Postez mai jos câteva dintre însemnările pe care mi le-am făcut în pregătirea lecțiunii biblice pe care am ținut-o astăzi dimineață.

Sunt semiexegetice fiindcă nu voi intra în chestiuni foarte tehnice. Mă mențin la un nivel care ar putea fi considerat mai degrabă „expozitiv”.

***

Subiectul „Răpire” îi intrigă și-i fascinează pe credincioșii evanghelici din toată lumea. S-au scris cărți pe acest subiect nu doar cărți academice, ci și opere de ficțiune. În ultimii ani s-a publicat pe această temă o serie de 16 romane intitulată Left Behind („Rămași după Răpire”), tradusă parțial și în românește, la Editura Rao (cu titlul Supraviețuitorii, 8 vol. apărute). Pe vremea când eram student m-am apucat să o citesc (în engleză). Pe atunci seria era în curs de publicare (vezi aici primul volum tipărit). Am parcurs 6 volume și apoi n-am mai rezistat. Nu mă întrebați de ce. Veți afla răspunsul dacă încercați experimentul.

Cu sau fără mine, aceste cărți s-au vândut în vreo 65 de milioane de exemplare. Pe baza unora dintre ele s-au făcut și filme. Așadar, când este vorba de Apocalipsa și de vremurile din urmă, nu ducem lipsă de curioși.

Pasajul care ne interesează (1 Tes. 4.14‒18) face parte din cea mai timpurie epistolă scrisă de apostolul Pavel. Epistola pe care o numim „1 Tesaloniceni” a fost scrisă cam pe la anul 50 d.Hr.

Apostolul Pavel a petrecut o scurtă vreme în Tesalonic (Fapte 17), propovăduind Evanghelia, apoi a mers mai departe, coborând spre Berea și Atena (unde a ținut un important discurs în Areopag). În final a ajuns la Corint, acolo unde a și scris această epistolă.

Capitolul 4, din care face parte textul despre „Răpire”, conține următoarele teme importante:

  • sfințirea credincioșilor. Sfințirea înseamnă, între altele, abținerea de la relații sexuale imorale. Într-o lume în care desfrâul era ceva obișnuit, apostolul le reamintește credincioșilor că ei trebuie să trăiască altfel decât imensa majoritate a populației.
  • dragostea de frați. În această secțiune apostolul le spune credincioșilor să ducă o viață liniștită, să-și vadă de treburile lor și să aibă o slujbă. În prelungirea acestei discuții, tesalonicenilor li se spune să aibă relații armonioase cu cei din afara bisericii.

Al treilea aspect de ordin practic din cap. 4 este cel care ne preocupă și pe noi în această postare: ce se va întâmpla cu cei morți, atunci când va reveni Mântuitorul Isus Hristos?

Problema despre care scrie Apostolul este una de ordin pastoral: unii dintre creștinii tesaloniceni au murit, iar cei rămași în viață au început să-și pună întrebări: „Care va fi soarta lor la parousia?”

Din primul capitol al epistolei (1:9) știm că Evanghelia propovăduită de Pavel conținea următoarele idei:

  • renunțați la idoli, fiindcă aceștia nu valorează nimic
  • slujiți Dumnezeului adevărat
  • Fiul lui Dumnezeu a murit și a înviat pentru noi. El se va întoarce curând să ne izbăvească de mânia viitoare

Acesta a fost în esență mesajul pe care l-au auzit tesalonicenii. Din nefericire, în intervalul (de vreo șase luni?) scurs de la plecarea lui Pavel, unii credincioși au murit. Firește, moartea lor i-a întristat pe cei rămași în viață și i-a făcut să-și pună întrebări. Pavel a aflat despre aceste neliniști și de aceea le scrie „Voi aveți o speranță. Nu vă purtați ca și când nu ați avea nicio nădejde!”

(va urma)


Dacă aș avea un student care să iubească patristica suficient de mult și să știe greacă suficient de bine, i-aș propune ca temă de licență o istorie a interpretării patristice cu privire la 1 Tes. 4:17, verset care vorbește despre „răpirea” credincioșilor.

Fiindcă acum editez un articol despre eshatologia paulină din 1 Tesaloniceni, am descoperit un citat foarte interesant la Grigore de Nyssa.

M-aș fi așteptat ca Răpirea să fie tratată în stilul lui N.T. Wright. Când colo, Părintele răsăritean zice altceva. 🙂

Nu mă pot abține să nu chicotesc întru sinea mea: Grigore al Nyssei crede în răpire, fără a fi dispensaționalist! :)))

(De remarcat aluzia la Evrei 6:20 în finalul pasajului).

Precizez că n-am verificat sistematic opera lui Grigore de Nyssa, deci nu știu ce mai zice în altă parte despre acest subiect.

Căci ceea ce a avut loc în omul-după-Hristos este un har comun naturii oamenilor. Căci, după cum vedem greutatea trupului care, deși este atras de pământ, se înalță prin văzduh spre ceruri, credem, potrivit cuvântului apostolului, că și noi vom fi răpiți în nori, întru întâmpinarea Domnului în văzduh, după cum, atunci când auzim că Dumnezeul și Tatăl cel adevărat a devenit Dumnezeu și Tată al rodului nostru dintâi, nu ne mai îndoim că același [Dumnezeu] a devenit Tatăl și Dumnezeul nostru, fiindcă învățăm că vom intra în același loc în care a intrat Hristos pentru noi ca înaintemergător.

τὸ γὰρ περὶ τὸν κατὰ Χριστὸν ἄνθρωπον γεγενημένον κοινὴ τῆς φύσεως τῶν ἀνθρώπων χάρις ἐστίν. ὥσπερ γὰρ τὸ κατωφερὲς καὶ εἰς γῆν βρῖθον τοῦ σώματος διαέριον ἐπὶ τοὺς οὐρανοὺς ἰδόντες φερόμενον πιστεύομεν κατὰ τὸν τοῦ ἀποστόλου λόγον καὶ ἡμεῖς ἁρπαγήσεσθαι ἐν νεφέλαις εἰς ἀπάντησιν τοῦ κυρίου εἰς ἀέρα, οὕτως ἀκηκοότες, ὅτι τῆς ἡμετέρας ἀπαρχῆς πατὴρ καὶ θεὸς γέγονεν ὁ ἀληθινὸς θεὸς καὶ πατήρ, οὐκέτι ἀμφιβάλλομεν τὸν αὐτὸν καὶ ἡμέτερον πατέρα καὶ θεὸν γενέσθαι, μαθόντες ὅτι εἰς τὴν αὐτὴν εἰσελευσόμεθα, ὅπου πρόδρομος ὑπὲρ ἡμῶν εἰσῆλθεν ὁ Χριστός.

Contra Eunomium (III.10.15), ed. W. Jaeger, Gregorii Nysseni opera, Leiden, Brill, 1960.