Ieri, la sfârșitul zilei, am răsuflat ușurați. În urma ședinței finale a Comitetelor EDCR am pus punct procesului de revizuire a Noului Testament.

În ultimele două luni am avut un maraton de întâlniri săptămânale în care am cântărit diverse propuneri care au venit după ce revizorii și-au terminat munca.

Dar una e să ai un text care mulțumește patru oameni și alta e să reușești să împaci preferințele literare ale unui grup de opt persoane.

Totuși, în urma discuțiilor am reușit imposibilul: modelarea textului într-o formă care ține în echilibru dorința de precizie și necesitatea de a face textul inteligibil pentru categoria de public pe care o vizăm.

Inevitabil, am simțit nevoia unor justificări în note. Aparatul de note va fi mai consistent la prima ediție, el urmând să treacă printr-o „cură de slăbire” la viitoarele ediții, când justificările traductologice nu vor mai fi necesare.

Mai jos două fotografii din timpul ultimei ședințe. Precum se poate vedea, atmosfera de lucru a fost destinsă, chiar dacă asupra unor texte biblice participanții la întâlnire au înțelegeri diferite. Dincolo însă de indiosincraziile noastre hermeneutice, ne unește pasiunea noastră pentru Cuvântul lui Dumnezeu și dorința de a-l pune în mâinile oamenilor, pentru creștere și maturizare duhovnicească.

Pentru cei dornici să mai citească un fragment discutat la ultima ședință, postez în continuare 1 Petru 3.

Îndemnuri pentru familii

1 Tot astfel, femeilor, fiți supuse soților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, 2 când vor vedea trăirea voastră curată și respectuoasă. 3 Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, care constă în împletituri ale părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, 4 ci să fie omul ascuns al inimii, anume caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau pe vremuri sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și care le erau supuse soților lor; 6 ca Sara, care-l asculta pe Avraam și-l numea „domnul meu”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de nimic.

7 Tot astfel, bărbaților, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, căci sunt vase mai fragile, și arătați-le prețuire, întrucât și ele vor moșteni împreună cu voi harul vieții!

Suferința pentru dreptate

8 Încolo, să aveți toți aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți! 9 Nu întoarceți rău pentru rău, nu răspundeți la batjocură cu batjocură; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea!

10 Căci cine vrea să se bucure de viață

și să vadă zile bune

să-și înfrâneze limba de la rău

și buzele de la cuvinte înșelătoare.

11 Să se depărteze de rău și să facă binele,

să caute pacea și s-o urmărească.

12 Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți

și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.

Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.a

13 Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? 14 Chiar dacă ați avea de suferit pentru dreptate, ferice de voi! Să nu aveți nicio teamă de ei și să nu vă tulburațib, 15 ci sfințiți-L ca Domn pe Hristos în inimile voastrec! Fiți mereu gata să dați un răspuns de apărared oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, 16 dar cu blândețe și respect, având un cuget curat, pentru ca cei ce batjocoresc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău! 17 Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul.

18 Și Hristos a suferit o dată pentru păcate,

El, Cel drept, pentru cei nedrepți,

ca să ne aducă la Dumnezeu.

A fost omorât în trup,

dar a fost înviat prin Duhul,

19 prin care S-a dus și le-a vestit biruința Sa duhurilor din închisoare, 20 care se răzvrătiseră pe vremuri, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se construia arca în care doar câteva suflete, și anume opt, au fost salvate cu ajutorul apei. 21 Simbolul acesta vă mântuiește acum și pe voi – anume botezul, care nu este o îndepărtare a murdăriei trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeue, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S-a dus la cer, iar îngerii, autoritățile și puterile I s-au supus.f

 a3:12 Ps. 34:12-16.

 b3:14 Is. 8:12.

 c3:15 Lit. „pe Domnul Hristos sfințiți-L în inimile voastre”. Preluare și actualizare hristologică a textului din Is. 8:13.

 d3:15 Gr. apología „apărare” sau „cuvânt de apărare”.

 e3:21 Sau: „apelul pe care o conștiință îl face către Dumnezeu”.

 f3:22 Sau: „au fost făcuți să i se supună”.

Reclame

Textul din 1 Petru 2:18 conţine următorul îndemn: „Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sînt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.” Oricine citeşte acest verset în traducerea Cornilescu rămâne cu impresia că aici e vorba de supunerea nu doar faţă de stăpânii buni (agathoi) şi blânzi (epieikeis), ci şi faţă de cei exigenţi. Suntem lăsaţi să înţelegem că există oameni de treabă, caracterizaţi de blândeţe, şi oameni în graţiile cărora intri cu greu sau deloc. Asta pare să spună textul la o primă lectură.

La o citire atentă, descoperim că termenul tradus prin „greu de mulţumit” este skolios, care are un înţeles diferit. În sens propriu, înseamnă „strâmb” şi poate fi folosit cu privire la un drum sau o cale („drumurile strâmbe vor fi îndreptate”, Luca 3:5). De aici până la sensul figurat „strâmb, sucit” calea e scurtă. Putem chiar începe să nuanţăm. Un stăpân skolios este foarte probabil lipsit de scrupule şi nedrept. Dacă este skolios în grad maxim, atunci e un ticălos, un caracter perfid. Întâlnim aceste sensuri în Fapte 2:40 („Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos/ticăloşit”) şi Fil. 2:15 („…în mijlocul unui neam ticălos şi stricat”).

La grea misiune îi chema apostolul pe servitorii creştini. Să fie slugi supuse şi când sunt în serviciul unor oameni lipsiţi de scrupule şi nedrepţi. Dacă oamenii sunt greu de mulţumit (în sinea lor) asta n-ar fi o problemă. Ne resemnăm cu gândul că anumite firi capricioase şi exigente nu pot fi niciodată mulţumite. Dar ce te faci dacă stăpânul este nedrept, lipsit de scrupule şi abuziv, iar asta poate să însemne pedepse corporale drastice? Pentru un sclav din sec. I, diferenţa dintre „exigent” şi „ticălos” putea însemna uneori o bătaie cu biciul. Şi după toate astea, să mai fii încă supus şi reverenţios? Da, asta spune apostolul. Că şi faţă de un stăpân nedrept, trebuie să fii respectuos. Acesta este sensul expresiei „cu toată frica” din versetul citat. Statutul de creştin al unui sclav/servitor nu este o licenţă pentru lipsa de respect faţă de stăpân  (fie el şi un ticălos). Sclavul care dă ochii peste cap a dezgust când stăpânul e întors cu spatele nu e tocmai un model de conduită creştină. Probabil că şi astăzi, deşi avem altfel de sclavi şi altfel de stăpâni, principiul rămâne valabil.


Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi…” Cine oare n-a trebuit să înveţe pe de rost aceste cuvinte despre botez, la cateheza premergătoare marelui eveniment al vieţii de credinţă? Poate că acum versetul ar trebui un pic actualizat, pentru că sintagma „icoană închipuitoare” şi modul în care curge traducerea Cornilescu fac mai obscur textul biblic.

„Icoană închipuitoare” nu este cel mai bun echivalent, fiindcă gr. antitupos înseamnă „corespondent simbolic care fie anticipă o realitate ulterioară, fie constituie împlinirea uneia anterioare”, „reprezentare”, „împlinire”.

În context, apostolul Petru scrie despre moartea lui Isus, despre propovăduirea către „spiritele din temniţă”, despre zilele lui Noe, despre judecata lui Dumnezeu şi despre izbăvirea de care au avut parte Noe şi membrii familiei sale, prin intermediul apei. Apa potopului (care a adus scăpare) este văzută ca o prefigurare simbolică a apei botezului care le aduce mântuirea şi cititorilor. Totuşi, spune autorul, botezul nu reprezintă un act de purificare exterioară, ci constituie angajamentul (sau apelul) unei conştiinţe curate înaintea lui Dumnezeu. S-a zis deci cu vremea abluţiunilor şi a îmbăierilor rituale (specifice vechiului legământ); acum ceea ce contează este conştiinţa, interiorul, a cărei purificare este exprimată la exterior prin botez.

Propun deci următoarea traducere:

20 …în zilele lui Noe, când se construia arca, în care câteva persoane – mai exact, opt – au fost izbăvite cu ajutorul apei. 21 Acest corespondent simbolic al ei – adică botezul – vă mântuieşte acum şi pe voi. El nu înseamnă înlăturarea necurăţiei trupeşti, ci este angajamentul unei conştiinţe curate faţă de Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.

P.S.
Bartolomeu Anania: „Aceasta era prefigurarea botezului care vă mântuieşte şi pe voi astăzi: el nu e o ştergere a necurăţiei trupului, ci făgăduirea către Dumnezeu a conştiinţei celei bune, prin învierea lui Iisus Hristos.” (Hm… „făgăduirea către Dumnezeu a conştiinţei celei bune…” Ce fel de românească e asta?)