta.

15:31 καθ᾽ ἡμέραν ἀποθνῄσκω, νὴ τὴν ὑμετέραν καύχησιν, [ἀδελφοί], ἣν ἔχω ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ τῷ κυρίῳ ἡμῶν.

În Cornilescu 1924, textul sună așa:

„În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraților, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.”

E o formulare cam lunguță, dacă o punem alături de textul grec, pe care literal l-aș da astfel:

„În fiecare zi mor, [jur] pe lauda voastră, fraților, pe care o am în Hristos Isus Domnul nostru.”

Evident, n-aș zice chiar „jur” într-o traducere pentru publicul larg, fiindcă Pavel de fapt nici nu folosește verbul „a jura”. Am introdus acest adaos doar pentru a aproxima cumva forța particulei νή care este folosită în greacă pentru declarațiile solemne, care imită jurământul.

Deci cum să zicem?

Aș propune ceva mai scurt, de genul:

„În fiecare zi, eu unul sunt în primejdie de moarte, fapt la fel de sigur precum lauda mea cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.”


Continuare de AICI.

Dar oare, vor spune unii cititori, înseamnă că păcatul trebuie privit cu îngăduință sau acceptat doar fiindcă Isus ne spune să nu judecăm? Oare Apostolul Pavel nu ne învață că Biserica are autoritate de a judeca păcatul și de a pune în aplicare disciplina bisericească?

Ba da. În 1 Corinteni 5 apostolul Pavel le scrie corintenilor că trebuie să judece cazul de imoralitate grosolană pe care îl toleraseră în mijlocul lor. Dar trebuie spus că judecarea celui vinovat nu se face haotic. Decizia de condamnare este dată de o autoritate spirituală legitimă: de însuși Apostolul Pavel:

„Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă (1 Cor. 5:3).”

Ceea ce urmează este pur și simplu aplicarea verdictului dat de Apostol. Biserica este mandatată să aplice sentința pe care apostolul o proclamă prin Duhul Sfânt.

Nu trebuie uitat însă că, în viziunea apostolului Pavel, sentința nu urmărește condamnarea ca un scop în sine, ci, pe de o parte, bunăstarea bisericii ca întreg și, pe de altă parte, însănătoșirea spirituală a celui păcătos. Pavel își exprimă speranța că incestuosul va fi mântuit la judecata lui Hristos.

Prin urmare, din 1 Corinteni desprindem următoarele: există o formă de judecată care este legitimă; judecata trebuie întreprinsă sub călăuzirea Duhului Sfânt; ea cade în sarcina conducerii bisericii și trebuie să urmărească nu nimicirea păcătosului, ci reabilitarea lui spirituală.

Altminteri, Apostolul Pavel le cere corintenilor să se abțină de la judecăți, după cum indică versetul următor:

„De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu (1 Cor. 4:5).”

Acest verset ne aduce iarăși la Predica de pe Munte, fiindcă ne prezintă motivele pentru care nu trebuie să-i judecăm pe frații noștri:

(1) Singurul în măsură să judece este Dumnezeu.

(2) Noi nu avem acces la inimile oamenilor și la motivațiile lor, de aceea ne putem înșela. Trebuie să ne abținem de la judecată și fiindcă înțelegerea noastră este parțială și supusă greșelii. Evaluările și sentințele noastre sunt marcate de slăbiciune și subiectivism. Fiindcă suntem părtinitori, verdictul nostru va fi invariabil strâmb.

2 „Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

Acest verset ne oferă un motiv suplimentar pentru care să nu judecăm: standardul pe care îl aplicăm noi altor oameni ne va fi aplicat nouă de către Dumnezeu.

Există o pildă care ilustrează foarte bine această realitate: pilda robului nemilostiv, o povestire cu tâlc care ne privește pe fiecare dintre noi, fiindcă Dumnezeu ne-a iertat păcatele (care n-au fost puține și nici ușoare) și ne-a izbăvit de la moarte. Totuși noi înșine adesea refuzăm să iertăm pe frații noștri pentru greșeli mult mai mici pe care le-au săvârșit împotriva noastră.

Mesajul din Mat. 7:2 se regăsește, de altfel, sub o altă formă, în rugăciunea „Tatăl nostru”: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm, greșiților noștri”. Tradus litera, textul spune: „Ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri”. E vorba tot de păcate, văzute ca datorii pe care le contractăm în relația cu Dumnezeu.

3 „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”

V. 3 ne prezintă un alt argument pentru care să nu judecăm. L-am anticipat deja când am vorbit despre învățătura lui Pavel cu privire la judecată.

Nu-l judeca pe fratele tău, fiindcă tu ești adesea mai vinovat decât el, dar nu-ți dai seama. Abține-te de la judecată, fiindcă nu ești în stare să vezi bine care este problema lui, darămite să o rezolvi!

Nu exagera cusururile lui și nu minimaliza păcatele tale, fiindcă sub privirea pătrunzătoare a lui Dumnezeu lucrurile stau tocmai invers: fariseul care se crede evlavios duhnește de îngâmfare, iar vameșul păcătos care nu îndrăznește să-și ridice privirea către Dumnezeu se întoarce acasă socotit drept.

(Va urma)


Unul dintre poncifele pe care le întâlnesc constant în referatele sau materialele referitoare la Corint spune așa: pe vremea apostolului Pavel desfrâul la Corint era la culme nu doar în sens metaforic, ci la propriu, fiindcă pe acrocorint exista un templu dedicat Afroditei în care slujeau o mie de prostituate sacre. (Am mai scris cândva pe acest subiect AICI).

Chiar și surse „spălățele” (The Zondervan Encyclopedia of the Bible, ed. rev. 2009) dau această informație.

In Roman times the city was notorious as a place of wealth and indulgence. “To live as a Corinthian” meant to live in luxury and immorality. As a seaport it was a meeting place of all nationalities and it offered all of the attendant vices. The temple of Aphrodite on Acrocorinth was unique in Greece. Its priestesses were more than a thousand hierodouloi, “sacred slaves,” who engaged in prostitution.

 Când te duci pe urmele cercetătorilor, vezi că informația despre cele 1000 de „sclave sacre” e destul de șubredă. Hans Conzelmann a disecat chestiunea într-un articol fundamental care mi-a picat recent în mână.

Hans Conzelmann, “Korinth und die Mädchen der Aphrodite,” Nachrichten von der Akademie der Wissenschaften in Göttingen 8 (1967–68), p. 247–261.

Mai jos concluziile.

corint

1. Termenul-cheie hierodoulos trebuie folosit cu mari precauții în argumentații.

2. Afirmația lui Strabon despre templul Afroditei din Corint se referă în mod expres la trecutul îndepărtat și exclude prostituția de la templul din vremea sa.

3. În imaginea lui Strabon despre Corintul vechi sunt în mod evident amestecate mai multe surse: amintiri precum cele transmise de Pindar, cunoștințele lui Strabon despre Asia Mică, lecturile sale.

4. Nu există dovezi [despre prostituția sacră] în afara celei date de Strabon.

Fetele ospitaliere din Corint erau slujitoare voluntare ale Afroditei. Dar slujba lor era profană, ca în oricare alt oraș grec. Bordelul dedicat Afroditei, care nu se potrivește cu stilul religiei grecești, nu a existat niciodată.

 Autorul a reluat pe scurt ideea în comentariul său la 1 Corinteni.

The fable is based on Strabo, Geog. 8.378: the temple of Aphrodite, he says, was so rich that it had more than a thousand ἱεροδούλους ἑταίρας, “prostitutes in the temple service.” Strabo, however, is not speaking of the present, but of the city’s ancient golden period. As far as the present is concerned, he knows only of a “little temple” of the goddess on Acro-corinth. Pausanias knows nothing at all of the mater. As for the other passage which are used as evidence (esp. Pind., fr. 107; along with further information in Athen., Deipnosoph. 13.573f.), not a single one of them speaks of sacred prostitution, but only of the participation of the Corinthian courtesans in the service of their patron. Incidentally, Strabo’s assertion is not even true of the ancient Corinth. Reminiscences like the one that originated with Pindar have been mixed up in his mind with his own knowledge of the temple cities of Asia Minor (esp. Comana in Pontus).

 Concluzie: prostituția și imoralitatea din Corint trebuie să fi fost de același fel cu cea din Roma, Atena, Efes sau Alexandria. Natura umană e destul de previzibilă în acest sens, iar marile orașe (oricare ar fi ele) favorizează în egală măsură desfrâul.


Dionis Bodiu mi-a pus mai demult o întrebare cu referire la traducerea propusă de mine la 1 Cor. 4:6.

“le-am aplicat voalat” – este interesanta aceasta optiune pentru μετεσχημάτισα; poti sa-mi sugerezi pe undeva vreo resursa mai documentata cu privire la intelesul acestui cuvant? Mi se pare ca traducatorii au avut multe batai de cap cu privire la el si nu gasesti prea multe versiuni care sa mearga pe aceeasi idee de traducere …

N-am avut atunci vreme să-i răspund. Încerc acum un răspuns:

Sensul verbului metaschematizein (5 ocurențe în NA27) este problematic. Folosit de regulă cu sensul de ‘a preschimba’, ‘a preface’ (2 Cor. 11:13-15, Fil. 3:21), în contextul nostru înseamnă probabil ‘a aplica’ (pentru  detalii, vezi BDAG, s.v. metaschematizo). În secţiunea 3:5-4:5 Pavel a vorbit despre caracterul complementar al activităţilor desfăşurate de el şi de Apolo, dar această lecţie cu privire la unitate a fost de fapt „cu adresă”: cei vizaţi sînt creştinii din Corint, care nu pot lucra în unitate. Pentru a atrage atenţia asupra caracterului aluziv al exemplului dat de Pavel, am ales să traduc meteschematisa prin „am aplicat voalat”.

Dificultăţile pe care le presupune traducerea termenului se reflectă în multitudinea echivalenţilor din tradiţia biblică românească: am închipuit Nt. 1648, Bibl. 1688, Micu, le-amŭ întorsŭ Bibl. 1874, le am înţeles Nitz. 1897, am spus în icoană de vorbire Cornil. 1924, le-am strămutat Cornil. 1931, le-am zis chip Gal. 1938, le-am zis ca despre Bibl. 1968, le-am dat ca un exemplu Nt. 2002, am aplicat NTR 2007. Unele versiuni nu reuşesc să exprime ideea de „aplicare disimulată”: le-am spus Cornil. 1921, Bibl. 2001, Anania.


După lupte seculare cu tot soiul de activităţi care îmi sabotează cu succes proiecte vechi şi dragi inimii mele, am reuşit să reiau traducere epistolei 1 Corinteni. 

Capitolul 12 are câteva dificultăţi exegetice, dar, din nefericire, nu am timp să le prezint aici. Redau pur şi simplu mai jos textul, avertizându-i pe cititori că un traducător trebuie, inevitabil, să opteze pentru una din interpretările pe care le suportă un termen sau pasaj dificil.

Textul de mai jos nu este definitiv, ci doar „variantă de lucru”.

Precizez că traducerea nu poate fi copiată de pe blog fără permisiunea autorului.

1 Cu privire la cele duhovniceşti, fraţilor, nu vreau să fiţi în neştiinţă.

2 Ştiţi că, atunci când eraţi păgâni, vă duceaţi, atraşi fiind, la idolii cei muţi.

3 De aceea vă fac de cunoscut că nimeni, când vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu [poate] spune „Isus să fie anatema”. Şi nimeni nu poate spune „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

4 Există felurite daruri, dar acelaşi Duh;

5 Există felurite slujiri, dar acelaşi Domn;

6 Există felurite lucrări, dar acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi.

7 Fiecăruia însă i se dă arătarea Duhului spre folosul [tuturor].

8 Unuia, prin Duhul, îi este dat un cuvânt de înţelepciune, altuia – un cuvânt de cunoaştere, potrivit aceluiaşi Duh.

9 Altuia – credinţa, prin acelaşi Duh; altuia – daruri de vindecare prin acelaşi Duh.

10 Altuia – săvârşirea minunilor, altuia – profeţia, altuia – deosebirea duhurilor, altuia – felurite limbi, altuia – tălmăcirea limbilor.

11 Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia după cum voieşte.

12 Precum trupul este unul şi are multe mădulare – iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, alcătuiesc un singur trup – tot astfel şi Hristos.

13 Căci noi toţi într-un singur Duh am fost botezaţi, pentru [a alcătui] un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi. Şi tuturor dintr-un singur Duh ni s-a dat să bem.

14 Căci trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

15 Dacă piciorul zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

16 Şi dacă urechea zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă tot [trupul] ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18 În fapt, Dumnezeu a pus fiecare mădular în trup după cum a voit El.

19 Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul?

20 Totuşi, deşi sunt multe mădulare, trupul este unul singur.

21 Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine”. Nici capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi”.

22 Dimpotrivă,  mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt [şi ele] trebuincioase;

23 Cât despre [părţile] trupului pe care le socotim mai puţin onorabile, acelora le acordăm mai multă cinste; iar cele ruşinoase sunt [îmbrăcate] cu mai multă bună-cuviinţă.

24 În schimb, cele cuviincioase nu au nevoie; Dumnezeu a alcătuit trupul dând mai multă cinste [părţii] care este lipsită de ea,

25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele.

26 Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este slăvit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

27 Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte este mădular [al Lui].

28 Iar Dumnezeu a pus în biserică în primul rând apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi minuni, apoi daruri de vindecare, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi.

29 Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi sunt învăţători? Oare toţi [fac] minuni?

30 Oare toţi au daruri de vindecare? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi tălmăcesc?

31 Râvniţi darurile cele mai bune. Şi eu vă voi arăta o cale nespus mai aleasă.


Prima parte AICI.

prophēteuo. Informaţiile despre profeţi trebuie completate cu informaţiile despre verbul prophēteuo, folosit de Pavel numai în 1 Corinteni. În contextul emancipării femeilor din Corint, Pavel face câteva observaţii privitoare la ţinuta corectă pe care trebuie să o aibă bărbaţii şi femeile care profeţesc (11:4).

Fiindcă membrii bisericii se arătau zeloşi în exercitarea harismelor, Pavel îi îndeamnă să-şi păstreze entuziasmul şi dorinţa de a profeţi (14:1), fiindcă această acţiune are efecte ziditoare asupra membrilor bisericii (14:3–4). Pusă în raport cu vorbirea în limbi, profeţirea se dovedeşte mai relevantă, fiindcă întreaga biserică primeşte zidire (14:5). Toţi cei care au mesaje profetice le pot transmite, în ordinea cuvenită, pentru ca toţi membrii bisericii să înveţe şi să fie mângâiaţi/îndemnaţi (14:31). În finalul capitolului întâlnim aceeaşi recomandare ca şi la început: „râvniţi să prorociţi” (14:39).

prophēteia. În înţelegerea termenului prophēteia trebuie probabil să pornim de la 1 Tes. 5:20. După imperativul de a nu stinge Duhul, Pavel le cere destinatarilor să nu dispreţuiască profeţiile. Epistola 1 Corinteni conţine şi ea câteva referiri importante. Profeţia apare în lista clasică de harisme (12:10), alături de discernerea duhurilor, vorbirea în limbi şi interpretarea lor. La începutul imnului despre dragoste, Pavel scrie că, în lipsa dragostei, acest dar nu înseamnă nimic (13:2).

Referirea la „taine” şi „cunoaştere” în context sugerează că cele două se subsumează profeţiei, fiind elemente prin care apostolul caută să definească această harismă. Tot în capitolul despre dragoste, profeţia, limbile şi cunoaşterea sunt prezentate ca fiind tranzitorii (13:8). În economia noii realităţi (to teleion) pe care o inaugurează venirea lui Hristos, aceste elemente nu-şi vor mai avea locul, fiind suplinite de cunoaşterea deplină (13:12).

Singura ocurenţă din Romani (12:6) este comparabilă celei din Corinteni, cu precizarea că aici Pavel vorbeşte despre manifestarea harismei conform cu măsura de credinţă (kata tēn analoghian tēs pisteōs). În Pastorale, profeţia însoţeşte primirea de către Timotei a unui dar (charismatos), cel mai probabil o consacrare (hirotonire) în slujbă (1 Tim. 4:14). Mesajul trebuie să fi avut un conţinut amplu, fiindcă în 1:18 Pavel vorbeşte despre aceste profeţii la plural (kata tas proagousas epi se prophēteias) şi consideră că, în conformitate cu ele, Timotei trebuie să-şi exercite fără ezitare autoritatea împotriva învăţătorilor care promovează „miturile” şi „genealogiile”, în locul preceptelor sănătoase.

Acesta ar fi deci contextul biblic paulin de care trebuie să ţinem cont când încercăm să stabilim ce a înţeles Pavel prin prophēteia. Dimensiunea revelatorie a profeţiei (aşa cum o prezintă Pavel) pare să fie bine reprezentată, dacă ţinem cont de 1 Cor. 14:30, de asocierea profeţiei cu „tainele” şi „cunoaşterea” (1 Cor. 13:8) şi de manifestarea ei în contextul consacrării lui Timotei în slujbă (1 Tim. 1:18). Deşi o putem înţelege ca expresie spontană a prezenţei Duhului în mijlocul comunităţii, nu este mai puţin adevărat că Pavel vorbeşte despre ea (şi despre celelalte daruri) de o manieră care sugerează că profeţia poate fi căutată (1 Cor. 12:31; 14:1; 14:39) sau manifestată proporţional cu credinţa avută (Rom. 12:6).


Relansarea jurnalului teologic Pleroma pe baze noi a dus la perturbarea ritmului de publicare, astfel încât numărul din decembrie 2009 a fost dat la tipar abia în decembrie 2010.

De curând a ieşit din tipografie, aşa că ne bucurăm să anunţăm apariţia lui.

Numărul din dec. 2009 conţine articole despre 1 Corinteni. Le reamintesc cititorilor că numărul precedent (iunie 2009) conţinea articole privitoare la Epistola către Romani.

Mai jos sunt cele două pagini de cuprins.

Preţul revistei este de 18 lei.

Următoarele două numere (2011) sunt şi ele tematice. Unul va face referire la harisme, iar altul va aborda tema dificilă a eshatologiei.

Numerele pe anul 2010 sunt în lucru. Sperăm ca ele să vadă lumina tiparului în 4-5 luni.