Colegul C.B. îmi trimite azi prin email versurile unui cântec glorios de 1 Mai. Eram prea mic în regimul comunist şi nu am decât amintiri vagi despre 1 Mai (dar foarte vii despre 23 august, cu paradele interminabile, cu defilări, cântece, drapele şi omniprezentele tablouri ale celui mai iubit şi detestat Fiu al poporului).

Versurile: Maria Ranteş
Muzica: Ciprian Porumbescu

Râde iară primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întâi de Mai!

Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cânt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.

Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.

De remarcat caracterul mesianic al cântecului. Transformată în Mesia, clasa muncitoare se înfrăţeşte cu ţărănimea şi aduce libertatea pe pământ. Aşa spune cântecul. În realitate, experimentul comunist a adus nu libertatea promisă, ci o mare închisoare colectivă. Ceea ce nu e totuna cu a spune că temnicierii n-au dus „trai pe vătrai”.