3:12 Nu vă depărtaţi de Dumnezeul cel Viu!

O inimă rea şi necredincioasă ar putea să-i facă pe destinatari să se îndepărteze (apostenai) de Dumnezeu.

Verbul aphistemi, folosit de autor, are sensul de „a se îndepărta”. În NT verbul este folosit atât la propriu, (în Luca 2:37, despre Ana, care nu se îndepărta de Templu, ci slujea lui Dumnezeu cu post şi rugăciune) cât şi metaforic (ca în 1 Tim. 4:1, cu referire la lepădarea de credinţă; unii se vor lepăda de credinţă – apostesontai tines tes pisteos).

Acest îndemn vine în contextul aluziei la episodul tragic „Masa şi Meriba”, pomenit de Psalmul 95:7-11, citat în Evrei 3.

Reclame

bodybuildingmouse

Două versete din 1 Timotei au nevoie de o tălmăcire în termeni mai moderni, dacă dorim să dăm la iveală adevăratul lor mesaj.

În 4:7 (partea de final a versetului) Pavel îi spune lui Timotei: gymnaze seauton pros eusebeian, îndemn tradus de Cornilescu prin „Caută să fii evlavios.” Verbul gymnazo nu înseamnă “a căuta” ci “a exersa”. Avem de-a face cu un sens figurat, fiindcă la propriu gymnazo înseamnă “a face exerciţii” (care în antichitate se practicau în nud, gymnos). Retradus literal, versetul ar suna: „Exersează/antrenează-te în evlavie”.

În NT se întâlneşte numai sensul figurat (încetăţenit de multă vreme) al verbului, de 4 ori. Omul poate exersa în evlavie (ca în 1 Tim. 4), sau în cele rele (în lăcomie, după cum ironic spune 2 Petru 2:4). Când rabzi „disciplinarea” prin care te trece Dumnezeu, ajungi să (te) exersezi în dreptate/neprihănire (dikaiosyne), conform Evrei 12:11. Tot din Evrei (5:14) aflăm că şi facultăţile mentale trebuie „exersate” pentru a căpăta discernământ (a putea deosebi ce e bine şi ce e rău).

Dar să revenim la 1 Timotei. În 4:8 Sf. Pavel duce gândul mai departe. „Căci antrenamentul fizic (somatike gymnasia) de puţin folos este, dar evlavia este de folos în toate privinţele, căci are cu ea atât promisiunea vieţii de acum, cât şi a celei viitoare.”

Gymnasia (termen tradus de Cornilescu prin „deprindere”) înseamnă „exerciţiu fizic” (la palestră, locul rezervat pentru asemenea activităţi). Grecii, mari căutători ai frumosului (fizic şi lăuntric), puneau preţ pe proporţionalitatea trupului şi deci pe gymnasia (antrenamentul fizic). Sf. Pavel nu contestă în mod absolut valoarea acesteia, ci o pune la locul cuvenit: gymnasia fizică are un folos mic, rezervat exclusiv vieţii de aici. În schimb, eusebeia (evlavia/pietatea/religiozitatea practică) are un folos dublu: atât pentru viaţa de aici cât şi pentru cea de dincolo. Pentru Apostol, eusebeia (evlavia) este echivalentul „antrenamentului spiritual”. Altfel spus, fitness-ul clasic nu prea are valoare în comparaţie cu „fitness-ul spiritual” (care are în vedere atât viaţa de aici cât şi eternitatea).


[…] să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.”

Textul scris cu aldine (bold) conţine în original o metaforă tulburătoare care s-a pierdut prin traducere. Sf. Pavel îi spune lui Timotei: îţi dau această sarcină (de a veghea la dreapta învăţătură) în conformitate cu profeţiile privitoare la tine, ca prin ele să poţi lupta lupta cea bună. Trebuie să păstrezi „credinţa” (aici, credinţa = sumă de învăţături şi practici) şi să ai un cuget bun (curat), de care unii s-au dezis [e vorba de cuget] şi au naufragiat în ce priveşte credinţa.

decuman

Verbul folosit este nauageo, care chiar asta înseamnă: a naufragia. Îl întâlnim în sens literal în 2 Corinteni 11:25 unde Sf. Pavel spune: „de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării” [Precizare: Apostolul n-a fost „în adâncul mării”, ci „în largul mării.” Cum ar fi fost oare posibil să stea sub apă atâta timp?].

Să vedem cum este redat versetul în alte traduceri.

Iaşi 1874: „şi buna conştiinţă, care unii lepădând-o au suferit naufragiu în privirea credinţei

Cornilescu (1931): „şi un cuget bun, pe care unii aruncându-l de la ei, au suferit spargere de corabie în ce priveşte credinţa.

Galaction: „şi un cuget bun, pe care fiindcă unii le-au lepădat, s’a sfărâmat cu ei corabia credinţei.

NT Catolic: „şi conştiinţa curată pe care unii au renegat-o şi au eşuat în privinţa credinţei.

B. Anania: „Pe aceasta [din urmă] lepădând-o unii, şi-au pierdut credinţaa;” Notă a: Textual: şi-au văzut credinţa naufragiind; au făcut din credinţa lor o epavă.”


1 Timotei conţine, între altele, îndemnuri care ar putea fi incluse într-un „cod al bunelor maniere creştine”. Sunt multe recomandări privitoare la trăirea în comunitatea de credinţă (pentru bărbaţi, femei, tineri, vârstnici, slujitori ai cultului etc.)

Mă opresc asupra unui verset (1 Tim. 2:8) care spune: „Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.”

Picioare care gândesc prea mult

La o examinare mai atentă, parte a doua („fără îndoieli”) ar trebui revizuită. Termenul folosit în original este dialogismos, care apare de 14 ori în NT grec. Cel mai des apare în evanghelii şi la Sf. Pavel. Înţelesurile termenului sunt multiple. Un prim sensul ar fi cel de „raţionament” (găunos), ca în Romani 1:21, unde se vorbeşte despre raţionamentele deşarte ale păgânilor care se îndepărtează de Dumnezeu.

Gânduri ostile

Dacă vorbim de un raţionament (ca proces), trebuie să vorbim şi de rezultatul procesului. Dialogismos mai poate însemna conţinutul sau concluzia la care a ajuns cineva în urma „raţionării”. În Luca 2:35, de pildă, ni se spune că în urma lucrării lui Isus vor fi date la lumină gândurile (dialogismoi) multora. Termenul conţine şi ideea de ostilitate, în sensul că lucrarea lui Isus îi aduce pe oameni în situaţia de a-şi manifesta făţiş împotrivirea care până atunci doar fusese disimulată sau în stare latentă. Există deci contexte în care dialogismos înseamnă „gând, opinie, proiect” (de regulă, potrivnic, duşmănos).

Dubii şi îndoieli

Termenul poate însemna şi „raţionament care se sfârşeşte printr-un dubiu”. În Luca 24:36 Mântuitorul se arată ucenicilor, după înviere, iar ei sunt îngroziţi şi au impresia că văd un duh. Atunci Isus îi întreabă. De ce inimile voastre sunt cuprinse de dialogismoi? E vorba, evident, de „dubii” sau „îndoieli”. Ucenicii încearcă să-şi explice apariţia miraculoasă a lui Isus în mijlocul lor. Şi de aici dubiile. Acest sens („îndoială”) a fost folosit şi de Cornilescu în 1 Tim. 2:8.

Controverse, dispute şi gâlcevi

O ultimă nuanţă a lui dialogismos este aceea de „discuţie în contradictoriu, dispută, ceartă”, întâlnită în Luca 9:46, unde textul spune că s-a iscat o controversă (dialogismos) între ucenici, fiindcă voiau să ştie care este cel mai mare. Şi Filipeni 2:14 conţine cam aceeaşi nuanţă („Faceţi totul fără vociferări/cârtiri şi fără certuri/dispute, dialogismoi). Acest din urmă sens ar trebui folosit şi în versetul din 1 Timotei.

Textul citat la început spune cam ceva de felul următor: e inacceptabil să te rogi dacă înainte de asta ai făcut crize de mânie, te-ai isterizat, te-ai răstit sau ai tras nişte certuri zdravene. Cunoaşteţi capi de familie/pastori/evanghelişti etc. care îşi asupresc familiile (cu gura lor mare), iar în biserică ţin rugăciuni sforăitoare? Sau oameni implicaţi în certuri (egoiste) care vin şi ţin nişte rugăciuni care îi fac să pară coborâţi din icoană? Versetul mai sus citat nu pune accentul pe rugăciunea cu credinţă (Biblia vorbeşte în altă parte despre asta), ci despre importanţa dintre relaţiile personale bune pentru viaţa de rugăciune.

Cornilescu însuşi, în versiunea 1931, a introdus „gând de ceartă”. Galaction: „fără de mânie şi fără de gâlceavă”. Ediţia catolică (şi NTR): „fără mânie şi ceartă”.

În mod eronat, Bartolomeu Anania păstrează „fără mânie şi fără şovăire”.


Nişte studenţi de-ai mei au decis să înceapă studierea în amănunţime a epistolei 1 Timotei. Ca să le vin în ajutor, am decis să postez o grilă interpretativă minimală.

Am să intru direct în subiect. E vorba de o epistolă scrisă în captivitate. După formula de salut, Pavel îi reaminteşte lui Timotei de o problemă care importantă, asupra căruia îi dăduse instrucţiuni şi înainte de plecarea spre Macedonia. E vorba de admonestarea unor indivizi care se îndeletnicesc cu învăţături dubioase. Iată mai jos un posibil portret-robot al lor

Aduc alte învăţături (heterodidaskalein) decât cele ale lui Pavel. Nu ni se dau detalii, dar putem intui în sens larg despre ce este vorba, pe baza altor informaţii oferite mai jos de apostol.

Sunt preocupaţi de mituri (mythois). E vorba de mituri gnostice? E vorba de mituri care au ca pretext naraţiuni ale VT? Greu de spus. În orice caz, e vorba de chestiuni neimportante în raport cu proiectul divin atestat de Evanghelie.

Sunt interesaţi de genealogii (genealogiais) interminabile. Probabil e vorba de genealogii ale personajelor din VT. Sau poate de generarea eonilor din „teologia gnostică”.

Manifestă o predilecţie pentru speculaţii (ekzeteseis). Sunt mai fascinaţi de ideile lor decât de promovarea planurilor lui Dumnezeu (oikonomia theou).

Inima unor astfel de oameni nu este curată, au o conştiinţă pătată şi o credinţă nesinceră.

Mare parte din ce susţin este de fapt vorbărie (mataiologia).

O parte din speculaţiile lor are la bază Legea, de care sunt preocupaţi şi pe care vor să o explice ca învăţători (nomodidaskaloi). [Ei na, cui nu i-ar surâde un doctorat în teologie?]

Le place să insiste asupra unor aspecte din Lege, dar o folosesc în mod ilegitim. Practică aşadar o hermeneutică abuzivă.